marți, 10 februarie 2015

Vasile Menzel




Ce joc vrei să jucăm azi?

Ce joc vrei să jucăm azi?
jocul de şah?
de-a râsul,
de-a plânsul?
jocul de-a cartea?
sau jocul de-a moartea.
văd că taci.
te îmbraci, te dezbraci,
într-una te schimbi.
apropie-te să-ţi văd chipul.
hai să jucăm jocul de-a timpul.

Eram tineri, copii.
într-o noapte ciudată
au venit pe la geam
figuri înfricoşătoare.
le curgeau din peruci
sânge alb de ninsoare
buzele cântau urlete reci
frigul vâjâia prin poteci
şi trecea prin paturi sărace
de paie. Eram  fraţi atunci?
...cumplită odaie.

Ne-am îmbrăţişat
şi-am trăit în necaz.
până când? pînă când....
hai să mai bem cîte-un rând
la crâşma din colţ.
acum suntem mari
să ne cânte-un taraf
de bravi lăutari
aducându-ne-aminte
de vremuri străvechi
ce s-au scurs prin bătrâne urechi
iubitoare de hram şi de neam.

Nu-mi amintesc când ne-am despărţit.
Când părinţii-au fost aruncati în lagună?
când frica-n lume s-a cuibărit?
ori când oamenii s-au hrănit din minciună.

Ne privim plini de durere
strecurând amintiri în neant.
stăm răstigniţi în cuie de stele
picturi absurde în tabloul vivant.

Apropos ! Cât o fi ceasul?
ceasul ? ceasul nu mai există.
ne-am întors din nou la clepsidră.
nu mai e nici un Răzvan,
nici o Vidră,....
ne scurgem nisip
adânc în pământ
cu părul albit
pe drumul de-apoi
ducând vechiu’ rit,
de timp urmărit,
la JOCUL FINIT.
............................
Despărţirea de noi.

*** 

 Hulla hoop!

Au plecat blocurile
de acasă
cu oameni cu tot
fără să le ceară
consimţământul.
Cele cu bulină roşie
s-au împiedicat de-un hop
şi-au căzut peste
gropile din drum,
acoperindu-le.
Bună treabă.

Au căzut şi magazinele.
De pe un raft s-au prăbuşit
ochiuri din orbitele
celor adormiţi,
spărgându-se.
Sticlele s-au ciocnit
între  ele şi
vinul roşu din
venele oamenilor
a colorat cimentul praf.
Sarea, răsturnată pe răni,
a dezlănţuit concertul
urletelor pe acorduri
disonante.

Nimeni nu mai ştia
de nimeni.
Lămpile ciobite
nu mai luminau
scaunele rupte,
paturile nu mai ştiau
de aşternuturi,
băieţii de fete,
mamele de taţi,
şi ambii de copii,de fraţi…

Băile în schimb, curgeau
într-una. Deversaseră.
Iar râurile s-au luat,
prin molipsire,
după lichidul din băi
şi au format o apă mare
în care înotau:
frigidere, animale, bolnavi,…
Toate şi toţi erau sclavi
ai vremii.

Uriaşul”bazin de înot”
s-a umplut până când
a acoperit totul.Gata!
………………………
A rămas o mare
liniştită şi calmă.
Ce-o fi fost?
Cutremur?
Potop?
Hulla hoop!
Să ghicim în palmă.

*** 

 În Pța Națiunilor

Zburam cu placa pe trotuar
s-ajung în Piaţa Naţiunii,
pe unde se plimbau nebunii
ţinând în mână un pahar
în care-au stors un măr şi-o pară
stropite cu “otravă” rară.
Un cocktail, pus în galantar,
pentru-acei oameni furioşi,
încolonaţi ca la paradă,
ce defilau în plină stradă
dorind să pară sănătoşi.

Ce minunată falsitate.
Văd mascaradă, tevatură,
văd piaţa plină ochi de ură.
Ce stres, ce fum, ce strategie.
Pepenii verzi, cu ochii roşii,
plângeau de-atâta sărăcie.
Cei blonzi, cu dinţii din seminţe,
muşcau din inimi de fiinţe,

inimi de măr, inimi de pară,..
Alături lumânări de ceară
ce-aveau să ardă mai târziu.
Şi-au ars, au ars!
.............................................
Acuma, totul e pustiu.

N-a rămas decât o floare
în toată piaţa, ce-mi zâmbea.
Am privit-o cu candoare
şi-ndrăgostindu-mă de ea
întocmai ca nebunii,
i-am furat o sărutare,
chiar în Piaţa Naţiunii.

***

 Puncte CARDINALE

La miazănoapte-i
Eminescu.
La miazăzi este
Enescu.
La răsărit este
Brâncuși,
iar la apus e
Caragiale.
Sub sembul cruii
Au apărut
Aceste patru
Cardinale.

***

 Servicii speciale

S-au întrecut în nerușinare
târfele înrolate în armata
pierzaniei,
specializate în racolarea
masculilor influienți
doritori de plăceri.
Îi infestau cu sifilis,
cu sida, sau cu eczeme;
embleme
ale organizațiilor
extreme
internaționale.
Apoi trimițându-i
în țări dușmane,
devin arme de luptă,
inconștienți teroriști.
”Măreață gândire”;
de-a ucide prin plăcere,
implicit prin îmbolnăvire,
a serviciilor speciale
fundamentale.
Vedete oculte
în vremuri tumulte.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu