sâmbătă, 12 martie 2016

POEZIE


 Ştii tu, omule... ?



 Ştii tu, omule, 
 când primăvara nu va mai fi doar o zi,
 când florile-şi vor continua înflorirea,
 când păsările-şi vor duce tot mai departe cântul?
 
 Ştii tu, omule,
 când zâmbetul omului nu se va mai stinge,
 când soarele ne va mângâia prin fiecare răsărit,
 când anii vor fi doar perle înşirate în colierul vieţii?
 
 Ştii tu, omule? Hei, ascultă, veşnic nemulţumitule!
 Sub fiecare piatră-i ascunsă o durere, 
 în cruciada vânturilor, fiecare cetate
 departe-şi poartă tânguirea
 prin glasurile  celor zidiţi în întunericul gândurilor.
 
 Dincolo de eclipsa inimii,
 priveşte, omule, delta cu nuferi înfloriţi!

 Tu, cel care mereu te-ndoieşti,
 priveşte
 şi lasă să-ţi treacă furtuna
 întinsă în suflet ca viţa sălbatică!
 
 Sub cerul dogoritor,
 mistuit de arşiţa dorinţelor, 
 în curând, o ploaie binefăcătoare
 îţi va potoli setea.
 
 Sub picăturile din cer, 
 în primul vis îmbrăţişat sub stele,
 simte iubirea,
 respiră pacea din adâncuri, 
 acolo unde lumina
 a străpuns întunericul 
 pentru ca sufletul
 să-ţi încolţească
 cu bucuria clipei
 şi-a fiecărei provocări!
 
 Un nufăr şi-a deschis larg petalele
 să-ţi nască fiul.
 Peste azurul mării în fierbere,
 o altă furtună, 
 un pescăruş cu aripile-ntinse
 şi-o nouă căutare...   



Irina Lucia Mihalca







 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu