miercuri, 25 aprilie 2012

„Drumul nostru” al românilor emigranți pe tărâmuri îndepărtate














La Melbourne am intalnit un roman special: Ben Todica

***

„Noi am plecat din tara mama, acolo au ramas  muntii caruntii, vaile cu florile, turmele cu oile, padurile cu doinele, mormintele cu crucile”.
Ben Todica, filmul  Mormintele cu Crucile

***

Ben face parte din lantul de descoperiri care ma preocupa pe mine de ani de zile: prezenta romaneasca surpriza in strainatate. Ben, imigrantul australian care izbucneste in plins cand aterizeaza inapoi la Melbourne dintr-o calatorie in Taiwan (simte ca Australia este tara lui). Ben romanul, a caror priviri si simtiri sunt vesnic indreptate spre romani si Romania. Ben jurnalistul, reporterul. Ben autorul unor minunate, delicate si puternice filme documentare (si multe, 260 pe YouTube; unele premiate, stilul lui studiat intr-o universitate americana). Ben tatal (trei copii) si sotul iubitor. Ben sudorul.

Ben este special in mai multe feluri: pentru ca prezinta Romania atat prin programul deosebit pe care il face de saisprezece ani la Canalul 31 de TV al carui director este, cat si la statia de radio 3zzz; prin felul deosebit in care si-a construit viata de emigrant, prin felul in care isi apleaca ‘urechea’ si aparatul de filmat sau microfonul spre fiinta umana, prin pasiunea pentru filmul documentar, pentru poezia, arta si simtirea ce rasufla din tot ceea ce creaza, cand face un film, interveviaza sau scrie, si pentru reverenta lui pentru tara. “Pare ciudat dar Romania ramane Paradisul meu” afirma Ben.

***

Articol de Ileana Costea, Profesor la California State University, Northridge

Ileana Costea de vorba cu Benoni Todica, Melbourne, Australia, Ianuarie 2011



Un ‘Paradis Pierdut’? Intr-un anume fel da: caci Ben a plecat din tara in 1979. Cand si-a intors privirea pentru ultima data catre Ciudanovita copilariei sale, orasul i s-a parut incantator in lumina rasaritului de soare si regretul plecarii a inceput. Trecand prin Italia a invatat italiana pe care apoi a folosit-o 10 ani in Australia. Ocupat cu castigarea existentei si gasind slujbe la greci si italieni, engleza nu i-a fost necesara si n-a invatat-o in acesti ani. Integrarea implica cunoasterea limbii tarii in care traiesti si cu creativitatea lui caracteristica, Ben a ales solutia de a merge la facultate: a studiat trei ani de “Limba si Compozitie” (traducere libera a titlului programului “Professional Writing & Editing),  la Monash University, alti trei ingineria de sunet, regie de film si a luat numeroase cursuri cu personalitati marcante in domeniul muzicii, actoriei, operatoriei si editarii de filme.

Practicand in calitate de inginer de sunet la Studioul SAE din Melbourne, 1993 



‘Paradisul’ lui, Romania,  l-a tinut viu in suflet si minte in anii emigrarii, dar  l-a regasit cu adevarat cand a inceput sa lucreze la programele comunitare romanesti de radio si televiziune la Melbourne in 1994. Asta i-a dat posibilitatea sa cunoasca bine comunitatea, sa o prezinte diasporei din metropola australiana si sa se apropie de ea cu ochiul ciclopic al aparatului de filmat. Prin  blandetea vocii, prin dorinta si rabdarea de a-i asculta pe fiecare, le-a adus saptamanal romanilor australieni trairile lui despre comunitatea romaneasca din Melbourne cat si frumusetile naturale, culturale si informatii despre viata reala din Romania prin emisiunea Mosaic Romanesc. Programul a fost premiat patru ani consecutiv 1995-1998 pentru cel mai bun program de stiri, cel mai bun program pentru copii, cel mai bun 'curent affairs' program si cel mai bun program de filme documentare din Romania si despre Romania: Destinatia Romania, Vitamina ES, Promenada, Biografii de Oameni de Seama, etc.




O flacara frumoasa de pasiune care e aprinsa puternic, dar nu arde nimic din jur, lumineaza dar nu distruge, o flacara ce este vesnic aprinsa in Ben, spre a schimba mereu imaginile de deschidere a emisiunii, spre a prezenta romanii, de la mic la mare, adolescentii stangaci dar care se straduiesc cu candoare sa pastreze graiul nostru minunat (filmul documentar Sunetul Tarii Mele – The Sound of My Country), omul simplu bun si frumos, cu noblete de suflet (filmul La revedere George), oameni care s-au distins prin creatia lor in arta si cultura, romani din Australia sau veniti in vizita din tara (interviu cu Elena Galusca, scriitorul Vasile Andru, cosmonautul Dorin Prunariu, Preasfintitul Parinte Mihail Filimon, Episcopul Australiei si a Noii Zeelande, europarlamentarul Petru Luhan, regizorul Dan Puican, cineastul Vasile Bogdan, jurnalistii Simona Pele si Veronica Balaj, vicepresedinta scriitorilor din Montreal Cristina Mihai, artista Tamara Buciucianu, ambasadorii: Ioan Gaf Deac, Manuela Vulpe, Anca Visan, Mihai Stefan Stuparu, din Departamentul Romanilor de Pretutindeni, Gabriel Branzaru si Ileana Andrei, consul general la Sydney Ovidiu Grecea, acum aflat in Los Angeles, si multi, multi altii. sustinut si  promovat creatia romanalor din Australia, poezia lui Ion Miclau, cantecul Loredanei Schelaru, si din tara, artistii Teatrului National din Bucuresti, pe Dan Puric, etc.

Ben Todică pe scena din Melbourne cu piesa “Caviar, Vodca și Bye Bye”: Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Tamara Buciuceanu, Eugen Cristea și Dan Puican



Ben Todica filmand spectacolul de dans si muzica al Loredanei Sachelaru - o frumoasa pirueta







Vorbind despre emisiunile lui Ben, Mona Harsan spune : “Creatia domnului Benoni Todica daruieste romanului australian clipe incomparabile de delectare spirituala, inviind in suflet acea fara de seaman simtire ca aparti comunitatii romanesti, oriunde s-ar afla ea in lume. … Ca romani, ne simtim mandri ca, iata, paralel cu Ana Maria Beligan si Valeria Campeanu, inca un nume romanesc se afirma in peisajul cultural al Melbournului: Benoni Todica.” scrie Oliviu Racoti.





Si Ben primeste mereu scrisori din partea ascultatorilor. Iata una recenta in urma unui interviu la statia de Radio 3zzz: “Sincere felicitari pentru interviu si pentru preocuparea  aproape ‘obsesiva’ de a ‘scoate’ in fata valorile neamului nostru, continuu ‘biciuit’ de nici nu stiu exact cum sa-i numesc pe dusmanii nostri cu nume si prenume. Sunt mandra sa ma ‘trag’ dintr-un popor care a dat umanitatii atatea valori. Dumnezeu sa ne ajute  pe noi toti sa trecem toate momentele si incercarile vietii de zi cu zi. Cu deosebita consideratie.” (Prof. Anusca-Doglan Elena)



Prin filmele lui documentare,  Ben este pentru mine si mai special, caci mi-am dorit in adolescenta sa studiez regia de film. Sunt, asa cum spune Ben intr-un articol despre mine “Femeia cu vis implinit”, dar un alt vis decat cel visat. Si pentru multi dintre noi emigrantii aceasta este realitatea noastra cand se intampla sa fie fericita. Cu Ben ne-am descoperit ca fiind pe aceiasi lungime de unda cu dragostea noastra pentru tot ce e romanesc, si cu pasiunea pentru film. Ben mai norocos ca mine in acest sens, caci el face si azi filme... eu am ramas cu visul pentru ele.

Baietelul din filmul ‘Cinema Paradiso’, Ben isi construieste un aparat imaginar dintr-o cutie de conserva pe care o plimba incontinuu cu “ignoranta si sublim” peste toate cele in orasul minier Oravita, unde tatal lui lucreaza in minele de uraniu, timp de  39 de ani,  iar copilul si adolescentul Ben cativa ani buni. Proiecteaza povesti imaginate si desenate de el pe hartie, care prin inmuierea in grasime devine trensparenta si usor de proiectat pe peretele unei cladiri… de veneau localnicii sa priveasca ‘cinematograful lui Ben’… cu imagini noi de fiecare data, pe care  le tot schimba spre a surprinde si tine atentia vie a spectatorului, asa cum face si astazi cu insertiile din genericul emisiunii Mosaic Romanesc. In fine reuseste sa-si cumpere un aparat de filmat de la un neamt din Arad.

Primul aparat de filmat



Cativa ani mai tarziu este trimis de sindicatul minei sa studieze operatoria si se intoarce sa faca filme documentare despre echipamentul si procesul de extractie a uraniului. Nu mult dupa aceea, iata-l pe Ben in mijlocul cineastilor din Romania.

Ion Popescu Gopo (cel cu sapca), Ben Todica (in balonside alb) – la unul din seminarele de film organizate la Otelul Rosu UGSR si IATC



Iata cum se face ca viata dura cu lucrul in mina, ii aduce norocul de a detine si azi parte din filmele acelea documentare din bazinele radioactive Ciudanovita-Lisava-Oravita (inedite, pretioase ca document istoric), pe care le-a putut imprumuta televiziunii romane. Studioul Libra a facut un film cu care au luat un premiu ‘pentru cel mai bun film bine documentat’. Tanarul care pleaca din tara ‘din curiozitatea’ de a cunoaste lumea, care nu se stabileste in Suedia, cum isi dorise initial, ci este aruncat de valul vietii, pe un mal indepartat, in Australia. Si acolo descopera greutatile emigratiei: “Cu ingineria de sunet sau operatoria castigi foarte putin. Lucrand la statii comunitare de radio si TV, care sunt voluntare, trebuie sa investesti singur in aparatura” (cum a facut-o din pasiune Ben, cumparandu-si equipamentul de $20,000 el singur). “Caci noi facem programele acasa”.

Nu s-a sfiit sa lucreze in uzina ca sudor, o meserie pe care o invatase de mult la Scoala Profesionala UCMMA Bocsa si asa isi castiga Ben existenta si astazi. Lumea ce-l stie muncitor sudor il intreaba de unde are atatea cunostinte culturale. “Capitalistul nu stie ca ani de zile m-a platit ca sa invat”, spune Ben. “Cele 8 ore de lucru am avut tot timpul ascultatoarele in urechi. Munca fizica imi permitea asta. Si am ascultat multa muzica, simfonii, muzica romaneasca, emisiuni educative, carti. Acum nu mai pot face asta la fel ca inainte caci am o pozitie de sef. Am construit un robot si trebuie sa urmaresc proiectul si performanta lui. Este vorba de roboti de sudura cu ciclu repetitiv si multiple functiuni…” Iata deci secretul culturii impresionante in multe domenii ale celui cu ‘cateva studii’, cum scrie Ben in Resume-ul lui, (de fapt destul de ‘multe’: liceu, facultate si multiple calificari de ordin tehnic si artistic) si in mare parte autodidact. Istoria ne confirma cat de multi autodidacti s-au remarcat mai bine decat multi dintre cei scoliti… dat fiind forta urmaririi propriei evolutii intelectuale. ”Cand imi place o muzica ma duc pe Internet sa aflu mai multe despre compozitor, sa vad cum a fost viata lui, cum a creat… sa-l inteleg, sa-i inteleg mai bine opera.”

Cautarea ‘Paradisul Pierdut’ este pentru unii din noi, emigranti, incercarea de a ne intoarce acasa, bucata din ‘Drumul Nostru’ complex, pe care Ben o prezinta in filmul lui documentar cu acelasi nume. In prima parte (filmul are 18 parti), Ben cu prietenul Deluta, pe care nu-l mai vazuse de ani si ani, se duc pe un drum inghetat si cu hartoape spre Oravita.



Aparatul de filmat al lui Ben mangaie dealurile si pomii… Peisajul acela pe care vazand filmul l-am simtit evident romanesc, si ma intreb ce-l face asa: silueta pomilor, a dealurilor? ‘Mirosul’ din atmosfera pe care atat de bine o creaza Ben, de la povestiri despre cladirile pe care le arata in imagini (ale bucatilor de film luate de el pe vremurile cand locuia acolo si lucra in mina de uraniu) si care astazi nu mai sunt? Detaliile, lentoarea si naturaletea convorbirii celor doua personaje  (prietenul Deluta si operatorul care nu se vede, dar se aude, Ben) ?  Modul in care sunt inserate imagini statice, care sa puncteze pe cele filmate, cu aduceri aminte a vremurilor de demult. Candoarea baietelului care ii tot da tarcoale lui Ben in timp ce filmeaza, nu ca sa-i ceara un chewing-gum sau sa-l intrebe despre blugi (cum se intampla in alte tari cu populatie saraca), ci ca sa-l faca sa-si indrepte aparatul spre deal: “Vezi nene dealul?” Chiar dealul copilariei lui pe care Ben venise sa-l revada. Copiii care se dau cu saniuta ca in poezia “Iarna pe ulita” a lui Cosbuc. Si poezia copilariei mele, noastre. Imagini de azi identice celor care fac parte din copilaria lui Ben, a noastra.

Peisaj romanesc din filmul documentar Drumul Nostru de Ben Todica



Tristetea este ca multi dintre noi, cei plecati foarte departe, ca Ben, ca mine, am facut un drum fara intoarcere. ”M-as innapoia in Romania din care am plecat, cea din 1979 pe care n-am mai regasit-o.” mi-a spus Ben cu lacrimi in glas. Nu, sigur, nu se referea la Romania comunista, ci la aceea a unor oameni de omenie, de caracter din Banatul lui drag. 

Filmul Drumul Nostru are ceva din filmele lui Kurosawa, din lentoarea pregnanta, care iti accentueaza trairile, a filmelor japoneze. Este un film documentar pe gustul meu, cum putine filme documentare se fac. N-are nimic pedagogic si structurat ‘ca intr-o carte de istorie sau o lectie de geografie’ si totusi iti da date precise despre minele de uraniu, despre exploatarea sovietica de acolo (prin texte inserate ingenios ca subtitluri si prin povestirile batranului miner Andonie Tiberiu, din Blocul A, primul construit acolo cand localitatea nici nu exista ...)  Este un documentar poetic, care incepe prin a te fermeca la un nivel de simtire, si apoi, incet, incet isi dezvaluie date concrete, sugerandu-ti-le doar uneori.

Minele de uraniu de la Oravita - filmul documentar Drumul Nostru de Ben Todica





Ben, artistul, creator de imagini si sunet, se intrece pe sine in acest film. Detalii, pesiaje, oameni, cladiri, totul te tine incordat si iti starneste nostalgia, dorul, pe care noi toti emigrantii cu simtiri le purtam vesnic in spatiul nostru Mioritic de departe, in tara de adoptie, fie ea Australia sau Statele Unite. Si sunetul, in special sunetul este incantator. Adevarat compozitor in modul in care isi editeaza filmul, Ben imbina sunete duioase sau puternice cu momente significante de tacere, de liniste. Ben alege cele mai potrivite sunete (de cantec de pasare, susur de apa de rau, zgomot de locomotiva cu aburi sau instalatii de mina), si melodii, melodii tulburatoare, accentuand tensiunea din film: Caii, caii lui Alexandru Stefan si Vad muntii. Vad dealurile… Nu vad nimica, ale Adei Milea. Inseratul iscusit al melodiilor intre text si vocea comentatorului Ben. Nimic nu se suprapune. “Nu vreau sa-l deranjez pe cel ce vizioneaza filmul meu. Cand si cand poate citi pe ecran, apoi ma aude spunand ceva, altadata punctez cu melodii alese de mine. Am descoperit compozitori din Republica Moldova extraordinari.  Pavel Stratan cu Visul si M-am nascut de ziua mea, este o perla a originalitatii lipsita de prejudecatile de care sunt torturati marea majoritate a muzicienilor romani, un natural care da lectii rocului international promovat la noi. Alexadrina Hristov cu Avionul de Aur sau Noi doi o alta originala in control atat al vietii cat si al compozitiei, Doina si Ion Aldea Teodorovici cu Eminescu, adevarati revolutionari si protectori ai culturii romane si nu mai putin Alexandru Stefan cu Tara mea strabuna, Fug romanii de acasa, Emigrantul, Caii, caii, Generalul, Razesii, Ofiterii, Dacii din Atlanti, De-or trece anii, etc. Toti niste originali care te pot inspira si pe care filmele mele ii pot oricand curta, pot dansa impreuna complementandu-se cu usurinta pentru ca vin din acelasi adanc. Compozitori tineri gata pentru superproductii,  capabili cu usurinta sa umple panza istoriei neamului”.

Dupa mine Ben isi ‘canta’ filmele, le canta celor ce le vizioneaza povestea locurilor si a oamenilor. Desi el spune ca isi face filmele ‘ca un pictor’. “ ’Desenez si colorez’ forme si idei asa cum imi vin in minte, din bucatele. Inspiratia filmelor mele vine din copilarie. La Ciudanovita rusii aduceau multe filme rusesti, bune. Ajungeau la Bucuresti numai cu unul sau doi ani mai tarziu. Si apoi filmele din circuitul national, ne-rusesti, cand ajungeau acolo, pentru ca eram in circuit, cinematograf comunal, dar veneau tarziu, erau consumate fizic, stricate. Caci dupa mii sau chiar zeci de mii de rulari prin tara trebuiau reparate. Le vizionam zgariate si cu bucati inserate, amestecate, asa cum se nimerea. Si asa imi fac si eu filmele mele, ‘din bucati’. Nu le editez cum fac altii, ca sa le ‘curat’, rafinez. Las portiuni cu imagine ne-in focus, caci daca as scoate-o s-ar stinge patima din ea. In ‘Ziua Nationala’ aveam o portiune tulbure si daca as fi scos-o nu s-ar mai fi citit expresia fetei plina de forta tristetii. Ii inregistrez pe oameni vorbind asa cum vorbesc ei natural. Nu le editez vorbele spre a le face perfecte, fara de gres, caci le-as sterge naturaletea.“

Totul este impresionant in stilul filmelor documentare facute de Ben, pentru ca sunt de fapt artistice. Se vede cunostinta de tehnica de operator, dar ceea ce reiese mai pregnant este talentul celui ce filmeaza sa descopere detaliul, sa dezvaluie atmosfera peisajului, sa construiasca personajul. Sonorul este atat de bun ca am fost inclinata sa cred ca un compozitor l-a ajutat pe Ben sa aleaga si sa lege piesele muzicale. Si nu, in realitate ‘pictorul, cantaretul, compozitorul, artistul si tehnicianul operator si editor, regizorul’ toti sunt doar unul: Ben Todica. Pentru ca sunetul sa fie atat de iscusit adaptat filmului, creatorul evident are vaste cunostiinte si talente muzicale. Nu e de mirare ca Ben a luat ore de canto timp de cinci ani, ca a facut parte dintr-un grup muzical (Mevis Kruger Singers). “Sa cunosc bine muzica era absolut necesar in profesia de inginer de sunet.” mi-a spus Ben. Si cum la el totul se imbina: arta cu iubirea de oameni, cultura cu ajutorarea comunitatii, cu acest grup muzical, Ben a vizitat spitale, azile de batrani, case pentru handicapati, biserici si scoli, aducand un moment de bucurie unei batranele intr-un scaun rulant, sau unui bolnav pe patul de spital. Iarasi iubire de semeni si alinare sufleteasca prin arta, in cazul acesta cantec.

Ben in Grupul Muzical Mevis Kruger Singers



O vorba buna unei batranele din resedinta de seniori



Ben a obtinut numeroase premii pentru filmele lui documentare: Marele premiu la Festivalul national al caselor pionerilor pentru filmul Perseverenta, Medalia de bronz la Secventa Timisana pentru filmul Visul, mai multe mentiuni pentru filmele Primii Pasi, Cheile Nerei si Copilarie. In Australia au fost nominalizate filmele Mormintele cu Crucile cu The Best Faith film si Artholes in Melbourne cu The Best Arts Film. De asemenea in Romania a fost clasat pe primul loc Genericul emisiunii lui Ben la Canalul 31 TV din Melbourne, Mozaic Romanesc ca cel mai bun dintre toate ID-urile programelor de televiziuni comunitare din diaspora romaneasca.

1 si 2: Medalia de bronz la secventa Timisana pentru filmul 'Visul' 16mm
      3: Medalie obtinuta la Otelul Rosu pentru filmul 'Primii Pasi' 16mm
      4: Vaza-trofeu obtinuta la festivalul din Lupeni pentru filmul 'Visul'



In masina lui, cu care m-a dus la statia de radio 3zzz pentru a-mi lua un interviu, atarna de oglinda de deasupra parbrizului un mic obiect decorativ rosu chinezesc. N-am intrebat. Mi-a placut cum vocea calma, putin sparta a lui Ben si viteza automobilului faceau micul obiect sa salte ritmic. Explicatia a venit din povestirile lui Ben, despre “suprabuna” lui nevasta Ming. Da, emigranti in tari indepartate, inconjurati de tot felul de alte etnicitati, ne gasim partenerul potrivit ca suflet, nu neaparat de aceeasi nationalitate cu noi. Si de multe ori asta ne aprinde si mai tare dorul de tara, de romanism (am observat eu la prietenii romani casatoriti cu ‘straini’). Pe Ming a descoperit-o ‘pe muteste’ intr-o excursie in China, caci ea nu vorbea decat chinezeste ... si cand era de comandat ceva la restaurant ajutau onomatopeele: Muuu, Cotcodac...  apoi desene pe servetele si semne din maini...

Ben si sotia chinezoiaca Ming de Revelion



“Cand poti comunica cu vorba, incerci sa te prezinti in tonurile cele mai avantajoase.  Cand nu poti celalalt iti descopera adevarata persoana. “  mi-a spus simplu Ben. Si aducand-o la Melbourne a convins-o sa invete engleza inca din primul moment, ca ea sa nu treaca prin experienta lui de mai complicata integrare. A adus-o cu cei doi gemeni ai ei, Eric (Sheng bi Chen) si Carol (Sheng tzhu Chen), de care s-a apropiat si care sunt acum copiii lui, alaturi de fiul lui din prima casatorie, din Romania, Guardeni (nume cu o intreaga poveste, o combinatie intre ce a vrut ea, mama, si ce a vrut el, tatal noului nascut, Dani din serialul american Brett si Danni si cautare printere stele, Nodul Gordian).



Mai apropiata de spiritul nostru romanesc, decat o anglo-saxona, micuta chinezoaica Ming ii este sotie devotata de 12 ani. “Gateste pentru ea chinezeste, pentru mine romaneste... E mandra sa poarte si sa detina un costum romanesc, cu care a facut impresie cand am fost invitati la Canberra la ‘Ziua Nationala a Romanei’ unde am luat un premiu ... Cel mai frumos costum national era purtat de o chinezoaica - culmea! Romancele o iubesc.“ mi-a spus Ben in drum spre studiou.

Ming, sotia chinezoiaca a lui Ben si o romanca, la Ziua Nationala a Romaniei, la Canbera 2010 



Camera lui Ben se indreapta adesea si spre alte taramuri, peisajul australian pe care l-a descoperit cu ‘deliciu’ (filmul Artholes in Melbourne, YouTube-uri cu coasta celor 12 Apostoli sau lupta intre doi canguri, ...), Noua Zeelanda, Taiwan sau Japonia, degajand dragostea lui Ben pentru natura si bucuria de a o filma ca nimeni altul. Un print ‘vindecator’ din Taiwan, ‘Printul Florii de Lotus’ il descopera pe Ben in Australia si il ia cu el in Noua Zeelanda sa-l urmeze cu camera, cu care ocazie il cunoaste mai bine. Apoi il invita sa-i filmeze rasaritul soarelui pe muntele lui, al  ‘printului’, muntele Yo Sun din Taiwan si varful Fuji in Japonia. “Cand printul a fost intrebat de ce m-a ales pe mine sa-i filmez unele clipuri a raspuns ca am ochi de vultur, nu imi scapa nimic si ca am rabdare sa vad cum creste firul de iarba. Printul incearca sa-i repuna pe oameni in contact cu natura, ii invata sa comunice cu ea. ‘Floarea de lotus creste din namol si uitati-va cat de frumoasa este.‘ Acest print are mii de membri in jurul pamantului, calatoreste mereu si oamenii vin cu sutele sa stea la rand ca sa se vindece, sa ii vindece.”  Intr-un ajun de revelion, 1997, cand Ben isi plangea singuratatea, familia lui fiind la douzeci de mii de kilometri departare, cocotat pe streasina casei curatind-o ca sa salveze cuiburile unor pasarele care ar fi putut fi distruse de furtuna puternica ce se pregatea, postasul ii aduce un plic cu un bilet de avion pentru a doua zi, de la print. Cine si-ar fi putut incipui ca Ben Todica va sarbatori Anul Nou inconjurat de zeci de chinezi ?!. Isi petrece doua saptamani cu printul. “Cu o seara inainte ajungeam in varful muntelui unde instalam camera si compuneam cadrul, iar a doua zi dis de dimineata, adica pe intuneric, instalam camera pe trepied si incepeam filmarea care dura doua ore si chiar trei. Printul lua aceste filmari si le proiecta pe peretele din spate sau cand isi incepea sesiunile, iar omul participa la aceasta surpriza care se nastea in fata lui plin de respect si admiratie. Sa vezi cum se formeaza linia orizontului, cum se naste ziua si cum se dezvelesc toti muntii, dealurile, vaile, strazile, orasele si cum se trezeste viata, lucru pe care televiziunea noastra nu poate sa ni le prezinte decat in viteza pentru ca suntem mereu grabiti. Experienta pe care printul o prezenta este una pe care societatea de azi nu o poate oferi in ritmul in care curge: Sa ai rabdare sa vezi cum cresc florile, cum se misca vantul si norii care aduc ploaia, etc“.

Cu oriducatorul de origine olandeza, Sonia Kadinsky lucrand la filmul 'Labirint' in Australia



Filmand un detaliu pentru filmul Labirint - Super8mm, 1982



Cu Printul Florii de Lotus dupa o noapte si o dimineata friguroasa de capturat rasaritul



Admirand rasaritul soarelui la 4000 de metri pe muntele Yo Sun in Taiwan pentru Printul Florii de Lotus



Un film frumos a fost facut de Ben despre pictorul roman din Melbourne, Radu Stancu, cu ocazia unei expozitii a lucrarilor de pictura  ale acestuia in boema Fitzroy, Melbourne, fermecatoarea strada, plina de poezie, de artisti si oameni visatori.  “Intersectia intre cine-verite-ul momentului insusi – un vernisaj de pictura in inima melbourneza a Australiei, care a adunat stofa pestrita (mofturosi, barfitori) si pasionata a comunitatii romane iubitoare de arta…,  si interviul luat artistului in intimitatea culorilor aprinse de gandurile si emotile lui Radu in studioul sau, fac din Ben un maestru al tesaturii vii a unui gen, nicioadata confortabil, documentarului. “ (Profesor Aurelia Satcau).

Multi sunt aceia care au cuvinte frumoase de spus despre realizarile lui Benoni Todica. Vorbind despre filmul documentar realizat de Ben cu ocazia ‘Zilei Nationale a Romaniei’, sarbatorita la Canberra la 1 decembrie 2000, Tia Basarab afirma: “... dl. Ben Todica ne daruieste si de aceasta data clipe de incantare sufleteasca, de emotie si de justificata mandrie nationala... Filmul caracterizat prin talent, naturalete si sinceritate se adauga la numarul reusitelor realizari anterioare cu care dl. Ben Todica ne delecteaza de la o vreme. Asa cum insusi spune “Exista forta in dragostea de tara pe care o simt doar emigrantii vremurilor”.

Tot Tia Basarab ne vorbeste si despre filmul Hramul, film dedicat bisericii celei mai mari romanesti orthodoxe din Melbourne, Sf. Petru si Pavel, la care am avut bucuria sa ma aflu si eu, autoarea acestui articol, la o slujba de duminica in ianuarie anul acesta. “Filmul lui Ben Todica rascoleste prin bogatia si complexitatea de ganduri si simtiri ce-ti umplu mintea si inima dupa vizionare. … Filmul surprinde treptat imagini simple si familiare: fetele credinciosilor incarcate de smerenie, atitudini si gesturi pioase cerute de participarea la ritualul religios, corul, icoane si picturi din biserica. Oficierea propriu-zisa curge domol pe fundalul unor  forfote linistite care nu tulbura pacea si solemnitatea momentului ... Explicatiile scrise, semnificative prin continutul lor, aduc un plus de informatie, in mod discret, fara sa tulbure atmosfera pioasa a slujbei religioase… Partea ultima a filmului incoroneaza eforturile autorului. Fundalul muzical ales cum nu se putea mai graitor, versurile lui Ion Pillat, imaginile care se despart si se unesc simetric,… iar la sfarsit icoana Sfintilor apostoli Petru si Pavel rostogolindu-se parca prin veacuri pentru a se contopi in final cu Crucea, simbolul central al vietii noastre de doua mii de ani, toate acestea duc la acelasi puternic impact: zidesc! ”

Iata cateva spicuiri din ceea ce a consemnat profesor Aurelia Satcau despre un alt film emotionant al lui Ben Mormintele si Crucile: “Ben Todica este un artist al memoriei si al transferentei - intre ‘aici’ si ‘acolo’, ‘trecut’ si ‘prezent’, ‘spatiu’ si ‘timp’, ‘universal’ si ‘particular’, ‘viata’ si ‘moarte’. Planurile suprapuse ale filmului Mormintele cu Crucile  atesta o desavirsita stiinta a articularii intre ‘momentul prezent’ (tematica filmului), ‘memoria afectiva’ ( recolectind traseele traditiilor, obiceiurilor gastronomice – sarmalele cu mamaliguta, tuica fiarta cu cuisoare, etc), precum si planul insertat al imaginilor paralele, in care o anume dinamica de inceput de lume vine sa coloreze realitatea momentului – Pomana de un an a unui roman decedat la Melbourne si pomenit de familie. Secvente din fimlul Elisabetei Bostan Amintiri din copilarie, se gasesc flancate in filmul lui Todica de pilpairea in vesnicie a luminarii si a luminii sale sacre, adincind, in film, comuniunea intre trecut si prezent, fictiune si realitate, simbol si planul concret, existential. Personaje din spatele cortinei masive a timpului gasindu-si locasul in bine strajuita memorie a oricarui emigrant (copilul, mama, cei familiari), se reflecta in acest film prin concretetea unor ‘romani la Melbourne’ savirsind actul ritualic al ‘pomenirii’ celor dusi dintre noi...”

Filmul Mormintele cu Crucile prezinta: “Exact aceasta lupta a emigrantului cu pastrarea echilibrului cultural la intilnirea cu vocile abracadabrante, intense, ale multiculturalismului, confuze de cele mai multe ori, in tari ale emigratiei cum ar fi Australia sau Statele Unite, aceasta necesitate de re-primenire intru vechi tezaure, fac lumea dintii, illo tempore, a emigrantului, deopotriva cu durerea de  a nu reusi sa pastreze acest echilibru. Dimensiunea filozofic-spirituala a filmelor mai recente ale lui Ben Todica este cu precizie chintesenta acestui sfasietor conflict interior. ...”

“Imaginea turmelor in transhumanta, fluierul secundand deopotriva acordurile de tunet ale ploii primordiale care se starneste inopinat in mijlocul slujbei de pomenire, peste congregatia din cimitirul melbournez Necropolis, totul se incapatineaza sa reziste.”

Tehnic dar si tematic, Ben Todica revela contaminatia inconfundabila a scolii grele de patos si nonstalgie a unui Andrei Tarkovski. Nostalgia, ultimul film al regizorului rus plecat prematur dintre noi in anii ‘80, lasand in urma o stralucita cariera. Apropierea intre Todica si Tarkovski nu este nicidecum exagerata, la baza stand un patern cultural si emotional fara indoiala comun – interstitiile la nivelul spatiului ‘natal’,  totul marcat de un sentiment al vitalitatii si refacerii. Filmele lui Ben Todica sunt, poate, tocmai aceasta chemare la regenerarea unui spatiu pierdut al copilariei, al inocentei si al identitatii nationale, al acelui patrimoniu sufletesc si nu numai al trecutului care devine irecuperabil. Despensa aceasta de optimism si forta regenerative ale  autorului, el insusi o imagine telurica a ceva arhetipal, autentic, cheama orice ‘abatere’ de la normele inceputurilor, ale primelor imagini si poate ale celor de pe urma, la parasirea tarii, le cheama pe toate la o resurectie a spiritului, la o ‘pomenire’ si o ‘primenire’; in ultima instanta, forta de a rezista in afara spatiului sacru care ramane, pentru orice roman, Romania.” (Profesor Aurelia Satcau)

De fapt aceste aprecieri  sunt perfect valabile pentru toate filmele documentare facute de Ben. ‘A one man band’  (‘O orchestra constituita din doar un muzician’, as spune in traducere libera), Ben Todica a ales sa fie un artismpozitiilt independent, care sa isi faca filmele el singur, deci netrebuind sa urmareasca impunerile comandei din partea cuiva. A ales sa lucreze fara rasplata financiara tocmai pentru a avea totala libertate de creatie: “Sa pun numai ce simt eu, cum vreau eu, fara sa ma gandesc la ce va avea succes la public si de sala.“ mi-a spus Ben.

Si ce este si mai impresionant este ca Ben isi daruieste creatiile tuturor: filmul prezentat recent la biblioteca “Ion Heliade Radulescu“  din Targoviste pe 18 Februarie, 2011 Ben l-a oferit tuturor celor ce doresc sa-l vizioneze in intregime la costul numai celor 3 DVD-uri pe care sa fie transpus. Multele YouTuburi ale lui Ben sunt toate, desigur, in domeniul public pentru a fi vizionate de cine doreste.

De-a lungul anilor Ben Todica a scris si publicat numeroase articole in ziare si reviste romanesti de pretutindeni: 1997 Revista IOSIF VULCAN din Cringila N.S.W. Australia. Ziarul Spirit Romanesc, Expostar, Zona Interzisa, Mihai Eminescu, Caruta cu Povesti din Sydney apoi au urmat revistele ARP-ului care sunt vreo 40, ziarul SINGUR din Targoviste si revista Suflet Nou din Comlosu Mare, The Romanian Global News, Lumea, Reteaua Literara, Romania,  cele din America (Clipa, Romanian Vip, Gandacul de Colorado, Meridianul Romanesc, Europa (Agero Stuttgart, Germania si Caiete de Sud Est, Asymetria, Societatea de Maine, Franta) in Canada (Observatorul) si mai tarziu Noua Zeelanda (Pagini Romanesti), revista online din Franta Omnigraphies, etc. “Am pregatit materiale sa public mai multe carti insa din pacate am publicat doar una intitulata ’Intre doua Lumi’ in anul 2009.” Cartea aceasta a lui Ben este o esenta a tuturor simtirilor si a stilului lui Ben Todica din filmele sale, dragoste, gingasie si forta, detalii si analize sugerate si iubirea de tara si romani.

Coperta cartii ’Intre doua Lumi’



‘Drumul Nostru’, drumul lui Ben, drumul meu, Ileana, este drumul nostru al tuturor celor care am avut acelasi parcurs, plecand din tara in timpul comunismului acerb, luati de valul vietii si aruncati pe taramuri indepartate unde traim de ani si ani, Ben in Australia, eu in California, altii in cine stie ce alt colt al lumii. Este ‘Drumul Nostru’, al acelora pe care viata ne-a facut sa practicam o alta meserie, mai concreta, dar pentru care arta si cultura constituie pasiunea existentei. ‘Drumul nostru’, al acelora care nu ne-am uitat tara, si o ‘cantam’ fiecare in felul lui, cu dor si nostalgie, tinem s-o prezentam ca pe o zana frumoasa celor din vest ce n-o cunosc, s-o aducem mai aproape romanilor traind pe taramuri straine, sa o tinem in adancurile sufletelor noastre. Si apoi si ‘Drumul Nostru’, al celor plecati  de mult, care facem o incercare de intoarcere pe meleagurile dragi ale tarii, asa cum prezinta filmul documentar al lui Ben cu acelasi nume Drumul Nostru. Tristetea este ca, realitate cu siguranta universal valabila, Romania pe care am lasat-o noi, Ben in 1979, eu in 1973, nu o mai regasim. O vizitam pentru ‘cateva clipe’, ne imersam in caldura primitoare a prietenilor si rudelor, in aduceri aminte, sentimente si trairi puternice, placute si dureroase, spre a ne intoarce in traiul nostru de peste mari si tari, unde ne sunt radacinile replantate, adaugand un strop in plus de vesnic dor si nostalgie …

Iata un rand semnificativ scris ca subtitlu pe ecran cu care Ben isi incheie unul din filmele lui documentare, The Sound of My Country,  si care il caracterizeaza: Se traieste si din dragoste, nu-i asa?


Referinte:

http://scriitoriromanicontemporani.com/scriitorii-despre-ei-insisi/t/todica-ben/

http://bentodica.wordpress.com/

http://www.agenda.ro/news/news/25094/iubirea-de-tara-l-a-facut-pe-scriitorul-ben-todica-sa-isi-lanseze-cartea-in-romania.html

http://o-carte-pe-zi.com/calendar-de-carti/francis-dessart-onoare-nationala-si-solidaritate-umana-itinerariul-spiritual-al-lui-gandhi/26-ianuarie-2007-ioan-miclau-%E2%80%9Dpoezii-alese%E2%80%9D-ben-todica/

O lista lunga de YouTube-uri facute de Ben Todica se poate gasi apasand aici.



Material preluat de pe omnigraphies.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu