marți, 27 iunie 2017

NĂDEJDEA PHOENIXULUI





NĂDEJDEA PHOENIXULUI
De Pavel Rătundeanu Ferghete
Scurtă prezentare

Am primit o carte foarte interesantă, cu un conținut original, aparte. Este vorba despre ”Nădejdea Phoenixului” a lui Pavel Rătundeanu Ferghete. Citind-o, cred că tălmăcirea titlului ar fi: vom iarăși ce/am fost și mai mult decât atât. Pentru că întreaga operă – poeme în versuri sau proză – respiră o imensă dragoste de popor și țară, un profund respect pentru marile valori naționale, în special pentru Eminescu, dar nu lipsesc din poeme Eliade, Cioran, Blaga, Brâncuși, Coșbuc, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu, Ioan Alexandru (are ceva din stilul și din preocupările acestuia) și alții.
Mare culegător de folclor, autorul pare îmbibat de proverbe și zicători, de cugetări înțelepte și le presară în poeme unde te aștepți și unde nu te aștepți, creând imagini inedite și surprinzătoare.

...”care mijește și strigă la mămăligă: fierbe,
de-i gta, de nu-i gata,
de-i război și de-i pace
el fain făinel dă cu lopata
cu holda-n pârgă
cu liturghia-n spice
dă cu prostia și cu domnia, plătește sătul să vadă pe fudul
..........................
că m-am născut la sat
                        în curat și luminat
dar n-am la mine cetera
și-n cuib de paie laie-bobotaie
pălălaie, ba-i laie, ba-i bălaie,
ba-i făcută de oaie”...
(Pentru a candida la înviere)

Foarte des autorul face aluzie  la opere  ale clasicilor români, luându-le ca pretext pentru a dezvolta în stil personal poeme plăcute la citit, când pline de seriozitate, când ludice, dar mereu coerente, dacă ai răbdarea să cauți înțelesurile.
            Autorul e mândru de tot ce-i românesc, de pământuri, de oameni, de obiceiuri, de marile spirite, de marile creații. El e convins că vom fi o nație mândră și respectată (altfel decât în prezent), dacă vom urma îndemnurile și spiritul marilor înaintași.

”...mă mândresc cu tot ce-i românesc firesc și omenesc
în munți Carpați cu pâine, pace și brazi, - altar de binecuvântare cu
țară și neam
pe stei de capră neagră și floare de colț comoară rară și cu Avram Iancu
semeț, isteț, măreț între frați...”
(Cu îndemână și peste mână)

Toată cartea e plină și de pilde și învățături creștine, ele amestecându-se cu cele laice și dând împreună poeme ce se pot constiui în tot atâtea lecții de viață pentru tinerii care ar trebui să nu uite istoria neamului lor și să înțeleagă că au cu ce se mândri.

”... Dumnezeu vrere și plăcere
ca om între oameni pentru oameni
prin scris paradis proscris la curți de dragoste și dor cu rost
orânduială, de popor,
printr-o școală de dincolo de școală talant înmulțit aparte,
în iubire mai presus de moarte cu drept la înviere, ridicare de pe
orizontală cu munte, cu deal, câmpie,
întru holdă, livadă, pace, pâine,
cântec nemurit de baladă ...
de dulce minune, înțelepciune,
rugăciune, de Românie
duh de adevăr Eminescu strălucire de Luceafăr duh Biblie
de viață-conștiință
cu îndemână și peste mână –
Patrie Limba Română cea mai mare cu vatră de piatră adunată
laolaltă cu frații și Carpații”
(Cu îndemână și peste mână)

Singura observație ar fi că, dacă autorul trăiește și scrie în Patria Limba Română, corectorul ar fi trebuit să fie mai atent cu gramatica Patriei...
Felicitări d-lui Pavel Rătundeanu Ferghete, succes, iar următoarea carte s-o treacă pe la mine înainte s-o dea la tipar. ☺









Împărat slăvit e codrul






CODRUL VERDE



                                               GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

   „Împărat slăvit e codrul,/ Neamuri mii îi cresc sub poale,/
   Toate înflorind din mila/ Codrului, Măriei-Sale.”
                                   (Mihail Eminescu)

   Primul copac în care a odrăslit surâsul divin şi pe care L-a sădit Dumnezeu în Grădina Paradisului Său, ca pronie şi miraj al Omului întâi creat a fost Arborele vieţii.
   Pădurea a fost mai întâi Paradisul Protopărinţilor pelasgi, cu fascinaţia celebrului Măr...
   Codrul Verde de-Acasă este Darul cel Mare din Darul Creaţiei Moşului-Ziditor, din Codrul Măriei Sale Dumnezeeşti, dăruit multor Naţii ca Moşie Casei Neamurilor respective.
   Codrul Verde al Dacilor împărăţeşte milenar şi veşnic ca Lăcaş al tuturor fiinţelor şi lucrurilor: al omului, pustnicului, monahului, păsărilor, animalelor, insectelor, izvoarelor, mineralelor , Moşia lui Dumnezeu.
   Pădurea milenară-miracolul de taină celest este marele Dar al Cerului oferit de Dumnezeu, Omului, înainte de a-l crea pentru a-i aşterne hotar vredniciei, temeiniciei şi veşniciei lui.
   Străbunii noştrii pelasgo-traco-dacii şi-au scris istoria cu sângele lor curat pe lemnul pădurii.
   În Codru, omul se îmbracă în frumos, în bine, în taină suind în adevăr lângă Dumnezeu, din peşteri, de pe cuşmele Dealurilor şi de pe crestele Munţilor.

   Pădurea se ridică de pe pământ, dar se îmbracă din cer cu rămurele de soartă, de sărbătoare, cu rândunele ce planează înainte de răsăritul soarelui risipindu-i peste tot strălucirea verde.

   Primul instrument natural al omului a fost şi este frunza. Prima orchestră a Cosmosului este Codrul cu toată diversitatea instrumentelor lui naturale.

   De sub poalele Pădurii, din lemnul ei uscat s-au făurit aproape toate instrumentele  artistice: fluierul, vioara, naiul, basul, garnitura de ţambal, de pian , cobza și violoncelul...

   Din vremuri ce se pierd pe culmile munților  li s-au alăturat buciumul şi tulnicul.       
   Când pădurile se aştern din freamătul zilei în noaptea hainei de vis a tăcerii, ne presară şoapte pe marginea cărărilor străjuite de tufe, de rămuriş, de aluniş peste care îşi dau mâna ca un arc de mănoasă câmpie sau ca o grandioasă boltă celestă.

   Suliţele razelor de soare despică mărunt frunzişul verde presărat cu marama boabelor de rouă din care se ridică firicele subţiri de mireasmă.

   Cu Mâinile calde, binefăcătoare, pline de bucurie, dar şi cu emoţie de PĂRINTE, Tatăl ceresc a presărat frumuseţea şi splendoarea peste Natura care a creat-o, pentru ca cei Aleşi, geniile, artiştii prin harul creaţiei să-i adauge în literatură şi în artă un sublim sentiment divin.

   Primul geniu religios ales de Dumnezeu a fost dacul Sfântul Vasile cel Mare (330-379).
   El s-a retras spre isihie, la meditaţie şi contemplare în miracolul pădurii din preajma râului Iris din Anatolia tracă, presărând la anul 360 în epistola către prietenul său Grigore de Nazianz, răpitoarea frumuseţe a peisajului, îndemnându-l să i se alăture grabnic: „acolo mi-a arătat Dumnezeu un loc care se potriveşte cu felul meu de viaţă, ajungând astfel să văd în realitate în faţa ochilor mei ceea ce de multe ori mă obişnuisem să plănuiesc în gând în clipele de răgaz şi de odihnă. Există acolo un munte înalt, acoperit de o pădure deasă şi udat în partea nordică de ape răcoroase şi limpezi. La poalele lui se întinde o câmpie lină, adăpată continuu de apele care se preling din munte. O pădure care a crescut parcă de la sine jur-împrejurul acestei câmpii, bogată în arbori variaţi şi de toate speciile, înconjoară câmpia ca un zid.” (Sf. Vasile cel Mare, Epistole, PSB 3, Ed. Basilica, 2010, p. 59)

   Astfel de locuri mirifice şi divine se întind în hore de sărbătoare pe întreg cuprinsul Patriei-Grădina Maicii Domnului-Vlaherna Carpatina...

   În frumoasa poiană Haşca, din braţele pădurii de fag şi molid ai Munţilor Stânişoarei, Arhimandritul Iustin Pârvu a ctitorit pe vatra părintească în 1991, complexul mânăstiresc Petru Vodă, din comuna Poiana Teiului al Ţării Neamţ, locul unde s-a ostenit şi monahul mărturisitor-scriitor Atanasie Ştefănescu şi unde, din strana lor de strajă veghează înfrâțiți cu brazii, genialul poet al Suferinţei şi martiriului Radu Gyr şi Părintele profesor Gheorghe Calciu-Dumitreasa, veghează de acolo şi din cer la Destinul Neamului nostru nemuritor.

   Mai jos la circa 3 km, într-un loc neînchipuit de frumos Părintele Iustin a fondat Mânăstirea Paltin-Petru Vodă, construită din lemn în stil maramureşean, cu obşte de maici harnice, evlavioase, inimoase cu suflet cald şi voce de măiastre privighetori.

   Admiraţia mea pentru aceste locuri răzeşeano-pârvulene creşte de fiecare dată când le îmbrăţişez cu sufletul inundat de bucurie, cu un fior care îl simt dar rămâne totuşi în taină...
   O vrajă covârşitoare se desprinde de pe acele locuri binecuvântate: murmurul râului, ciripitul vesel al păsărilor  ce te înalţă în extaz, mireasma ţâşnită ca zborul unei rândunele din feeria catifelată a florilor, varietatea arborilor în concordanţă cu complexul mănăstiresc dau o armonie înălţătoare locului sfinţit de Dumnezeu şi de Om.  

   De pe rămurelele Ateneului mirific al Pădurii primăvăratice, corurile de păsărele, unele mai virtuoase decât altele, se avântă cu trilul lor, în vârtejul albastru spre înălţimea de smarald a Codrului şi cea de azur a zenitului cântării, fascinându-ne.

   Întregul concert depăşeşte cu mult miracolul splendorii şi încântă aproape toate inimile în care sălăşluieşte bucuria trăirii în unda frumosului şi a dorului, dar cel mai aşteptat şi cel mai râvnit rapsod care dă arvună vieţii în refrenul reîntâlnirii cu noi este cucul. Cu-cu! cu-cu!

   Cucul, această fascinantă şi miraculoasă pasăre-Crainicul vieţii şi al Primăverii este horoscopul sorţii prin care bătrânul artist ne închide în neaua zorilor scuturând din partitura sa veselă şi matinală anii ce-i mai avem de trăit în seninul de azur al destinului nostru.

   În rariştea umbrei desprinsă de bătaia soarelui de pe coama Pădurii dese, cândva în momente aprige de nedreptate socială cete de haiduci, Voinicii Codrului, împărţeau bucate şi flinte între fârtaţi pentru a zăgăzui samavolnicia ciocoilor şi arendaşilor alogeni.

   În faldurile de azur ale zilei, peste Pădure se înalţă lumânările purpurii ale candelabrelor uriaşe ce aruncă asupră-ne sclipiri de curcubee rotindu-se diafan peste mirificul mistic al ierbii, asemeni destinului nostru dac care se îndoaie uneori dar nu se frânge niciodată.

   Către seară când umbra Pădurii se întinde şi se tot întinde onomatopeic..., ca faima lui Mircea cel Bătrân la Cozia, zvonul ei se înteţeşte ca răzeşii marelui Ştefan ce calcă toţi prigonitorii barbari ori creştini în picioarele cailor sau ca izbânda fără seamăn de la Călugăreni a lui Mihai Viteazul-gloria de-a pururi a dacoromânilor... După care se lăsă ca o adiere ce se adună în soborul de vecernii al păsăretului din Codru presărat parcă în nişte miraculoase schituri seculare, ale căror stihuri, simfonii şi psalmi se răsfrâng peste ramuri, peste văi, peste coline, hăuind peste inimile arzânde ce îmbrăţişează ca într-un aluniş, cer şi pământ, copaci şi flori, păsări şi ape, tufe şi mure, iarbă şi sălcii, măceşuri şi păpădii.

   Vântul îşi duce foşnetul său cu o octavă mai sus peste cântecul apei, împrăştiind mireasma peste visele înmugurite şi câmpurile vieţii înverzite ale seraficului April.
  
   Deseori,când Pădurile dorm pe un covor cu pluşul îmbietor de verde, la marginea lor se întind câmpiile înmănunchiate în felurimea culorilor, mejdinându-se cu dealurile peste care s-au purtat atâtea lupte ce s-au pierdut neclare în orizont şi peste care
 s-au prelins atâtea biruinţi.
    În poieniţele Pădurii, mierla, calofirul, cinteza, piţigoiul, cucul, turtureaua, pupăza salvată de nemuritorul Creangă, ciocârlia, rândunica sunt artiştii emeriţi ai Codrului verde.
   Pentru păstorul satului românesc-tradiţionalul ţăran, monah, artist, poet, pelerin, haiduc ori Voievod, Pădurea devine centrul şi marginea lumii peste care se revarsă filosofia populară în care se întrepătrund afinitatea şi mistica suflului haric, divin dând Omului temerar sentimentul grandorii şi al frumuseţii sale cosmice.

   Pădurea ca fiică a naturii, cu apa ei, cu soarele ei, cu tot ce o înconjoară devine izvorul nesecat al creaţiei folclorice, ca port şi joc, ca Iie şi cântare, dar şi sursa prelucrării instrumentelor muzicale prin care cântecul fermecător devine o sublimă încântare.
   Atât de mult a binecuvântat Atotcreatorul Natura Creaţiei Sale, încât Pădurea şi pământul devin primele adăposturi, primele case, primele lăcaşuri ale Omului şi ale lui Dumnezeu: grote, bordeie, peşteri, altare, schituri, toate întocmite cu rost de Sus după rânduiala lor.

   Pădurea, pământul, munţii, dealurile, apele, soarele, cerul, Omul, anotimpurile, lucrurile, fiinţele, necuvântătoarele, fenomenele naturale, materia, toate de la cele mai mici până la cele mai mari sunt întocmite de Dumnezeu cu bună voinţă şi aleasă chibzuinţă, rânduite după rostul lor şi după împlinirea lor într-o rânduială cosmică, în legea firii lor ca o binecuvântare în toate formele existenţiale ale evidenţei sacre.
   Rânduiala divină prin care se desfăşoară ordinea cosmică a aşezării lumii în echilibru şi armonie, dă frumuseţea existenţei Neamului nostru Dacoromân de care permanent însetăm de admiraţie şi desfătare după ce ne-a mai rămas câte ceva şi nouă...
   Ceasornicul pădurii
   Neamul dacoromân, fiind înfrăţit cu Codrul Măriei Sale-Atotcreatorul, dintru începuturile sale protopelasge s-a împletit adânc cu taina naturii, cu sensul ei încât îşi potriveşte viaţa şi timpul său liturgic existenţial ca după un astronomic ceasornic: „cunoaşterea orei după cântecul păsărilor: piţigoiul cântă la ora 1, ½ şi 2 noaptea; pitulicea (cu cap negru) cântă între 2 şi 2 ½; ciocârlia, între 2 ½ şi 3; pitulicea (cu cap roşu) între 3 şi 3½; mierla cântă între 3½ şi 4; piţigoiul, între 4½ şi 5 şi vrabia, între 5 şi 6.” (Revista pădurilor, an II, 1887, pp. 240-241)

   Pentru cei Aleşi lui Dumnezeu, Cerul surâde Pământului ortodox deschizându-se uneori de mai multe ori, îmbrăţişându-l cu taina şi căldura sa dumnezeiască.

   Unele legende spun că acest miracol se întâmplă la Sfântul Vasile, la Bobotează, la Învierea Domnului şi la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe-Purtătorul de Biruinţă.
   „În noaptea de Sf. Vasile vorbesc dobitoacele şi înalţă flăcări comorile... În noaptea de Sf. Gheorghe se deschide de trei ori ceru’, capătă graiu dobitoacele, capătă puteri pomii, dau mâţişorii la sălcii şi înfloresc pomii...
   În momentul acesta, când cerul se deschide şi lumea noastră ia contact cu lumea de dincolo, se produc efecte de o mare amploare, întreaga natură, de la plantă la om, capătă puteri şi frumuseţi noi, se produc adevărate minuni.” (Ernest Bernea, Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român. Ed. Humanitas, Bucureşti-2005, p. 89)  

   Codrul Verde de-Acasă ne-a dat şi nume de persoane ilustre: Arbore-familie de boieri moldoveni; pârcălabul Sucevei şi hatmanul Luca Arbore; Ioan Arbore (1892-1954), descendent al hatmanului Luca, general, şeful armatei a III-a, deţinut politic, martir; Nina Arbore (1887-1941), pictoriţă şi graficiană din Tecuci; Ion Brad, prof. univ. dr., savant de prestigiu internaţional în biochimie alimentară, supranumit Tatăl cătinei albe; Faust Brădescu, scriitor, publicist, traducător, dr. în Drept-Bucureşti, dr. în Filosofie-Paris; Codreanu-nume ilustru de demnitate, martiriu şi rezonanţă naţionalist-creştină; Ion Creangă-nemţeanul de aur, diacon şi scriitor; Liviu Dafinescu, artist, profesor, directorul Ansamblului Profesionist Doina Gorjului; Cezara Dafinescu-actriţă de o răpitoare frumuseţe; Adrian Făgeţeanu (1912-2011), din Deleni-Cernăuţi, avocat, comisar, arhimandrit, scriitor, deţinut politic, mărturisitor; Vasile Mălinescu (1817-1866), Valea Seacă, om politic şi publicist, ramura Pădureanu, ramura Păltineanu, ramura Plopeanu, Constantin Nicolăescu-Plopşor, Rămureanu, ramura  Socaciu ş.a.

   CODRUL VERDE-Darul de Sus al Providenţei este altar de slujire, de creaţie, lăcaş de menire divină, dar şi pantheon de martiri, ca şi celebra PĂDURE VERDE a Banatului: „Plinitu-s-au vremile care au profeţit, de la începuturi, pentru neamul din coroana Carpaţilor, jertfe de sânge, jertfe de vieţi, pentru a putea trăi în duhul adevărului... Plinitu-s-a profeţia: „Vor trimite să ne prindă şi să ne omoare. Vom fugi; ne vom ascunde; vom lupta; iar la urmă, vom fi desigur, răpuşi. Căci vom fi puţini, urmăriţi de batalioane şi de regimente româneşti. Atunci vom primi moartea.” (C.Z.C.)

   În grelele şi vrăjmaşele vremi ale istoriei noastre, aceste vârfuri, ca autentici reprezentanţi, au fost cei care au condus poporul, care s-au pus, prin viaţa şi sângele lor, temelie existenţei noastre-fiind pilde, îndemn, lumină şi faptă.”(Atanasie Berzescu, Memento, Revistă de Memorie Politică Anticomunistă. Anul XIV, Nr. 8 (87) august 2004)

   Şi ei ca şi cei mulţi au scris cu sânge sfânt şi sacră credinţă pagini de jertfă în Istoria Neamului dacoromân, Eroii-Martiri căzuţi în lupta de la Pietrele Albe: PETRU ANCULIA MILOI, GHEORGHE URDĂREANU, IOAN UŢĂ, ILIE CRISTESCU-VOICA, PANTELIMON ERIMESCU, E. CAREBA, ION CARAIMAN, IOVAN BERZESCU, HOREA SMULTEA-CRIŞU, ROMULUS MARIŢESCU şi Eroii-Martiri executaţi la Pădurea Verde: SPIRU BLĂNARU, PETRU DOMĂŞNEANU, ION TĂNASE, PETRU PUŞCHIŢĂ-MUTAŞCU, AUREL VERNICHESCU, GHEORGHE POPOVICI, TEODOR UNGUREANU, GHEORGHE SMULTEA-CRIŞU, NICOLAE GHIMBOAŞĂ-MICLUŢ, GHEORGHE LUMINOSU, GHEORGHE IONESCU. (Memento...)

    Prieteni dragi, iubiţi totul: Codrul, Natura, Creaţia ca pe voi înşi-vă!
   Sfântului Închisorilor, Valeriu Gafencu grăia :
   -Ce poate fi mai frumos decât a ajunge să-ţi dai seama că toată creaţia lui Dumnezeu ţi-e soră, mamă şi frate!


   +Naşterea Sf. Ioan Botezătorul-Sânzienele,Sf. Ioan cel Nou-Suceava, Sf. Niceta de Remesiana.
   Brusturi-Neamţ-Grădina Maicii Domnului-Vlaherna Carpatina










luni, 26 iunie 2017

RADU BOTIŞ - Autobiografie





RADU BOTIŞ

Radu Botiş este preot iconom stavrofor, licenţiat al Universităţii „Babeş-Bolyaiˮ, Facultatea de Teologie Ortodoxă (anul 1994), cu un master (istorico-practice) la aceeaşi facultate (2006).
Este membru al Asociației Scriitorilor – Filiala Baia Mare; al Ligii Scriitorilor din România –Filiala Maramureş; membru al UCMR-ADA, COPYRO, UZP Bucureşti.
Activitate culturală:
Radu Botiş este editor fondator al revistelor: „Glas Comun” (revistă cultural-creştină), „Slova Creştină” (revistă de creaţie, atitudine şi cultură) , „Slova Copiilor” (supliment al revistei „Slova Creştinăˮ);
redactor de specialitate la revista „ Izvoare codrene” (Baia Mare);
redactor colaborator la revista internaţională „Starpress” (Râmnicu Vâlcea), la revista „Dor de Dor” – Călăraşi;
membru în comitetul redacțional al revistei „Freamăt” a Filialei Maramureş a Ligii Scriitorilor Români (Baia Mare);
colaborator al revistelor „Murmur” (Bucureşti), “Romanian VIP” (S.U.A.)” , Nou Horizont” (Spania).
Radu Botiş este preşedinte fondator al Asociației cultural-creştin-umanitare „Ars Vivatˮ.
Radu Botiş


Distincţii şi premii literare:

Locul II la Concursul literar de inspiraţie spiritual-creştină „Izvorul Tămăduirii”, Bucureşti, 2000;
Premiul Editurii Ariadna (Secţiunea Volum de debut pentru poezie religioasă), în cadrul Festivalului „Pro Unione”, ed. a II-a Baia Mare, 2001;
Menţiune la Concursul Internaţional de Poezie al Românilor de Pretutindeni „Starpressˮ, Râmnicu Vâlcea, 2008;
Premiul III la Concursul Internaţional de Poezie şi Proză pentru românii din întreaga lume „Limba noastră cea românăˮ, Starpressˮ, Râmnicu Vâlcea, 2013;
Premiul I pentru Poezie la Olimpiada de Primăvară organizată de Federaţia Artă, Muzică şi Sport, 2015;
Premiul Editurii Vatra Veche la Festivalul-Concurs de Poezie Religioasă „Credo”, ed. a XV-a (Lăpuşna, 2015), Secţiunea grupaje-manuscris.
A obţinut o Diplomă de Excelenţă din partea revistei internaţionale de cultură „Cervantesˮ şi a Editurii Inspirescu pentru talentul literar pus în slujba lui Dumnezeu;
Diplomă de Excelenţă acordată de Societatea Culturală Pro Maramureş „ Dragoş Vodă” din Cluj-Napoca, la împlinirea a 17 ani de activitate, în 27 noiembrie 2012, pentru excepţionala contribuţie ştiinţifică adusă la promo-varea şi îmbogăţirea patrimoniului cultural maramureşean;
Diplomă de Excelenţă din partea Ligii Scriitorilor Români pentru întreaga activitate în promovarea literaturii române;
Diplomă de Excelenţă din partea Primăriei şi Consiliului Local al Oraşului Ulmeni – Maramureş, pentru activitatea scriitoricească şi contribuţia la promovarea cultu-rii şi spiritului românesc.
Radu Botiş a fost distins de către Liga Scriitorilor Români cu Medalia „Virtutea Literarăˮ, pentru activitatea depusă în promovarea culturii şi a educaţiei moral-creştine în rândul tinerilor.


Oglinda Ligii Scriitorilor din România
Volume:

Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos, ed. I, Ed. Transilvania, Tecuci, 2012 (premiată la „Cărţile Anului”, Secţiunea Didactică, Baia Mare, 2012), ed. a II-a, Ed. Inspirescu, Satu Mare, 2013;
Viaţa vie a unui mănunchi de creştini români (date monografice), Ed. Enesis, localitate Baia Mare, an 2001;
Ca tămâia înaintea Ta (poezii creştine), Ed. Ariadna, Baia Mare, 2002;
Sfaturi pentru mântuire, Ed. Ariadna, localitate Baia Mare, an 2006;
Elemente de istorie locală, Ed. Enesis, Baia Mare, 2008;
Activitatea preotului Vasile Lucaciu în America, Ed. Enesis, Baia Mare, 2009;
A apărut în volumele colective (selectiv):
Vechiul Testament, adaptare în versuri, de Ioan Ciorca, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2013;
Oameni de seamă ai Maramureșului. Dicționar 1700 – 2010, coord. Vasile Iuga de Săliște, Ed. Culturală Pro Maramureș „Dragoș Vodăˮ, Cluj-Napoca, 2014;
Personalităţi române şi faptele lor, vol. 59 (volum de colecţie), coord. Constantin Toni Dârţu, Ed. StudIS, Iaşi, 2014;
Tihna pelerinului (cronică literară, exegeze, portrete, omagii), de Ioana Stuparu, Ed. Semne, Bucureşti, 2014;
Noul Testament, adaptare în versuri, de Ioan Ciorca, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2014;
Ninsori albastre cerne cerul, antologie literar-artis-tică îngrijită de Voichiţa Pălăcean-Vereş, Ed. Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2015.
Radu Botiş


CARTEA A II-A GÂNDEŞTE-TE LA SUFLETUL TĂU

1. „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”, zice Domnul. Deci te întoarce la Dumnezeu din toată inima ta, lasă la o parte lumea aceasta cu atâtea păcate, pentru că atunci numai sufletul tău va găsi liniştea atât de dorită.
De ce te frămânţi cu lucruri trecătoare, gândeşte-te în per-manenţă la mântuirea sufletului şi atunci vei vedea împărăţia lui Dumnezeu pogorându-se înlăuntrul tău. Împărăţia lui Dumnezeu este linişte şi bucurie în Duhul Sfânt.
Domnul Iisus vă veni la tine binecuvântându-te, dacă va găsi în sufletul tău loc pentru El, liniştea adusă de El este nesfârşită, iar bunăvoinţa Sa nespus de mare.
2. Pregăteşte-ţi inima pentru Domnul, suflet credincios, căci El vrea să vină şi să locuiască înlăuntrul tău. El spune: „De mă iubeşte cineva, acela păzeşte poruncile mele şi Eu voi veni la el şi voi locui…ˮ. Lasă pe Iisus ca să intre în inima ta, El va priveghea purtând grijă de tine, oamenii sunt schimbători, dar El rămâne în veac mereu lângă tine.
3. Nu te întrista când cineva ţi se împotriveşte ori se ridică asupra ta; cel care astăzi este cu tine mâine se poate ridica împotriva ta, aşa sunt oamenii, schimbători precum vântul. Dar tu pune-ţi nădejdea în Dumnezeu, El va răspunde în locul tău făcând ce este mai bine pentru tine.
4. Pentru ce te uiţi în jurul tău?Aici nu este loc de odihnă pentru tine, casa ta este în ceruri, aşa că nu te uita la lucrurile de pe pământ decât numai în treacăt, nu te lipi de nimic din lumea aceasta, că nu cumva să ajungi slugă a păcatului şi să te prăpădeşti.
Gândul tău să fie pururea la Cel Prea Înalt şi rugăciunea ta să se ridice la ceruri, întăreşte-te în vremi de suferinţă, rabdă cu uşu-rinţa gura celor ce grăiesc nedreptăţi.



Oglinda Ligii Scriitorilor din România

5. Domnul Iisus Hristos a fost batjocorit de oameni în lu-mea aceasta, fiind părăsit în mijlocul celor mai grele chinuri. El a fost chinuit şi batjocorit pentru ca omul să fie răscumpărat din păcatul neascultării. El a avut duşmani şi oameni care îi doreau răul, tu ai vrea să ai numai prieteni şi binefăcători? Cum vrei să primeşti cununa îndelungii răbdări, dacă nu ai ieşit biruitor din toate încercările? Suferă deci împreună cu Iisus şi pentru Iisus, dacă în tine există dorinţa de a împărăţi alături de El.
6. Dacă ai fi înţeles viaţa lăuntrică a lui Iisus şi dacă ai fi gustat numai o fărâmă din iubirea Lui cea mare, atunci nu te-ai mai gândi nici la prieteni, nici la vrăşmaşi. Dimpotrivă, te-ai bucura de ocările primite, căci dragostea lui Iisus te face să nu mai ţii la tine.
Cine iubeşte pe Domnul şi cine iubeşte adevărul, cine s-a dezlipit de poftele trupeşti şi cine a uitat de el însuşi, acela doar se poate apropia de Dumnezeu putându-se odihni lângă El chiar din viaţa aceasta.
7. Omul care este înţelept preţuieşte lucrurile aşa cum este necesar a fi preţuite, el ascultă mai mult de Dumnezeu decât de oa-meni. Cel care nu se frământă cu gânduri deşarte, ci se îngrijeşte nu-mai de propriul suflet, acela poate să se îndeletnicească cu ceea ce este plăcut Domnului care s-a jertfit pentru noi.
Creştinul adevărat îşi strânge uşor puterile sufletului său, căci el niciodată nu le-a risipit pe toate. Munca şi grijile vieţii de toate zilele nu îl tulbură cu nimic, căci se învoieşte cu toate nevoile care vin asupra lui. Cel care şi-a hotărât drumul sufletului său, acela nu se frământă cu binele ori cu răul pricinuit de alţii; nimeni nu îţi poate face răul pe care ţi-l faci tu însuţi.
8. Dacă ai fii aşa cum trebuie să fii, adică bun şi curat ai simţi ajutorul, sporul şi desăvârşirea ta. Adesea eşti tulburat cu lu-cruri de nimic, lucruri care îţi produc supărări; şi acestea ţi se întâm-plă pentru că nu vrei să răstigneşti poftele trupului şi să renunţi la deşertăciuni. Nimic nu întunecă mai mult inima omului decât pofte-le trupului şi doar dacă le curmi te vei putea gândi la Dumnezeu şi vei putea gusta mereu din bucuriile sufleteşti.
Radu Botiş


Smerenia

1. Să nu pui niciodată preţ nici pe prieteni şi nici pe duşmani, în tot ceea ce faci trebuie să ai grijă ca Dumnezeu să rămână în preajma ta; păstrează-ţi cugetul curat şi El te va apăra pretutindeni căci răutatea omenească nu poate să vatăme pe cel care crede în Domnul. Dacă te vei obişnui să taci şi să rabzi Dumnezeu va fi lângă tine, deci lasă-te în voia Lui şi vei primi ajutor dându-te pildă de smerenie tuturor.
2. Cel care îşi recunoaşte păcatele, uşor potoleşte pe alţii şi se împacă lesne cu cei pe care i-a supărat căci Dumnezeu ajută pe cel ce este smerit şi îl fereşte de nevoi, se coboară la el umplându-l de daruri iar din umilinţa îl ridică la mărire. Celui smerit îi descoperă tainele Sale iar sufletul îi este liniştit pentru că nădăjduieşte întotdeauna în Purtătorul(Proniatorul) şi Apărătorul Domn Iisus Hristos.


Omul cel paşnic

1. Numai dacă eşti pașnic vei putea să împaci pe alţii; omul care este pașnic este mai de folos decât cel care este învăţat. Omul care este rău la suflet lasă calea bună mergând către rău, fiindcă iu-beşte nelegiuirea mai mult. Omul care este paşnic şi curat vede nu-mai drumul cel bun căci având pace lăuntrică va urma numai calea binelui.
2. Uşor te pricepi să te lauzi şi să te dezvinovăţeşti de păca-tele tale, dar ai avea mai mare câştig, dacă te vei recunoaşte că eşti un păcătos, iar pe aproapele tău îl vei vedea ca pe un om drept.
Nu este greu să trăieşti alături de omul bun şi blând, căci prin bunătatea şi smerenia lui poţi şi tu cunoaşte adevărata cale ce te poate face cu adevărat fericit.
3. Sunt mulţi cei ce sunt lipsiţi de linişte sufletească, tul-burând şi pe alţii, aceştia sunt o grea povară atât pentru cei din jurul lor, dar şi pentru ei înşişi.
… De altfel, întreaga noastră pace sufletească în această viaţă atârnă mai mult de răbdarea necazurilor decât de alungarea lor,


Oglinda Ligii Scriitorilor din România

căci acela ce rabdă mult acela va avea şi multă pace lăuntrică. Un astfel de om este stăpânul său, dar şi învăţătorul altora, el este prie-tenul nedespărţit a lui Iisus, precum şi moştean al Împărăţiei cerurilor.



REFERINŢE CRITICE

Dumitru Iuga, ... Ca tămâia înaintea Ta, în „Pro Unioneˮ (Revista Fundaţiei Culturale „Pro Unioneˮ), iulie 2002, Anul V, nr. 1-2 (13-14), Baia Mare, Maramureş;
Cezarina Adamescu, Sacerdot în cuvânt, în slujire şi-n inimă – exegeză la volumul Ca tămâia înaintea ta, în revista „Agero” – Stuttgart; în revista „Starpress” şi în revista „Observatorul” din Toronto;
Cezarina Adamescu, Părintele Slovei creştine şi renaşterea sa prin cuvânt, în revistele „Agero”, „Starpress”, „Observatorul”;
Cezarina Adamescu, Bun găsit în oaza numită Arionda – cuvânt de bunăvoire la naşterea unei antologii, în revistele „Agero”, „Observatorul”, „Starpress”;
Cezarina Adamescu, Bun găsit la „Slova copiilor”, în „Starpress”; „Romanian Vip”;
Cezarina Adamescu, în Întâlniri providenţiale, Ed. Semănătorul, 2009 (referinţe critice asupra întregii creaţii a lui Radu Botiş);
Adrian Botez, Preotul Radu Botiş, poemele sale îngereşti şi înduhovni-citele lui reviste, în revistele „Națiuneaˮ, „Singurˮ, „Cetatea lui Bucurˮ, „Semănătorulˮ.
Ioana Stuparu, Gânduri semănate, în revistele „Agora Literarăˮ, „Confluenţe Româneştiˮ, „Glas Comunˮ;
Mihaela Rotaru, Rugăciune în versuri…, Ca tămâia înaintea Ta, în revistele: „Armonii Culturaleˮ (Adjud), „Bogdaniaˮ ( Focşani ), „Confluenţe Româneştiˮ, „Izvoare Codreneˮ, „Observatorulˮ (Canada).
Constantin Dobrescu, Gânduri despre o carte de educaţie religioasă, în revistele: „Confluenţe Româneştiˮ, „Glas Comunˮ, „Izvoare Codreneˮ, „Naţiuneaˮ;
Maxim Morariu, Ulmeni. Studiu monografic, în revistele: „Renaştereaˮ, Cluj-Napoca, nr. 9, sept. 2015, „Confluenţe Literareˮ, „Revista de recenziiˮ, „Glas Comunˮ.