vineri, 7 noiembrie 2014

Dragă „a” mic – Scrisori către un ”a” mic: (Portrete şi pamflete), Petre Iosub, Vaslui, Editura Thalia, 2014


DRAGĂ CITITORULE,

Motto: “Fantome fugare spre volbura Lethei,
Cu inimi uscate şi sufletul gol,
În nopţi de orgie dau vieţii ocol,
Şi veşnic i-mbată doar versul  monetei”
G. Tutoveanu (1920)

Cu îngăduinţa ta, precizez că personajele din această lucrare sunt total fictive şi anonime. Numai faptele lor, deşi reale, sunt produse într-o lume cu totul şi cu totul aberantă.
Spre înţelegere, îţi voi oferi un mic dicţionar explicativ cu ajutorul căruia să poţi desluşi ceea ce se întâmplă în textele atât de… ermetice. Dar să ştii că nu voi urma regula alfabetică obligatorie pentru orice dicţionar, ci voi aplica definirea termenilor  în funcţie de corespondentul lor în realitatea umană.
Pensionar - om furat şi hărţuit până la epuizare de către personajele fictive ale statului; sau sătul de statul la coadă şi de viaţă, îndreptându-se, cu paşi rari şi disperaţi, către... cerşit şi sinucidere!
Hoţie - luarea fără vreo remuşcare, cu lege şi fără lege, din buzunarele tale şi ale statului, pentru întregirea “avuţiei” familiei… conducătoare. De câte ori votezi de atâtea ori accepţi să fii furat şi hăituit.
Boc - un zgomot puternic pe care îl fac “mascaţii şi procurorii când te invită să le juri pe Biblie că nu ai votat împotriva familiei prejdenţiale” sau a altui personaj fictiv din camarila ei!
Udre - o specie nouă de lăcuste care se înmulţeşte şi trăieşte cel mai bine şi cel mai mult în bazinele de înot, în parcurile şi terenurile de fotbal în pantă, toate de la sate, dar şi pe pârtiile “ultra moderne” şi sihăstriile de pe la munte. Iubitoare de apă, vara se retrag în vilele de la mare.
Na-na - un spaţiu “utopic” din care au fost izgoniţi ţăranii şi a fost  “adaptat” pentru veşnicirea personajelor fictive şi care dă roade bogate lăcustelor de mai sus!
Familie prejdenţială” - aceleaşi personaje fictive, care s-au înmulţit asexuat şi chiar sexuat, şi care au făcut din acest popor un anonim în relaţiile internaţionale - pe măsura caracterelor lor fictive!
Funeri(u) - exemplar unicat de microorganisme, macrodimensionat de radiaţii şi expus în vitrina ministerială de la muzeul Grigore Antipa”.
Posibil, în text o să mai întâlneşti şi alţi termini care nu îţi sunt la îndemână. Nu i-am inclus aici, pentru a-ţi lăsa libertatea să le dai înţelegerea pe care o crezi mai aproape de semnificaţia lor istorică.



II

DRAGĂ  “ A” MIC

I

Mă gândesc adesea la tine ca la o iluzie ce rătăceşte mereu prin subteranele acestei existenţe! Nu ştiu nici cum şi nici de ce, pot să gândesc aşa despre tine. Abia mai ieri cineva îmi spunea că te-a văzut alergând de zor după “inter/city/ul” de Iaşi. Altul îl contrazice şi îmi mărturiseşte că te-a zărit ţiind “hăţurile” unui “Porche” care gonea pe drumul ce duce spre capitală. Dar e greu să mi te închipui şi sub aceste două ipostaze, mai ales că odată ţi-ai destăinuit fobia faţă de viteză şi de înălţime. Curând aş crede că eşti undeva, pe un jilţ căptuşit cu piele de tigru sau a altei fiinţe fioroase. De ce? Pentru că mi-ai dovedit mereu cruzimea faţă de patrupedele inteligente, şi de multe ori, plăcerea de a lua masa în aer liber având drept companie două, trei exemplare încă ne-şlefuite din rasa celor ce cuvântă.
Sunt surprins de atătea zvonuri despre tine, mai ales că te ştiam un biet slujbaş pe la un han sătesc. Mă bucuram, tare mult când, apropiindu-mă să iau o înghiţitură de bere rece, master-şeful striga: “Du-o tu pe asta, ginerică”! La-nceput nu ştiam că ţi-ai schimbat numele “Ginerică”, dar m-am convins abia când ai apărut de după uşile pliante şi mi-ai aruncat în faţă ţapul cu bere şi alunele acelea, pe care trebuia să le mănânc a doua oară, căci prima dată le ronţăise alcineva…
Ai crescut frumos, dragă “a”mic şi ai intrat în etapa altor “avataruri”. De la ginerică ai traversat puntea” la master – şef; de la master… te-ai urcat, pe scară, la “patron”, iar de aici au început să ţi se deschidă toate zările vieţii. Drept urmare, sunt mai mult ca sigur că din căruţă ai sărit în camion, din camion în vreun biet Audi, iar acum în elegantul şi prea “rupătorul” de distanţe “Porche”.
            Ce să-i faci? Te-ai dedat şi tu cu lumea mare!
            În ultima vreme, cineva îmi şoptea, cu mândrie tainică şi nedisimulată, că te-ai apucat să faci legi. Cică te-a văzut el în televizor cum “pledai” pentru că, dacă vrem ordine, să facem “trecere pietoni” din stradă direct în zid, iar pe şosele să punem “semnul mirării” din 50 în 50 de metri, ca să se poată mira şi şoferii şi trecătorii unde le sunt banii lor!
            Să nu te laşi, dragă Ginerică, mare parlamentar, ca idioţeniile tale să nu devină legi şi aplicaţii. Foarte bine! Flagrantul şi hoţia le-ai trecut la “trafic de influenţă”, un termen destul de postmodern. Ai liberalizat intrarea fără oprelişti a hoţilor şi mascaţilor în  casele votanţilor, ai pus prostituţia şi gay-ismul ca priorităţi legislative, acum “chibzuieşte” cum să faci o lege pentru eliberarea găinarilor de mai multe categorii şi să oferi naţiunii libertatea  de a consuma droguri şi toate E-urile toxice ale lumii - pentru a mări starea de euforie a poporului. Da! Poporul ăsta trebuie scos din starea de însingurare şi sărăcie. Or, singurul remediu ar fi “halucinizarea” (tulburarea dacă vrei) minţii pentru a nu mai şti să se întoarcă acasă! Că tot degeaba s-ar întoarce. El trebuie să uite de sine şi să te voteze mereu pe tine, Ginerică, pentru că tu eşti singur/a care ai relaţii europene şi ne poţi încărca desaga cu noi datorii pentru cei care se vor naşte, dacă vor putea să se mai nască. (Vezi poate mai faci rost de Sida sau eba(ola) că mare nevoie avem de ele)...
  1. De ce ai luat bunătate de monică şi ai dat-o moştenire Europei; nu ar fi mai bine s-o repatriezi (cu tot cu leafă) şi să-i dai biciul pentru a ne împinge  pe toţi la Mititica?  Nu încăpem? Ba da, că ţara asta nu e altceva decât un  ţarc în care guvernatorul ne stropşeşte în fiecare zi, la ore fixe.
  2. De ce nu faci tu o lege prin care să fie sechestrate toate imobilele, precum la Timişoara, şi donate cu acte în regulă regelui Cioabă şi împăratului rromilor? Aşa ai rezolva o problemă a datoriilor la cămătari şi la bănci, iar bolnavii, bătrânii şi copiii care mai sunt, să fie lăsaţi să trăiască în aer liber, că tot vorbim de încălzirea globală, iar noi câţi mai suntem şi până când om mai fi, ne îngrămădim în case şi în... canale.
  3. Iar pădurile şi râurile câte mai sunt ar fi bine să fie donate nemţilor, ungurilor şi austriecilor decât să facă umbră degeaba pământului nostru ori, să ne producă inundaţii. Ar avea şi ei mai târziu unde să-şi ducă gunoaiele industriale, menajere şi chiar nucleare aşa cum au mai făcut-o de câteva ori. De ce să nu-i salvăm şi pe ei, mai ales că gunoaiele nucleare duc rapid la creşterea părului în mod deosebit pe chelii “prejdenţiale”.
            Te rog, Ginerică, dă-ne ascultare şi fă-ne “onoarea” de a fi fericiţi!
Ştiu că odată te-am deranjat din treburile tale... inutile! Regret incidentul. Am rugat-o pe madama, destul de cochetă, dar tare prost crescută, să te anunţe că vreau să te văd. Cu un aer holliudean, şi-a ridicat genele stufoase şi unse cu păcură şi m-a întrebat ferm şi batjocoritor: ”Cine eşti?”… Imobilizat i-am răspuns cam bâl-bâit: “Sunt un Om. Ştie el...”
            Atunci s-a ridicat ca împuşcată de pe scaun, a deschis uşa, arătând cu mâna a lehamite spre mine şi ţi-a adus la cunoştinţă: “Ăsta e... N-are nume, e anonim”.
Tu, fără să ridici ochii sau să faci vreun gest, ai rostit tot autoritar: “Să vină încoace!” Şi te-ai îngropat iar în blana” fotoliului de nu mai ştiu pe unde să te mai caut. Eram bucuros, dar mai mult trist că te-am deranjat la o oră nepotrivită pentru… siesta ta! Când m-ai zărit ai făcut o grimasă cam bătătoare la ochi şi m-ai întrebat: ce doresc? Dintr-un sentiment de jenă ţi-am răspuns că am venit să te văd şi că…
Ştiu, ştiu... de când sunt capul acestei... mari instituţii, toţi vreţi să mă vedeţi şi să-mi cereţi. De ce nu făceaţi acelaşi lucru când nenorocitul ăla de director mi-a tăiat leafa pe trei luni pentru că l-am pârât la securitate că are trei amante şi cinci copii nelegitimi. Voi, colegii mei râdeaţi de mine şi vă bucuraţi de necazurile mele!”
“Acum…”. “Da, acum, am răspuns eu, te voi lăsa în pace netrebnicule, că cine ştie ce mai pui la cale cu mintea ta de şef.!” Izbii... politicos, pe măsura primirii, uşa capitonată şi o luai iute la picior.
  
II

Oamenii au început să-i spună domnul Basculă. O poreclă cu care el însuşi începea să se mândrească de mama focului. Povestea a început într-o zi de vară, când bietul primar intră într-un local, ceru o vadră de bere şi 40 de mici, mai mărişori decât cei pe care chelnerul îi împărţea celorlalţi meseni. Înfulecă micii-mari, bău vadra de bere, trase apoi, cu ochii un ocol localului şi plecă sforăind a saţietate.
Eu nu-l mai văzusem cam de multă vreme, de când mai mergeam la ştrand în spatele Palatului Culturii şi uneori, în lacurile Ciricului. Pe atunci era un flăcăiaş bine clădit fizic, dar cu oarecare deficit neuronal, ceea ce îl mai încurca uneori ba la „anatomia şi fiziologia” omului, ba la priceperea altor „mizerii”  şcolare cum le zicea el!.
Când l-am întâlnit ultima oară, m-a impresionat foarte tare şi nu am reuşit decât să-l întreb: “Ce faci neaţă? ”Neaţă îi spunea profesorul de matematică, pentru că era destul de bâlbâit, şi nu putea pronunţa “ceaţă”. Când îl scotea la tablă şi îl vedea că gâdilă mereu enunţul, striga la el : “Neaţă, iar o să burduşesc geamul cu tine.”
Dar “neaţă” îmi răspunse clar şi la obiect; “Sunt inginer mecanic agricol, iar nebunii ăştia noi mi-au dat împuternicirea  de lichidator, însă  nu mi-au spus ce să lichidez. Atunci am trecut la treabă şi am lichidat tot - şi utilajele şi terenurile SMT dar şi oamenii!” Cu o mândrie aproape satanică, îşi ridică şapca de pe ochi şi îmi şopti sacadat: “Le-am luat tot, bre, iar ei au rămas doar cu sărăcia legată de gât!!!...”
Nu ştiu Neaţă unde îţi mai duci tu veacul, dar sunt sigur că ţi-ai căpătuit bine viaţa. Eşti un exemplar pe deplin realizat! Vorba umblă că te-ai lăţit, în faţă şi spate, iar şuncile ţi-au acoperit atât ochii, cât şi arătătorul” cu care ţi-ai zămislit cei patru “neaţă” ai viitorului….
Da când tocmai mă gândeam la tine, am descoperit într-o “coajă” de ziar o poză şi un nume “Basculă”.
Cercetând cu minuţiozitatea unui scrib de ghişeu, am descoperit că Neaţă al nostru este de fapt, domnul Basculă - răsfăţatul şi aprigul lichidator, acum mare edil în urbea natală!.
Te rog, Neaţă, ai grijă să nu mai faci vreo prostie. Nu te lua după şeful tău cu “interesuri”, care ţi-a dat “permisuri” să provoci acelaşi haos în urbea ta, aşa cum a procedat el. Cred că ţi-ajunge osânza pe care ai căpătat-o ca lichidator şi ar fi bine să nu laşi cu laţul sărăciei de gât şi pe contârgoveţii tăi. Nu e frumos, Neaţă! Nu e frumos şi nici omeneşte. Să nu burduşească ăştia şi ...puşcăria cu tine!

III

Iartă-mă dragă “a” mic pentru întîrzierea cu care îţi scriu. Din câte am aflat deunăzi, acum lucrezi la o revistă pe care o conduce ”constructorul de mături zburătoare”. Mă bucur mult că, după multe încercări de sinucidere, pentru că încă nu-ţi găseai locul pe acest pământ, te-a procopsit Dumnezeu şi pe tine cu un locuşor mai călduţ şi mai bine plătit. Este frumos că, odată cu prima ta îndatorire - adică nimicurile pe care le scrii pe hârtie, ai “debutat” şi în zona informaticii. Aşa, să ştie lumea că te-ai născut şi exişti şi tu pe acest pământ - care a devenit aşa de primitor şi de roditor pentru atâtea alte mediocrităţi ce se uită ca mâţa-n calendar în cărţi, dar încă n-au învăţat să citească şi să înţeleagă despre ce este vorba acolo!
Ştiu că în cariera ta ai avut multe obstacole până ai ajuns aici. E bine însă că acum ai început măcar să silabiseşti şi să mai pricepi câte ceva!
Ai luat exemplul şefului tău care a devenit”  un model absolut pentru tine. El a început cu reciclarea capacelor de canal, a trecut o ţâră prin „marea filosofie” a lui Ţuţea până a ajuns să construiască „mături zburătoare” cu care se plimbă nestingherit prin imperiul... poeziei.
E bine că ai un model de personalitate aşa de ilustru şi nu-ţi mai pune nimeni stavilă la delirantele şi derapantele tale încercări de „critică filosofică”! Să ştii că şi el, pe lângă poezie, datorită ticului romantic cu care a rămas la ieşirea din... Ţuţea, comite mereu şi chiar sforăie gânduri filosofice. De aceea, cred, nu ţi-a pus stavilă la afirmarea ta.
Îmi spunea cineva că, apropiindu-te de o lucrare de adevărată filosofie, ai avut o dumnezeiască revelaţie, aproape aşa cum ar fi avut-o Socrate când îl zgândăra demonul.  Ai scris chiar  câteva pagini şi le-ai imprimat pe cotorul... revistei. Bravo ţie, nene Stavilă, că ţi-ai descoperit gândurile şi vocaţia de... critic-filosof, căci prea mult a aşteptat şeful tău să aibă prin preajmă o asemenea „mână dreaptă”.
Mă bucur mult că ai început şi tu să gângăveşti în legea ta, adică ai deprins în oarecare măsură limbajul, chiar dacă n-ai descoperit ce este şi ce trebuie să faci cu el. Probabil la pensie vei avea timp să afli şi aceste două taine. Dar până atunci, vreau să-ţi spun o poveste!
Ai auzit de taurul din Paşcani? Nuuu? Păcat! Îţi voi relata eu întâmplarea. Un ţăran, care era, chipurile, faţă bisericească în sat la el, a scăpat taurul pe străzile Paşcanilor. Văzând el o maşină roşie pe trotuar, şi neînţelegând ce e maşină şi că e de tablă, a început să-şi înfingă în ea coarnele lui “boureşti” de taur înfuriat. A bătut maşina până şi-a rupt  “un mândru corn”. Era, pe semne, un taur destul de... comunal! Morala? Ţi-am spus eu că nu trebuie să te “bagi” în domenii în care nu eşti nici măcar novice şi nici nu le înţelegi? Iată ce mare descoperire ai făcut tu; după ce ai îngăimat câteva propoziţii de om care a descoperit că ştie să şi scrie: “ciudat este faptul că autorul (a cărui lucrare ai cercetat-o pe la coperţile exterioare) nu explică perspective, metodologia abordată, nu-şi defineşte conceptele puse în joc, strategia interpretativă şi nici scopul unui asemenea demers” etc, etc! Bine măi ţâcă:
1. „Metodologia” nu se  “abordează” pentru că ea este însuşi conţinutul unei lucrări -indiferent de problematica acesteia.
2. „Conceptele” nu se „pun” şi nici nu intră în joc”, întrucât ele nu sunt babaroaze cu care joci tu alba-neagra. Atunci, orice lucrare va trebui să rezerve  mai mult de jumătate din spaţiul tipografic pentru redefinirea (şi nu definirea) conceptelor care circulă într-un anumit domeniu. Exemplu: pod = este o construcţie  care leagă malurile unei râpi pentru a o  putea traversa şi idioţii şi deştepţii.
3. “Perspectiva”  nu se explică, ci se descoperă în structura argumentării, iar scopul sau finalitatea lucrării este ceea ce a fost de demonstrat ca să înţeleagă alt specialist şi nu orice neştiutor al domeniului sau/şi de carte!
Te-ai mai “agăţat” cu gândirea ta rudimentară de “tratarea problemei fiinţei” şi de “problematica filosofiei limbajului” acreditând părerea că sunt cuprinse în “doar zece pagini” şi respectiv în “numai trei file”, neştiind să faci diferenţa între semnalarea apariţiei unei cărţi pe piaţă şi abordarea raportului între limbaj şi ontologic.
          Fără să înţelegi o iotă, aplici epitetul de “exclusivist cultural”, înţelegând prin aceasta că formaţia ta culturală se reduce la “marile” opere pe care le-au produs Vitner, Crohmălniceanu, A. Toma, Patapievici, Liiceanu ş.a.m.d. şi care au răsturnat complet valorile noastre şi au instituit negativismul şi batjocorirea în structura criticii literare!.
Aşa că, dragă “a” mic, atunci când mai vezi vreo carte, în afară de tomurile alinătoare ale şefului tău, fugi cât poţi ca să nu ţi se tocească şi cei trei neuroni pe care îi mai ai. Dacă, îi pierzi şi pe ei, s-ar putea să nu mai ştii pe unde să te întorci acasă!...
Cât de frumos ţi-ar sta dacă te-ai apuca de manele şi nu ţi-ai risipi talentul pe lucrări grele pentru tine.

IV

Am stat mereu în cumpănă, când mă gândeam, întâmplător, la tine. Te ştiam ca pe băiatu necioplit încă, a cărui lucrare ziaristică semăna mai mult cu zidurile năpădite de buruieni şi doar “Bug Mafia”, în multiplicare, strălucea de la distanţă sub razele lunii. De multe ori, căutam ideea îngăimată de tine în propoziţii, care sunau gramatical anapoda de ciudat. Timpul mă presa, iar eu încercam să dau o anumită acurateţe şi eleganţă limbajului tău aiuritor despre “progresele agricole” şi să trimit materialul consumului cotidian!
Atunci credeam că eşti în creştere şi vei deprinde ceva din truda cu care încercam să mai umanizez maculatura din portofoliul tău cotidian de publicist. Nu mai vorbesc de faptul că, uneori, schimbai titlul şi personajele, mutai doar locul acţiunii, şi reportajul era gata de publicare.
S-a întâmplat să ne despărţim. Deci Dumnezeu a ţinut cu mine şi m-a lăsat să plec într-ale mele. Însă cred că a ţinut într-o măsură mai mare cu tine, deoarece după plecarea mea, ai primit darul vieţii tale intelectuale: înscrierea şi “examenul” (citit şi socotit) de la o “Academie jurnalistică”. Aşa că ai prins doi iepuri: ai scăpat de mine şi ai devenit ditamai studentul jurnalist. Aceşti “iepuri” ai tăi m-au bucurat, crezând, sau măcar, presupunând, că îţi vei şlefui cât de cât mintea şi vei mai uita năravurile tale de bădăran sadea şi de mândria aproape ucigaşă când descopereai adaosurile sau clarificările mele pe maculatura ta.
Însă timpul iartă, dar nu uită şi nu repară nimic. Ce a lăsat Dumnezeu şi natura stricat, aşa va rămâne în veci. Am constatat lucrul ăsta după două revederi cu tine şi câteva misive reciproce. Chiar am scris undeva şi despre o carte a ta şi te-am recomandat ca un bun “cercetător”. Dar te-am privit ca o eroare care poate fi îndreptată. Or, între timp, mi-ai demonstrat că eşti o eroare iremediabilă şi de neţinut pe lângă “casa omului”, unde mai pot vieţui doar erorile domestice.
Să nu confunzi niciodată compasiunea şi amabilitatea cu prietenia. Aşa că am făcut un experiment psihologic, iar relaţiile acestea au durat doar cât stă o cioară în vârful parului. Şi nu am putut îndrepta “eroarea” chiar dacă regret.
Ai absolvit acea “Academie” şi la un moment dat ai fost “catapultat” la Academia adevărată, unde era nevoie de “epuratori ideologici”. Vremea a trecut, iar tu ai rămas locului, fie din milă, fie prin natura ta duplicitară şi instabilă. Esenţial este faptul că ai rămas acolo şi ai început să faci şi câteva lucruri bune. Dovada e şi cartea despre care am scris ceva cândva.
Am totuşi o nedumerire care mi-a adus aminte de tine pierdut undeva în zarea tinereţii mele. Nu-mi pot explica de ce tocmai tu ai căzut în această nedumerire a mea. Mai ales că ai soarta ta, banii tăi, realizările şi eşecurile tale, te-a depărtat (şi îndepărtat) Dumnezeu de sub aripa mea.
S-ar putea ca mâine poimâne să devii… Academician, cu… pensie suplimentară (dacă încă n-ai primit-o!) Să ştii că nu te invidiez, ci îţi apreciez ambiţia şi efortul, chiar dacă mă îndoiesc de calităţile tale umane şi de talentul pe care îl ai ca… intelectual.
Nedumerirea mea a pornit de la faptul că eu te-aş putea considera un fel de “curier”, care poartă colete de colo-colo. Deşi nu e aşa, tu mi-ai demonstrat că eşti totuşi un “curier” dar de vorbe urâte şi suburbane, nedemne pe culoarele unei Academii adevărate. Iartă-mă că de data asta nu te îmbrăţişez, că îţi doresc doar binele cel mai bun posibil.
Şi chiar de vei fi cândva, inclusiv post-mortem, pe lista nemuritorilor, nu îmi vei schimba niciodată gândurile despre tine…

V

Dragă a” mic, îţi aduc aminte că eu sunt un provincial sadea. Am fost uneori prin multe locuri, chiar de vis, de aici de acasă, dar şi în cele străinătăţi care ţie ţi-au luat mintea cu mirajul lor. Am luat în aceste peregrinări, ocazionale sau de îmbogăţire a ceea ce mai ştiam, cu sufletul şi mintea -selectiv- tot ceea ce credeam de cuviinţă: din cărţi, de la oameni, din întâmplări hazlii sau chiar dramatice uneori! Mă întorceam tot în provincie şi decantam o perioadă tot ceea ce văzusem, auzisem şi trăisem acolo. Eram un om mai bogat, fără însă să fac din asta un fel de mândrie a păunului, aşa cum am văzut destul de mulţi împăunaţi.
Am stat şi în capitale. Chiar şi în capitala ţării mele, deşi unii, trăind acolo, când pleacă undeva, le e ruşine să se recunoască români. Adică s-ar da drept altceva, ca nu cumva străinii să le spună ţigani, adică rromi (mai nou) şi fiinţe fără ţară.
Ştiu că „provincia” şi chiar capitala nu sunt la loc de onoare în patrimoniul tău moral, deşi te-ai născut într-un sătuc românesc. După multă zbatere, te-ai stabilit în capitală şi te-ai capitalizat” adică ai devenit om de afaceri”! Dar să-ţi spun eu un lucru: cum văd eu capitala? Un loc în care, cei ca tine, mănâncă, beau, fură, uneori se mai împuşcă, iar în weekend pleacă la Predeal sau Sinaia să-şi refacă forţele! Alteori mergeţi pe Coasta de Azur, Hawai, Grecia, Turcia şi iar vă întoarceţi în capitala voastră, mâncaţi, beţi, furaţi, puneţi la cale fel de fel de mârşăvii, mai vă împuşcaţi între voi sau/şi pe alţii! Apoi iar plecaţi...
Tu ai auzit vreodată de Gazprom? Ştiam că ai să-mi spui că umblu cu prostii! Tu eşti un ins postmodern şi n-ai nevoie să-ţi încarci mintea cu alte... epoci. Viaţa-i viaţă şi vrei s-o trăieşti liber ca pasărea cerului şi nu ca omul înrobit obligaţiilor. Dar obligaţiile tale sunt de altă natură faţă de ale noastre - muritorii de rând şi pe care, adeseori, cei ca alde tine ne încolonează forţat la rând ca să stie câţi mai suntem şi să strângă birurile pentru a nu rămâne ei fară leafă.
Nu te invidiez, dar îţi admir postura ta de transfrontalist. Totuşi sunt curios şi indiscret: de unde ai tu atâta dragoste pentru meleaguri străine şi la ce te ajută aceste migrări” periodice către alte zări? Ce fântână fermecată ori peşti de aur îţi finanţează o astfel de viaţă? Ţi-am spus că nu te invidiez, dar vreau totuşi să-mi spui ce s-a întâmplat cu tine?!.... Aaaa! Dacă tot nu vrei să răspunzi şi te-am supărat, voi încerca eu să mă consolez cu propriile răspunsuri. Aşa că...
Am avantajul că te cunosc şi nu trebuie să mai completez bibliografia” cu alte surse documentare străine sau “interne”. Sunt destule la Interne şi…
Te-ai născut într-un sat pierdut pe undeva pe lângă mare. Tatăl tău, miliţian cu vechi state de plată în bulibăşeala de după 1944-1945, proletar rural şi fără carte, de pe malul Prutului, a ajuns mai târziu colonel pensioner! A făcut şcoala de alfabetizare” şi şcoala “vieţii”, adică multe arestări, torturări, şantajări pe care tu le-ai făcut pentru tine un ideal de viaţă. Ai trecut ca gâsca prin apă prin toate şcolile şi ai ajuns mariner. Originea “sănătoasă” şi sprijinul direct al colonelului te-au făcut mariner şef, pe vas comercial, deşi tu nu ştiai nici măcar diferenţa  dintre catarg şi far. Sprijinul a continuat. Securitatea, datorită vocaţiei tale de  “pârâtor şi cârmaci” dar şi de contrabandist, te-a “promovat” la… Anvers, unde au înflorit calităţile tale de escroc înrăit.
Ţara, în loc să te zvârlă în vreo văgăună şi să-ţi confişte osânza potlogăriilor, te-a catapultat într-un loc în care era nevoie să se pună ordine. Tu ce-ai făcut? Prima grijă a ta a fost să-l trimiţi pe subalternul tău G.B. să înfiinţeze în Indonezia o companie de escrocare a flotei comerciale române! În câteva luni navele româneşti, de mare performanţă în acea vreme, au început să fie înghiţite de pavilioane străine sau date pe comisioane. Asta e prima ta mare escrocherie, după care au urmat altele, ca şi cum te-ai născut să distrugi o ţară şi să pleci cu bunuri în iad.
Prostia unor români şi a altora, pe care i-ai cumpărat sau ai falsificat milioane de voturi, te-au ridicat în rang de edil, deşi de mult trebuia să baţi babaroazele la Mititica.
Aici altă fântână fermecată! Ai adunat scursurile urbei, damblăgită de lis, le-ai “instruit” bine şi le-ai dat drumul în lumea interlopă ca să stabilească legături trainice cu hoţii calificaţi, indiferent de “specializarea” lor. Roadele nu au întârziat să apară, Viloaie în Mihăileanu, pământuri intravilane, şiruri de case expropriate-vândute şi re-revândute, distrugerea fermelor de stat ale cercetării Fundulea ş.a.m.d., ş.a.m.d.
După ce ai legat ştreangul de gâtul urbei, te-ai repezit, la .... ştii tu!
O prostime, ameţită de elucubraţiile  şi idioţeniile tale electorale, la care se adaugă furturile groaznice din urnele de vot, te-au fixat în proţap ca bou... naţional şi de unde nu vrei să mai pleci.
Aici alte dandanale! Mita şi mitomania, singurele tale arme de apărare, te-au făcut faţă... europeană. Dar, între timp, ai avut mare grijă, ca prin guvernare, să-ţi subvenţionezi mereu susţinerea. Prostia unora şi banii noştri nu ţi-au fost de ajuns. Ai zălogit ţara iar noi te-am declarat liber să-ţi găseşti loc de muncă chiar şi în Patagonia, dar nu aici! Tu ţi-ai răscumpărat demnitatea, pe care nu o ai, cu cotizaţia de partid şi prin recidiviştii penali din CCR (curte pe care, în cei zece ani, ţi-ai construit-o după chipul şi asemănarea ta). Eşti irecuperabil şi iremediabil. Ai îmbătrânit şi ai chelit degeaba. Şi tot degeaba faci umbră pământului, pentru că, în afară de beţie şi hoţie, nu rămâne nimic în urma ta.
Ăştia vor să te bage la trădare de ţară. Dar nu e drept. Trebuie să se gândească mai bine la cât ai supt şi cât ai distrus din averea acestei ţări, dar mai ales la câte familii ai distrus şi la câte fiinţe umane nevinovate ai omorât cu măsurile tale de prim-Căpcăun. Mai curând ar merge pe genocid ca să simţi că tu nu ai fost şi nu eşti om, chiar dacă ai unele trăsături apropiate vag de ale noastre!
Şi chiar dacă te năşteai de n ori şi tot n-ai fi ajuns niciodată la calitatea de fiinţă umană!...
Dacă tot ai ajuns până aici, am să-ţi mai pun câteve întrebări: după 24 de ani de maidanez în capitală, ai aflat unde e Teatrul Naţional? Dar Opera Română sau măcar Biblioteca Naţională şi cea a Academiei? Ai intrat măcar odată în aceste forumuri Culturale sau le pândeai să le transformi în cârciumi? Dar de Lucian Blaga ai auzit? Nu ăla de la Partid care ţi-a făcut servicii, ci marele gânditor de la Cluj?  În afară de cârcătescul şi patpieviciul tău, ai mai buchi-sit ceva, adică vreo cărţulie sau vreun tratat despre altceva decât “notele informative” pentru şantaj? Nuuu? Păcat! Te-ai născut şi ai rămas la desenele de pe pereţii grădiniţei săteşti cu Ali Baba şi cei 40 de hoţi”. Istoria ta culturală s-a oprit aici, adică la stagiul gregar de... troglodit!
Şi totuşi te-ai pus pe domnie ca şi cum totul ţi-ar aparţine. Dacă în ţară îţi ridicai buricul până la ceruri, când te duceai în Europa, ca mare ales al acestei naţii, stăteai mereu în spatele coloanei oficiale, ca un cerşetor jigărit şi nimeni nu te lua în seamă, deşi tu le trimeteai milioanele - un fel de cotizaţie de partid - prin golirea fără jenă a visteriei naţionale!
Deşi noi te-am “graţiat” de responsabilităţi de câteva ori, tu ai închiriat resursele ţării în nume propriu, deci ca unic proprietar, unor derbedei străini, iar milioanele comision s-au scurs în bănci din Siria, Monaco, poate şi în Panama, tot în nume propriu.
Ultima ta dorinţă era să te transformi din boier de tinichea în moşier de Bărăgan. Pentru această transformare au lucrat de zor scursurile din jurul tău, captivii din procuratură şi justiţie, amnistiaţii recidivişti, etc.
Însă vremurile au început să se schimbe, chiar dacă destul de greu, şi cred că a venit timpul să dai socoteală în faţa ţării şi a legii!
Dragă “a” mic, primesc orice reclamaţie şi... rectificare la răspunsurile mele, însă sunt sigur că ăştia te vor ascunde pentru o perioadă destul de îndelungată.
Fii bărbat! Recunoaşte că eşti un nimic dat în custodie acestei nobile specii de oameni! Ia-ţi şi cântecul cu tine:
“Foaie verde fă Mărie,
Na-ni, na-na!
Am rămas fără moşie,
Na-ni, na-na!”

VI

Dragă Şmenarule, undeva scriam, acum câţiva ani, că, citez din memorie pentru a nu fi acuzat că am copiat de pe la cineva:
Prin furt masiv de voturi se reînscăunară
Şi-un pact făcu cu bercea mondialul
S-arunce jale mare peste ţară
Şi să ne cânte-n veci Ţambalul!
            Iată însă că a venit momentul să constat că lucrurile s-au inversat puţin. Ţambalul justiţiei a început să-ţi cânte ţie „de dor de libertate şi de jale”, iar ţara va rămâne doar jefuită şi cu o mare ruşine în istorie! Probabil a venit timpul ca justiţia - cât a mai rămas din ea şi pentru noi - să te “achiziţioneze” şi pe tine sub “umbrela” terasei de la Mititica, alături şi împreună cu mondialul şi băsică, mânca-ţi-aş! Că tare mult rău ai făcut acestei ţări!
            Deşi lucrurile sunt mai clare decât orice zi care ţi-a rămas, tu, derbedeu şi maidanez fără ruşine, latri pe sticlă şi prin comunicate (care nu sunt decât lătrături de ameninţare a justiţiei) că eşti proaspăt ieşit din  apele Iordanului şi că nu ai mâncat nici pui cu usturoi de la Popescu Dâmboviţă şi nici gura nu-ţi pute!
Vrei să joci rolul tău netrebnic până în ultima clipă, deşi ţi-a sunat ceasul izbăvirii.
Sunt curios, pe cine vei mai “trage după tine” înainte să te ascundă ăştia?
E greu de presupus că vei fi singur-singurel într-o dubă aşa de mare!
Ce n-au reuşit cei 8 milioane de români oneşti să facă, datorită susţinerii golanilor plătiţi din exterior şi ccr, a reuşit băsică.
Acum, ţi-a pus poalele pe cap şi trebuie să te spovedeşti, împreună cu cei care au ascuns ţambalul!
            Dragă a” mic, ai auzit zicala că “Dumnezeu nu bate cu ciomagul”, ci te dă linşajului public? Daaia cu urciorul? Nu? E trist. Tu credeai că eşti etern şi fără judecată pe pământ, iar ăştia, dar mai ales băsică, ţi-au zdruncinat bunătate de iluzie.
Aşa că, te rog, învaţă pe de rost această rugăciune, că tot nu ştii să citeşti decât…, conturile personale din străinătate!
Doamne, Doamne ceresc tată,
Mi-a venit nota de plată;
Aş plăti, dar banii nu-s,
Eu în Siria i-am dus...
Ocrotescă-i cel de sus!
Când am ridicat pocalul
Cu bercică mondialul,
Am crezut că-mi aparţine
Toată ţara asta!n fine
Şi că sunt doar Voievod
Peste un popor nerod!
Şi-uite, Doamne, iac aşa
Am rămas o... tinichea!

VII

Am asistat întâmplător la un proces în care tu erai chiar acuzatorul, adică “apărătorul statului de drept” şi nu al celui de “strâmb” cum mi s-a părut mie. Eram impresionat de întrebările tale “meşteşugite”. Nu ştiam că şcolile astea particulare de pe la casele de cultură şi cu frecvenţa făcută cu port-bagajul sunt atât de bune, şi pregătesc oameni străluciţi de prin justiţie
            O să-ţi relatez pe scurt cazul şi momentul tău de glorie pentru a-ţi putea aminti clipa în care te-am putut admira în toată splendoarea ta vocaţională. Judecătorul, o faţă impozantă sub barba căruia se ascundeau câteva kilograme de grăsime, îşi ridică tacticos jumate din şuncile burţii pe masă, privi în sală şi spuse răstit: “debitează acuzat...” Acesta, sfios şi parcă atins în mândria lui de om corect începu: “Domn” judecător, eu nu debitez, ci am să spun aşa cum s-a întâmplat. Joia aceea, am legat-o pe Joiana mea să pască pe marginea şanţului, aproape de poarta vecinului care m-a tras în tribunal. După vreo două ore, când m-am dus s-o iau pe Joiana să o duc pe islaz, n-am mai găsit-o. Mă uit bine şi văd că “paşii” ei duceau în curtea vecinului. Întrai şi văzui vaca în şura de lângă casa lui. Noroc că i-am auzit răgetul. Tanti Cuţi apare în prag, tocmai când plecam cu Joiana mea, şi începu să urle ca turbată de s-a auzit în tot satul: Săriţi, oameni buni, mă violează! Mai strigă de câteva ori, apoi căzu leşinată de-a lungul prispei... Când să ies pe poartă, hop, şi gospodarul ei! Îmi trase o bâtă în cap, îmi luă vaca, mă duse lângă coana şi chemă poliţia şi un alt vecin, cu care eram certat! Când m-am trezit, nici tu vacă, nici tu casă, ci încătuşat în sediul poliţiei!”.
-Atât?
-Atât, domnjudecător.
-Acuzarea, vă rog! Spuse răstit judecătorul şi-şi retrase o parte din “şunci” de pe masă şi se răstigni într-un cot cu mâna dreaptă proptită în falcă!
Tu te-ai ridicat brusc de pe scaun şi ai început să “perorezi”. Câte iluzii nu mi-am făcut şi câte laude îmi sunau prin minte. Dar… dar!” Onorată instanţă, aşa cum am spus, acest individ este un mare pericol social. El a mai fost de câteva ori bănuit de către vecina lui că îi dă târcoale, dar nu a fost dovedit până acum. Chiar vaca este a reclamantului şi a crescut-o de când era o viţică...
-Auzi, acuzatule?
-Nu-i adevărat. Am cumpărat-o de la el cu 1500 lei, când avea un an. Cât despre tanti Cuţi, nici nu se pune problema. Ea are peste şapte decenii fix, deşi se sulemeneşte mereu, iar nevastă-mea are doar 30 de ani. Socotiţi şi dumneavoastră, cum i-aş da eu târcoale unei femei care...”
„Ajunge”, te-am auzit urlând pe tine un ”a” mic!...
Până la urmă, judecătorul, om al dreptăţii, i-a dat Joiana înapoi, iar pe Cuţi a amendat-o cu 200 lei pentru fals în declaraţii.
            Cât despre tine, pănă mai ieri, nu ştiam nimic, însă ţi-am văzut chipul pe sticlă. Aveai barbă şi o carte în mână, un fel de biblie. Cred că erau doar coperţile cărţii sfinte, iar tu puneai ţăranii să jure pe ele că n-au pus ştampila împotriva derbedeului.
Atunci am plâns în sinea mea de halul în care ai ajuns, dar mai ales de soarta oamenilor care îţi asigură leafa şi  dau dreptatea de partea ta!

VIII

            Pierdut printre feţele oficioase ale vremii, eram într-o grea cumpănă şi nu ştiam unde să te pun în istoria figurilor labile pe care o am în memorie. Însă, tu, frecând mereu “sticla” cu faţa ta de… berbant, neajuns la maturitate, deşi eşti destul de îmbătrânit sub aspect fizic, mi-am amintit. Erai băiatul care călărea, în fiecare zi, un deal către o mică şcoală rurală ca să dai unor ucenici din puţinul tău de profesor de istorie! Canonul n-a durat prea mult până ce ai făcut pasul într-o sectă politică şi ai primit rapid, sub oblăduirea unor meşteri mai vechi, un post de ministru!
Ah, ce vremuri ţi-au scăldat prima ta tinereţe şi ce destin măreţ ţi s-a deschis în cale!
            Prin tenacitate şi obiedienţă nativă, te-ai ţinut mereu deasupra, deşi corăbiile sectei şi aripile politice se scufundau una câte una. A venit timpul ca un C, personaj destul de robust şi autoritar, dar mai aproape de ceea ce se numeşte om de stat, a căzut. Ai pândit momentul, şi ţinându-te de poala influentă a unor hoţi de petrol şi mobilă, ai renăscut cocoţându-te pe catargul funcţiei politice. Apoi, ţi-ai sărbătorit “majoratul” politic prin aderarea la o alianţă credibilă şi cu mari, aproape absolute, şanse de a te propulsa în proţapul... naţional. Chiar ai gustat câteva luni din prăznuirea de la Cotroceni.
Dar după câtăva vreme, sigur pe menirea ta divină, ai uitat că eşti total dependent de oameni şi ţi-ai frânt gâtul! Crinii se ofilesc foarte repede, când uită că ei nu sunt nimic, decât o picătură de culoare efemeră, în raport cu celelalte flori... Aşa că ţi-ai săpat groapa şi ai început să-ţi cari şi bagajele în ea, crezând ca prostul într-o nouă înviere, deşi ai început să te fosilizezi alături de pulpana celui care te şantajează! Din acest punct de vedere te consider un erou ratat şi te compătimesc. N-ai învăţat că jocul dublu sau bătutul la două darabane diferite nu-ţi aduce decât o fericire de-o clipă urmată de o cădere totală.
Îmi permit, aşadar, să te consider o ţoapă politică gelatinoasă. Te-ai dat singur dracului, crezând că haldăul îţi va oferi daruri, dacă te mişti într-un picior şi îi faci jocurile murdare.
Orice ai crede, pentru mine rămâi în veci un ratat, şi profesional şi politic.

IX

Ştii de ce îmi cutreieri amintirile, dragă “a” mic? N-ai aflat încă, dar am să-ţi spun eu până la urmă. Tu nu eşti încă apt să ţii minte cam pe unde cutreieri cu belelele tale de canalie. Venind dintr-un pământ românesc, cu dragoste de neam, tu, blestematule, în loc să iei cu tine această sevă dătătoare de mari fapte, ai plecat cu vidul tău intelectual în lume, dar şi cu gândul rebel de a te război cu ea! Cele 150 centime înălţime şi capul tău cu câţiva neuroni, revoltaţi pe micimea ta, te-au purtat spre nişte studii serale care să te mai lumineze un pic. În zadar! Tu ai rămas aceeaşi mizerie umană complexată mereu de nimicnicia ta!
A dat Dumnezeu să-ţi găseşti secta ta politică în care se adunaseră toţi cei de teapa ta şi te-ai bucurat ca la a doua înviere!
Aşa ai păşit, plin de răzbunare către ceea ce numin de obicei funcţii politice. Ai devenit măscăriciul saltimbanc în urbea care cu greu te-a alfabetizat. De acolo, alt mascărici te-a luat şi te-a cocoţat în vârful piramidei administrative pentru a-şi construi mecanismele de distrugere a avuţiei naţionale şi a demnităţii publice.
Din saltimbanc ai devenit marionetă, deşi mintea ta era non-funcţională. I-au trebuit doar câteva sfori cu care să te lege şi să te arate lumii... conducând! Ce? Nu ştiu! Apoi au rămas din tine doar sforile, iar mânuitorul lor a devenit un real Arlechin. Tu te-ai retras bosumflat, în culise, căci erai prea prost ca să mai râdă lumea de prezenţa ta! Ba mulţi au plâns uneori când vedeau cât de mic erai ca... om de stat!
El lua milioanele de pe autostrăzi, iar pe tine te trimetea ba la coasă, ba la numărat pietrele de la borduri de pe toloacă.
Până şi tatăl tău, Domnul să-l odihnească, când a văzut ce odraslă proastă are şi ce canalie doctă a crescut, a spart oul de... tinicheaua ta fără păr!
Mândru peste poate, târât prin cele mai puturoase lături, te-ai întors de unde plecaseşi, fără a-ţi cere iertare măcar faţă de acest popor pe care l-ai adus în pragul disperării...
Aş vrea totuşi să închei cu ceva care îţi aparţine ca o trasătură definitorie: „Pe zei, spune Erasmus, se află oare pe pământ muritori mai fericiţi decât cei alintaţi îndeobşte cu numele de proşti, smintiţi, neghiobi şi dobitoci?” (p. 49)

X

Din puzderia de nimicuri care au compus coroana guvernamentală a distrugeriii te-am ales şi pe tine, dragă analfabetule, care te-ai cocoţat în farul călăuzitor al învăţământului şi cercetării ştiinţifice!
Încă de la urcarea ta acolo, ai dovedit atâta ştiinţă şi atâta poliglotism, încât când erai întrebat ceva, nu descopereai unde te aflai şi aşteptai să-ţi sufle tanti educatoarea cam ce să spui.
Încă de la început, prin apariţia ta în fruntea unei demnităţi naţionale de asemenea anvergură, mi-am dat seama că eşti cel mai tipic idiot al timpurilor contemporane.
Nu ştiu, nici nu mă interesează unde şi în ce cămaşă de forţă ai fost conservat până atunci, însă mi-ai provocat cea mai mare spaimă din istoria postdecembristă a acestei ţări.
Credeam că evoluţia speciei se încheiase, însă tu mi-ai demonstrat pe viu că, de fapt, ea abia începe, chiar dacă au trecut atâtea zeci de mii şi milioane de ani.
Nu mi-am închipuit niciodată că, după atâta istorie şi civilizaţie, specia umană poate oferi vederii, în funcţii publice, exemplare unicat de astfel de cretinoide!
Nici în cele mai mari laboratoare de genetică, unde sunt conservate în formol cele mai inimaginabile mutaţii biologice, nu am văzut aşa ceva! Crede-mă! Sunt total decepţionat şi dezamăgit că nu am intuit ce curiozităţi populează arealul unei astfel de secte politice, deşi am presupus mereu că magicianul va scoate din pălăria sa şi alte curiozităţi cu care să impresioneze şi să înspăimânte sensibilitatea noastră!
Eşti un idiot tipic, nu ştii carte şi nici nu ai comportamente şi deprinderi elementare umane. Şi totuşi ai pus slugile să-ţi consemneze activitatea ca cercetător în Japonia! Eu cred însă că, ori eşti din  fauna degradată de la Hiroşima, ori te-au găsit în vreo peşteră şi te-au trimis direct în pălăria culegătorului de exemplare infim de rare. Mă aşteptam ca după atâtea pagube grave produse în ministeriat, să te găsesc la muzeul Antipa. Însă magicianul te-a recuperat ca purtător de chei la crama de la Cotroceni şi sac de box în care îşi mai dezmorţeşte pumnii în nenumăratele lui dimineţi de ticăloasă… oficialitate!
Apoi te va conserva în formol, căci nu va mai curge whiski, prin toate canalele! Aşa că, eşti şi vei rămâne un nimic, exemplar microscopic, macrodimensionat de iradiaţii, şi supus studiului… speologiei racoviţene!

Ultima scenă

-Milică, bă Milică? Ce ai băiatule, de îţi clănţănesc dinţii şi curg sudorile de pe tine ca puhoaiele de pe lângă Palatul Victoriei? Bă, ăsta nu-i coşmar! Suntem iar împreună...
- Dar, tovarăşe, am visat sau ne-au achiziţionat ăştia?
- Nu bă! Visul tău este real, iar ei n-au făcut alceva decât să ne aducă împreună. Ia ascultă ce-am făcut eu, cât tu te luptai cu mascaţii şi strigai că nu vrei să vii lângă mine!
Foaie verde fă mărie,
Na-ni, na-na!
Am rămas fără moşie,
Na-ni, na-na!”
Doar cu udre vis-à-vis
Nani, Nana,
S-o jelesc pân’oi muri,
Nani, Nana,
Cu emil la dreapa mea,
Na-ni, na-na!
Şi-l aştept şi pe Blejneu,
Na-ni, na-na!...
-Cum adică? Avem iar şedinţă de guvern?!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu