joi, 21 mai 2015

Ziua redactorului întocmită și din câteva ore!

Ioan Miclău – Gepianul, 2015


Mai vreau sa spun că, nu doresc să mă socot un scriitor doar de scrieri epice, ci doresc să fiu si unul al zilei, dar nici profeții să nu fac viitorului, când in prezent  nu mă pot lamurii pe mine insumi pe ce cale ne aflăm, adica o fi una adevarată sau una doar imaginată și visată! Ma rog, politicile de exemplu, sunt adevarate, au efecte, pe cand ale noastre literare apar drept teme frumos visate și sperate! Dar astea  nu se amestecă precum nu se amestecă apa cu uleiul, in schimb și acestea ”visate și sperate”, pot realiza interesante mișcări, mișcând societățile omenești dintr-o continuă dramă, spre ceva mai folositor fiecăruia. Căci am putea zice metaforic, actualmente avem un teatru in jurul Casei dar și în jurul Planetei! Oamenii își croiesc zi de sărbători de nu mai încap pe calendare! De ce să nu sărbătorim și noi ziua Redactorului, a Editorului, al Poetului!
Auzim de ziua Astronomiei/Astronomului, de ziua Pamantului, de ziua Radioului, de Zilele Sfintilor, adica de domenii/scene in care omul excelează! Dar cum atunci Redactorul/Editorul/Tipograful/Poetul, să nu aibă si ei Ziua lor? Fie și din cateva ore anual!
Ei, cei cu haina tăbăcită si colorată de cărți, reviste si ziare, de incuri si cleiuri ca să le imortalizeze pe toate cele realizate de om, ar fi cea mai omeneasca idee, a fi puși și Aceștia pe răbojul calendarului. Mai ales cand aceștia sunt nepărtinitori și dă la lumina zilei, cititorului, adevarurile pe care le trăim! Aci este însă poticnirea, când adevarurile pretinse sunt destul de adevărate, să se aleagă și acești ziditori ai cărții invitați pe la ușile judecatoriilor. Mai ales cand artistul este nepărtinitor! Am purtat si eu aceasta haină pe vremi ploioase, însă puțin, fiindcă  nu-mi prea folosea deloc, nici nu-mi păreau potrivită ploilor ce o acoperea, caci mai mult rețineau, adică trebuiau să rețină, spumele politicii, îngreunand-o! Așadar, cu respect, ca oricare scriitor care se respecta, la fel si eu, mi-am ales a vorbi despre aceasta interesantă si inexistentă stare de fapt, adica despre “Ziua Redactorului”. Mai ales, cum zic, auzim de atâția sărbătoriți, cum dară să nu aibă si redactorul nostru ziua lui! Atâta numai că nu se știe exact  dacă această lume a cititorilor crește sau descrește, însă redactorii inimoși, vin tot ei de ne asigură de imensa piață deschisa publicatiilor lor, așa că mă alătur si eu forumului general care cere a trece pe Calendar și „Ziua Redactorului”. Mi-am ales si un “Motto”, nu numai spre a sta si eu sub un pavilion oarecare, dar mai ales a da o oarecare lumină cititorului asupra celor ce are să citească. Genială mi s-a părut acoperirea ce mi-o poate asigura acel “motto”, dăruit de fapt tuturor cititorilor, de humuleșteanului Ion Creangă:

“Iubite cetitoriu,
Multe prostii ăi fi cetit de când ești. Cetește, rogu-te, și ceste și, unde-i vede că nu-ți vine la socoteală, ie pana în mână și dă și tu altceva mai bun la iveală, caci eu atâta m-am priceput și atâta am făcut”.

„Așadar, chiar ași zice că redactorii de cărți, reviste și ziare sunt niște stâlpi de susținere a întregii structuri culturale, educație, arte, istorie, stiinta, etc. Munca lor este
un izvor precum si o arhivă ce poartă in timp si spațiu mereu proaspătă credința și tradiția vieții societății zilei, al omului însuși, a timpului lor”. Bineînțeles, asta e ideala definiție de profesie, mai greu însă se ajunge a face din munca asta o artă care să fie pe masură! Apoi cum crezi dumitale “cetitoriule”, că se mișcă pe lumea asta un fir de pai fără un anume interes? Dar iubitul redactor cum ar mai fi redactor daca nu ar sta pe poziția sponsorului care finanțeaza? Că de o fi și sponsorul  lipit  la “stanga” sau la “dreapta” ideological, oricum, are  mare insemnatate! Aci se află punctul crucial, despre care scria Montaigne în eseurile sale in urma cu aproape cinci secole, despre acea “lipsa de cinste umana”, si despre care toți redactorii  moderni susțin că nu o au. Doar că la unii le merge bine, la alții rău.  Reporterul lui Ion Luca Carageale, de la acea “Revista sociala”, o ducea minunat de bine, tocmai fiindca nu-l zgârâia conștiința lui nici intr-un fel. Redactorul il urmarește pas cu pas, il găsește ‘curat murdar’,iese cu scandal, cu eliminare; numai ca moderniștii de azi din birou, au rezolvat dilema dintr-un vârf de peniță, decretând ca, “fiecare scriitor sa raspundă pe propria-i piele, a  conștiinței proprii despre ceea ce scrie”. Oricum, fericire, in această situatie, redactorul are a alege ce dorește, nepurtând responsabilitatea temelor produse pe hârtie! Are însă multă bătaie de cap, totusi, mai ales a alege creațiile care  sa fie pe gustul elitar, sa glorifice pe cei care conduc, bine sau rău; dar să dea in lumina tiparului si critici la sange si os, dar care însa să fie adresate opozanților, și aici cu nemiluita! Iar de vor fi adevăruri sau minciuni, cum zisei mai sus, îl privește tot pe scriitor. Dar, ca sa fie si corect politic si religios, trebuie neapărat puțină dublicitate, si tocmai asta face să-i albească părul și bietului redactor care ține să aibă și acel respect civic, izvoditor de voință și pretigiu! Fie și câteva ore dintr-un an, dar să aibă și Redactorul, Ziua lui de sărbătoare! Mai știi? Poate s-ar mai cerne între ele și valorile care să fie demne de aceasstă ZI de sărbătoare!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu