sâmbătă, 4 iulie 2015

Cuvântul autorului, Ionel Iacob-Bencei



Copil fiind, mă duceam câteodată la „conţărturili” ce se ţineau în sala de clasă – una singură, dar încăpătoare – a şcolii de 7 ani din satul natal. Erau de fapt serbări prilejuite, de regulă, de absolvirea a 7 clase, însă îşi dădeau concursul şi alţi copii din clasele mai mici.
Printre numerele incluse în program figura cel puţin o declamaţie a unei poezii în grai bănăţean, respectiv a unui monolog, rostitorii bucurându-se de râsetele şi aplauzele asistenţei.
Aşa am ajuns să îndrăgesc poeziile/monoloagele pe care ţăranii (paorii) le catalogau simplu: „d’ale şoage” (vesele, umoristice, să binedispună auditoriul). Nu aveam cărţi la îndemână de unde să le învăţ pe de rost (memorez), aşa că mă mulţumeam cu ce rămâneam din timpul recitării.
Au trecut anii, m-am mutat la oraş, dar pasiunea pentru graiul bănăţean şi monoloage cu „şoÞănii” a rămas intactă, ba chiar a crescut odată cu vârsta. Am ajuns să primesc, sub formă de împrumut, câteva cărţi cu poezii de Tata Oancea şi George Gârda, precum şi cunoscuta poezie/monolog Ăl măi tare om dân lume de Victor Vlad Delamarina.
În vara anului 1961, fiind la Bencec (unde mi-am petre-cut concediul 14 ani la rând), am schiţat o poveste în versuri având ca tematică satul şi vecinii. Paralel, la oraş eram deja prezentator/recitator (poezie umoristică) la Clubul 1 Mai, cu celebra orchestră condusă de prof. Ion (Vanu) Odrobot, cu formaţie de teatru, fanfară etc. Activam la mai multe gru-puri artistice, mă pregăteam cu actorii de la Teatrul de Stat 10 Ionel Iacob-Bencei
din Timişoara pentru a da examen la I.A.T.C. „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. Un vis frumos care nu s-a realizat datorită unor impedimente neprevăzute la terminarea liceu-lui C.D. Loga/secţia seral.
După lăsarea mea la vatră, în vara anului 1966 s-a orga-nizat o deplasare la Oradea cu două spectacole: unul, pe 23 august în Parcul Mare din localitate, şi al doilea la Băile 1 Mai (Felix) pe 24 august. Pentru aceste spectacole, reprezentative la nivel de regiune, trebuia ceva specific, aşa că mi-am pus intelectul la contribuţie şi am scris un monolog în două părţi: La grăgină şi La mare. Păţaniile mele şi ale vărului meu Ioţa, doi ţărani plecaţi prin ţară să se distreze. Succesul a fost total. De altfel, ani de zile câţiva colegi mai răi la rânză mi-au zis Ioţa, după numele personajului respectiv.
De atunci, m-am îndrăgostit iremediabil de creaţia în grai bănăţean, de scenă, căutând să recuperez în ce priveşte lectura specifică devenită literatură dialectală bănăţeană.
Înfiinţarea cenaclului radiofonic „Gura Satului”, în ianua-rie 1991, avea să fie un reviriment privind creaţia în grai bănăţean a câtorva confraţi de la Cenaclul „Ridendo” (3 oct. 1969): Marius Munteanu, Virgiliu Şchiopescu, I. I. Bencei, Ion Olariu şi Petru Chira, cărora li s-au alăturat Ioan Viorel Boldureanu şi Ştefan Pătruţ.
Emisiunile de duminica dimineaţa erau (şi mai sunt) ascultate preponderent de locuitori ai satelor, dar nu numai. Starea emulativă a generat înfiinţarea unor cenacluri-satelit în Banatul Istoric.
Cunoscându-i mai bine pe ţărani (paori) am trecut la a scrie poezie gravă (apud: Aurel Turcuş) despre şi pentru ei, creaţiile mele fiind prezente în volume ca: „Dă dor, dă jale, 11 Haidaţ să cărăm tuleii
dă drag” (1996), „Risipite prin sertare” (2002), „Robii pământului” (2007), „Dân Benśec pân’ la Uzdâńi” (2013), unele dintre ele fiind incluse în culegeri şi antologii de gen.
Bucuros am dus cu mine graiul d-acasă şi portul nostru popular la câteva concursuri/spectacole din ţară: „Ruga bănăţeană” (Bucureşti, 1995), „Festivalul de umor sătesc” de la Macea/Arad, Spectacolul „Măria Sa Ţăranul” (Cluj- Napoca), Festivalul de creaţie şi recitări „Tata Oancea”, Bocşa, ca şi într-o sumedenie de spectacole/şezători literare ce au avut loc în unităţi, cămine culturale, case de cultură etc.
Iată-mă la ora când mi-am adunat bruma de poezii satirico-umoristice în dialect bănăţean, sub titlul „Haidaţ să cărăm tuleii!…”
Am încredinţat prefaţarea acestui volum cunoscutului prozator Ion Marin Almăjan, descendent din paori de la Dalboşeţ, bun cunoscător al vieţii ţăranilor şi al mersului vremurilor de aproape şapte decenii.
Am ţinut cont de recomandările dumnealui şi – în con-secinţă – am eliminat mai multe strofe disparate sau chiar piese întregi. Mi-am dat seama că unele erau conjuncturale (de importanţă restrânsă), iar câteva se situează între tiradă şi peroraţie. Singura excepţie este „Platforma-program…” cu motivaţia de subsol.
Mulţam, ceacea Ioane!
Exprim întreaga gratitudine şi domnului prof. Simion Dănilă pentru întocmirea glosarului şi precizările privind redarea grafică a rostirii dialectale bănăţeneşti.



Prefaţă

Mărturisesc a nu fi admiratorul lui Vlad Delamarina şi nici al lui George Gârda. Aceasta nu înseamnă că aş contesta valoarea (câtă e!) a lui Delamarina, creatorul acestui gen de poezie în grai popular, reţinut de Titu Maiorescu, sau a lui Gârda, asupra căruia s-a pronunţat G. Călinescu. Mi se pare că putem vorbi despre poezie în grai atunci când autorul ei depăşeşte faza „şozeniilor” utilizând frumoasele şi expresivele noastre cuvinte, aduse din străvechime de generaţii întregi de ţărani bănăţeni, pentru a transmite o stare de suflet, un obicei de demult, imagini ale satului tra-diţional, încorporate în natura atât de generoasă a şesului, dealurilor sau muntelui din Ţara Banatului.
Folosirea graiului în creaţia poetică n-a fost apanajul ţăranului bănăţean, ci al „fişcalilor”, cum li se spunea oamenilor cu carte înainte de război, poganilor lugojeni, care s-au folosit de grai pentru amuzamentul propriu şi bineînţeles al celor care îi ascultau. Când în 1984 publicam la Editura Facla volumul „Cântări dă noapce bună” al lui Marius Munteanu, pe ultima copertă scriam, fără să semnez: „Există poezie în grai? Şi dacă există are ea vreo şansă de supravieţuire astăzi (…) când însăşi limba literară este bombardată de împrumuturi masive din alte limbi purtă-toare ale unor supercivilizaţii tehnice? Iată întrebări la care nu ambiţionează să răspundă acest poet pe care vi-l propunem. Marius Munteanu scrie în grai bănăţean o poe-zie tulburată de amintirea bunilor şi străbunilor săi, de între-bările fundamentale ale existenţei înseşi. Imaginile poetice 6 Ionel Iacob-Bencei
insolite, timbrul personal al creaţiei sale sunt credem argu-mente convingătoare pentru ieşirea poetului în lume”. Şi n-am greşit în „prevestirea” mea. Din păcate, prea bătrân, poetul nu a mai putut da alte creaţii de asemenea înălţime, ci doar autopastişe, fără o valoare prea mare.
De aceea am fost bucuros să descopăr, illo tempore, în Ionel Iacob-Bencei, aş zice, în cele mai bune creaţii ale sale, un urmaş al lui Marius Munteanu. Ionel Iacob-Bencei foloseşte, cu fineţe şi ştiinţă, graiul bănăţean nu doar de dragul aşezării lui în alcătuiri bune de citit „pră bină” sau la cine ştie ce cenacluri de profil. Înzestrat cu talent, cu sensi-bilitate, cu adevărată iubire pentru satul bănăţean din care-şi trage rădăcinile, Bencei desenează cu un penel foarte fin imagini mirobolante ale satului natal şi prin el ale satului bănăţean din toate ariile. Vă invit să citiţi, de pildă, pentru a-mi da dreptate, poema „Babă dă martie la Benśec” unde: „Dă givan, în soba mică,/ Iacă stau moş Văsălică/ Şi cu baba Părăschie;/ Moşu traźe dân răchie,/ Baba toarśe şi să-n-toarśe” urmărind prezenţa acestor două personaje de bala-dă învălite în fumul unei lumi de mult apuse: „La Benśec, în soba mică,/ N-o rămas dăcât pogeaua;/ Baba şî moş Văsălică/ S-or topit şî ei ca ńeaua”. În alt plan, versurile acestea duc cu gândul la Eminescu şi la versurile sale: „Astăzi chiar de m-aş întoarce/ A-nţelege n-o mai pot…/ Unde eşti, copilărie,/ Cu pădurea ta cu tot?”. Tema trecerii timpului, a curgerii sale invocată şi de Theocrit, nu este nouă deci, dar nici perimată.
Bencecu, satul natal al poetului, predomină, cum era şi firesc, în creaţia sa: „Lunga iarnă, cam zăludă,/ Primă-vara o zogoańe;/ Bâzâli înśep să iasă/ Dân butori dă la fundoańe;/ Ca şi ele d-amorţâce/ Baba o ieşât la soare/ Pringe caieru în furcă/ Şî să vaită dă piśioare.” Din acest 7 Haidaţ să cărăm tuleii
moment Bencei pictează descriind rând pe rând imagini ale gospodăriei natale: „În cămară, pă o rudă,/ SpânÞură v’o tri cârnaţ,/ Mâţa, dup-atâta trudă,/ Stă la soare în târnaţ./ Cloţa-ş perge-ntruna puii/ Pân voreţ, că-i mână trap/ Şî purśeii, năsătuii,/ S-or sculat cu noapcea-n cap./ Mama śerne în copańe/ Să frămânce colăśei,/ Fierbe osu-ntr-o oloańe/ Cu păsulă, pă şporei,/ Tata sapă cu arşău/ În grăgină pă supt pruńi,/ Nana taie dă la loză/ Ochii care nu îs buńi” etc. De drag aş fi în stare să citez o mare parte din acest volum. Dar nu doresc să trec cu vederea disponibilitatea lui Bencei de a folosi arma satirei, în grai sau în limba literară, pentru a ataca unele defecte umane sau ale societăţii noastre contemporane.
Aceste creaţii reprezintă lamura poeziei lui Iacob-Bencei îndreptăţindu-mă, cred, să afirm că este unul din cei mai importanţi poeţi în grai bănăţean.
Desigur, Ionel Iacob-Bencei este un autor prolific. El scrie cu talent epigrame, fiind cunoscut în lumea epigramiştilor români.
Uşurinţa cu care compune versuri ocazionale, cum au fost, după opinia mea, şi cele rostite la emisiunea „Gura satului” de la Radio Timişoara, replici date unor confraţi, tot felul de giumbuşlucuri versificate, nu sunt totdeauna la nivel valoric salutar.
Cum nu este frumos din partea unui prefaţator să se lanseze în critici atunci când prezintă o carte, îndemn citi-torul să răsfoiască acest volum, asigurându-l că va descoperi frumuseţi poetice şi de grai bănăţean care îi vor produce multe clipe de încântare. Lectură plăcută!
Ion Marin Almăjan8 Ionel Iacob-Bencei 72 Dă pă bolta înstelată, M-o dat şcire c-o murit Satu meu dă altădată… Vermeş, „Strechenie” – 2005 Aurora Velici-Şuboni: Hărnicia femeii uzdinenţe 102 Ionel Iacob-Bencei Ileana Oalge: pictură pe cińeri Florica Puia: Cocoşul neastâmpărat9 Haidaţ să cărăm tuleii


URĂRI DĂ BIŃE
(în stil arghezian şî în grai bănăţan, închinace lotrilor)

După paguba adusă, altăśeva nu-m rămâńe
Dăcât să-ţ întorc mulţamu: – Ia ascultă, porc dă câńe!
Ce cunosc, figură şcearsă, dă fapt ce cunoaşcem toţ
Că eşci zăpăśit dân fire, cam bolând şî mare hoţ.
Ţ-am făcut şî molăraie când la mińe în grăgină
Ce-ai băgat ca şî o marvă ş-ai smuls tăt dân rădăśină.
DumńeÞău să nu ce bată, că ş-aşa eşci căpiat,
Da’ să-ţ iesă tăt pă gură dântră care le-ai furat;
Pântru śe-am trugit atâta ş-am bătut mereu cu sapa,
Iesă-ţ ochii dân orbice până când să fac cât śeapa;
Nasu să îţ cură-ntruna şî să-l sâmţ ca un sloiece
Mare, lung, pogan şî verge, taman ca un crăstăvece;
Iar măsălili şî ghinţî, tăt śe ai acu în gură,
Sară-ţ una câtă una ca şî boamba dă păsulă;
Pă obrazu ca tureacu, śe să Þâc acuma, hai să
Îţ răsară opt buboańe roşii ca o părădaisă;
Capu care stă d’aficea numa pregăcit să mintă,
Să să umfle cum să umflă şî ludaia dă plăśintă;
Dă Creśiun, dă Paşci, Rusale, când mâncare vrei să ai,
Să muşci tare dân sudoare şî să sâmţ doar gust dă „ai”;64 Ionel Iacob-Bencei
Limba să o porţ p-afară, dăbălată ca o şfarcă,
Şî să-ţ ardă beregata ca iuţala dă piparcă;
Iar răchia dân furace, śe ai pus-o-n diminźeană,
Să-ţ aźungă pân şpitale, la fişcali şî la pomană;
Să ce scuturi ca şî floarea-soarelui, când dai cu bâtu,
Păstă pălăria care o tăiat-o ogârsâtu;
Când, sătul dă tăce aşcea, stai beceag pă cănăpei,
Şî vrei un păhar dă apă reśe, bună, ca să bei –
Să nu fie ńime-n preajmă şî, bolând d’atâta săce,
Să ce muşci dă nasu verge, mare cât un crăstăvece;
Hârca aia a bătrână, dacă o vińí cu coasa,
Să să culśe-n pat cu cińe şî să ţî să-mburge casa;
Să n-ai cruśe ca creşcinu pântru că un gând mă duśe,
C-ai furat ciar dân pământu căruia i-am pus o cruśe,
Pântru ca să vadă natu, măi cu samă natu rău
Şî să-ş măi aduc-amince dă preabunu DumńeÞău.
Tăce aşcea nu s-or pringe, DumńeÞău îi cu iertatu,
Dacă-n patruÞăśi dă Þâle ţ-ai mărturisât păcatu;
Dacă nu, sudoarea morţî strop cu strop ţ-arată iadu
Şî sudoarea-i apa aia cu care-am udat răsadu.
Nu ce bat şî nu ce sudui, vremea nu m-o pierd cu muśea;
Să ce źugeśe cum trăbă Domnu dă păzăşce cruśea!

Ionel Iacob-Bencei

Din cartea: Haidaţ să cărăm tuleii





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu