vineri, 14 noiembrie 2014

românia-proscrişilor-orice-poem-antum-pleacă-la-oaste-postum-nu-şi-străbunicul-meu

Cătălin Afrasinei

un ostaş
un sergent un sublocotenent
străbunul primordial se preface franjuri
adevărul e că am vrut să devin paraşutist
de mare altitudine
infirmând orice idee de certitudine
privind veşnicia
şi totuşi s-o simt valsând sub mine
dacă ar fi trebuit să spun după expresionişti
nu există gest figură mimică expresie cuvânt
care să nu mă trădeze
dorindu-mi să-l revăd pe dorin
prietenul de joacă despre care mi s-a spus că nu mai există
singurul meu prieten a cărui prietenie
era mai presus de viaţa personală
de aceea îmi doresc să-l imit
şi să impun adevărul cu forţa unui fenomen al naturii
de aceea am prieteni numai în trecutul înălţimilor
în prăpăstiile şi râpile din prezent
trăiesc mai mult printre anacoluturi
înconjur pământul şi nu cred că trebuie să aleg
între loaze & şmecheri
ad litteram
ce bine ar fi fost să fi fost ce n-a fost
pe lista proscrişilor
l-am regăsit pe străbunicul meu
străbunicul meu a fost singurul ţăran din românia
chemat la înmormântarea regelui carol I prin curierat regal
carol I nu a fost înmormântat până ce străbunicul meu
nu a făcut de gardă la catafalc
nu ştiu dacă există dovezi
şi nici nu mă interesează
dovezile sunt argintăria cu monograma regală
de pomană
îngropată prima dată în pământ
când au venit ruşii şi au făcut întovărăşirea
îngropată în pământ a doua oară
când au venit alde malcoci & alde
să prade ce mai rămăsese pe lume
după ruşi
îngropată în pământ a fost multă vreme
în cufărul de zestre al străbunicii
marcă originală prusacă
de pe vremea lui napoleon
din lipsuri materiale
am vrut s-o vând la o casă de licitaţie
cea mai faimoasă din lume
m-am răzgândit în ultima clipă
nu era numai a mea
străbunicul se pregătea de moarte
trecuse de 80 de ani schilodit după plevna
după primul răboi mondial
după al doilea război mondial
după întovărăşire
străbunicul a trăit numai printre războaie adevărate
nu avea pauze
te-ntrebi cât de vrednic putea fi un astfel de om
o privire de condor - ninja
pe care el nu i-a cunoscut
de altfel pe vremea aceea nici nu se ştia prea bine
dacă japonia există pe harta imposibilului
te şi miri când i s-au născut
aglaia magdalena aristiţa neculai silvia
unchiul vasile colonel rănit de trei ori
ca mai toţi cei din neamul meu a înţeles că în afară de armată
viaţa nu are sens decât în orizontul spiritului al poeziei mai exact
spre bătrâneţe
nu contenea să-mi povestescă discuţiile lui cu nichita de la sinaia
cum nichita îi băga lingura-n gură lui nicolae ceauşescu la telejurnal
,,ce ne dai tu măăă nouă? numai căcat? – poftim faraoane fanfaroane
ia şi mănâncă’’
de aceea
nichita nu este o legendă
şi maestrul mb
a dovedit cu prisosinţă foamea de care suferea nichita
şi eu am spus că şi mihai eminescu în ospiciu a suferit de foame
iar blaga scrisese mii de scrisori prin care să primească un blid de mâncare
PENTRU FAUST
p.45 din viaţa românească
acuzat de sprijinirea claselor exploatatoare
încă din 1920 B.L. sau (sic!) participant ILEGAL
al cercului literar de la sibiu
clasele exploatate crezând că faust le exploatează
de atunci
trebuind luate măsuri
criminalii de exploatatori trebuind a fi proscrişi
oriunde
sub pământ în cer dincolo de cer
numai printre alde noi să nu mai fie
de aceea prietenul meu dorin s-a făcut paraşutist
viaţa lui a fost viaţa mea
lacrima lui este lacrima mea
românia adevărată e numai a lui şi a proscrişilor









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu