joi, 10 martie 2016

Apa ...



Apa care va înflori deşertul 

 


 - O femeie ca tine merită
 toate particulele din lume!- îi spuneai
 în lumina unei seri de noiembrie.
 - Depăşeşti toate visele,
 te pierzi în mine, îţi ştiu scânteia, 
 de unde şi cum se-aprinde!
 În visele tale, în balansul zorilor,
 prin ritmul fiecărei respiraţii,
 în suspinul umbrelor, în taina pietrelor,
 în izvoarele incendiate cu pasiune,
 în cascada gheţarilor, 
 în fâşii adânci de fiorduri,
 în conturul plecării prin ea, 
 cu zâmbetul florii de nu-mă-uita, 
 o simţi, simţindu-te,
 atingi stări, ridicându-te.  
 Încă nu o ştiai, doar o intuiai
 - flacăra  ta vie -, la răscrucea
 din călătoriile sângelui tău.
 Nimic nu poate schimba fusul destinului!
 
 O poveste uitată care-ţi picură,
 în cercuri concentrice, 
 pierdută-n adâncuri, în lumina lunii 
 - apa care va înflori deşertul
 în câmpia roditoare, 
 acolo unde va trezi speranţa soarelui -.  
 Nu toţi scriu poveştile pe pietre,
 nu toţi ştiu că fiecare piatră
 are atâtea straturi şi tot atâtea poveşti.
 …..........................................................
 În jocul de lumini priveşti răvăşit
 pe fereastra timpului, într-un alt decor.  
 Întrezăreşti o scară, o masă prăfuită, 
 o frunză dezbrăcată de vânt, 
 o oglindă în care te regăseşti uimit, 
 o scrisoare pentru tine,
 al căre-i scris i-l recunoşti, 
 o ramă ovală cu-o poză îngălbenită,
 un cufăr şi-un tablou scăldat în voalul 
 razelor de lumină caldă
 pierdută-n umbra profilului tău
 - proiecţia ei în timp 
 pe care vrei s-o trezeşti la viaţă -. 
 .............................................................
 O pierdere şi-o regăsire,
 dorinţa atingerii
 ce trece prin bariera
 unui spaţiu şi timp,
 o promisiune-legământ
 - iubirea şi viaţa
 îngemănate-n spirala luminii -
 ce se roteşte-n echilibru
 ca frunza între cer şi pământ.


Irina Lucia Mihalca









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu