joi, 17 martie 2016

ELEGIA XI de Irina Lucia Mihalca



ELEGIA XI pe firul gândului călător








Undeva, în timp, ascult Vangelis,
efigia zâmbetului tău rămas în palma mea,
o frunză memoriei furată -
monada oglindită în creatoarea diadă.

Esenţa de caprifoi prin culorile toamnei
şi-a mistuit sufletul sleit de putere
prin căutări de la izvoare sau începuturi.

În inima lor şi-au scris poemul bucuriei, ekphrasis -
miniatură în mantia unui înger
coborât
pe urmele paşilor lor
din constelaţia cosiţei dedicată zeiţelor.

Şoaptele vântului, mesagerul primăverilor pierdute,
adie poemul singurei lor respiraţii în lumina uitată
- nălucirea unui tainic sărut în oglinzile cerului -,
ţesând cuvinte, poeme de stele
din raze şi roua petalei.

El: - Bună seara, draga mea! Îmi aşez sufletul lângă tine, cu caldură te-aştept la poalele sufletului meu!…Ea: - Un munte înalt are sufletul tău, demult sufletele ni s-au contopit! Ce faci, dragul meu?
El: - Foarte simplu, sunt în prezent! Am suficientă energie să fiu fericit! Emoţiile se gestionează, o artă e asta! Au câteva criterii să fie bine gestionate, doar aşa energia nu se risipeşte deodată; poate, total greşit, doar atunci, sufletul se va desprinde de trup uşurat!... Ea: - Toţi avem această energie, de noi depinde cum şi unde o dirijăm spre a simţi şi fi fericiţi. Energia surplus va pleca spre un minus!
El: - În decursul vieţii nu evenimentele ne doboară, ci ideile pe care ni le formăm în urma derulării lor, nivelul ăsta uneori ucide, ţine de câmpul fiecăruia, depinde ce cultivă acolo!... Ea: - Te determină să avansezi! Omul se complică, în multe direcţii se-mprăştie, culegem ce semănăm, plecând cu bagajul format!
El: - Mă gândeam la căldura ce degajă orice atingere! Am rămas la vatra focului, nu m-am dus până la soare!... Ea: - Inerentă căldură, focul nu e numai în exterior!
El: - Lângă o femeie deşteaptă nu ai voie să adormi, ci să fii optim ca timp în timpul ei! Dacă conexiunea este greşită şi făcută că aşa trebuie, timpul va trece nu tocmai în timpul meu dorit! Un om ce simte şi este capabil să transmită asta va avea întotdeauna un timp mai mult sau mai diferit de timpul unui om ce primeşte doar!... Ea: -  În inima din inima ta mă vei gasi!
El : - Am plecat puţin mai departe de vatra focului şi am remarcat ceva, te poţi arde şi fără foc, poţi simţi căldura chiar dacă în sobă nu mai este jar!... Ea: - Un vas plin care-şi aşteaptă golirea!
El: - Să umpleţi vasele să avem de unde bea! Dacă Ea îmi ştie structura mea, eu ce vină am?... Ea: - Doar pentru cei însetaţi! Ridică vălurile să te privesc!
El: - În toate se caută câte ceva! Pentru acea analiză a situaţiei date aspirăm toţi, aşa se face diferenţa!... Ea: - Da, când e cu privirea dincolo! O secundă fugitivă încât trebuie să derulezi momentul! Clipa luminii contează, e tot ce contează!
El: -  Cei mai mulţi văd foarte jos!... Ea: - Şi clipa noastră a existat, chiar dacă nu-ţi mai amintesti! Prin noi îngerii vorbesc, râd, glumesc, plâng, iubesc! Ca şi cum ar fi şi aici, şi puţin mai sus, pe alt prag, cu tine acolo, în fundaţia noastră! Simţi suflul, de acolo, coborât aici!
El: - Toate lucrurile devin mari orientate în Sus, de Lumină e vorba! Ce mult contează asta!... Ea: - Te transfigurează, de aici schimbarea chipului, metamorfoza eurilor! Cuvintele vin înşirate după ce gândurile au dansat între sufletele noastre!
El: - Îmi amintesc frânturi din lucruri ce acum îmi par clipe, dacă le-am atins pot să mor!... Ea: - E  greu să reţii întregul film, doar universul îl păstrează, îl vom regăsi intact acolo!
El: - Draga mea, la tine există şansa să se descopere noi culori!... Ea: - O legendă a petalelor! Roua a trecut peste cer, o amintire pluteşte în umeda umbră, mâinile vântului ne mângâie chipul! O lună pe cer, o lună pe apă, o lună-n priviri! Luna de pe cer dansează, luna din apă pluteşte, luna din priviri e diferită de luna cerului, rotundă oglindă!
El: - Voi păşi să văd ce-i dincolo de poartă, nu doar de soba din camera alăturată, voi ieşi din casă!...Ea: - În noaptea asta ai ajuns într-un târziu în câmpul nostru!
El: - Cred că este o problemă, Catrinel e obosită, nedormită. Dintr-un motiv anume îi place să mă privească, dorm şi ea mă priveşte!... Ea: - Frumos, se încarcă cu tine! Când tu dormi te priveşte, şoptindu-ţi doar ea ştie ce! Ne găsim o oglindă, o undă pentru a interacţiona aşa cum simţim fiecare, aşa cum suntem! Ce face acolo, acum ?
El: - Să mă uit, desenează în creion ceva, dacă va vrea îmi va arata, nu intru în intimitatea ei! Va trebui să găsesc starea când ea nu mai trăieşte desenul şi-mi poate dedica o clipă!... Ea: - Cred ca îţi desenează un vis!
El: - Desenează o apă, ciudat cursul ei şi fluviul ce-o aşteaptă, multe ape sunt în drum! Deja mă văd,  până la genunchi, pipăind nisipul şi pietrele spălate. Ce reprezintă, oare?... Ea: - Aşa sunt apele curgatoare, urcă, coboară, line, repezi, reci, calde!
El: - Să nu mişcăm lespezile, ascund şi au o memorie a durerii! Poveşti nemuritoare, ameţitoare ca şi traseul spre lumină al unui labirint! Am convingerea că nu pot trece de-acel prag, fiind un loc unde lumina nu poate fi filtrată printre gene. În afara dorinţei sufletului de a evolua aspirând la noi labirinturi, cum este mai bine, privitorul să intre în meditaţie, păstrând zbuciumul şi, implicit,  intimitatea labirintului sau să dea piatra la o parte şi s-o aşeze la loc? Cred că ar strica totul şi cupola labirintului n-o va atinge niciodată cu mâna!...Ea: - Grea sarcina-şi asumă cel ce urneşte orice lespede!
El: - Spinii dezvoltă noi simţuri, întâlnirea cu un spin e-o emoţie nedefinită! Uneori sunt lucruri ce stau mereu în aşteptarea vindecării, uneori este mai bine să nu ştim unele lucruri!... Ea: - Tăcerea este apropierea de Dumnezeu!
El: - Întâmpini omul cu lucruri ce nu se pun pe cântar, draga mea! Mă gândesc la interiorul tău, complicat de sensibil! În unele zile eşti porumbel, în altele statuie!... Ea: - Nimeni nu este perfect, nici nu ne dorim asta, ci doar să fim oameni! Toţi suntem trandafiri, cu flori şi cu spini!
El: - Ai un dar fenomenal de a culege omul! Când mă simt cu centrul de greutate în preajma cuiva, acel om trebuie să rămână lângă mine!... Ea: - Avem de parcurs mult până la a deveni îngeri, de multe ori intrăm în capcanele presărate în cale!
El: - Posibil întâlnirea cu mine să te facă să-ţi arunci câteva rânduri de haine de pe sufletul tău, să danseze în ploaie mai lejer! Eşti total diferită, ca un condiment nou!... Ea: - Posibil, altfel cum aş ajunge în profunzimea cunoaşterii şi recunoaşterii?! Un suflet diafan care să zboare cât mai departe!
El: - Eşti un om de valoare, cam centrezi omul să stea lângă tine!... Ea: - Ne separă timpul şi spaţiul pentru a reuşi să ne-ntâlnim dincolo de gânduri. Prin inimă şi suflet am deschis o poartă, poarta ce duce spre Templul Soarelui!
El: - Ascult păsările, dintre toate doar vrabia bea apă şi se uită la Dumnezeu în semn de mulţumire!...Ea: - Spre Templul Luminii păşim, spre templul cunoşterii noastre! Dacă întind mâna te regăsesc în inimă, dacă păşesc acolo vom porni spre lumea noastră! Acum du-mă spre răsăritul soarelui lăuntric, dragul meu! Sărbătoarea e acolo unde se întâlnesc gândul cu emoţia şi acţiunea!
El: - Dacă-i soare, inevitabil este şi umbră, hai la soare!... Ea: - Pe cerul nostru vedem uneori şi Soarele şi Luna, hai pe razele soarelui, tu, un fcioru ca un pilisteru albu*! Ea a trimis nişte gânduri, de tine depind unde le primesti, în inimă vor fi lumină, în minte vor lucra diferit!
El: - Am putere să te strâng în braţe! Este foarte important timpul prezent, liantul mâine îl vom vedea! Nicio clipă nu va semăna cu alta!... Ea: - Mâine e un alt timp prezent! Orice speranţă îşi are o desluşire, orice credinţă un suspin, orice revărsare o clipă de repaos, orice tăcere un îndelungat ecou!
El: - În lumea asta poţi visa cum timpii tăi nu au timp, cum alergi după clipe ce se-ascund, cum te bucuri de soarele ce nu-ţi cere nimic, cum te poţi juca cu umbrele şi niciuna să nu plângă, cum te poţi bucura de tine uitându-te şi de jos, şi de sus!... Ea: - O constantă există  în infinitatea de lumi paralele, în spaţii şi timpuri oscilatorii ~ iubirea!
El: - Orice cuvânt ajuns la noi face înconjurul lumii, cu un mesaj se opreşte exact acolo unde trebuie! Din păcate nu toţi citim mesajul!... Ea: - Orice evadare dintr-un spaţiu şi timp în altul paralel se face mereu  însoţit de iubire!
El: - E noaptea de sânziene, vino aici!... Ea: - Sărbătoarea sânzienelor, simbol şi vibraţie, alinare e ziua, magie e noaptea! Magică noapte, un cântec prelung cheamă soarele la-ntâlnirea cu luna, unirea lor face parte din taina vieţii!
El: - Închide ochii şi lasă-te pe umărul meu!... Ea: - Închid ochii, ascult cântecul în braţele tale şi inima-ţi bate puternic, vreari ascumtă*! Caută răspunsul în interior, întotdeauna acolo îl vei primi!
El: - Trăieşte povestea şi dormi, tot ce ne este interzis ne face creatori!... Ea: - Iubirea e cea mai pură simţire, lumina prin care trăim, suferim, plângem, râdem, zâmbim, simţim! Adânc simţim!
El: - Ştii cum eşti tu, draga mea? Cu mult peste puterea mea de percepţie, asemeni florii de hoya ce înfloreşte, în noapte, lacrimi dulci!... Ea: - O continuă uimire! Cum este lacrima hoyei?
El: - Nedefinit de frumoasă, dulce şi după miezul nopţii lasă un parfum, asemeni crinilor! Adoră soarele!... Ea: - Suav şi delicat parfum, subtile înflorescenţe!
El: - Povestea ei de mare supleţe începe după miezul nopţii, în zori abia se vede! Multe lacrimi, foarte multe, sute de lacrimi! Lacrimă de hoya eşti!... Ea: - Aşa simţi?
El: - Da, eşţă a mea**! O floare sfântă, sensibilă, ce nu-nfloreşte la toţi; pe pervazul de marmură lacrimile m-aşteaptă! O lacrimă cât un bob de rouă eşti!... Ea: - Ai grijă de floarea din inima ta! Roua florilor îşi picură dorul necunoscut în sunetul ţiterei ciupite de adierea zefirului!
El: - Omul îmbină toate iubirile, este un tot! Toate poemele îşi caută un vis, un timp dintr-un timp, un timp neatins!... Ea: - În palmă păstrez nufărul şi petalele lui, efigie cândva dăruită! Să păstrăm lumina iubirii, flacăra şi taina ei!
El: - Să te gândeşti la mine, dacă nu voi putea veni vei primi un mesaj din alt univers!... Ea: - Sunt în inima ta, de ce îmi spui asta, ce se întâmplă? Mărgăritare, boabe de rouă îmi picură şuvoi acum!
El: - Flori albastre vor creşte din lacrimile tale!... Ea: - Pe-o rază-n zori tristeţea ţi-o agaţă!
El: - Ai schimbat tu cursul, dar apa tot acolo ajunge, amândoi deodată distrugem barajele! M-am cam îndrăgostit de tine, iată secunda de sinceritate! Cred că am atins locul acela ce lipseşte din cercul tău! Fugi, aici nu-i vremea destulă, este târziu, foarte târziu! Târziu peste tot!... Ea: - Să revii să-ţi atingi steaua! Să-mi dai un semn, orice semn!
El: - Da, în câmpul petalelor! Va trebui să plec, draga mea!... Ea: - Cred în tine, în puterea ta!
El: - Mă voi uita într-un punct, vreau să găsesc întoarcerea, felia ta lipsă!... Ea: - Să te uiţi spre Catrinel, “întoarce-te!” te va chema ea din lumea de dincolo! Să nu rătăceşti pe acolo, nu e încă timpul! Nu uita iubirea, e tot ce contează în balada noastră! Ce simţi, acum, tu?
El: - Că îmi lipseşti mereu! Dacă m-ai activat voi trimite stimuli, voi avea reacţii, vei avea reacţii!... Ea: - Suntem vii, suntem noi, dar dincolo de asta suntem Tu şi Eu, acelaşi Eu, aceeaşi vibraţie! Lăuntric ţi-am auzit chemarea, ai şoptit această chemare: ”Vino!”, treptat lotusul ni s-a activat, deschizându-se!  M-ai răsfirat printre petale, suflând uşor adierile gândurilor, emoţiile tale! 
El: - Căutarea ne dă starea de oboseală şi plăcerea de a fi, de a exista! Oare cum ai fi fost un întreg, căci după tot nu mai urmează nimic?!... Ea: - După tot urmează noi căutari, trecerea în noi spaţii!
El: - În toate există o căutare, o chemare! Tot ce este puternic vibrant şi-apoi nu mai este aduce un pustiu de nu-l mai umple nimeni! Nu evenimentele ne afectează, ci doar ideile ce ne rămân sunt greu de suportat!... Ea: - De aici căutarile pentru împlinire! Pe aceeaşi undă, fără bariere pornim în căutarea noastră, dincolo de timp şi loc!
El: - Pe felie suntem!... Ea: - Privirea nu poate minţi. Dincolo de iluzii a existat cea mai sublimă energie, de aici uimirea!
El: - În spatele la tot stă un timp pierdut, acel timp ne dă toate sentimentele de dragoste şi ură, de împlinire sau sacrificiu! Ce ne este interzis ne satisface!... Ea: - Doar atunci reuşim să aflăm cine suntem cu adevărat, dezgoliţi de măştile şi parfumul lor iluzoriu, mici foi protectoare pe care ne-am obişnuit să le ataşăm. Credem că fac parte din fiinţa noastră, dar sunt simple frunze care vor cădea, devoalând măreţia copacului nostru!
El: - În drumul meu acolo, la margine de viaţă, am văzut o biserică luminată, cu flăcări şi pe dinafară. Cineva mi-a spus” Vezi, asta-i biserica ta?! Atâta lumină ai adus aici!”... Ea: - Simbolic, profund mesaj! Dincolo de substrat rămân, în lumină, privirile noastre! Pe pânza tabloului reuşim să redăm imaginea din noi! Privitorul nu are timp să privească totul, uneori chiar se pierde! Ephraksis - miniatură în mantia unui înger!

În duble spaţii timpul s-a-nchis în sine,
o tânară fată trece prin lacrima gândului,
cineva invizibil mângâie
păpădiile din zâmbetul tău.
NU SUNT EU.

Din templul său, cu ajutorul Meduzei,
tânăra nimfă cu păr frumos... aerul, plin de şoapte...
Perseu începe căutarea timpului pierdut
prin valuri plesnite-n noapte.

Pare absurd dar e logic,
- Aşa a fost Voinţa lui Dumnezeu!

Reţii doar gestul ei din gară,
ochii ei plutind de dincolo de timp.
Secundele lui niciodată sunt geamuri
când tânăr reflectau speranţa,
acum prăfuite, citeşti printre rânduri,
fum şi pseudo-stele.

Nu s-a pierdut, s-a rătăcit,
dar această rătăcire e mai tristă ca pierderea...
__________________________________________
din armână   * un băiat, ca un porumbel alb
                     ** eşti a mea


Irina Lucia Mihalca











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu