miercuri, 12 noiembrie 2014

Supremul

Cătălin Afrasinei

Doamne
îngăduie să se apropie de Tine cel etern nevindecat
aproprierea – în – Lumină a-sinelui – de – sine
este justificarea relativului şi a infinitivul lung
moştenit de la strămoşi
ei te apără de tot ceea ce este rău
dăruindu-ţi permanenta inserţie a frumuseţii
care creşte îngheţată-n măduva spinării de copil
epitet al vieţii celorlalţi
viaţa cu rest de la masa bogaţilor
revii din viitorul lor
şi te regăseşti acolo
mai bogat cu o mulţime de vieţi
mai pierdut cu o mulţime de morţi
eliberat uneori de aluviunile pe care le-ai tras după tine
sisif mereu pierzător al celor ostenite din belşug
râu mănos inundând terenul sărac şi pietros al înălţimilor
şi muntele acesta este adânc de mare psihanalizabil
lumea cunoaşte însă prea puţini scafandri adevăraţi
pentru desăvârşirea imaginarului colectiv
de exemplu un cal alb ca spuma laptelui
întrece mecanicul generalei
mulţimi fără de număr de istorici ai ideilor
îşi încearcă plămânii
respiră adânc până-n prăsele
dacă pronumele interogativ ar fi Supremul
,,o’’ câţi supuşi ar avea




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu