marți, 29 martie 2016

Castelul de lut



Castelul de lut din Porumbacu de Sus, o minune în Valea Zânelor




Un vis din copilărie a devenit realitate pentru Răzvan Vasile! Castelul din povești este azi unul adevărat, de care speră să se bucure fiul său, alături de familie și prieteni. Nu a fost ușor să-l ridice, dar determinarea pe care a avut-o l-a ajutat să ducă la bun sfârșit un proiect care pentru mulți ar fi părut imposibil.

„Am lucrat la Leo Burnett cu ani în urmă, iar apoi mi-am făcut o firmă, tot pe partea de publicitate pe tricouri.” a declarat pentru economica.net, Răzvan Vasile în vârstă de 44 de ani. „Eu de mult cochetam cu ideea de a fugi din Bucureşti. Mama fiind ardeleancă, vacanţele de vară le petreceam la Mândra, în zona Făgăraşului. Prin 2005-2006 am început să caut teren în zona Sibiului, pentru că mi-a plăcut, iar în 2006 am cumpărat terenul de 8.000 mp de la Porumbacu de Sus”.

Castelul se află la 40 km de Sibiu, în Valea Zanelor și va deveni pensiune. Are zece camere şi o amprentă la sol de 320 mp. A fost construit de meșteri și muncitori din Maramures, pe baza unui proiect realizat de arhitectul Ileana Mavrodin. Pentru amenajările interioare sunt folosite ideile arhitectei Ramona Pop. Fundaţia este realizată din beton şi pietre, structura este din lemn, iar pereţii sunt construiţi din cob (buștean de olid și apoi acoperit cu cob), un amestec de pământ, apă, paie, argilă şi nisip. Pereții exteriori au 60 cm grosime iar cei interiori 45 cm.

„Tencuiala exterioară este de var și nisip și turnurile sunt din piatră de rău, zidite cu var și nisip”, a explicat Răzvan Vasile, pentru casenaturale.org. Totul este realizat cu materiale naturale, iar ferestrele şi uşile sunt diferite, fecare cameră având intrarea sa separată.



„Am vrut să fie o casă de poveste pentru că avem un băieţel de şapte ani şi am călătorit în ţară la diverse pensiuni. Am vrut să fie altceva”, a declarat Răzvan Vasile.



„Pentru proiectul ăsta am schimbat cinci arhitecți. Este destul de greu să faci un astfel de proiect, dar până la urmă eu cred că merită. Acum toată lumea care trece prin zonă se oprește și admiră, face poze sau filmează. Ca și costuri, din punctul meu de vedere am ieșit mai scump decât o casă din cărămidă, dar în final cred că o să merite. Sincer, cred că nu reușeam asta dacă nu aveam sprijinul moral al familiei. Soția și băiatul mi-au fost alături”, a povestit Răzvan Vasile pentru casenaturale.org.



Castelul, structurat pe două nivele, parter și mansardă, îi aduce aminte proprietarului de verile pline de povești petrecute în copilărie alături de bunici în satul Mândra din Ţara Făgăraşului.





reportaj de Mădălina Corina Diaconu

surse: economica.net, realitatea.net, casenaturale.org
http://www.cunoastelumea.ro/castelul-de-lut-din-porumbacu-de-sus-o-minune-in-valea-zanelor/











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu