sâmbătă, 4 mai 2013

La Jetée

„La Jetée” e unul dintre cele mai reușite filme științifico-fantastice ale anilor '60 și poate dintotdeauna. Realizat in 1962 doar din fotografii, categorizat ca film experimental, o poveste de dragoste, o călătorie în timp, o călătorie între pace și apocalipsă, între început și sfârșit.






Sinopsis La jetée

Filmul care a inspirat Armata celor 12 maimute spune povestea unui om care călătoreşte în timp, în trecut şi în viitor, pentru a găsi o cale de a salva planeta aflată în ruine după un al treilea război mondial. Filmul este conceput din fotografii, cu excepţia unei singure scene.



Chris-Marker-intre-politica-istorie-si-memoria-imaginii.

Începând cu bizarul scurtmetraj La jetée / Peronul (1962), singurul film lipsit de temei documentar al lui Marker, de asemenea opera sa cea mai cunoscută în lume, unde, din cauza lipsei de mijloace tehnice, închipuie o istorisire cinematografică ilustrată vizual aproape în totalitate dintr-un montaj de fotografii (exceptând un cadru filmat în mişcare), acesta se va arăta interesat în repetate rânduri de circuitul traversat de evenimente până la transformarea lor, prin aportul memoriei, în amintiri. La jetée este plasat într-un viitor apocaliptic al omenirii, ulterior distrugerii Parisului şi al restului teritoriului terestru şi, deci, al dispariţiei oricărei urme fizice care să documenteze existenţa naturii umane pe Pământ. Protagonistul, unul dintre puţinii supravieţuitori ai Războiului care avusese loc anterior debutului "acţiunii", este supus de către un grup de cercetători unui proces computerizat de rememorare a propriului trecut, prin intermediul căruia se speră captarea şi stocarea unor informaţii vitale refacerii substanţiale a edificiilor importante ale trecutului cultural al umanităţii. Doar că acesta, în loc să rememoreze mari edificii şi evenimente reprezentative pentru specia sa, reface un traseu personal, aducând la nivelul conştientului propriu diferite detalii disparate, încărcate afectiv şi semantic pentru el, nu şi pentru cei care nu au trecut prin aceleaşi experienţe: un peron, un muzeu cu animale împăiate, câteva pisici, un om mort şi, mai ales, un chip de femeie sunt elementele principale care constituie memoria bărbatului.

În jurul elucidării misterului personajului femeii se va dezvolta plotul din mintea acestuia. De altfel, La jetée este doar unul din numeroasele filme în care Marker acordă o importanţă capitală misterului feminin, deoarece, conform propriilor mărturisiri făcute în CD-ROM-ul Immemory (1997): "cinema-ul şi femeia au rămas două noţiuni absolut inseparabile, iar un film fără o femeie este la fel de incomprehensibil precum opera fără muzică"






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu