Un copac din parc
îmi ascultă inima
îmbrăţişându-l-
apoi mă simt mai
verde
şi văd
stelele din el.
x
Gânduri
sădite-n
sălaşul cu
amintiri
zburate de vânt-
cu fiecare
frunză,
tot mai multe
insomnii.
x
Concert de seară,
sunetele
tăceri-mi
umplu inima-
doar licurici
revărsând
fuioare de
lumină.
x
În zorii zilei
deschid
fereastra
să-mi
aerisesc mintea-
şi văd
conul de ceaţă
din
sufletul meu.
x
În tăcerea
goală
mă trezesc
aievea-
pe cuptor,
discret,
un ghemotoc de
puf alb
toarce-ncet firul
nopţii.
Vasilica
Grigoraş
Îmi spunea
mama:
cântatul
cocoşilor
îi ornic
perfect-
cine ne poate
trezi
din somnul
neliniştii?
x
Zâmbetul nostru-i
un fulg de nea pe
obraz
şi-n suflet un
crin-
zbor pe aripile
lui
e
lumina-mplinirii.
x
Cu ochi de copil,
din
cerdacul casei văd
freamăt de
stele-
privind
atentă în mine,
mi-am
regăsit liniştea.
x
Corabia
vieţii
hălăduind
pe valuri-
îngenunchind,
deschid
inima spre Cer
să pătrundă
lumina.
x
Iat-un curcubeu
pe umerii
cerului-
cu discreţie,
seninul îmi
inundă
încet viaţa spre
apus.
Vasilica Grigoraş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu