de Ileana Costea
© Autoarea reţine drepturile de copyright
pentru acest material.
Bucureştiul este un oraş care nu şi-a pus încă
trecutul în valoare. Ne atrage atenţia asupra acestui fapt Liliana Nicolae,
jurnalistă la Radio România, în frumosul ei articol din Dilema Veche “Ghid de
orientare urbană - cum descoperim Bucureştiul?”, apărut recent şi în traducere
italiană în revista Internazionale. “Sînt oraşe europene unde turiştilor li se
propun tururi tematice. Într-un astfel de tur, la Londra, de exemplu, poţi să
mergi pe urmele lui Jack Spintecătorul. La Paris – un tur al muzeelor de artă.
Altul – al bisericilor, al caselor memoriale ş.a.m.d.”
E într-adevăr păcat că nu ştim să “ne cântăm”
capitala. Bucureştiul nu este Londra sau Paris, dar are multe clădiri frumoase şi
nu e lipsit de parfum şi istorie. Şi istoria trebuie cântată, captată, marcată,
căci altfel e uitată, amestecată, sau pierdută … Sigur sunt mulţi factori care
trebuiesc puşi în mişcare pentru a îndeplini o astfel de punere în valoare a
capitalei noastre. Si iată că Ion Lazu reuşeşte sa facă un prim pas în această
direcţie cu proiectul instalării plăcilor memoriale ale scriitorilor, aprobat
şi finanţat de Uniunea Scriitorilor, dar la care Ion Lazu “s-a înhămat” de buna
voie. „M-a impresionat această importanţă care se dă scriitorilor în alte părţi
şi am zis: de ce nu şi în Bucureşti?“ În trei ani, graţie efortului lui, au
fost puse 160 de plăci pentru 209 scriitori, proiect suspendat din lipsa de
fonduri a Uniunii dar care, el, speră că se va putea continua curând.
Geolog ca pregătire profesională, Ion Lazu a
luat Bucureştiul la cercetare … rămânad în domeniul specialităţii lui:
pietrele. Dar de data asta în loc să analizeze şi să descopere pietrele le-a
creat şi le-a amplasat. O geologie făcută pe invers şi mult mai creativă. Iar
pentru Bucureşti extrem de importantă.
Ion a trebuit mai întâi să facă o cercetare în
Arhiva Academiei, căci Uniunea Scriitorilor îşi pierduse arhiva şi apoi cercetarea
“pe teren” (consultând cărţi de telefon, întrebând prieteni, scriitori,
locuitori din zona unde bănuia că locuise un scriitor, pentru a determina locul
unde urma să fie pusă placa, unde a trăit scriitorul respectiv). Sigur, nu uşor
de descoperit, şi dacă îi consideri pe scriitori ca cei ce pun pietrele
culturii şi unui timp, Ion aici era în mediul lui de cercetare geologică. Apoi
obţinerea consimţământului proprietarilor clădirilor de a monta placa pe casa
respectivă. După anevoiasa fază de cercetare a urmat perioada “muncii de
lămurire” a celor care locuiesc acum în acele case şi care au dreptul sa spună
că nu vor să se monteze o placă memorială pe casa lor. Şi acest lucru s-a
întîmplat nu de puţine ori. Nici că poţi să înţelegi de ce cineva nu şi-ar dori
marcată casa în care locuieşte cu o placă ce anunţă că cineva cunoscut a trăit
acolo. Dar psihologia omenească e cum e, şi unii văd în viitor, înţeleg mai
profund importanţa locururilor, a rămânerii lor in istorie, iar alţii au
dorinţele lor, bazate pe logica sau simiţirile lor, şi se împotrivesc. Deci
uite încă un alt aspect al luptei lui Ion cu “pietrele”, unele mai moi, altele
roci rebele. Pietrele umane sunt mişcătoare şi … dacă persoana nu vrea placa,
că i se pare că va avea repercursiuni negative, trebuie să încerci s-o
lămureşti, să rogi Uniunea să-i scrie o scrisoare asigurând-o că Uniunea va
prelua orice cheltuieli viitoare dacă vor surveni. Şi iată că lămurirea
proprietarilor caselor e mai anevoiasă decât analiza structurii geologice a
pietrelor. Pietrele au multe forme, unele chiar foarte frumoase (vezi cartea
lui Ionu “Trovanţii”) şi oamenii la fel … În fine, când a găsit casa unde a locuit
scriitorul, a obţinut aprobarea proprietarului clădirii … lui Ion i-au mai
rămas încă nişte trepte de urcat. Spus la propriu caci uneori Ion a trebuit să
se ducă cu muncitorii să monteze plăcile, şi asta îi cerea uneori chiar urcatul
pe o scară … Şi sigur, după ce le pui, le dai drumul pietrelor/plăcilor … în
soarta lor: la a rămâne pe vecie spre a educa şi spre a completa aspectul
turistic al capitalei, la a fi şterse de timpuri şi intemperii, sau la a fi
umplute de grafiti sau chiar scoase de proprietarii care “s-au răzgândit.”
 |
| Casa in care a locuit Marin Sorescu |
 |
| Lansare le târgul Gaudeamus, Bucureşti, 22 XI 2012: Emil Lungeanu, Mircea Coloșenco, Simona Cioculescu, Ion Lazu şi Radu Voinescu |
Era în firea lucrurilor ca Ion Lazu să se
pornească cu entuziasm în acest proiect. El care, scriitor la rândul lui,
romancier, eseist, poet, ţine din 2011, un blog despre cei din lumea literară
(http://ilazu.blogspot.com/p/d espre-ion-lazu.html), un “blog de scriitor,
urmărind consemnarea evenimentelor din viaţa literară-culturală, inserând
cronici ale unor cărţi citite de curând, cu câteva rubrici permanente:
scriitorul zilei; poezia zilei; evocări, fragmente de jurnal; fotografii de
autor, corespondenţă cu prietenii scriitori şi cu vizitatori ai blogului”,
mulţi, circa 200 pe zi. Ion Lazu a ţesust răbdător covorul scriitorilor pe care
i-a prezentat, despre care a scris, în blogul lui şi prin diferite părţi
răsleţe ale Internetului; a creat un tot care i s-a publicat recent în cele
trei volume ale ‘Calendarului Scriitorilor”. Numărul scriitorilor care l-au
preocupat pe Ion Lazu este extrem de mare: 420 pentru Scriitorul Zilei (aleşi
cu greu din cei cei 5-10 menţionaţi în Calendarul lui Nicolae Oprea) , câteva
zeci cărora Ion le-a publicat poezii şi fragmente, şi cei 220 de scriitori
cărora le-a pus plăci memoriale. In lumea scriitorilor lui Ion Lazu se mai află
mulţi care nu mai sunt printre noi, dar şi nume de scriitori din strictă
contemporaneitate, din Bucureşti, din ale părţi ale ţării, “din Basarabia, din
diaspora...din trupele de asalt milenarist, din grupări fratricide”.
 |
| Ion Lazu, Ilinca Dumitrescu, Titus Vâjeu, Lidia Lazu Lansare la TVH, Memoria creatorului, Invitații Ilincăi Dumitrescu. |
Cartea lui Ion Lazu “Odiseea Plăcilor
Memoriale” (Editura Biblioteca Bucurestilor, Bucuresti, 2012. ISBN
978-606-8337-37-1; care se poate citi si sub formă de e-book) … cu un pios editorial
al lui Nicolae Manolescu, a rezultat din jurnalul de campanie ori, mai bine
zis, de bord, dacă intrăm, şi trebuie să intrăm, în logica aventurii autorului
pentru montarea plăcilor, ca şi în cea a titlului cărţii. Aceasta este un roman
de început de veac XXI în Bucureşti, un roman suigeneris al capitalei de ieri
şi de azi, dar şi al istoriei şi vieţii literare de ieri şi de azi. Bedros
Horasangian spune despre “Odiseea Plăcilor Memoriale” (in articolul din
Contemporanul, 2013) că este o carte
extrem de interesantă, deosebită; “Un fals jurnal şi un metaroman deopotrivă,
în cel mai pur stil mirceahoriasimionesc, un text complex, aparent calat doar
pe o idee generoasă, o carte cu multe niveluri de abordare dacă ar fi să o
sucim pe multiplele ei faţete.” Carte care “merită să fie parcursă şi în alt
registru decît cel melancolic-amintirist. O bună carte de proză-proză de luat
în considerare de azi înainte. Nu doar de către cei care citesc doar de
plăcere."
Într-o epocă şi o societate în care sunt atât
de multe păreri contradictorii despre cine de partea cui a fost politic, decizia
lui Ion Lazu, de a nu face nici o deosebire între scriitori … şi a pune plăci
tuturor scriitorilor plecaţi de pe lumea asta care au locuit în capitală, este
o decizie măreaţă şi foarte înţeleaptă … Lasă-i pe cei ce trec prin faţa
caselor să-şi aducă aminte ce vor, să înţeleagă şi concludă ce vor, să se uite
la pietre cum se uită trecătorul de pe o vale cu pietre… frumoase, urâte, dar
toate cu o semnificaţie… Privitorul va alege …
Liliana Nicolae sugerează „că n-ar strica
organizarea unor trasee pe la casele unde au trăit marii scriitori în
Bucureşti. Dacă nu pentru turişti, măcar pentru elevi. Iar la fiecare casă –
povestea scriitorului respectiv.” Hai să începem cu un tur al locurilor unde a
trăit la Bucureşti Eminescu, căci sunt vreo 8 astfel de case. Poate primăria
Bucureştiului se inspiră din sugestiile implicite ale lui Ion Lazu şi explicite
ale Lilianei Nicolae şi, după modelul altor oraşe ca Londra, Parisul sau Praga să
punăpe roate un program de vizitări tematice. Aşa Bucureştiul va atrage mai
mulţi turişti, din ţară şi de peste hotare, care vor învaţa lucruri mai interesante
despre oraşul nostru decât faptul că s-a construit un palat mai mare decât
clădirea Pentagonlui, Casa Poporului (“Vărsaiul” românesc, şi nu e o greşeală
de ortografie în nume!) şi că poţi mânca papanaşi delicioşi în restaurantul în
formă de biserică (Carul cu Bere). Şcolile vor avea moduri agreabile şi
accesibile de a-şi educa elevii, care cu siguranţă, făcând parte din generaţia
nouă, nu ştiu mai nimic despre scriitorii noştri, despre trecutul
Bucureştiului. Şi poate face chiar Ion Lazu primul pas în această direcţie de
acţiune turistică, scriind şi publicând o sau câteva broşuri cu tururi pe la
casele scriitorilor, cu câte un text apropriat plăcilor respective. Sau poate,
spre a duce această cunoştere a veacurilor de istorie şi culturală într-o zi se
va lua iniţiativa de a încrusta în caldarâm în faţa fiecărei plăci memoriale,
cu caratere vizibile aurite, un text reprezentativ, memorabil din opera
scriitorului care a locuit cândva acolo, un poem, un fragment de proză, o
reflecţie, etc, aşa cum ne spune Constantin Coroiu că s-a făcut la Madrid, în
Spania pe strada veche, pietruită – Calle de las Huertas de langă muzeul Prado.
Deci, ce a făcut Ion Lazu prin proiectul
plăcilor memoriale? A ales un subiect drag pasiunilor lui: pietrele şi lumea
literară; şi-a adus contribuţia la necesara nuitare a trecutului – prin ţinerea
vie a prezenţei scriitorilor care au trăit în Bucureşti; a tras “el înuşi” la
“jugul” îndeplinirii proiectului pe care şi l-a propus; a venit implicit cu o idee de îmbunătăţire a
prezentării capitalei prin tururi edificatoare turiştilor din ţară, de peste
hotare dar şi a educării tineretului sau, de ce să nu recunoaştem, chiar
locuitorilor capitalei mai puţini adânciţi în ale literaturii. Iar cu cartea-jurnal
despre experienţa montării plăcilor Ion Lazu a închis cercul, dându-ne astfel
ocazia să ne bucurăm şi de pietre şi de Odiseea lor…
Cartea “Odiseea Plăcilor Memoriale” dă parfum
pietrelor/plăcilor … mişcătoarelor suflete moarte ale scriitorilor români care
au locuit în Bucureşti, iar proiectul plăcilor memoriale îndeplinit de Ion Lazu
confirmă zicala “Omul Sfiinţeşte locul”.
Referinţe:
Nicolae, Liliana, Scrittori sulla strada,
articol preluat din revista Dilema Veche, Internazionale Nr. 1072 (10/16
ottobre 2014), p. 83
Coroiu, Constantin, O lume de mişcătoare
suflete moarte, CULTURA, Fundaţia Culturală Română, secţiunea Cultura
literară Nr. 414 din 21-Matie-2013
Ryan Scott: A Literary Tour of Prague;
Expats.cz takes a look at the haunts and homes of writers, both Czech and
foreign, here in Prague.
Lazu, Ion, consemnări, poezii, eseuri, blog de scriitor
Lazu, Ion, Odiseea plăcilor memoriale,
Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2012.
ISBN 978-606-8337-37-1
Şi sub formă e-book, proiect online finanţat de
Administraţia Fondului Cultural Naţional
Nicolae Manolescu, cuvânt înainte la Odiseea
plăcilor memoriale, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2012. ISBN
978-606-8337-37-1
Bedros Horasangian, Istoria Literaturii
române prin plăci memoriale, Contemporanul, 2013.
Lazu, Ion, Calendarul scriitorilor români, vol.
I.II.III, ed. TipoMoldova, Iasi, 2014. ISBN
978-606-676-536-7
Lazu, Ion, În
loc de Prefaţă, Calendarul scriitorilor români, Reteaua Literară,
Septembrie 25, 2014 http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/ion-lazu-calendarul-scriitorilor-rom-ni-vol-i-ii-iii-ed
Lazu, Ion Editura Sport Pietrele - Trovanţii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu