duminică, 20 martie 2016

CAII de Ioan Miclau



CAII  ÎN  ISTORIE  ȘI  ARTĂ





     ”... Se spune că însăși Zeus își avea harnașamentul cailor săi, cu care însăși zeul își înhăma caii la cariota aurită în care umbla. Aurea și coamele cailor. Țintuite cu ținte de aramă  erau infrumusețate toate cele ce compuneau  echiparea. Apoi Zeus își lua biciușca lui aurită și aceasta,urca în cariota ce arăta ca un foc strălucitor sub razele soarelui, pornind la supravegherea  Olimpului și a zeităților sale!

     Tot o cariotă cu cai al zeului războiului Marte, o salvează  pe Afrodita rănită în luptele de la Troia de către Tracul  Diomede.
       Insăși Achile se retrage din luptă tot în cariota sa.
Aici legenda devine supranaturală, fiindcă unul din caii lui Achile, Xanthe căruia zeița Hera ia dat darul vorbirii îi zise: Noi te-om salva astăzi, puternice Achile, dar ziua morții tale este aproape”.  Să amintim de Geții cei viteji în lupte, care călăreau caii lor folosind atât privirea cât și mâinile lor la mânuirea arcului!

     Romanii niciodată nu au avut o cavalerie a lor care să depășească pe Gauli  sau pe Spaniards sau pe Numidieni.

     Dar dacă am încerca să avem  data originii în timp a calului, pentru a avea o măsurare în calculul istoriei și apariției omului, s-ar putea să dăm de alte adevăruri, sau mai bine zis discrepanțe mari, în ceea ce numim azi timpurile evoluționare, ere și epoci, deci timpi  exprimați întotdeauna în milione și miliarde de ani! Nu-i exclus ca tocmai în acest secol furtunos, XXI, cercetătorii să mai micșoreze din aceste perioade de timp în care s-a format omenirea!

    Mai aflăm și din Geneza biblică, cum Iosif aduce cariote trase de cai, atunci
când il aduce din Egipt pe părintele său Iacob spre a fi înmormântat la Canaan, în pământul său. Istoricii apreciază a fi fost acest eveniment în anul 1650 î.d.Hr.

     Este acceptat  deasemenea faptul căci calul își avea originea în Asia Centrală și Asia Minor. De aici Spania îl întroduce în Mexico și Peru. În Canada îl aduce Francezii, iar în Australia Englezii.

     Cu mult timp în urmă, oameni venind dinspre Nord i-au învățat si pe Egipteni cum să înhame calul. Cu două mii de ani Î.d.Hr., Chinezii foloseau calul la transporturi apoi in războaie.

     Cum avea omul și calul să se unească în lupta pentru existență, o găsim iar în scrierile antice sub formă de fabule.  Grecii explicau în fabula ”Calul și Căprioara”, apoi Phaedru  schimbă căprioara cu un mistreț, iar Fontaine vine cu fabula sa, dar tot reluând tema: ”Un cal îșî concura viteza lui de alergare cu o căprioară, dar pentru că nu o putea întrece, calul apelează la om și-i cere ajutor. Omul îi pune o șea pe spate, sare și el pe șea, și nu-i mai dă răgaz acestuia până nu depășește căprioara, care apoi cade și moare!  Calul mulțumește omului, binefăcătorului, zicând: ”Mulțumesc, la revedere, eu mă reîntorc în lumea mea liberă”.  ”Nu, nu așa, zise omul, tu vei fi mai bine cu noi. Eu am văzut foarte bine la ce folos ești destinat”.

     Despre cal, spun cercetătorii, a fi fost folosit de om încă din mileniul al IV-lea, î.d.Hr. 

Cu toată dependența sa de om, calul se pare că niciodată nu uită iubirea lui pentru libertatea ce a avut-o. S-a observat cum caii care trăiesc încă în sălbăticia lor, precum bunăoară in câmpiile  New Mexicului, aceștia când vin în apropiere de cai domesticiți, încep să-i cheme, nechezând neîncetat, îndemnându-i să-i urmeze în libertatea lor. S-au turnat și filme de acest gen. 

     Astfel că și calul devine un personaj in artele  oamenilor, în versurile poeților desigur metaforic dar libertatea naturală o reprezintă! 



(În curs de pregătire pentru

cartea ”Mitologiile-surse de studii istorice”).



Ioan Miclău-Gepianul

09.o3.2016

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu