marți, 13 mai 2014

Poeme, Rodica Anca






 Rugăciune (1966)

O, Părinte,
Caută-mi inima în răsuflarea gheţarilor
închişi de veşnicii în negurile peşterilor;

Caută-mi gândurile în crucea văzduhului
unde se lovesc toate stihiile împărăţiei Tale;

Caută-mi trupul umflat şi murdar sub
rădăcinile păcatelor ce cresc ca sălciile
găunoase lângă apa vieţii;

Găseşte-mi-le, Doamne, şi adună-le dinaintea
bunătăţii Tale, spală-mi-le cu lacrimile Tale
de Părinte iertător şi purifică-mi-le cu
flacăra puterii Tale divine de tot ce e rugină
şi putreziciune în ele şi lasă din mine, doar
un pumn de cenuşă curată;

Amestec-o cu sângele din rănile palmelor
Tale şi plămădeşte din ea un nou Adam,
purificat, iar pe mine nu mă mai scoate
din coasta lui, ci lasă-mă să trăiesc în el
şi prin el, până la sfârşitul lumii.






















***

Pietre seci (1965)

Pietre seci cheamă noaptea
stropi de lumină lichidă,
ca să se fălească
cu strălucirea stelelor.

Ape galbene şi tulburi
strigă că-s de aur topit,
când e lună plină.
Nu-şi mai amintesc că le-au murit peştii.

















***

O venire

Veni fumul şi zise: Nu!
Veniră ochii şi ziseră: Da!
Mai slab fumul.
Mai albaştri ochii,
goniră cenuşiul.
Când?






















***

Două, una

Două urme de paşi spre lumină
în noroiul verzui de la popii întunericului
merg, merg una în urma celeilalte
cu sonor de liră

Un pas înapoi – o destrămare.
De aici, numai una...

Îşi strânge pământul lacrimile norilor
în urmele paşilor.

Mergând spre lumină
una în urma alteia,
                              cântau, poate...
Ajunge un singur pas înapoi
pentru o destrămare în viaţă!
De aici numai una mai oglindeşte cerul gol.

















***

Mamă

Nu voiau mama şi fiica şi fiul
să vină la fiu în casă...

Fiul nu mai putea de dor
şi vorbea despre toate:
casa cu porţi la curte,
rândunici,
sub garduri -plante,
în fânar sunt cuiburi,
zemuri în pivniţă
căci vinurile s-au vărsat
în cinstea tuturor;
cum coasta
nu se ştie pe ea,
lăsând cireşii
să-şi facă de flori
şi să le coacă
numai pentru îmbrăţişarea
hoţilor doar, lacomi,
demni de vârf.

Eu zic:
mai bine ar fi fost
să fi plecat pe munţi în căutarea
noastră,
mamă, pomenită într-o dragoste.
























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu