O simplă observaţie!

A vorbi despre ”Comedia umană” a lui Honoré de Balzac, despre ”Infernul” lui Dante Alighieri sau ”Cântarea României” a lui Alecu Russo, este ca și cum ai vorbi despre zilele de azi!

Vorbind acum despre spiritualitatea umană in general, despre istorie ca suflet peren al zilei, privind prin câteva ferestre ale gândirii lumea dinafara noastră, deducem prin cea mai simplă observaţie nişte fenomene, mai bine zis fapte în curs de împlinire, pe care omul le urmăreşte cu mare sârguinţă şi chiar devotare!

Întrebarea ce mi-o pun adesea este dacă, totuşi, ştie omul înspre ce tinde şi cui închină această devotare? Prin cele două ferestre, să le zicem, laică şi religioasă, vedem lumea exact aşa cum, cu zisă-bunăştiinţă, se prevale spre prăpastie şi distrugere. Ce spritualitate umană am emancipat dară in conştiinţele noastre? Când, umbre vii se sfâşie, se aleargă, se înghit în spaţiu şi timp, noi umbre nasc de străbat aceeaşi cale a pierzaniei. Iată umbra istorică, omul: fuge de religie la promisiunea laică de a se face ministru, iar cel laic, fuge frumos la religii, visându-se mitropolit!

A răsuci puţina filosofie, observăm că, de fapt, cele două ferestre de care amintim sunt doar nişte noţiuni lingvistice, fiecare cu etimologia dogmei sale; dar curăţenia, sfințenia, vin pe o cale dumnezeiască, din generaţie in generaţie prin acel sentiment al iubirii; iubirea fiind calea cea bună dată din începuturi tuturor fiinţelor.

Dacă mai pierdem vremea şi pe la acea deontologie, de care omul de azi nici nu vrea să mai audă, adică să fie întrebat de cei 7 ani de acasă, am putea vorbi despre o anumită morală si bun simţ, ce se zice că natural din familie si apoi din şcoală, omul le-a acumulat, totuşi, până pe la vârsta de 60-70 de ani! Că de nu se întâmplă nici asta, atunci vine vorba din popor: ”ai îmbătrânit degeaba”, ”păcat de şcoala avută, adică a fi un fel de ”păduche social”, care, în sfârşit, ”a inşelat pe Dumnezeu de zile”. În acest caz, dexteritatea duplicitară poate deveni ”ştiinţa”pe care se va baza umbra ce se fâţâie pe lângă noi!

Această temeinicie a flămânzeniei de arginţi și aur îi mai dă umbrei o lustruire prin care, asemenea peştelui, lunecă din palmă imediat ce vrei s-o prinzi! Umbrele astea se unesc, întunecă, opresc raza unui adevăr după care caută naivă și credulă mulţimea, vorba lui Le Bone, manipulată care până la urmă îşi mai pierde şi acea ”opinie sănătoasă”, prin care s-ar putea salva dacă s-ar devota cu sârguinţă spre calea adevărului. Dumnezeu dă minte si putere, gradină si subsol din care sa traim, dar nu ne ”pune şi în traistă”. Expresia diavolească însă ridică la rang mare prin puterea arginților vânzării de suflet, în loc să fie observate de fapt treptele spre calea morţii!

Vreţi ziare, reviste, partide? Ziare, reviste, partide s-au făcut, e plină lumea; numai că fug cititorii de ele ca de râie. De ce oare? O simplă observaţie asupra realitaţilor vieţii de zi cu zi, ne aduce nu numai răspunsul, dar și ceea ce ar fi de făcut pentru indreptare!

Ioan Miclău Gepianul

Stai și privești…?

după Lucian Blaga

“Stai si privesti cum creste sicriul

Sisyphus – Titian

in trunchiul de pom,

in holda campiei si-n casa?

Tu, nu mai esti OM?

Stai si privesti in golul din blid,

de nimica nu-ti pasa?

Astepti ghilotina ce altii ti-o pun;

Istoria, Mortii, Jertfitii

nimica nu-ti spun?”

“Oh, blande Romane,

esti fara pacat,

asemeni Hristosului Sfantul

judecat de Pilat!

Stai si privesti cu liniste multa!

Intuneca-se-va ziua -

dar steaua divina, Aceea

ce-n inima Neamului bate,

Invia-VA simbolic

in ziua a treia!

Prin Sfanta Treime!

“Atentie nerozi,

topoare de cozi,

se face lumina!”

Ioan Miclău Gepianul

renaștere – stelu zamfir