Eminescu e dreptul nostru de a fi (poem)

Motto: "Nici un proroc în țara lui, nu-i bine primit"

(proverb biblic)

Eminescu e dreptul de a fi, deptul de dulce Romanie, Duh de adevăr zi de zi de zi și viață întru armonie cu profund

și"falnic viitor"ce mi-a pătruns în casă și-n gând

cu lac albastru și codru,

cu plopi fără soț și flori albastre cu modru

pe alei cu tei înfloriți din batistă scoțând dalbi porumbei

și nealcoși Harapi albi

cu rost, orânduială, de popor, cum Dumnezeu ni l-a dat răsărit de soare cu cer înstelat,

veșnicie, care s-a născut la sat

cu preaplin de caracter,

că-n buză de oraș a dat

din iesle dobitocească

ca Luceafărul să strălucească pe cer,

prin geniu,lumea să mântuiască,

de spiritual păcat, de iz național,

de patriotismul de epigoni demonetizat,

că-i la modă, în vogă și se mai uzează și poartă

și astăzi în artă

de vine vorba: celui care are,

i se va mai da, iar celui ce n-are,

că n-are ce vinde,

i se va lua și cât are

(și nu-s logăre bla-bla inutil joc de copil cu ala bala abacadrabra nenutil,

că: cine minte n-are,

n-are nici ce vinde,

că n-are nici cum a înmulți talanții, "dacă esti prost stai acasă", cum zice Revnic Ioan "Burdea"? că, decât prost mai bine orb, corb alb!? își bagă nasul unde nu-i fierbe oala și Vica Ludovica "Păstaie"?!)

ca-n veci de veci omenirea să nu se prăpădească,

căci craii de la răsărit

care după stea au venit

lui au dăruit luminat și curat, ordonat și disciplinat,

cum scrie cartea,

c-are mult de suferit,

lumea de salvat,

de mântuit,

după cum prorocii au prorocit...

și după cum zice și David:

ce poți face azi nu lăsa pe mâini

nu lași neânmulțit în pace și pâini,

că steaua i-a răsărit în răsărit

cu pace să ne aliluiască și miluiască,

că cine-ș dă lui își dă

și cine-ș face lui își face slujba boabelor, liturghie și vecernie-n spice

cu sferic practic ca o mare unduind holdele pe pământ corabie cu prora-n vânt

bunăcuvință, abundență-conștiință să ne alduiască, ca să fie omenesc cum cele tri ursitoare i-a ursit firesc,

cum cele tri ursitoare bine i-a vestit

pentru a fi cel mai cunoscut, cel mai iubit,

cel în veci de veci primenit om de pomină, om-lumină,

om potrivit la timp potrivit,

la locul potrivit născut, primenit,botezat,sfințit,

miruit,

dar tot cu rău să fie primit deși-n casa ospitalieră, cu omenie,

e iubire, e drept la fericire,

fir-ar să fie!

Pavel Rătundeanu-Ferghete

Plagiat După "Acuarelă de Ion Minulescu" (Poem)

Prim-ministrului Victor Viorel Ponta

Mi-a ieșit personajul plin de curaj fără penaj, golaș,golănaș,

din scenă, din decor-piesaj, ca o nelumină a ieșit huligan,

cu trăire neartistică,

cu trăire-n van,

a ieșit în gol din spectacol, din folosul și rostul social-uman rostuit pentru popor dumnezeiesc,

dezinteresat anume și firesc,

destinat cu nume

și cu pronume ca cel botezat

pentru culme

având sau neavând savant mireasa balț, țol,

fotoghin-făcător de lumină pentru roadă cu față de grădină

cu doldora de abundență,

de știință-conștiință,

cu ziua care înhămată la bine

se cunoaște artă

prin ce ni se cuvine

de diminață

(se traduce fotoghin,

în: "făcător de lumină,"

îmi explică profesorul director de muzeu Emil Lazăr-Dejanul,

ca provenind din limba elină)

adică: petrol, gaz în lămpaș,

în candelă, pentru omul cinaș și pentru mire, naș,

mirele având din zece fecioare

doar cinci pregătite,

în așteptare de mire,

că duh sunt și viață sunt-

chivot sunt pe pământ

candidând pentru fericire,

cu drept și preț de înviere

(având în spectacol,

un ieftin Poanta,

un tandru și blajin rol cu racheta, cu parapanta,

prăpăstios destin de pace,

de senin înteres meschin, peșin,

că-n vecernie de globalizare

boabele din vârf de pai,

în spice liturgice, hrănitoare, sunt răsărite ca soare

pe veșminte

și crescute hăbăuce dar din dar, pâine fierbinte,

sfințenia bucuriei înmulțite-n har

pe picior de plai,

pe gură de Rai,

gata-n pârgă, gata de secerat,

să se dea cu lopata

de lopătat,

de aerisit, de uscat,

aur strecurat de adunat,

de treierat, de spălat,

de măcinat,

că dulcele semănător e lăudat

cum mirabilei sămințe

prin moară alt nume de tandrețe a dat,

ca izvorul în drumul călătorului anume așezat sub mărul de lângă drum

pentru omul ostenit

de teroarea

și globalizarea cădurii,

"laudator temporis acti"

să aibă unde a se adăposti de nepăsarea mării care distruge fără milă țărmul

(dar la ce vorbesc în tri peri? cine din nenăscuții născuți vor a pieri?!).

Ară mai mult decât grăpează

(Nu ară cât grăpează)

dar oare ce planuri are Ion Minulescu în romanță?

cui face respectosul,

bine crescutul, revereanță?

cui zice bună ziua

de dimineață cu tandreață? cinstit să fie cine pe cine învață?

pentru cine bate Victor-Viorel Poanta apa-n piuă?

pentru Daciana ori pentru socru-su Sârbu, ca advocat nebăgat? pentru cine justițiaru copotele bate (face dreptate,face ziuă)?!

pentru cine se face că plouă ca bobița să se ouă

din două nouă

pe lună plină și nouă,

pe lumină divină?

că scriind o romanță Ion Minulescu,acuarelă de urgență,

în orașu care plouă,

plouă masterate și doctorate (doctoranzi,

leoparzi,

care mușcă pe cei săraci nefăcând nici lui Dumnezeu pe plac,

că nu plouă în coșu zilnc cu frac pentru bal,

dar de trei ori pe săptămână cazi din cofă-n ciubăr,

din puț în lac și tot un drac

în orașu lumină unde plouă cu smântână,

ca cei doi, Victor și Daciana, bătrân și bătrână prinși de mână cu îndemână

să mănânce pâine

cu margarină la micul dejun

și se bea ceai

ca să geamă de foame poporul, vai,vai!

iar la ameazăzi adidași

în sos cu macarone

de până seara mori de foame

în orașu unde plouă de trei ori pe săptămână cu lumină, cu smântână Patrie Limba Română

avându-și la figurat și la propriu înaltul,

că ne sâcâie ruginite deznodământ membrele negresate

de realitate

că pe vânt și ploaie se îndoie

moș și babă, doi roboți pe trotinete

scăzuți din înălțime,

fără profunzime,

două jucării care se bâțâie și bâlbâie prin ploaie

Ion Minulescu fleceros

clop de paie larg ca la Făt-Frumos

foe verde leru-i ler,

om de caracter,

cugetător liber,

acrobat pe drod, în echilibru fără egal ca un pom supraâncărcat de rod,

romantic sub cer

deși în orașu lumină două jucării stricate,

Victor și Daciana, mașinării uzate,

ba chiar stresate, ruginite, scârție din încheieturi ploate,

fără îndemână cu iz de aventuri

în Patria Limba Romană,

căzute în vergea umblând desculț, pisicuț,

cu hainele cam ude,

că uscate n-aveau de unde

picurând ca două lumânări de ceară aprinse, în țărână, cu neputința în cădere liberă,

râsu și plânsu, ocară,

pentru neam și țară,

două păpuși ramolite robokok trase de sfoară,

că s-dat romanță,

lege de urgență,

că hurducă, scârție,

merg ținându-se de mână

două nevoi prin orașul Bucur-lumină,

în orașu unde plouă cu motorină

de tri ori pe săptămână, plouă dragoste și dor,

raliu

roz Patrie Limba Română

pe cont propriu

ascunzând goz și lux sub preș,

"piscuț" încălțat sau desculț, roz ascultând pe Băsi,

că iarna nu-i ca vara,

că iarna faci carul și vara sania cu foe de parcurs: Turcia, Italia, Spania...

ascunzând șmecheria de stres,

menisc operat în Turcia

pe sub mână și peste mână-aur strecurat,

bandit contra umanității,

ca mafia

să rezolve operația,

găsind barosan cea mai propice soluție, la ecuație,

în orașu unde plouă de trei ori pe săptămână lumină, romanță de urgență,

ca pisicuț să se înfrupte

din oala cu smântână

pe săturate,

însă nesătul,fudul,

tot să nu fie dștept destul.

Pavel Rătundeanu-Ferghete

Bună Ziua Ieșanule,

Mama dracului ști ce bazaconii au în cap acele buruieni înveninate fără Hristos și Dumnezeu,care-s niște catrastofe socio-demențiale, că ăia au cenușă în loc de creeri ori tărâță pe care le mâncă porcii dacă nu-s amestecate cu diamante ca să-și spargă dinții și măselele. Ei sunt niște bombe anume să explodeze, deși nimeni nu le-a cășunat, făcut vre-un rău, deși nu așa vădit sunt "camelio", ața, nu cămila cum se crede c-ar intra prin urechile acului, însă ce-i cert au devenit o povoară pentru semenii lor pe mapomondul evadat înteresat de ei. oare cine li-s semenii? nu-s alții, decât cei cu care ajunși la oază indiferent de ce culoare or fi politic, însă beu din aceeaș vas, burduf ori cocoașă, apă tulbure, apa dromaderilor fără ca să-și scoată corb la corb ochii, cum nici ciumații noștri coioți nu-s lupii sanitari a pădurii să curețe hoiturile dintre ei, pentru'ca oamenii cinstiți, oamenii de rând (unii batjocoresc limba încercând să ne deruteze înțelesul vorbelor, să le denatureze valoarea social-umană de comoară, de cazanie care o cântă cazanie și odă de laudă, să se poată bucura de bine în pace și bunăcredință cu bună cuvință, ca să se cunoască sporul, rostul, folosul și nu ponosul prin ziuă de dimineață cum zicea Eminescu stând la un pahar de vorbă în bojdeuca din Țicău așteptând să le aducă Irinuca acele plăcinte-poale-n brâu după care gura pofticos cântă în Patra Limba Romană. Unde nu-i omenie nici Alah nu binecuvântă, ca să nu zic ce-i unde nu-i minte, că explodează bombe și arme kașnikov latră și-i dezastru, prăpăd,dezechilibru și omor fără o orânduială, fără o dragoste, fără un folos, o dragoste care dragoste cere cu pasiune cu stăruință de a face cu răbdare binele ca bonus de viață paine de toate zilele în culori si arome de Rai al binelui și bucuriei care-n bunătate și sfințenie își îmulțesc talanții pentru a motiva, dovedi, că nu fac degeaba umbră pământului cum face câinele inutil umbră blocului. Tu hrănești s-ar putea alte ideei cu firimiturile pâinii și osciarele rezultate de la peștii înmulțiți de Isus pentru a ne hrănii pe calea cu adevăr și viață. Tu ești ca răsăritul soarelui un om cu bun simț și sentimente grăitor umane, dar la câți vor trebui o vorbă și va fi suficient ca la Stan-Pățitul fară a mai fi nevoie de o sută de bâte ca să se scotă din scorbura capului gărgăunii, bolunzănia, de a face altora rău. Noi ne risipim în pilde, în vorbe de duh, dar câți vor lua aminte și vor învăța aducând pacea și tihna pe pământ ca pe o mană cerescă ce-a dat-o Dumnezeu pentru poporul lui Moise în pustie în drum spre Canan, țara Făgăduinței (oare emigranțilori li s-a promis o asemena țară sau li s-a urât cu binele din țara lor și au pornit în acest exod al deranjului, a tulburării, stricând armonia existentă ca ordine mondială? că duh al adevărului, al vieții, zău nu sunt, chiar dacă creștinii noștri le ies în cale omenește cu pâine, pace și sare și cu-n bine ospitalier posibil, ca bănuții văduvei în cutia milei, dar ei vor înțelege efortul social-uman al semenilor lor, vor înțelege oare acest fapt ca să nu ne tragă-n piept? (eu mă îndoiesc ca să cuget și cugetând să exist,vorba lui Decartes), dar dumneavoastră ce înțelegeți din acest fenomen talmeș-balmeș, o problemă majoară a omenirii? Doamne ajută! Servus, dragule și numai bine cu mult soare și cu multă caldură la casa omului! Emigranții au casa cucului și odihna vântului dacă-s a drumului cu pustiul sufletului lor. Nu m-aș dori în penele lor. Cu ce-s mai buni.

IM MEMORIAM MIHAI EMINESCU

Mă lovesc de Pisicuț, de rentoarcerea lui Băsi-n ringul politic și de grozavul mut ca o lebădă (nemurit de baladă,Iohannis) și mă întreb în mare veselie, sorcova vesela: nu cumva-s premiați cei care scriu în operele lor mai orbitor, absurd, defăimător, stil Mircea Cărtărescu, deși nu tot ce se naște din pisică mănâncă șoareci chipurile, c-ar scrie real, regal, despre România din anii de război și de după, comuniștii fiind niște aberanți vampiri cum și-i închipuise absurd acel scriitor american pe Vlad Țepeș-Dracula, un diamant al cinstei și a păstrării ordinei și disciplinei, dar din fantezia sriitorului american e luată de bună de ai noștri voinicoși și fac cu Elena Udrea înfrunte, brend turistic de țară, luând în râs propriul popor, care suferă din cauza că-i prost condus, că-i veșnic amăgit, mințit, deși-i recunoscut în lume poporul român, ca muncitor, brav, inventiv, creativ, intuitiv, spiritual, cu-n folclor național, cu o tradiție, deși e prost gospodărit și după revoluția din decembrie 1989, că nu se ști nici acuma, ba că a fost revoluție, ba că-i lovitură de stat și după un sfert de veac nu se ști, ci doar se vorbește de-a pomana (moaca,în vânt), dar nimic precis: cine-i vinovat de sângele vărsat, de aducerea minerilor în București eccetera,eccetera, că n-am la mine cetera, deși pe mine m-ar înteresa mai mult traiul omenesc ("Să trăiți bine!") traiul mai bun al poporului și să se rentoarcă acasă tineretul plecat la muncă pretutindeni, să se rentoarcă cei care mai cred într-o Românie Mare, prosperă, că dracul care și-o băgat coada a "șperso", s-a dus naibii și alt trai e pe la noi, aici trebuind să servești, slujești, doar pe Dumnezeu și doar "dulce"România cu "falnic viitor", la care a visat cu mult curaj, cutezător, și genialul Mihai Eminescu, "Eminovici de la Ipotești". Dumnezeu să ne dea doar bine, pace și o viață mai bună cu sănătate și bună învoire!

Pavel Rătundeanu-Ferghete

PRIN EMINESCU (Poem)

Im Memoriam Mihai Eminescu

Prin Eminescu sunt un larg, logos-Cuvânt Dumnezeu, Făt-Frumos din lacrimi

întru Duh de adevăr,

de viață-n templu sfânt, Luceafăr de România sunt,

Luceafăr-curcubeu răsfrânt în culori pe-ntins de catarg cu raze-n omenesc pământ și mare luminat curat, veșnicie născută la sat

cu drept de a fi,

răsărit de drag să răsar deși încă n-am apus vreodată-conștiința celui mai mare om care a trăit vreodată,

despărțind apă de uscat

cu deschisă paletă-n divers și unitate de pace și belșug de univers și larg

de bunăcuvință

să-și desfășoare val după val

ca s-adape și hrănească lanul de grâu și pomul răsădit,cocoțat ca un far iubit,pe mal,

pentru a despărți întunericul de ziuă

ca omul să fie om

pomul-pom și porcul-fript

în buzunarul cerului,

pe Altarul Soarelui,

omul să fie mai deocheat,

să fie mai de poveste,

mai bună veste,

mai fără pereche,

ca vinul vechi

și cerceii roșii de cireșe de mai,

după ureche.

Prin Eminescu scriu cu lumină,

cu poame de grădină

și înaintez spre ziuă

și ziorel de ziuă

pâine de toată ziua

bună ziua

și lumina mă lumină

cu lumină din lumină,

cu roadă deplină, divină,

de grădină și stupină...

pace și bună învoire între oamenii iarbă verde de-acasă și de pretutindeni,

culmi de Dumnezeu

și logos în culori curcubeu,

că-n dragoste rănit și eu

am dor ușor și greu

și oblăduirea mi la EL.

Pavel Rătundeanu-Ferghete

CU ÎNDEMÂNĂ ORI PESTE MÂNĂ (POEM)

Ca un superman nu trăim prin nobil și sublim în van,

nu trăim neutil, ca-n alabala..., joc teribil de copil,

tuTrandafir Simpetru, având o viziune socio-cosmică,

cu o mare încărcătură metaforică

de pe un tărâm de basm,

de altruism.

Totul e supra saturat de imagini aerate, detailate, dantelate,

peste margini,

că mare bucătăreasă e foamea asta poetică

cu multul liric ascuns parcă de soare,

de "misterul nopții"

în binecuvântare.

Dincolo de metaforă

este realitatea cotidiană năzdrăvană,

barosană de neam și țară,

ca un templu

pur și simplu

(pântece fertil ori steril

de femeie

aprigă ca o scânteie)

din care ne-am elibera

în soarele care ne dă privirilor vitraliile colorate

de realitatea cu "oful!"

în care trăim poetic

cu propriul noastru aparte

de responsabilitate

și de prometeic,

că-n dragoste și dor,

suntem cu trepte la curți

cu multe trepte spre mare trecere,

deși nu-i tocmai ușor printre spini și colți de piatră

cu durere

și printre câini care te latră ori te înhață de picior să te tragă de fapt în piept aproapele pe propria vatră Patrie

Duh De Adevăr, Viață și Simetrie

cu îndemână ori peste mână,

Patrie Limba Română.

Pavel Rătundeanu-Ferghete