Irina Lucia Mihalca

Îţi vei atinge steaua!

 

Ce soartă îl aşteaptă pe om?

Ne ducem pe alei neştiute printr-un timp care

când curge, când stagnează, oprindu-se clipei fatal,

când aprig îl simţi în zbatere-curgere! 

Nu toţi au acelaşi punct de aprindere, de sclipire,

avem acelaşi fond, doar reacţiile ne sunt diferite.

Reacţii în funcţie de direcţia privirii,

de stări, de cum acceptăm totul...

Poate că  încă n-a sosit timpul, îţi vei atinge steaua!

Dacă n-o ating înseamnă că a căzut,

eu stau mereu cu mana-ntinsă,

dar cerul nu se apropie spre mine ca la alţii.

Te-aşteaptă acolo, păşeşte spre ea!

Ea cade şi se-aşează pe un suflet. Omul şi steaua lui!

Cade atunci când sufletele deja s-au întâlnit dincolo.

Fiecare scurtează drumul,

pentru unii pare sa fie mereu prea devreme,

pentru alţii mereu prea târziu. 

Se grăbesc să se-atingă când este ziua lor,

abia atunci putem spune - omul cu steaua lui,

omul vechi şi omul nou!

În fiecare clipă decidem aleea pe unde vom păşi,

                            - un labirint şi destinul -

Să eliminăm barierele, lăsând doar lumina între noi!

Aşa-s oamenii înainte de impactul cu soarta -

ajung la jumătăţi de măsură. Suntem în căutarea

celeilalte jumătăţi până murim.

Soarta ne încearcă, dar nu e punctul final,

                                      - vindecarea este în noi -

Cu gândurile şi respiraţia noastră ne regenerăm,

Poarta tainică nu se deschide tuturor, o clipă de lumină!

Fiecare lucru îşi are vremea lui,

Dincolo de perfecţiune nu mai există nimic,

Căutăm privind, abandonăm şi căutăm iar.

Ne căutăm şi ne privim în tot atâtea imagini!

Va veni refluxul, doar amintirile vor rămâne pe nisip.

În curând voi căuta urmele pe ţărmul mării,

printre nisipul înăsprit, paşii ei spălaţi de valuri,

nu ştiu ce-mi dezvoltă sau anulează mângâierile!

Priveşte urmele scăldate de valuri,

Priveşte macul răsărit prin bariera gardului...

Totul este făcut din bucăţi,

vrem sa le-aşezăm să devină ceva

fără crăpături, fără asperităţi,

avem impresia că bucata la care

am renunţat odată era cea mai potrivită

- acea perfecţiune fără denivelări -,

putem să ajungem lucrurile de mai sus.

Spiritul omului poate să locuiască

în două locuri - în inimă şi în minte -

Începe reflexia noastră, începe alchimia noastră,

                  - în tine mă văd pe mine -

De aici, căutările şi aranjarea pieselor!

Eu sunt o piesă din ansamblul tău?

Tu eşti Tu, tu eşti Eu, tu eşti şi semnul meu,

ne regăsim cuantele de lumină...

În fiecare clipă suntem nişte semne pentru altcineva,

fragmentul de text al unei cărţi infinite

ce determină lumea să o citească integral,

pentru a-i cunoaşte sensul, destinul.

Avem pasajul potrivit înţelegerii noastre,

doar efortul de citire şi pătrundere este necesar!  

 El Greco