duminică, 3 mai 2015

Ana Urmă, versuri

Ana Urmă – Mesaj de departe

iubite se pierde semnalul
sunt norii şi ploaia aproape de noi
sub mulţimea de mâini terminate cu taste
se frâng reţelele ning transfuzate sub piele
picături virtuale bat tactul ferestrelor oarbe
privirile reci suspectate de fine atingeri
au blocat curcubeul între patru pereţi
ajută-mă tu să ies din sistem cu un ceai aburindia-ţi portţigaretul fularul fixează şi placa în timp
cu un ac argintat activează masivul central
gema munţilor noştri înfloreşte sub coaste nervos
tu conduci în cuvinte spune stop tânguirilor false
soarele încă se divide la noi şi-mpreună putem
să dăm îndărăt câte-o filă vorbind
să mutăm pe acum în trecut şi trecutul în suflet
cum livada de vişini îşi mută parfumul pe scenă
tot mai sus pe colină cu urechea lipită de braţ să sorbim
anotimpul din ţipătul ierbii şi seva fierbinte
să ne facem siesta extrema cu sâmburi şi flori lepădate din nou
în pământul prea plin de apele ploii tu să-mi pui o agrafă în păr
firul verde de laur cu albastrul unit în priviri
să chemăm duhul lămpii să mai facă minuni
cu puterile noastre să aprindem lumina pentru fluturii vii
aerul să ne respirăm reciproc în cuvinte
înc-o vreme iubite
să fim să ne fim

min. 34:58/25.04.2015



Ana Urmă – Cântec de leagăn

blocaţi în tunelul iubirii
ne-am jurat să clădim fiecare celuilalt
un fel de acasă pentru eternitate
cu uneltele minţii am început citadele
tu ai clădit primul în inima mea
castelul cu turnuri
cu multe nivele pentru coborâre scări duble
candelabre dantelele albe şi roşii brocarturi podoabe
liftul se bloca mereu în al nouălea cer noi înăuntru
cu sete-nghiţeam dumicaţii de aer
ca doi fumători înrăiţi trăgând diferit din aceeaşi ţigară
două puncte ardeam spre fiinţa luminii la steaua
întrupată din dragoste nouă
ne spălam dimineţile cu raze retrase în palme
sorbeam timpului într-o clipă apa zilelelor toată
sferic ca mirii chagall pluteam şi priveam deasupra măslinilor
ne credeam absolviţi de greşeli de greşiţi
uneori coboram mai devreme din leagănul lunii
hoinăream prin inima ta încă umblu dintr-o parte în alta
peste iarba crescută din seminţele proprii
tremurul ei semănă cu al apei tot alta-n oglinzi
drumul invers e viu într-un semn
sub călcâi
când ne doare ceva ştim locul şi leacul
ca o pasăre udă cu aripă prea grea
cutreier desculţă să nu te rănesc tot verdele copt
caut prin venele cave poezia vioara din vis
tu aprinzi o lumină doar privind spre castel
când nu eşti când nu sunt
armăturile dor sus în turnuri un geamăt de ană fragil
se-ngână cu foşnetul ierbii leagănul lunii se mută sub tâmplă
împreună privim umbra dragostei noastre un munte urcând
de zile de nopţi nesfârşit



Ana Urmă – Gânduri

după ce ai citit
poezia antumă postumă
a una mie poeţi ai grijă
ce spui ce mai scrii
ţinute o vreme în minte
înalte şi clare să-ţi fie cuvintele
înţelesul rotund
ca tabloul naiv locuit de culoare
casa scrisului tău va fi luminată
în fraze pasaje idee pe foaia blueprint
până se usucă cerneala cu alţi ochi
să priveşti printre rânduri
să o laşi pe un raft la odihnă
desvrăjit să te-aproprii
să o cureţi de praf de paianjenii reci
fără milă să tai din gerunzii
îngroapă şi luna în norii de suflet
nu uita de cătuşe pentru vise flori şi aripă
efectul de fluture poate dăuna grav mai ales
anemonelor pe care atât le iubeşti
ai grijă fii logic scrisul tău va vorbi despre tine-n absenţă
aşa promiteam înainte de punct
când ceracănul zării înghiţea din lumină treptat
ca în noapte nesomnul gândul meu fără margini
Ana Urmă
01.03.2015



Ana Urmă – Poem flou

una câte una se închid uşile
nelegate în scoarţă un fel de istorii
înainte de somn rămân în grădini subterane
cu râuri abstracte
supape neştiute m-absorb ca-ntr-un refugiu
lipsesc din linişti note fără gând
lumină e în beznă iar nemişcarea dans
ascult încet un foşnet ca ploaia în ferestre
un om închis în flutur şi-un fluture în om
îngemănaţi în aburii oglinzii beau
apa lină-a lunii
uitată o vertebră în boaba de polen
se-ntâmplă să se-mpace pe două voci milonga
cât stai nu ştiu! de unde-ai răsărit!?
am plâns în somn sau poate a plouat
în ochii mei adâncul
blocat în casa unui flutur
despic în patru firul mătasa vibratilă tresare
ca peste fluviu podul cuvintelor rămân îndatorat
la fluturii de-o zi cu zborul
extatic prins în formă şi în nume
un om părând că doarme învaţă de la fluturi
şi dincolo de vis există
beatic efemer
Ana Urmă
2015-02-25  



Ana Urmă – Nevoia de alb : Scrisoare pentru mama şi alţi îngeri

Astăzi
am cumpărat o gutuie
era îngheţată aroma şi gustul
mă poartă în camera rece cu gutui
rânduite la geam
casa se umple de umbre
dansul lor singular pe perete
aşa cum au fost fără măşti evantaie
baston sau monoclu levitează
spre groapa comună a copilăriei
ticsită cu leacuri şi semne
sâmbăta
totdeauna spre seară
pââână la sosirea păsărilor călătoare
mama întindea pentru noi ştergarul ţesut
cu fire din inul topit în bălţile verii
pregătea lampa cu gesturi domoale
apoi aducea din odaia de iarnă
câte o gutuie îngheţată şi struguri uscaţi
doar albi punea la păstrare şi gutui
culese cu mâna
fără să ştiu lângă mama
respiram pacea învăţam bucuria
şi cuvântul şoptit
o parte din mine a rămas în iarna aceea
alte vreascuri în sobă trosnesc
alte ape se-nvolbură peste inima mea
şi totuşi hibernala cu luna apusă în cutele vechi
ochii deschişi înlăuntru într-o noapte ca asta
răstoarnă ninsori din acelanotimp dintr-unaltfel de cer
după zile şi nopţi voi fi uşor de găsit
trăitorul cu semne răscolind după foşnitoarele umbre
după gustul şi-aroma gutuii de-atunci
de Ana Urma
2015-02-05



Ana Urmă – Poezie pentru Ana

Poezie pentru Ana
Iubire din iubire, tu ai venit pe lume!
A sufletului meu tu eşti, mică minune!
Tu eşti lumina mea cu ochi de cer,
Obraji de catifea din roşu trandafir,
Cu părul lung, şaten, ce saltă în cosiţe,
O floare printre falduri de rochiţe.
Cu zâmbet ca florile în roua dimineţii,
Iar râsul, un clinchet, clopoţel al vieţii!
Vioaie ca apa de izvor,în sus tresalţi,
Zi după zi tot mai frumoasă te înalţi!
Dintr-o minune mică, un ghemotoc pufos,
Eşti astăzi o fetiţă cu aer de zeiţă…
Era în zi de iarnă, pe o alee îngustă,
Săpată în zăpadă, nămeţi cât casa,
Te clătinai când primii paşi făceai…
Un pic ai mai crescut şi printre flori,
Ai aruncat cât colo un biberon diform!
Cuvinte de tine înţelese, încâlcite,
Ţi le sorbeam cu drag, aşa stâlcite
Apoi, când vorba-n frază ai pus uşor,
O întrebare simplă o repetai de zor:
„Şi toată lumea mă iubeşte”? Spuneam da.
„Şi Soarele mă iubeşte”? Spuneam tot da.
„Şi Doamne Doamne mă iubeşte”? Da,da,da.
Copil iubit, când din plimbări ne întorceam,
Şi-n faţa porţii noi eram, o deschideam,
Salutul tău era: „Sărut mâna casa mea”!
Că Domnul în tine clar a pus minunea,
Mă minunam atunci, mă minunez acuma!
Se clatină acum un dinţişor de jos,
Azi, mâine ai să scapi de el, uşor,
Când peste casă ai să-l arunci în zbor,
O să-ţi apară altul trainic pentru viitor.
In vara asta la sfârşit, te pregăteşti,
Tu pragul şcolii, sfioasă ca să-l treci,
In primăvara de copil, o vreme ai să petreci.
Cu flori în mână şi ghiozdănel în spate,
Timpul răstorn şi pe mămica ta o am  în minte,
In uniformă albastră, sfioasă şi cuminte!
Minuni din cărţi tu ai să desluşeşti,
Poveşti cu împăraţi şi zmei, cu zâne bune,
Copilăria pe mai departe să-ţi aline.
Iar, jocul tău zglobiu printre căţei, pisici,
Iţi va rămâne-n amintire, o oază-n casă la bunici.
Cu miros de cuptor şi flori,în dimineţi şi seri,
Când la un semn al tău, nu mai suntem stingheri,
Cu tine împreună, în poveşti ne pierdem,
Deoparte punem griji şi facem tumbe,
Lăsam haihui pe gânduri să ne umble!
Tu, draga mea, ce porţi nume de Sfântă Mamă,
Duci mai departe numele bunicii, Ană,
Cu-acelaşi nume, două bunici şi amândouă
Cu tine-mpart iubirea, ca boabele de rouă,
Din cer senin pe flori,în dimineaţa nouă!
In dar tu ai primit pe cei mai buni părinţi,
La rândul tău să îi iubeşti, să nu îi uiţi,
Cu bucurii mereu să îi încânţi şi să-i alinţi!
Părintele Ceresc în viaţa să te-ndrume,
Tu Calea să cunoşti şi să îi calci pe urme!
10.08.2007



Ana Urmă – Poveste de iarnă

Invers număr zilele
şi în gând bătăile inimii ample ample
uită mersul ca o pasăre speriată din aripi bătând după aer
alteori ca un ceas fără sticlă o ia înainte şi uită noţiunea de timp
schimbă ritmul sau rămâne pe loc în furtuni mai uimită ca luna
când scutur şi ninge într-un prespapier imagini revin suflate
cu pulberi din ceru-ila capăt de an poveşti se repetă
reclame cu moşi fericiţi dinspre nord vine iarna
în sănii cu reni caravane cadouri cu funde albastre
lumini în vitrine e albul mai alb şi mii de steluţe mii de braţe
aşteaptă perechea sub vâsc destramă iubirii şi ultimul nod
andrele golite de aer în cerc împletesc alte fire în formă de inimi aripa se zbate
în piepturi la umeri călcâi după cum fiecare simte zborul crescut
din sămânţa mirării semănată de-aezi printre file
e seara aproape şi-i zvon de colinde
şi ninge şi plouă e molimă dulce cu febra în toi
în gloată copilele gânduri colindă
pe uliţa noastră pornim în alai e vacanţă şi
fulgii scăpaţi din strânsoare se-ntrec
în troiene bocancii cu găuri abalele grele
spargem nuci între două refrene decojim portocale în vis
veseli ne ţinem de mâini a noastră e lumea pariem viitorul pe un leu aruncat
peste cap în vâltorile minţii cresc secvenţe pe role duci rezerve de fum
tremurând cum lumini anime agăţate de pleoape
pajura vieţii de pe-atunci nesătulă ciupea cu un clonţ argintat câte-o zi câte-o zi
ca-ntr-un glob cu poveşti din casă în casă lumini se aprind pe garduri de fier
sunt flori cu tiare forjate mai înalte cu o palmă zăpezi sau pleşuve cu gheaţă
doar ninge sau plouă aceleaşi refrene se aud aceleaşi podoabe foşnesc în cutii
numai bradul e altul lumina
între timp prin deşerturi a nins la poli se topeşte calota
repere se schimbă pe glob şi statistici bilanţuri în scris la capătul listei
balanţa înclină spre bine ferestrele mele oglindesc un copac
zornăind din inelele gheţii pune puncte pe i ca în filmele mute
după cum vântul bate după cum inima
pariez doar pe alb ştiu gustul zăpezii dinspre nord vine frigul
e târziu pentru fluier caval sau vioară şi totuşi tresar răzbit de-un colind şi
lerui să umplu pustiul lerui liniştii false din fratele om cum lerui Luminii
în zilele mele
Ana Urmă
21.12.2014



Ana Urmă – Semn de carte

pe vremea cand visul spărgea carapacea
şi fluturii moi înnoptau pe retină feerii din adânc
vesteau înflorirea lovind în perete de clopot preaplinul
muta universul din gânduri în litere crudede la înălţimea acelor semne peste umăr priveam
fără frică spre un loc însemnat cu piatra uimirilor mele
pe locul acela răsărea şi creştea un copac
l-am numit copacul cuvintelor sau copacul de pâineluam câte-un codru şi trei se-ntrupau din vocabule lungi
şi consoanele boante uneori amare ca viaţa
puternice ca o dragoste mare şi dulci cum e moartea
unite divin dospeau molecule în muguri de sunet
şi creşteau alte ramuri
pictând diferit câte-un ochi la ferestră şi în toate copacul
dau acum spre grădină picături de vorbire se ramifică stropii
şi cu ele pe limba-mi mai mor câte-un pic
oftez când cei dragi fără veste îmi lasă-n păstrare
cuvintele lor sau când cineva mult prea trist le aruncă
un bolnav cu frigul în suflet le vomită şi un altul grăbit
le calcă-n picioare
atunci culeg rămăşiţele vii schiloade obeze sau seci
descifrez tânguielile le curăţ de flegme le descânt de urât
o noapte şi-o zi ca şi cum aş vorbi celor plecaţi de curând
sau întunericului rămas între stele până triluri zidite prin cuiburi aud
şi mă rog să mai înflorească o dată copacii şi pe străzile lor
a risipitorilor
prin cuvintele lor prin cuvintele mele trăieşte copacul
amestec de gheaţă şi foc ca-ntr-un vis nevăzute lumini
pregătesc în duminici liturghiile şi sfielnice rugi
le întorc iarăşi lumii

Ana Urmă
2015-01-05 


Un comentariu:

  1. Imi plac versurile acestei poete, moderna si totusi clasica, prin temele pe care le trateaza. Pune in evidenta tehnica actuala de scriere, ceea ce nu am intalnit la altcineva pana acum. Poezia "Scrisoare pentru mama si alti ingeri" imi aduce aminte de bunica mea, care,tot asa, avea iarna gutui si mere pe dulap.

    RăspundețiȘtergere