Traducere de George Anca
Recunoștință Vitejiei -
Escadroanele 25 și 33
(18 decembrie 2012)
Îmi dă o imensă plăcere a fi aici
astăzi la Sulur, pentru a acorda Grade Escadronului 25 și Escadronului 33 ale
Indian Air Force. Amândouă aceste unități zburătoare au o bogată tradiție a
vitejiei și curajului și au adus distins serviciu națiunii încă de la
începuturile lor. Personalul lor, atât cel trecut cât și cel prezent, a
stabilit cele mai înalte standarde în exercitarea excelenței pe care alții ar
face bine să le urmeze. Pentru devotamentul altruist, profesionalismul și
curajul lor în fața adversității, națiunea îi onorează astăzi.
Indian Air Force a cucerit mulți
lauri în apărarea națiunii noastre. Începându-și existența cu peste 80 de ani
în urmă în era pre-independenței, Indian Air Force a crescut azi într-una
dintre cele mai puternice și profesioniste forțe din lume, capabilă să facă
față oricărei amenințări la integritatea noastră națională.
Capabilitatea operațională a
Indian Air Force constituie o importantă învederare a puterii militare a
națiunii. De când am cucerit independența, Indian Air Force, pe lângă
salvgardarea suveranității națiunii noastre, a fost întotdeauna gata să ofere
asistență umanitară în timpul dezastrelor, atât înăuntru cât și în afara
națiunii. Îmi amintesc că Air Force a zburat cu ajutoare în 2005 la un loc
îndepărtat al Statelor Unite ale Americii, când uraganul Katrina a lovit New
Orleans. În 2008, Indian Air Force a zburat cu ajutoare când cutremurul a lovit
provincia sud-estică Sichuan din China.
India este pentru pace și
politica ei străină este focusată pe realizarea acestui obiectiv. De aceea,
efectiva descurajare este piatra de temelie a politicii noastre de apărare. Dar
intimidarea efectivă cere menținerea unei forțe care să poată fi chemată în
orice moment să asigure suveranitatea națiunii noastre.
Curajul și determinarea
războinicilor noștri aerieni sunt sursă de mândrie a națiunii noastre. Ei au
dobândit-o pentru performața în lupta activă și în timpul exercițiilor
multi-naționale în India și în străinătate. Air Foce ale unora din cele mai
avansate națiuni sau minunat de capabilitatea tehnică și tactică a bărbaților
și femeilor noastre. Aceasta s-a realizat printr-un regim de pregătire
disciplinată și intensă. Războinicii noștri aerieni au fost selectați și să fie
o parte a misiunilor Națiunilor Unite de menținere a păcii. Aceasta este o
mărturie a capabilității, disciplinei și excelenței lor.
Escadronul 25, „The Himalayan
Eagles” (Vulturii Himalaieni), a fost linia vieții a forțelor armate,
personalului și cetățenilor la frontierele nordice pentru mai mult de cinci
decenii, în timp de pace ca și de război. El a fost un stâlp de sprijin în
furnizarea securității și asistenței, pe lângă rolul critic jucat în
dezvoltarea Jammu & Kashmir și a întregii regiuni nordice.
În timpul războaielor din 1965 și
1971 și al operațiunilor Kargil, avioanele Escadronului 25, în fața unor grei
sorți, au transportat cu elicopterele provizii critice pentru trupe și au
întreprins misiuni importante. Escadronul a livrat ajutor rapid concetățenilor
în mai toate calamitățile naturale, incluzând cutremurul Bhuj și operațiunile
de ajutorare în timpul Tsunami-ului. Performanța Escadronului 25 în exercițiile
naționale și internaționale este rezultatul unor înalte standarde de
profesionalism atinse de personalul escadronului. Unitatea a fost, astfel, cu
adevărat la înălțimea motto-ului ei „Satvadhina hi siddhaya” ori „Excelență
prin diligență”.
Escadronul 33 este primul
escadron de transport Indian Air Force. Escadronul a participat în ambele
războaie, din 1965 și 1971. Escadronul a jucat un rol major în Misiunea Indiană
de Menținere a Păcii în operațiile din Sri Lanka din 1989. După ce tsunami a lovit
teritoriile noastre insulare, personalul Escadronului 33 a zburat în operațiuni
extensive de ajutor aducând multă ușurare populației locale.
Escadronul a menținut de asemenea
un pod de aer efectiv peste teritoriile noastre insulare. Escadronul a fost
totdeauna la înălțimea motto-ului său „Sharmo dadati siddhim” care se traduce
prin „Munca grea conduce la împlinire”. Sunt confident că escadronul va
continua să atingă înălțimi și mai mari ale gloriei în anii ce vin.
A fost extrem de însuflețitor a
vedea înaltul standard desfășurat de războinicii aerului celor două escadroane.
Întru recunoștința și recunoașterea remarcabilei performanțe de-a lungul
anilor, acord Standardul Președintelui Escadronului 25 și Escadronului 33. Iau
această oportunitate pentru a recunoaște și complimenta personalul și familiile
celor două escadroane, atât din trecut cât și din prezent, pentru sacrificiile
lor în serviciul națiunii noastre. Națiunea este într-adevăr mândră de voi.
Vă urez tuturor tot binele pentru
un viitor glorios.
Gurudev – Umanitarist, Vizionar
și
Figură Literară prin excelență
(19 decembrie 2012)
Sunt extrem de fericit să
inaugurez centenarul celebrărilor acordării Premiului Nobel luiKabiguru
Rabindranath Tagore, care începe cu acest seminar internațional „Vibrații între
Tagore și Lume: Cultură și Literatură cu specială referință la China”, fiind
organizat împreună de Visva-Bharati, Santiniketan, Și Institutul de Studii
Chineze, Delhi.
Cum ne aflăm în pragul
centenarului primului Premiu Nobel pentru Asia acordat lui Gurudev în 1913, ne
amintim cu reverență ideea sa de vibrație între sine și lume îndeosebi cu
referință la speciala lui considerație pentru China.
Citația Nobel nota despre Shri
Rabindranath „versul profund sensibil, proaspăt și frumos, prin care, cu
desăvârșit talent, și-a făcut gândirea poetică, exprimată în propriile sale
cuvinte englezești, o parte a literaturii vestului.” „Contemplația răpitoare a
divinității și iubirea sa pentru întreaga viață”, pe care Raportul Comitetului
Nobel a notat-o, a fost complementată de „descrieri ale vieții oamenilor de
rând ai propriei țări” după cum ea atinge „mereu crescătoarea armonie a
sufletului cu viața naturii înseși”.
Ideea întâlnirii civilizaționale
a lumii prin cunoașterea culturii și literaturii celuilalt a fost o idee care
l-a fascinat pe Tagore. La Visva-Bharati, el a asertat că în oricine există
ceea ce este mai bun în civilizație, fiecare individ își poate afirma dreptul.
Idealul Visva-Bharati, „Yatra Viswam Bhavati eka needam – unde lumea își face
casa într-un singur cuib” a fost vizualizarea unui spațiu multicultural
cosmpoplitan al egalității, schimb și armonie dincolo de granițele de castă,
crez ori națiune. Ceea ce a fost recunoscut de Premiul Nobel a fost 'neclintita
credință în omul global'.
Tagore a realizat rolul special
al Asiei pe modelul vibrațiilor dintre sine și lume. În consecință, când a
primit invitația de la Pehing Lecture Association, el a scris, „Când a ajuns la
mine invitația din China, am simțit că a fost o invitație pentru India însăși
și, ca umilul ei fiu, trebuie să accept.” El a adăugat mai târziu, „misiunea
unui poet este să atragă vocea care este încă inaudibilă în aer; să inspire
credința în visul care nu este împlinit. Vă cer ajutorul cu mâinile împreunate
în deschiderea acestei căi a prieteniei între China și vecinii noștri din toată
Asia”. Cu această misiune a scris în 20 martie 1924 înainte de plecarea sa în
China, „Sper că vizita noastră va restabili conexiunea culturală și spirituală
între China și India”.
Ce a căutat Tagore întru China?
El a notat începând din 1881 opresiunea suferită sub regimul imperial de ambele
națiuni. Dar el a mai notat cu grijă și mișcările de idei ale spiritualității,
non-violenței și toleranței de-a lungul granițelor în special prin mesajul
Buddhismului. Aceasta este legătura pe care el a căutat s-o revitalizeze.
Interesant, acordarea Premiului
Nobel lui Tagore a fost și un moment de reafirmare a unei demnități asiatice în
China. Încă din 1915 poemele și povestirile lui au fost traduse în chineză.
Recepția tumultuoasă pe care a primit-o de la poeți și intelectuali în 1924 a
servit ca mărturie a apelului ideilor sale printre literații chinezi. Titlul
acordat lui, Zhu Zhen Dan - „Soarele Indian”, l-au pus în rândul călugărilor
antici inieni care au inițiat mișcarea fără sudură a ideilor peste granițe.
Nota cheie a Convorbirilor lui Tagore în China în 1925 a subliniat nevoia celor
doi vecini asiatici de a-și strânge legăturile prin cultură și să se
străduiască împreună pentru bunăstarea cetățenilor lor mai degrabă decât a
căuta lăcomia materială și puterea.
Tentativa lui Tagore de a
construi punți nu a fost totuși un vis utopic. La Visva-Bharati, unde el a
inițiat studiul culturii lumii, el a început programul de studii chineze în
1921, cu ajutorul lui Sylvan Levy, Vidusekhara Sastri și Lin Wo Jiang. Punctul
de cotitură a sosit când Tagore l-a întâlnit pe Tan Yun Shan în 1927 la
Singapore. Vizita lui Tan Yun Shan la Santiniketan în 1928 a văzut întemeierea
Societăților Sino Indiene în China și în India conducând la inaugurarea Cheena
Bhavana în aprilie 1937. Vibrațiile la care Tagore a visat au atins realitatea
cu abilul ajutor al lui Tan Yun Shan. După o perioadă de timp, Cheena Bhavana
în particular a găzduit cărți rare, a podit culturi și a fost prima în relația
de la om la om cu China care este atât de vitală în armonia globală. În 1957,
Prim Ministrului chinez Zhou Enlai i-a fost conferită Deshikottama de către
Visva-Bharati creând un nou capitol în relațiile Sino Indiene.
Noi vedem adesea națiunile ca
monoliți cu granițe rigide. Dar vizionarii ca Tagore ne-au făcut să realizăm că
literatura, istoriile și culturile reprezintă idealuri comune ale umanității
care transcend limitele naționale. Acesta este sensul unei umanități
împărtășite, o Visva-Bodh, pe care Tagore a cântat-o în literatura și muzica
lui și a tentat s-o realizeze la Visva-Bharati. Este deci potrivit ca
sărbătorirea primului premiu Nobel al Asiei să fie inițiată la Visva-Bharati și
să fie o ocazie nu numai de a reitera legăturile noastre istorice dar și nevoia
de cooperare și schimb apropiat de idei în viitor.
India și China se află în pragul
unui salt într-o fază interesantă a schimbării globale, în care valorificarea
ideilor și a resurselor bunăstării globale poate servi ca un punct de sprijin
major pentru pacea și bunăstarea lumii. Acest seminar va fi așadar nu doar
pentru a celebra acordarea unui Premiu Nobel unui individ; el va celebra
potențialul ideii de schimb, cooperare și multiculturalism.
Felicit Visva Bharati pentru
spiritul adevărat al cooperării universale și incluziunea pe care a afișat-o în
timpul celebrării Gurudev's 150th Birth Anniversary. Sub îndrumarea unui
Comitet Național condus de Primul Ministru și de de Comitetul Național de
Implementare, pe care am avut onoarea să-l conduc ca Ministru de Finanțe, pe
atunci, Visva-Bharati a lucrat în perfectă colaborare cu agențiile
guvernamentale, astfel încât să scoată la iveală viziunea lui Tagore,
realizările și lucrările în fața întregii lumi.
Să folosim ocazia să reamintim
ideea statornică a vieții sale: „Simt că de ceea ce suferim, în ziua prezentă,
este această calamitate a obscurității, a izolării, că ne-am pierdut
oportunitatea de a oferi ospitalitate umanității și a cere lumii să
împărtășească cele mai bune lucruri pe care le-am făcut. Spiritul Indiei a
proclamat întotdeauna idealul unității. Acest ideal al unității nu respinge
nimic, nicio rasă, nicio cultură”.
În 26 mai 1921, într-un discurs
impromptu rostit la Stockholm, Rabindranath Tagore a pus întrebarea: „Care să
fie motivul ca poemele să-mi fie acceptate și onorate așa de mult?” În același
discurs, Rabindranath a sugerat cum „compatrioții mei ar împărtăși cu mine
onoarea ce mi-a fost acordată”. Clar, pentru poet nu era doar o recunoaștere personală
– în India colonială aceasta a fost o aserțiune a noii identități indiene care
poate sintetiza tradiționalul și modernul în spațiul global. Totodată, s-a
recunoscut că, în textele lui, reflectarea celor mai adânci adevăruri și
cadențe ale filosofiei și literaturii indiene poate reîncepe în lume.
Ceea ce-l fac relevant în 2013,
și continuă să-l facă relevant astăzi, este, la Tagore, perfectul sens al
sinergiei și bucuriei – bucuria supunerii unei puteri divine, bucuria cedării
de sine, participarea la vasta expansiune a naturii și înțelegerea ungherelor
și colțurilor umanității.
Tagore a primit acordarea
Nobel-ului cu nonșalanță și umilitate, pentru că era testamentul său la armonia
globală, schimbarea culturilor și o aserțiune a bucuriei și demnității vieții.
Au trecut o sută de ani. Această celebrare va plăti omagiu frumuseții ideii
colapsului granițelor, iubirii umane și serviciului altruist.
Să lăsăm India și Visva-Bharati
să-și plătească tributul actualizând propriile versuri ale lui Tagore:
„Unde mintea este
fără teamă.
Unde se ține capul
sus,
Unde cunoașterea e
liberă,
Unde lumea nu s-a
rupt în fragmente de înguste ziduri domestice”
Fie ca visul să fie al nostru de
cum intrăm în această celebrare centenară.
P. V. Narasimha Rao – Politician,
Savant,
Sriitor, Gânditor și Lingvist
31 decemrie 2012
Sunt cu adevărat fericit fiind
aici astăzi pentru a rosti prima prelegere memorială a unui mare fiu al solului
nostru, regretatul Shri P. V. Narasimha Rao. El a fost Prim Ministrul nostru,
un iscusit practicant al realpolitik, un mare intelectual, un erudit savant,
gânditor, scriitor și lingvist și cineva care trebuie amintit pentru istorica
sa contribuție către țară.
Născut într-un depărtat sat din
Andhra Pradesh, el s-a străduit din greu pentru bunăstarea țării și s-a ridicat
până a fi Prim Ministrul ei. Influențat timpuriu în viață de Mahatma Gandhi și
Jawarrlal Nehru, ddispoziția de a-și devota viața pentru societate a fost clară
prin participarea lui însuflețită în lupta pentru libertate a națiunii,
începând de când avea numai 16 ani.
Shri Rao a fost liderul care a
inspirat pe mulți. Și eu sunt unul dintre aceștia. Am avut oportunitatea să
lucrez cu Shri Rao timp de mulți ani și am fost impresionat de sagacitatea lui
politică, adâncimea înțelegerii problemelor complexe și hotărârea lui de oțel
de a găsi soluții chiar la cele mai intratabile probleme.
Regretatul Narasimha Rao, care a
fost tandru numit PV de către mulți, va fi amintit pentru multele sale
contribuții, dintre care, primordială, în opinia mea, este veritabilul succes
în a duce națiunea la nivelul următor al reformelor din 1991. Aceste reforme
economice au permis națiunii să traverseze calea realizării potențialului său
economic.
El și-a asumat frânele de Prim
Ministru al Indiei într-un timp când țara se confrunta cu severe probleme
economice. A fost o perioadă când rezervele valutare străine ale Indiei au
scăzut la în jur de un miliard de dolari SUA, ceea ce abia era suficient pentru
a finanța două săptămâni de importuri. Înfruntând criza financiară, printr-o
curajoasă mișcare, fără precedent, el s-a depărtat de politica uzuală de a numi
un lider politic senior ca Ministru de Finanțe. În schimb, el a numit pe Dr.
Manmohan Singh, prezentul nostru Prim Ministru, ca Ministru de Finanțe. Dr. Manmohan
Singh este un administrator economic și un binecunoscut economist. El a căpătat
o bogată experiență în elaborarea politicilor ca Secretar al Afacerilor
Economice și guvernator al RBI (Reserve Bank of India). Lui i s-a încredințat,
ca unui doctor, responsabilitatea de a îngriji și a întări economia. Shri Rao a
arătat o mare previziune făcând această alegere și , așa cum prezentul o
mărturisește, aceasta a fost o decizie briliantă care n-ar fi putut veni la un
timp mai apropriat.
Shri Rao a dat Dr. Manmohan Singh
deplină libertate de a naviga criza și a introduce ample reforme economice. El
a acordat spijin deplin lui Dr. Manmohan Singh și cei doi, împreună, au dus
națiunea pe o cale care a făcut India un centru de putere pe care lumea îl
admiră astăzi. Duo-ul politicianului practic și al economistului Ministru de
Finanțe a cârmit națiunea prin criză, introducând admirabil politica seminală a
liberalizării economice. În fapt, Shri Rao însuși a condus mișcare pentru
demontarea regimului de licență, ca prim-ministru, în timp ce deținea
suplimentar și postul de Ministru al Industriei. Faptul că un număr însemnat de
mari case corporative indiene au devenit azi centre de putere ale creșterii și
și-au câștigat faima în toată lumea se datorează în parte viziunii lui Shri
Rao. Reformele economice inaugurate în timpul mandatului său ca Prim Ministru
sunt cele care au trasat de atunci cursul istoriei noastre economice.
Reformele economice au descuiat
abilitatățile antreprenoriale ale minții indiene traversând varii sectoare ale
economiei. În sectorul financiar au fost implementate măsuri care să aducă
adecvarea capitalului și norme prudente pentru clasificarea activelor în
băncile noastre, licențierea unor noi bănci private, în afară de liberalizarea
treptată a schimburilor valutare și a convertibilității monedei.
Cu obiectivul de a da orientare
către piață pentru a face competitive antreprizele din sectorul nostru public,
participarea sectorului nostru public a fost încurajată prin privatizare și
dezinvestire. Alte reforme sectoriale precum normele de liberalizare a
investițiilor străine, reformele comerciale și fiscale externe au dat naștere
schimbării atât de necesară în structura de stimulare a economiei. Aceste
măsuri au dezlănțuit productivul și competitivul spirit adormit din business-ul
nostru. Reformele au semnalat în multe feluri transformarea 'Statului' în
facilitator, din a fi direct furnizor de bunuri și servicii.
Reformele economice au părut
revoluținare unora și au încurajat pe mulți să se opună. Dar aceasta n-a putut
potoli entuziasmul lui Shri Rao care a înfruntat puternice provocări politice
pentru a susține acele reforme. Se cereau curajul puternic și convingerea pe
care Regretatul Shri Narasimha Rao le învedera în abundentă măsură. Dar adoptarea
politicii de liberalizare nu a semnalat sfârșitul rolului Statului în a urmări
sarcina importantă a dezvoltării sociale. Aici pragmatismul lui Shri Rao s-a
scris cu majuscule. În timp ce recunoștea nevoia unui rol mai mare al
sectorului privat în dezvoltarea economiei naționale, simultan el sublinia
importanța intervenției Statului în dezvoltarea capitalului uman, căruia i s-a
dat o poziție de întâietate în cel de-al Optulea Plan de Cinci Ani.
În scopul realizării țintei,
accentul s-a pus pe generarea de locuri de muncă, alfabetizare, educație,
sănătate, aprovizionare cu apă de băut și hrană adecvată, și infrastructura de
bază. Guvernul a fost prompt dispus să ia răspunderea primară pentru a asigura
elementele de bază care să ajute dezvoltarea capitalului uman. Aceste politici
au dus la un mai mare număr de locuri de muncă, reducerea sărăciei și
auto-suficiența în agricultură, și la realizarea în jur de 6,5 la sută a
creșterii economice, pe atunci cea mai înaltă față de oricare alt Plan de Cinci
Ani.
Altă decizie importantă a fost
accesiunea Indiei la WTO (World Trade Organisation) în ianuarie 1995 și rolul
lui Shri Rao a fost pivotal. Runda Uruguay a negocierilor comerciale
multilaterale și înțelegerile incluzând crearea WTO (OMC) pentru a subsuma GATT
a ajuns la un sfârșit. Poziția Indiei sub guvernul, pe atunci, al lui Shri VP
Singh a fost ezitantă și ambivalentă. Implicațiile Indiei de a adera la un
regim comercial atotcuprinzător multilateral au întâmpinat o puternică opoziție
domestică. Eu, ca Ministru al Comerțului pe atunci, am semnat multilateralul
WTO Trade Agreement la Marakesh în aprilie 1994 împreună cu alte națiuni.
Realizările lui nu au fost
limitate numai la sectorul economic. Învederând mare sagacitate politică, el a
fost capabil să rezolve multe probleme complexe. Activitățile extremiste din
Punjab și-au văzut sfârșitul în timpul primului său mandat ca Prim Ministru. Un
guvern popular a fost apt să guverneze după alegerile sub Shri Beant Singh.
Ocuparea altarului Hazratbal în Jammu & Kashmir de teroriști în 1993 a
sfârșit fără nicio deteriorare a sfântului altar.
Regretatul Shri Narasimha Rao a
avut un unic stil de funcționare. El a înțeles virtutea răbdării și, depinzând
de exigențele situației, el a fost gata să aștepte până la realizarea
consensului. Când a decis se abțină de la a acționa a făcut-o cu un scop
singular. Pentru a-l cita: „Când nu iau o decizie, nu este pentru că nu mă
gândesc la ea. Mă gândesc la ea și iau decizia de a nu lua o decizie.” Dar,
când era vorba de probleme de administrare și guvernare, abilitățile lui de
luare a deciziilor erau scrise mare în maniera rapidă și hotărâtă cu care ele
erau implementate.
Stilul lui unic și îndemânarea
politică i-au adus succesul în a conduce un guvern în minoritate al
Congresului, după Alegerile Generale din 1991, care au dat partidului
Congresului 232 MPs (Membri ai Parlamentului) în a 10-a Lok Sabha. Totuși,
Guvernul său a supraviețuit pe întregul mandat de cinci ani și a pus fundația
politicii bazate pe consens și cooperație.
Shri Rao este creditat și cu
exemplare realizări în politica străină. El a fost Ministrul Afacerilor Externe
în jur de șapte ani în timpul cărora el a dat națiunii un focus nou asupra
politicii străine. El a pilotat națiunea prin repercusiunile Războiului Rece,
construind puternice relații în toată lumea, și a dat impuls programului
național de rachete nucleare și balistice.
Vizionarul care a fost,
regretatul Narasimha Rao a lansat politica 'Look East' (Privește
spre Est) și a dat angajamentului
Indiei cu ASEAN un sens diferit. India a devenit partener de Dialog Sectorial
în 1992 și un Partener de Dialog plin în 1996. Dimensiunile diferite ale
anagajamentului culminând în parteneriat de nivel Summit cu ASEAN în domeniile
comerțului, economiei, culturii și politicii s-au întărit de atunci, aducând
multe beneficii țării noastre și sunt direct atribuibile viziunii lui Shri Rao.
Ca Ministru al Dezvoltării
Resurselor Umane, el a implementat viziunea regretatului Shri Rajiv Gandhi de a
aduce educație calitativă celor săraci și marginalizați, stabilind Navodaya
Vidyalayas (școli pentru copii dotați). Acestea au crescut acum într-un lanț de
școli care oferă educație la aproximativ 1,60 lakh studenți din secțiunile
marginalizate ale societății. Este încurajator că 77 la sută din elevii acestor
școli aparțin zonelor rurale. Cel mai important, aceste au avut cel mai înalt
procentaj de trecere în clasa a IX-a și a X-a, dintre toate categoriile de
școli publice.
Shri Rao a contribuit imens la
statul său natal Andhra Pradesh. Întâi ca Ministru și apoi ca Chief Minister,
el este creditat cu reforme cuprinzătoare. Ca Ministru al Educației în Andra
Pradesh, el a luat multe inițiative care au făcut instituțiile educaționale mai
responsive la nevoile elevilor și studenților. El a dat specială atenție
actualizării educației în domeniul Științei și Tehnologiei.
Ca Ministru Șef în Andra Pradesh
din 1971 în 1973, el a fost ferm în angajarea de a implementa Land Ceiling Act
(plafon terenului). Actul a devenit unul din cele mai efective Land Ceiling
Acts din țară. El a inițiat aceste reforme în mijlocul unei puternice opoziții
cu singurul scop de a introduce echitate. Aceasta l-a făcut unul din cei mai
anticipativi Miniștri Șefi ai timpului său.
Dincolo de persoana politică a
regretatului Shri Narasimha Rao, cu care oamenii sunt familiari, a fost și un
om de litere, un distins savant și lingvist, a cărui comandă peste 16 limbi
surprindea plăcut atât pe indieni cât și pe străini. El a scris ficțiune în
hindi, marathi și telugu și a tradus opere literare. Romanul său 'The Indider'
(Inițiatul), care descrie ascensiunea unui om prin rangurile politicii indiene,
a câștigat distincții pentru tratamentul politicii contemporane dun India.
Regretatul Shri P. V. Narasimha
Rao va fi amintit ca un mare lider al țării noastre și unul care a arătat curaj
și convingere în conducerea națiunii pe calea dreaptă a reformelor împotriva
celor mai grele șanse. Shri Narasimha Rao este unul din puținii lideri care a
atras admiratori de diferite nuanțe politice.
Națiunea și-l va aminti cu
gratitudine iar eu sunt deosebit de încântat dându-mi-se oportunitatea de a
rosti prima prelegere în memoria sa.
Amintirea lui Swamy Vivekananda
La a 150-a Aniversare a Sa
(7 martie 2013)
Sunt fericit să mă alătur dumneavoastră
în seminarul organizat cu ocazia celei de-a 150-a Aniversare a Nașterii lui
Swami Vivekananda. Aceasta ne dă o oportunitate de a medita la învățăturile lui
Swami Vivekananda și la valorile pe care le-a predicat și să ne reînnoim
înțelegerea.
Fiu celebru al Mamei India,
contribuția lui Swami Vivekananda la renașterea culturală a Indiei i-a adus o
incomparabilă eminență, nu numai în țară, dar și în lume. El a trăit mai puțin
de patruzeci de ani, dar a dus o viață a intensității și expansivității. Învățăturile
lui Swamiji au fost în consonanță cu Vedanta. El a scos la iveală divinitatea
zăcând adormită în om. „Eu îi numesc Dumnezeu pe cei pe care oamenii comuni îi
numesc ființe umane din greșeală”. Fiind creația superioară a lui Dumnezeu el a
crezut că ființele umane și starea existenței lor nu trebuie să fie ignorată.
El a simțit că religia ar trebui
să fie o armă de autoîntreținere ca și de transformare a societății. Guru-ul
său, Shri Ramakrishna Paramahansa, l-a învățat că serviciul pentru om este
serviciul pentru Dumnezeu. Swamiji a făcut din acest principiu baza programului
serviciului său social. El a sorbit mesajul Guru-ului său că orice ajută la
realizarea lui Dumnezeu în această viață trebuie acceptat ca adevărul cel mai
înalt. Swamiji nu s-a gândit niciodată la Guru-ul său în relație cu propria sa
viață personală, ci s-a gândit la el în relație cu India și restul lumii.
Swamiji a fost neîndoios un
savant briliant și un profund gânditor. El a combinat înțelepciunea sa cu grija
pentru națiune și suferindele ei mase. El a călătorit extensiv prin țară pentru
a le înțelege problemele. A fost profund tulburat de sărăcia abjectă a maselor
noastre și a susținut că prăbușirea țării se datora în primul rând suprimării
celor săraci, care erau și scufundați în ignoranță și superstiție. El vedea că
poporul sărac al Indiei avea nevoie de necesitățile de bază ale vieții precum
hrană, haine și adăpost, cel mai mult.
Svamiji credea că fiecare ființă
umană era înzestrată cu o imensă potențialitate, dar pentru a realiza-o,
oamenii au nevoie de autoîncredere. Obișnuia să spună, „Ateist este cel care nu
crede în el însuși”. În discursurile și învățăturile lui, el a impulsionat
confidența oamenilor spunând că, și citez: „Toată puterea este în tine; poți
face totul și nimic; crezi în asta, nu crede că ești slab”.
Swamiji nu a prescris nicio
schimbare abruptă în societate. El credea că schimbarea socio-economică se
poate produce prin educație – educație seculară cuprizând cunoașterea noilor
tehnici în agricultură și industrii rurale care îi vor ajuta să se emancipeze
economic, și educație spirituală pentru a reînvia simțul lor de autoîncredere
și merit și a le da speranța într-un viitor mai bun.
Swamiji a stabilit Ramakrishna
Mission in 1897, pe care a descris-o creând 'mașinăria care va aduce ideile
cele mai nobile la ușa chiar a celui mai sărac și nenorocit'. De atunci,
Misiunea a fost în serviciul celui sărac și în nevoie, prin programe în
domeniul îngrijirii sănătății și educație, bunăstarea femeilor, bunăstarea tinerilor,
asistență și reabilitare, și muncă pentru regenerarea zonelor rurale și
tribale. Aceasta a inspirat alte inițiative nobile să vină în față și să
contribuie la dezvoltarea socială într-un mod semnificativ.
Swamiji a participat la
Parlamentul Mondial al Religiilor la Chicago în 1893 ca adevărat reprezentant
al țării și religiei sale, și a definit locul Indiei ca o mare civilizație
antică oferind lumii o frumoasă opotunitate de a învăța din cultura și
filosofia vii ale ei. Când am vizitat Chicago acum un an, am avut prilejul să
dezvelesc o placă la locul unde Swamiji a rostit faimoasa lui adresare în 1893.
Prin cuvântările lui la Chicago, și munca lui ulterioară în America și Anglia,
Swamiji a arătat relevanța și semnificația universale ale filosofiei și
culturii spirituale antice ale Indiei în rezolvarea multora din problemele
asociate cu viața modernă.
Swami Vivekananda a fost puntea
între Est și Vest. El a învățat compatrioții noștri să adapteze etosul indian
la noțiunile umanismului vestic cum ar fi libertatea individuală, justiția și
respectul pentru femei. Netaji Subas Chandra Bose a spus odată, și citez:
„Swamiji a armonizat Estul și Vestul, religia și știința, trecutul și
prezentul. Compatrioții noștri au câștigat din învățăturile lui respect de
sine, încredere în sine și auto-afirmare”.
Chiar dacă Swmiji nu a dat
niciodată vreun mesaj politic, mulți luptători pentru libertate și-au derivat
inspirația și și-au dezvoltat simțul patriotismului prin scrierile și
cuvântările sale. Citez ceea ce a spus Mahatma Gandhi cândva despre Swamiji:
„Am trecut prin lucrările sale temeinic și, după ce am trecut prin ele,
dragostea pe care o aveam pentru țara mea a devenit de mii de ori mai mare”. El
a iubit și tratat toate ființele umane ca egale, fără nicio distincție de
castă, religie, rasă, naționalitate ori gen. El a crezut în filosofia
egalitariană și a vrut oportunități egale pentru toți, nu doborând pe cel mai
de sus, ci ridicând pe cel de jos la nivelul celui de sus.
Fiind universalist, cunoașterea și
înțelegerea spiritualismului lui Swami Vivekananda a mers dincolo de Hinduism.
El a fost profund familiar cu mesajele altor religii. Swamiji a pus temelia
pentru armonia între religii și, de asemenea, armonia între religie și știință.
Întreaga sa viață, Swamiji a
răspândit mesajul Guru-ului său, al armoniei religiilor: „Yato Mat, Tato Path”
(Câte credințe, atâtea cărări). Swamiji a văzut religia ca 'știința
conștiinței' și a crezut că religia și știința modernă sunt complementare mai
degrabă decât contradictorii. El a portretizat religia ca pe un concept
universal și l-a eliberat de străvechile flageluri ale superstițiilor, dogmei
și intoleranței.
Pentru a comemora cea de-a 150-a
Aniversare a Nașteriil lui Swami Vivekananda, au fost constituite un Comitet
Național sub președinția Primului Ministru și un Comitet Național de
Implementare, pe care eu l-am prezidat când am fost Ministru de Finanțe. Este
îmbucurător a nota că, sub îndrumarea acestor comitete au avut loc numeroase
activități pentru a marca acest eveniment. Sunt incluse tipărirea de cărți
despre viața și învățăturile lui Swamiji în diferite limbi, producția și
circulația de material audio-vizual despre Swamiji, propagarea învățăturilor
lui prin media, și conservarea monumentelor diferitelor religii ca marcă a
respectului față de vederile sale privind armonia religioasă.
Universalitatea învățăturilor lui
Swamiji deține mare relevanță în lumea modernă. În ciuda progresului făcut de
noi, societatea noastră este confruntată cu probleme care sfidează etica și
morala noastră. Învățăturile lui Swamiji trebuie să ne fie lumină călăuzitoare
în calea noastră către viitor. Sper că cea de-a 150-a Aniversare a Nașterii lui
Swamiji va fi o ocazie să ne trezească mințile întru marile contribuții și
sacrificii făcute de el pentru bunăstarea, progresul și iluminarea omenirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu