Cronică de carte - Melania Rusu Caragioiu

POEZIA  ÎN  AFARA  HOTARELOR - POESIA OLTRE CONFINI

 Prezentare de carte, cronică de carte

 de Melania Rusu Caragioiu,

 Canada

                       

      Universalitatea cărților stă multiplă și continuu ca o mărturie a gândurilor imprimate pe hârtie, exprimând idei  din toate domenile.

În măsura în care a evoluat infrastructura s-a diversificat și știința cărții, luându-i-o înainte, uneori, sau urmând-o indeaproape spre propagarea amănunțită a evenimentelor.

 A fost o vreme în care omul  lucrător, creator de valori perisabile sau  perene, nici nu a îndrăznit să se gândească la faptul că umila lui ființă are vreun drept, apoi, încet, încet a răsărit o conștiință a valorii sale și știm cum s-au manifestat clasele sociale spre a-și exprima aceste drepturi.  Dar nici de această dată, femeia nu intra în ecuația discutării drepturilor ei, ea fiind considerată albina lucrătoare din stupul de albine al familiei.

Bolile, solicitarea  fizică și psihică, maternitatea, războaiele care au decimat lumea bărbatului pe terra, au îngreunat și mai mult soarta femeii. Atunci, câteva voci  raționale din lumea bărbaților și a femeilor au început să exprime , la început timid, apoi din ce în ce mai tare, considerații pe tema nedreptăților pe care le îndură o femeie și astfel s-a ajuns ca în conteporaneitate să se exprime fățiș  dezideratul emancipării femeii.

Astăzi nenumărate organisme naționale și internaționale au ca temă și unic scop  lupta pentru drepturile  femeii. Această luptă este dusă prin conferințe, mas media, moțiuni, manifestații  și multe forme spre convingere a opiniei publice, de a sensibiliza masele, atât lumea bărbaților cât și a femeilor, relativ la instaurarea unor drepturi universal răspândite, care să faciliteze viața femeii.

Dacă femeia nu poate fi scutită de greutatea atributelor ei de femeie, ea are dreptul de a fi ocrotită, respectată, ajutată. Ferită de  violențe și de uzura psihică a oprimării sale ca om. De fapt aceasta este foarte pe scurt platforma drepturilor femeii, femeia om , femeia mamă, femeia factor social, femeia factor educativ, conciliant, plin de duioșie și compasiune, care înseninează viața.

Dușmanul cel mai de temut  după boala care poate pândi nemilos asupra femeii, este violența. Violența aceasta  are un promotor, adormirea spiritului despre care Gandhi, în cartea sa ,,Toți oamenii sunt frați”,  spune ,,Spiritul dormitează în brută și de aceea ea nu cunoaște decât legea forței fizice. Demnitatea de bărbat cere ascultarea de o lege mai înaltă,  care este  legea forței spiritului”

 Ori, acum, când lumea este dominată și de forțe oarbe, femeia trebuie ocrotită nu numai pentru multiplele  sale calități,  ci și pentru suportul ei fizic și deosebit spiritual  în contextul vieții actuale pe terra.

Viața de familie trebuie să fie ca o poezie a vieții. Arhiepiscopul Iustinian Chira spune în acest sens  ,, Avem nevoie de cât mai mulți oameni cu suflet de poet... poezia exprimă cel mai curat și mai înalt, tot ceeace are omul luminat în el...”

Și iată-ne ajunși  la a ne impune a desființa atitudinea care transformă lumea femeilor în lumea albinelor moarte, și de a ne apleca  asupra unei cărți de poezie socială intitulată  ,, Poesia oltre confini„ sau în traducere, cartea fiind bilingvă română-italiană,  ,,Poezia în afara hotarelor” ,  o Antologie alcătuită, tradusă și publicată de Teodora Stanciu, Italia.

Autoarea Antologiei spune,, Poeziile sunt o adevărată mărturie a unei crize în care este implicat Omul modern și se pune întrebarea dacă omul este în stare să trăiască fără minciuni, iluzii și ipocrizie. Mesajul tranmis trebuie citit în cheie psihologică și socială ce reflectă realitatea, transformată într-o formă  armonioasă prin intermediul cuvintelor, ritmului, rimelor. Cuvântul este instrumentul mesajului și poetul este convins că niciodată cuvântul nu va muri, ci va trăi în eternitate...” Găsim în aceste cuvinte nu numai cheia psihologică,  ci oarecum și deschiderea spre fericirea pe care spiritul nostru,din partea contribuției  lui,  ne ajută să o edificăm.

Autoarea cărții- antologie, poeta, scriitoarea  și traducătoarea Teodora Stanciu, este master în domeniul socio- politic și profesoară de limbi și literatură slavă, precum și de limbă italiană. Inclinațiile sale lingvistice o fac posesoare și a mai multor limbi europene, ceeace i-au adus multe satisfacții profesionale, admirația publicului  și multe premii dintre care amintește premiul ,,Farfalla d’argento” Orașul Levico Terme, Italia, 2010, iar în 2011 obține Premiul Orașului Assisi,  Italia. În România Domnia sa este membră a Ligii Scriitorilor Români Timișoara-Banat și a Asociației Culturale ,,Constantin Brâncuși”, Timișoara.

Pe această filieră autoarea, traducătoarea acestui volum, a cunoscut și poeți timișoreni care prin mesajul lor social au atras atenția asupra lor. A apărut, în urmă cu doi ani, cartea ,,Le Api Morte”= ,,Albinele moarte” tot în ediție bilingvă româno-italiană, cartea  scriitorului Paolo Mele, în traducerea Teodorei Stanciu, o carte plină de poezie  militantă, dar plină de gingășie  invocând drepturile femeii în lume,  Dar, pe lângă poeziile scriitorului Paolo Mele, cu acordul și dorința acestuia, în acea carte au semnat poezii și poete din  Italia,  Serbia,Canada, România-și...  un poet timișorean, alături în gîndire cu autorul cărții.

Continuarea acestei mișcări de mare anvergură și actualitate în lume, apărarea drepturilor omului, prin mesajul puterii cuvântului,  în toată lumea și în lumea învecinată fiecăruia dintre noi, a inspirat-o pe autoarea  și traducătoarea antologiei de față, să alcătuiască și să traducă încă o carte, cartea  intitulată  ..Poezia în afara hotarelor”- ,,Poesia oltre confini” , un volum  mai amplu, cu o prezentare, o adevărată cronică, portrete de autori, și apelând la Editura Destine literare, Montreal, Canada.

Cartea a apărut în ultimele zile ale anului 2015 și a fost un triumf al genului poezie socială. Poeți și poete din Italia, Serbia, România și Canada, care prin  mesajul lor cântă dorul de  libertate spirituală al omului, precum și îndemnul imperativ împotriva violenței exercitată  de-a lungul timpului asupra sa.

Teodora Stanciu  a prefațat această carte cu un frumos preambul dedicat acestei cauze nobile și reușind  într-o formă succintă, expresivă, dar plină de tact și delicatețe să enumere dezideratele acestei asidue lupte, adresându-se tuturor locuitorilor terei pentru a-i sensibiliza asupra acestei mari nedreptăți asupra omului, de către neoameni,  nedreptate căreia trebuie să i se pună sfârșit.

Vom spicui din conținutul cărții mesaje în versuri  ale poeților, mesaje care sunt adevărate maxime, așa cum spiritul și sufletul fiecărui poet  poate să clameze în versul meșteșugit aceste nobile îndemnuri.

RADA RAJIC RISTIC 

     Rada Rajic Ristic născută în Serbia este laureată în limba și literatura sârbo-croată. Este autoarea a 13 cărți de poezie. A participat la concursuri internaționale de poezie, obținând numeroase premii, din care, Premiul special din partea Centrului European pentru cercetare CESAR pentru solidaritate internațională. În 2004 a primit premiul ,,La pena Kocic” de la Fundația  ,,Petar Kocic” din Banja Luka, Bosnia-Herzegovina,  a participat chiar la un concurs pentru a obține Titlul Academic de la Academia Culturală din Republica  San Marino.

    Din partea Asociației ,,Constantin Brâncuși, Timișoara, România, a primit Premiul Special în 2013 pentru contribuția sa pe plan național și internațional, iar în 2014 a prmit premiul Scalabrini pentru Ziua Internațională a Limbii Materne.

     Este membră a Asociației Scriitorilor din Serbia.

     Poeta trăiește în Italia.

    Rada Rajic Ristic este una din cele mai combative poete  din acest volum. Ea deschide grupajul său  cu un preambul:

   ,,Poezie/ armează-te de pace/ și du-te să lupți/ împotriva a tot ce e odios în lume/ învață omul să ierte/ și să eternizeze pacea/ amin.”/ (poezia ,, Străbate lumea”)

   Poeta aduce cu ea din Serbia  dorința de a străbate lumea prin ideile sale avangardiste, ea duce de mână metafora  păcii și a iubirii sociale.  În poezia ,, Fiicele poeziei”.  Intuiește  o scală a iubirii, care converge în blânda pace.

    Am văzut un ,,amin” care înseamnă ,,așa să fie”, ca o menire spre viitor.

   Dânsa ne sugerează să înțelegem, noi, pe terra, acea iubire apropiată, plină de nostalgia dorului de țară natală și duios exprimată  în poezia, ,, Iartă-mă patrie” Cităm din această poezie: ,,Cui trebuie să cer iertare?/ Că am trădat/ Cu destinul meu de imigrată/... fără să las sămânța/ în pământul rădăcinilor mele?/,  și încheie, aproape în lacrimi, prin versul:  ,,Iartă-mă, patrie.”

 Vedem cât de profund și  adevărat sintetizează poeta statutul afectiv al unui imigrat. Poeziile: ,,Graiul sincerității”,  ,, Între două graiuri” și ,,Străinul” analizează trăirile  celui care este departe de țară, dar înțelegând drumul său fără posibilitate de întoarcere, o pace a destinului o face să conchidă:  ,,privirea ta este oglinda durerii tale/nu vreau să scrutez suferințele inimii tale,/ omule venit de departe”/.

   Imigratul simte mai bine decât oricine ostilitatea, ori cât ar fi ea de neînsemnată. Nu numai oamenii pot fi ostili, ci tot ce ne înconjoară, fiind altfel, find deosebit de fostul nostru mod de viață.

  În poezia ,,De ce” poeta  învocând ocrotirea lui Dumnezeu asupra tuturor,  ridică întrebarea universal valabilă, de ce suntem răi, când toți avem un singur Dumnezeu și tot ea  răspunde:  ,,Pentrucă suntem prea răi/ în iubirea  noastră așa de mică / dăm puțin și pretindem mult.”/  Iată, aici întâlnim întrebarea logică a luptătorului social pentru dreptate , exprimată direct, fățiș, și totodată răspunsul,   ,, pentrucă suntem prea răi”

   Atunci, poeta va cere, va cere imperativ ,  prin versuri, prin  poemul ,, În numele vieții”:  În ,,În umele vieții cer/ ca norii să fie restituiți cerului/ dreptatea nevinovaților /dragostea îndrăgostiților/ să sfârșească toate războaiele, / sacre și profane,/ să înceteze ura lui Cain,/ pentrucă nimeni nu va pleca viu/ din această lume.”/

   Deci,  se cere hotărât, prinr-un limbaj adecuat, îmbrăcat în poezia lucidă a vieții, dreptatea socială. Poeta mai spune: ,,îmbracă haina ta cea mai frumoasă, surâsul și ieși în seara asta/ să porți la plimbare/ sufletul tău.”/

Aceasta este cea mai frumoasă poezie a cestui grupaj, oferind desfătarea, eliberarea de încrâncenarea noastră, ieșirea de sub imperiul răului și să ajungem acolo unde este dragoste și unde curge fluviul prieteniei ( Poezia ,,Țărmul sufletului”)

Purtată de filozofia gândirii, poeta, în  ,, Țărmul sufletului”, spune : ,,Acolo unde este dragotea,/ acolo curge fluviu prieteniei, / acolo unde este sinceritate/ acolo este fluviul respectului.”/   Această cugetare este un întreg cod de viață și este explicabil din partea  poetei  Rada Rajic Ristic, luptătoare pentru drepturile omului în general , și a femeii tratată subuman.

 Un alt vers, o adevărată  maximă, ne zice: ,, A condimenta iubirea cu sinceritate/ Este condimentul cel mai bun/ pe care putem să-l alegem”/  ( Poezia ,, Condiment”), sau:  în poezia ,,Nu te mulțumi” ,spune: ,, Nu te mulțumi/ niciodată compromisuri, ci opțiuni,/ ca să fi sigur că ai făcut un lucru just./ Nu te mulțumi/ de avansurile timpului altuia, ci pune stăpânire pe clipele tale/”

Grupajul poetei se încheie cu poezia ,, Mă veți recunoaște” , unde este mărturisirea de credință a  poetei.  Citez:  ,,Dacă voi învia,/ mă veți recunoaște după versuri/... după cochilia pe care am păstrat-o”/

După înșiruirea aproape didactică a pincipiilor juste,  altruiste spre  viețuire,  în acest impresionant  grupaj de poezie socială,  poeta Rada Rajic Ristic mai găsește în sufletul ei puternic de luptătoare  tăria  de a alcătui pentru eternite acest sublim epitaf pe care îl redăm în cantabilitatea italiană:

                                            

MI  RICONOSCERETE

Se risuscito mi riconoscerete,

dai versi,

dal tacere dei palmi

tesi verso il cielo

nell’attesa  delle lontananze

che mi scendono sulla speranza,

dalla conchiglia che ho conservato

sulla riva dell’oblio,

giovane  un’infanzia

e vechia due vite

                                              

CORNELIU IOAN IOVUȚĂ

 Timișoara, România

Corneliu Ioan Iovuță face parte dintre doctorii cercetători științifici în domeniul tehnicii, dar preaplinul sufletului său se revarsă în domeniul poeziei lirice,  în domeniul poeziei sarcastice – epigrama, acest gen succint și pretențios și dânsul mai acoperă și prestarea unei ample activități culturale și sociale.

L-am găsit pe baricade alături de poete și în cartea ,,Le api morte” = ,,Albinele moarte”, așa cum îl găsim și acma în cartea ,,Poezia în afara hotarelor”=,,Poesia oltre confini”.

  Domnia sa  ne poartă în acest volum de poezie  pe aripi de   poeme măiestrit alcătuite. A adoptat  punerea în   trei  strofe. Cu meticulozitatea preciziei sale, dânsul respectă mereu această formă armonioasă, de prozodie,  optând pentru rima îmbrățișată, reușind în douăsprezece plus unu,  versuri, cu o acuratețe  lăudabilă, această perseverentă structurală.  Se dovedește astfel un maestru al rondelului, pe care nu îl trădează niciodată. Ceeace  mărește virtuozitatea grupajului  său, din acest volum, este faptul că după fiecare rondel urmeacă un catren care concentrează   caracterizarea unui tip uman, eveniment, situație.

Versurile sale pline de cantabilitate  exprimă ideea călăuzitoare a mesajelor sale.

Să vedem totul îndeaproape. Grupajul începe cu poezia ,,Mesaj”, o minilecție de artă poetică: ,,Poezia e idee, e mesaj/  E suflet, sentiment, candoare,/ Forma frumoasă de exprimare/”... și încheie cu, aproaope, un citat din Boileau: ,, Este un elevat limbaj”. 

Și cum nu poate lipsi mesagerul poeziei- poetul, despre acesta  autorul spune: ,, Dosar cu foi nescrise/ Boem incorigibil, / Un creator teribil/ Alimentat de vise... ( În poezia ,,Poetul”)

În continuare poezia ,Regrete” vorbește despre  nemoartea poetului. ,,Poetul e nemuritor  precum este mesajul său”, în schimb  o deviere a justeței eroului  acestei  poezii atrage după sine căderea  acelui nepoet, despre care autorul  zice de această dată:  ,, Dacă minciunile ne dor,/ Dacă în general se știe/  Că interesul trădător/ Exclude orice poezie ./”

Autorul  mai abordează tematica țara, limba frumoasă românească căreia îi dedică o odă,  trece apoi cu ajutorul catrenelor la elogierea culturii, artei și la făuritorul acestora, Omul, (Poezia: ,,Homo res sacra”, zicând; ,, Întotdeauna omul, argila gânditoare/ Un complicat amestec de fericit și trist,/ Privit de la-nălțime  și mare depărtare,/ Apare  ca ,,omul simplu”  - că-i judecat simplist.../

 Găsim în versurile sale,  în continuare, elementul social-economic, omul corupt al zilei,  Adam primul corupt, corupția ca fenomen social´ ce ,, ...alterează invizibil/ Toate structurile în stat./”                                                                                

 Tot pe tema corupției poetul pare să citeze din HHHHHHhHHorațiu : ,, Apoi filoziofezi, gândești.../ ,, Virtutea după bani”/ ( în ,,Moștenire  de la Horațiu”)  sau caracterizarea altui tip de corupt:  ,, Un om distins/ Cu greutate,/ Ce din păcate, / Nu-i încă prins./ (  poezia ,,Mafiot”).

După aceste scurte caracrerizări usturătoare apare și  concluzia în ,,Consecința”: ,,Într-o lume-n care/ Totul se plătește,/ Un om dăruiește/ Sufletul ce-l are./” Maistral conchis, de către autor în aceste versuri, în  condițiile vieții de azi.

Dar acest periplu al binelui și răului în lume nu scapă de biciuirea și de  de verbul incisiv al poetului: ,, Ce-nseamnă arme eficace,/ Ori clasice, ori nucleare, / Mai mult omor, pârjol mai mare/ Și-o spunem:  nouă nu ne place,/ Vrem liberi să trăim în pace !/  (Manifest)

Din acest grupaj frumos orânduit al poetului Corneliu Ioan Iovuță  culegem îndemnul de  cultivare a tot ce este bun și spre înălțarea Omului, dar aceasta nu se poate înfăptui fără de a fi ascultată dorința  noastră legitimă :  ,,Vogiliamo vivere liberi ed in pace !”, ,,Vrem liberi să trăim în pace !

CADIGIA HASSAN

Italia

    

Cadigia  Hasan Italianca, cu origine somaleză prin mama,  este licențìată în  științè politice, și în prezent studiază științele sociologice, se ocupă de  promovarea interculturii între popoare  Din anul 2008 este Ambasadoare pentru pace numită de ,,Women’s  Federation for World”- WFWP. Este  publicistă, autoare de poezii și de  povești pentru copii. În anul 2003 căștigă  valorosul premiu Cometa.

Acest tânăr om politic,  Cadigia Hasan, prezintă în această Antologie  un grupaj de  poeme. Obișnuită a vorbi maselor începe prin poemul ,,Eu” dezbătând toate atributele  unui om sensibil, atașat cauzelor nobile prin versul său . autocaraterizându-se.

  Aceasta   este o modalitate, poate cea mai eficientă  de a te apropia psichologic de auditoriu, sau interlocutor. Dacă dorești comunicare sinceră trebuie să deschizi tu întîi această cale, sau dacă abordezi o problemă trebuie să expni tu întîi un punct de vedere spre a deschide discuția,  Poeta se dezvăluie  cu mult curaj și sinceritate în poemul ,,Eu:”, printr-un Eu repetitiv, înșirând  calități umane. Citez spicuind  din uneles trofe: ,, EU/ Atît de asimilată și atât de diversă/... Eu/ Cu miile mele probleme/ Cu miile de nesiguranțe ,/ Eu/ Cu o valiză de visuri/ Și de false certitudini/... EU/ Care vreau totul sau nimic/ Și mă găsesc mereu singură/ pierdută într-o mulțime de lume/... EU/ Care obțin ceeace vreau/ Și nu trădez mândria mea.”/

Putem privi aceast poem ca o notă autobiografică, sau putem  considera șablonul general uman,  dar indiferent de percepția noastră acest poem este nou în modalitatea francă de exprimare și prin forma lui de prezentare a atâtor de mulți ,, Eu”. 

Ne  punem din nou întrebarea, este eu-ul , acel ego interior sau este un Eu individ ambulator, dar înzestrat cu o înaltă intelectualitate. Poeta ne lasă această dilemă, poate chiar intenționat spre a ne suscita interesul de a înțelege și de a găsi noi înși-ne cheia răspunsului.

O vedem plecând în ,, Aștept plecarea”, ascultând ,, Ultimele note ale unui disc/ care nu-l voi mai asculta”/, apoi o vedem prin prisma unui imigrant temporar care ni se destăinuie, arătând aportul lui social  în  noua țară.

În poemul ,, Amprenta”,  cu o justețe plină de înțelepciune, dar și cu tristețe, eroul poemului măturisește faptul că în toată activitatea lui prestată cu dragoste, el a lăsat amprenta lui. Aproape că se vorbește despre acea asimilare temporară între cel servit și cel care servește. Citez: ,, Amprenta felurilor mele de mâncare/ pe mesele tale  frumos aranjate/... a muzicii mele și a dansurilor mele/ și a vocii mele unită cu a măiestriei tale/

Poezia ,, Sahara” scrisă tot în vers alb , precum întregul ciclu, reușește  o descriere sugestivă, totală, doar prin două versuri, a deșertului,  celelalte versuri  completând imaginea viu colorată prin cuvinte. Citez: ,,Printre  degete freamătul vîntului,/ Prin păr multe mângăieri date”/

De remarcar aici și arta  de a interpreta și a traduce a Teodorei Stanciu.

Grupajul se încheie cu poemul ,,Foto Amintire” Ne-o imaginăm pe eroina poemului privind scrutător o poză din album . Zic scrutător și nu nostalgic, pentrucă eroina regretă și își autodenunță niște trăsături  pe care acuma ar voi să le șteargă: citez: ,, Regret/ Esența mea picantă,/ mintea mea intuitivă,/ neliniștea mea impulsivă și aprigă,/ pozele mele de divă,/impertinența mea,/ voința mea de a uimi și să mă uimesc/.

Această manieră de a scrie i-a conferit premiul atît de meritat de autoarea acestor versuri. Asupra lor și a  viziunii poetei îmi vine în minte un citat pe cât de scurt și adevărat  din Devises des Thomelin: ,,Mergând drept nimeni nu se împiedică”

 

DOINA DRAGAN

România, Timișoara

Poeta Doina Drăgan este Președinta Ligi Scritorilor Români din Timișoara-Banat, România și sufletul a nenumărate activități culturale locale, naționale și ci implicări în colaborări de răsunet cultural  internațional.

Această poetă cu suflet cald, profesor universitar de matematică, arată și cât de înrudită este matematica și poezia, matematica și muzica, sau matematica și diverse arte.

Însuși Leonardo da Vinci era matematician, inventator, om de știință, atât de avansat în vremea lui încât  teoriile și descoperirile sale păreau direct utopice, dar astăzi uimesc prin previziunile lor 

Viața Doamnei Doina Drăgan,  așa cum Domnia sa spune,  a avut ca prim obiecttiv  nativ înclinația spre altruism, dăruirea din sufletul său generos cauzelor drepte, iar când plenitudinea vărstei i-a permis a exprimat:  ,,Avem nevoie de cultură și ca atare vom intabula în marmură cultura” Și așa a fost. Cărțile sale,  ,,Stelata cale”, ,,Ecou”, ,,La Țărmul Imaginii”, vorbesc de la sine prin subtile îndemnuri spre sentimente alese.

Cu multă îndemânare și finețe atinge problema eticii creștine ca argument al unei supreme conștiințe, care ar trebui să șlefuiască simțirile prea dure ale unora dintre semenii noștri.

Poeta, scriitoarea, călăuzitoarea de cultură Doina Drăgan este personalitate remarcată a culturii române, recunoscută ca atare în lumea culturii și nu întâmplător este cea care conduce Liga Scriitorilor  Români, Filiala Timișoara-Banat. Este cunoscută pe Continentul american, în Europa și prin activitatea sa de mentor al activității literare și culturale leagă mii de fire cu scriitori, oameni de cultură și stiinșă de peste hotare, demonstrând potențialul nostru românesc, cultural.

Activități precum înființarea unei reviste prestigioase ,, Heliopolis”, coordonarea proiectului Town Tours, împrenă cu doamna Carmen Stadelhofer,- Academic Director of ZAWIW, Universitatea din Ulm, Germania ,  activitate care a facilitat schimburi culturale cu țări europene Italia, Serbia, Germania, Ungaria, Bulgaria și România stau mărturie a dragostei, dăruirii și puterii sale de muncă, închinate a tot ce este românesc.

Concursul internațional ,, Danube in poems”- ,,Il Danubio in versi” a fost o altă realizare de anvergură realizată împrună cu Asociația Culturală ,,Constantin Brâncuși”, Timișoara și cu valoroși colaboratori, precum Profesoara universitara  Mariana Strungă și nenumărați alți colaboratori entuziaști. Niciodată nu s-au amintit greutățile fizice și materiale, ci întotdeauna a primat realizarea scopului cultural dorit cu ardoare.

Programul,, Dunărea în versuri” este o inițiativă care a cumulat frumoase poeme din care reiese dragostea omului pentru  acest Fluviu, Dunărea, care poartă cu sine vestigii de dor, cultură, viață din care s-au înfruptat și se înfruptă multe popopore riverane lui, care chiar poartă numele de popoarele Dunării.

 În 2012 a apărut in Editura ,,Eurobit” acest frumos buchet de poezii și poeme. Ca întotdeauna, această ,,Albină”, atăt de harnică,  plină de dăruire, s-a străduit cu generozitate să dea îndemn și posibilități de afirmare tuturor  din solicitanții săi, dânsa așteptînd în linie, cum se spune, un loc spre a vorbi cu mult tact și modestie și despre sine, întocmai ca un lider desăvârșit, care trăiește fericit  pentrucă aude  ovațiile la succesele și meritele pe care le-a implementat celor pe care îi călăuzește.

De aceea a socotit că voiește să apară în această antologie doar cu  un singur poem . Dar acest poem spune atăt de multe, ca un corolar al unei opere de viață sau a unei oprere scrise.. Poezia este intitulată ,, Sunt punct în universul vieții”.

Citez din quintezența acestui poem: ,, Sunt punct în universul vieții !/  ce îndrăznesc și avansez căutări.../  îmi ilustrez în minte un spor de siguranță/ Și judec existența...  sau neexistența/ cadru, contur, penel,/ interpretează-mi semnul,/ sunete rostite, urme de tipar,/ funcții sinusoidale, noutăți, surprize.../ Toate îmi răsună în ecouri permanente/ Se aud aici, se aud acolo pe valurile Dunării.

Acest fragment de poem este ilustrarea unui tablou, Un tablou al valurilor existenței, al valurilor gândirii , al valurlor sinusoidal - egal vârtejurilor de pe Dunăre,  ecouri- zbaterea apelor la ,,Porțile de fier” și toate se reflectă duios și cantabil în valurile Dunării.

Despre un asemenea  promotor de cultură care este omul complex de cultură,  Doina Drăgan, E. Kant a scris: ,, Eu nu cunosc decât două lucruri frumoase în univers: cerul înstelat desupra capetelor nostre  și sentimentul datoriei din inimă”

CARLA GALVAN

Italia, Vicenza

        Aducând cu sine prospețime din îndepărtatele gene mongole, Carla Galvan, italiancă, reușește cu brio în studiile sale universitare,  pentru o licență în limba germană, îmbrățișând în continuare    studii pentru limba și literatura sârbă.  Dânsa mărturisește că o preocupă cultura sărbă  după ce a cunoscut înflăcărarea și motivația socio-patriotică a poetei Rada Rajic Ristic. care i-a devenit prietenă și a însoțit-o în multe vizite în Serbia.  Nu putem trece cu vederea  dobândirea unui premiu important primit în 2004  de Carla Galvan, de la .Fundația ,,Petar Kocic”, distincția ,, La penna di Kocic” și  în anul 2013  Diploma de excelență din partrea Asociației culturale ,,Constantin Brâncuși”, Timișoara, România, pentri activitatea sa națională și internațională.

Pentru poeta plină de sensibilitate iubirea este cea care reunește ființele, aplatizează asprimile existenței,  Aceată iubire emană de la om, sau poate emana de la o icoană, de la un mit, fiind întotdeauba desăvârșirea. Citez:,,de la tine păstrez/ ... parfumul / de trandafiri/  în fața icoanelor/ cu sfinți./  ( poezia ,,Iubire”) , sau:..  ,, cuprinzând într-o îmbrățișare/ pământul și cerul./ (Poezia ,,Icoana”), sau înclinând  iubirea spre un alt suflet: ,,O iubire antică/  cântă într-un colț/  al sufletului meu.”/  (în poezia ,,Iubire antică”).

 Această iubire pe care o cheamă primăvara sufletului este ...  ,, respirul tău/  este acel parfum/ de mângâieri/ și de infinit,/ ( Poezia ,,Primăvara”).

 Dar, iată, apar grijile cotidiene, socialul, o neputință, care poate fi învinsă prin puterea noastră de a implora ajutorul a tot ce este sfânt în noi, prin icoana la care ne închinăm,  Înțelegem ce sugerează poeta și anume că avem rezerve de energii creatoare, dorințe, dar un gând înălțător în fața icoanei scoate la iveală această energie folositoare nouă și lumii căreia i-o dedicăm, Citez din poezia ,, Trandafiri albi”: ,,Trandafirii albi/ în fața icoanelor/ parfumează prin rugăciuni,/ povestesc cerului/ sufletul nostru fără paradis”

În poemul ,,Renașterea”  se conturează precis mobilul pentru care  este necesară iubirea, icoana, energia de  luptător ori puterea condeiului pentru binele universal,  pe care autoarea il vede astfel:  ...  ,, M-am regăsit/  pe malurile Gangelui/ nici ochi/ nici mâini/ dar o  foarte lungă îmbrățișare/ cu întregul univers/ în afara lumii,/ în inima soarelui.”/

Carla Galvan împarte un crez, o iubire generoasă, capabilă de sacrificiu,  așa cum  spune Oscar Wilde în ,,De profundic”: ,,Iubirea este o împătășanie care trebuie luată stând în genunchi”.

AL FLORIN ȚENE

România

                    Este greu să stabilești pentru acest corifeu, care este  Al. Florin Țene, un oraș căruia îi aparține, fiindcă Domnia sa este peste tot. De o energie și un har scriitoricesc proverbial, este întâlnit la conferințe, simpozioane, prezentări, întruniri și mereu atent și de a răspunde chiar și la cel mai umile solicitări care afluează spre ordinatorul său.

Fiind Președintele Ligii Scriitorilor din România și dipolmat în jurnalism european, dânsul  ne reprezintă cultura română de la înălțimea unui for internațional. A fost unul din principalii creatori ai Ligii Scriitorilor Români , iar filialele acestei Ligi se întind până în Belgia, Canada, USA.

Omul de cultură, poetul, diplomatul,  Al.Florin Țene,  este promotor al curentului ,,globmodern”, o reîntoarcere a clasicismului în varianta sa modernă, despre care dânsul afirmă: ,, Am fost obișnuiți să vedem pădurea și nu copacul. Acum este necesar să protejăm și să stimulăm creșterea copacului (OMUL) și atunci pădurea (SOCIETATEA) se va dezvolta.

Poezia inclusă în Antologie, se înscrie în dictonul ,, non multum sed multa” și  este un program de viață al scriitorului, în general,  al cititorului, al copilului care crește într-un anumit climat, al gândirii și al îndemnului.

Versul ,, Să ascultăm o culoare” este pentru noi același lucru ce ni se întâmplă la  un concert, când percepând melodia vedem în închipuire divese imagini.

 Sau  ,, ... vedem crinul cum moare/ prin albul întors în tulpini”. /,    versuri care simbolizează pentru mine întoarcerea la clasicism, de data aceasta acel nou  clasicism  modern și rafinat și acceptat în forma sa distlată, a  acelui ,,alb  întors în tuplini”.  

În: ,, ...să ascultăm surparea,/  cum plouă culori în urechi.”/,  este multă artă stilizată și  stilistică în această exprimare aproape cifrată, care de fapt se adresează percrepției auditive a gongului care pretinde o înoire corespunzătoare contemporaneității.

Elementul simbolic,  Dunărea,  ce leagă apusul de răsărit, prelingându-se cu unduiri de miere, pentru mine înseamnă   pagini din trecut, trăitoare până azi, istoria  dacilor, străbunii  noștri care împânzeau cuprinsurile și din ce semănau ei, pe alte meleaguri,  cu trecerea timpului,  Dunărea ne aduce  valul de cultură al asimilărilor și a înnoirilor de azi.

 Parafrazez, ,,Doar poetul știe taina versului său”,  dar  și fiecare lector soarbe și răstălmăcește picătura de savoare compatibilă cu gândirea sa lăuntrică.

 Poezia,  oricât de clară ar fi, este un mister care tebuie deslușit, citit cu deschidere,  ca  o rugăciune, foame de percepție și spirit clar și nepărtinitor. Atunci poezia te învăluie ca  lina apă a Dunării sub soarele verii, îndemnându-te spre  reverie sau alte sentimente personale.

Acesta este sentimentul pe care mi-l evocă și ultima strofă din poezia ,,Simbol de auz”:

,,Te aștept să-ți desenez printre timp/ o lună din sunet ce curge/ spre mări, pe aripi, în Olimp/ Dumnezeu îngeri ne unge.”/

 Le Père Lacordaire spune despre orator (eu comparându-l cu un poet): „ Nu exită elocvență  separată, ci  fiecare orator are două genii, al său și a secolului care îl ascultă”.

MARIANA STRUNGĂ

Timișoara, România

Mariana Strungă este profesor unversitar de limbă și literatură română  cărora le-a dedicat  o viață de om  S-a dăruit  scrierilor, activităților literare, culturale,  ridicării calității slovei scrise și vorbirii corecte a frumoasei noastre limbă română, ca un pedagog iscusit, mentor și promotor de cultură.

Multe generații au profitat de   bogăția învățămintelor sale ,spre beneficiul lor personal și al culturii române.

Deabia din anul 1995  și-a luat timp pentru sine, pentru creația sa personală publicănd multe cărți, de răsuet, care s-au dovedit a fi tot nouă, societății, cititorului, folositoate prin bogăția de suflet și idei.                                                                                 

Publică volumele,,Kogaion”, 1995; ,,Ghilotina puterii”, 1996; ,,Sigiliul luminii”,1997; ,,Mistica rosa”, 2000; Nevica con amore”, 2003; ,, Sanctuarul cu oglinzi”;  ,, Universuri paralele”; ,, Alb din marele alcuns”; toate după anul 2006... dintre care foarte mediatizate internaional, eu auzind despre unele și în Canada,  ,,Kogaion” și ,,Universuri paralele”.

Domnia sa este profund implicată în Proiectul European Town Tours și ,, Danube in poems” Este presedinta Cenaclului Asociației culturale ,,Constantin Brâncuși”, Timișoara.

Cu multă dăruire se deplasează  în exteriorul orașului, sau în teritorii, spre a coordona,  manifestări culturale, sau a răspunde spre a susține activități de amplă desfăsurare la festivități tradiționale culturale cu temă literară și uneori și muzicală

Domnia sa pentru această Antologie a ales Poezia ,,Reverie Dunăreană”.

Dunărea văzută de poetă este o magnifică oglindă, care atrage  scliprea cerului, sufletele sensible în valuri . (  iar eu, ca cititor, îmi zic, căutînd armele srămoșilor sau frumoasele din valuri,  ca-n basmul cu  Lorelei al visurilor).

Dunărea a cunoscut valuri de sânge în multe războaie, a cunoscut valuri de vieți luate de puhoaie înspumate și cred că de accea poeta amintește  o rană, o rană profiundă, care s-a repetat. Citez din poezia ,,Reverie Dunăreană”:

                                                      

,, Tresar,  mă-nalț și iar plutesc,

un magic ochi mă-nchide-n ramă,

și chiar de-am fost sau de n-am fost,

sunt numai urna dintr-o rană.

De-am fost, sau dacă voi mai fi

Sunt urna-n care-a ars o rană

Pe malul sfânt al Dunării.

Această meditație aduce suflul amintirii celui care s-a născut în vecinătatea acestui măreț Fluviu aldulat, blestemat, implorat, însângerat, strălucitor, plin de speranțe și mister care își duce undele  mereu și mereu   către marea cea mare, umezind prin efluviile sale munți, păduri, câmpii,  iar la construirea barajului său, de la noi, luând  cu sine urnele sfinte ale ale strămoșilor noștri.

     Și mereu, îi vom  spune: ,,du în lume vestea despre plaiurile noastre” cum zicea și  Radu Gyr,  ,, ...du-ne spre apele mediterane/ dorul izvoarelor după oceane...”

 

                                                      

DIANA ANA MARIA ZLIBUT

Timișoara, România

In acest volum găsim patru generațìi de scriitori, un fapt extraordinar de lăudabil , dar meritul cel mai mare îl are cel mai tânăr dinre toți, o fetiță, elevă, Diana Ana Maria.

Când ești atît de mic, timiditata te împiedică să mărturisești că sti să scrii, că vrei să devii scriitor, că ai multe foi scrise, doar pentru tine. Dar Diana Ana Maria  scrie deja chiar și poezii cu o temă dată. De data aceasta tema ,, Dunării”.

Ea știe multe despre Dunăre fiindcă învață la școală, dar mai ales că a participat la ,,Covorul Dunării”, a auzit-o pe bunica corectând poemele  primite de la scriitori, poeme închinate Dunării, a văzut Dunărea și a auzit povești din folklorul popoarelor despre acest Fluviu, cel mai mare  din Europa,  Și dacă nu este cel mai mare, atunci este, sigur, cel care călătorește spre Delta lui, pe care o crește an de an.

Să citim acuma din poezia ,,DUNĂREA” pe care a scris-o Diana Ana Maria.

Poezia ei are trei părți, în prima parte vorbește cu bătrînul fluviu, dar , cum ni se pare și nouă, și ea vede  nu un fluviu bătrân,  ci o  regină, o prințesă tânără, parfumată în mireasma florilor.

În a doua parte a poeziei Diana Ana Maria contunuă să-i vorbescă Dunări, Acuma o vede o binefăcătoare  care aduce câteodată întâmplări, dar nu întâmplări rele, ci  întămplări plăcute ca o aventură dintr-o  carte pentru copii.

În a treia parte a poeziei fetița îi spune Dunării cam astfel: -,, știu că te duci mai departe ca să vezi văi și munți și apoi să ajungi până la mare.

Cred că Dunărea dacă ar auzi această poezie ar întineri, când acest lăstar, elev de școală îi cântă osanale.

        Redau mai jos a treia parte a poeziei:

                                                               

,, Gîndu-ți zboară peste văi, 

,,Ca să vezi și munții tăi,

,,Apoi aă ajungi în mare,

,,Drumul marilor izvoare

Revenind la primele mele impresii despre poezia Dianei Ana Maria Zlibut, citez din J. Cocteau:  ,,Poeziei nu i te consacri, ci ei i te sacrifici”   

TITINA NICA ȚENE

Cluj Napoca, România

Doamna Titina Nica Țene este o scriitoare care participă cu frumoase poezii în reviste și în Antologiile naționale și internaționale STARPRESS. Obținând premii internaționale și naționale.

Activitatea  pe care o desfășoară în calitate de cadru didactic îi păstrează  un suflet pur și tânăr. Prima poezie din grupajul de față, ,, Scrisoare” vrea parcă să desmintă spusele mele, amintind despre  o tinerețe care trece ușor, pe nesimțite și nu se mai întoarce. 

După nostalgia clipelor ce trec, în poezia următoare ,,Clipa”   eroina  poeziei sale devine un combatant al propriei libertăți, dar un combatant delicat, asemuindu-se cu un porumbel care se apără cu aripa sa fragilă.

Periplul vieții eroinei alese, se desfășoară în continuare. Acel porumbel tânjește după cuibul lui și vrea să de întoarcă la el. Acuma nu mai este un porumbel ci devine  o ființă umană cu dorul de locurile  natale. Poezia se numește ,, Înveșnicire”,iar ființa care spune,, că mă întorc din nou la rădăcini”,  dorește să se întoarcă pentru ,,înveșnicire” Pare trist, dar nu dă totuși senzația de iminență. Această artă de a se pronunța mai reticent fac din poezia aceasta un bulgăre valoros prin arta mânuirii condeiului,

,,Sunt atât de fericită”, este  poezia care închide acest ciclu și ne dă o stare de revigorare, de speranță, de optimism. În poezie transpare acea siguranță a iubirii candide, virtuale, parcă simțind undele celui pe care îl știe pe aproape.

Pentru frumusețea acestui desnodământ fericit redau  poezia :  

Sunt atît de fericită,  

luna curge printre nori 

noaptea rece și tăcută

mă îmbracă în fiori

Pentru ce sunt fericită

Pentru lună, pentru ape,

Pentru noaptea că-i tăcută

Sau că...  tu ești pe aproape?

                                                                                                 

                                                  

MELANIA RUSU CARAGIOIU

Canada, România

De profesie inginer, Melania Rusu Cargioiu a manifestat întotdeauna înclinaìi spre umanism, iar  după un concurs de împrejurări, din 1974 a obțìnut un atestat in  biblioteconomie și a lucrat 13 ani, până la  vârsta de pensionare la fondul documentar și periodice de la Biblioteca județeană Timiș-Timișoara. Din motive de boală  a plecat în Canada, dar ține și o strînsă legătură cu Timișoara, România, unde mai are încă locuința și ceva teren agricol. Datorită activității literare  a deveni publicistă, poetă, scriitoare. Recunoscându-i-se meritele  face parte din Liga Scritorilor, Timișoara-Banat și din Asociația Canadiană a Scriitorilor români,  A obtinut trei premii internaționale, unul de la Revista ,,La pologne”, .și două de la Starpress, și mai multe premii naționasle, între care și unul  din partea Asociației Culturale ,,Constantin Brâncuși”, Timișoara. Scrie în română și franceză, publicând în țară și Canada. Este un membru fondator al Cenaclului Ars poetica, Montreal, membră la cenacluri literare și vicepresedintă a Cenaclului de epigrame  ,,Păstorel Teodoreanu”, Montreal. Duce  o asiduă acrivitate cenaclieră, culturală, socială și literară.  Este autoarea a 13 cărți  din care 12 în versuri , și una în proză.

 Înainte de a vorbi despre viziunea mea în poeziile proprii din volum, mulțumesc pe această cale autoarei și traducătoarei Teodora Stanciu, pentru neasemuitul cadou literar valoros pe care mi l-a trimis: 50 de exemplare din cartea ,, Poezia în afara hotarelor”- ,,Poesia  oltre confini” apărută în 2015,  în Editura ,,Destine literare”, Montreal,

Este un cadou neasemuit de generos, din care voi împărtăși, întâi de toate o prezentare a acestui buchet de sentimente sufletești, pe cât posibil, în paru zări ca mesaj social pentru drepturile omului. Un mesaj cu atăt mai valoros întrucât el pornește de la un număr de 12 poeți devotați celor mai alese sentimente în lupta pentru dreprurile omului.

 Melania Rusu Caragoiu prezintă două poezii, sonete, în care eroul principal este Omul, ființă  sub aspectul său social, în umbră, sau într-o viitoare lumină.  În  ,,Sonet cu ghiocei”, ( din care  s-au pierdut pe drum două versuri  necesare: ,,Sub strașini migăloase rândunele/  Pline de-ardoare -și rânduiesc  căminul”/ ...  dar...trec mai departe...),    poezie cu joc de imagini care reflectă  stări de spirit care alunecă spre tristețe:  (,,Poate de-atuncea simt ce e declinul / ), melacolie:  ( ,,Alunecă pe lângă mine timpul”),  imagini de pastel:  (,, Mi-aduce ghiocei și-a golit câmpul”), și o ușoară doză de cinism: ( ,,Și-mi port vibrând scheletul de surcele”).

Al doilea sonet, ,,Spre ideal” redă o viziune apoape ireală, un zbor printre nori, un schimb de salut cu extratereștrii și puțină flozofie privind forța de neînvins a Omului.  Redau căteva versuri,, Extratereștrii? Pământeni ? Viața/ Străbate până-n adâncimea mută/ Nici o fărâmă-n cosmos nu-i pierdută// Și Omul-etalon străbate timpul,/Ușor și uimitor mărind-și nimbul/ Urcând mereu pe calea lui ... știută.”/

PAOLO MELE

Vicenza, Italia

    Această personalitate care este avocatul, artistul metropolitan, poetul Paolo Mele este acel Mecena care fiind luptător pentru nobila cauză a drepturilor femrii în lume, fiind chiar Președinte al Asociației din Vicenza, Italia, a  invitat la ,,masa domnească a cuvântului”, poete și poeți care au apărut în volumul său, ,,Le Api Morte”-Albinele moarte”

Despre Domnia sa , cel mai  precis vorbeșe   traducătoarea volumului de față și îmi permit să redau în întregime și fidel, cele scrise de dânsa:

,, ... Paolo Mele a publicat ,, Giusto per caso” poezii și desene, 2001; ,,Marlene”, lirică metropolitană, 2004; ,,Deus ex Machina”, poezii, 2005;  ,,Monitorie”, poezii, 2006; ,,Baby on board”, poezii, 2006; ,, Le icone e  le spine”, culegere de poezii cu Rada Rajic, 2006 și recenzia cărții de Teodora Stanciu; ,,Bitch Zebras”, Sound&words, 2006;  ,,Noir New-pulp lirics”, 2007; ,,Viejas putas”-Sound&words,2007;  ,,I Sentieri del lupo”, 2007, culegere de poezii cu Rada Rajic. Cartea respectivă a fost tradusă  de Teodora Stanciu din italiană în română. ,,Le Api Morte”, 2015, culegere de poezii cu Rada Rajic și cu poeți de la Liga Scriitorilor din Timișoara, cartea  tradusă de Teodora Stanciu din taliană în română și din română în italiană, autoirii fiind unii italieni și alții români. În 2013 Paolo Mele a primit diploma de excelență ca semn de recunoaștere al talentului său artistic din partea Asociației Culturale,, Constantin Brâncuși” ,Timișoara, România”

În ,,Speranța unei semințe” poetul vede toate fațetele nedreptății și formulează: ,,Libertatea  e un copac retezat”, sau ,,Vântul va continua să sufle/ Prin rețeaua ghimpată și zăbrelele/ oricărei frontiere”./ Apoi conchide cu siguranță: ,,Dar rădăcina luptă/ Pătrunde, se ramifică/ În profunzimea rece și  întunecoasă a pământului/ Ca să păstreze sămânța!”

Firul călăuzitor al vieții îndeamnă la mii de artificii de luptă pentru supraviețuire, pentru a păstra drepturile greu căștigate și a dobândi  cu multă luptă și perseverență existența de neam, acea sămânță latentă care mîine va răsări cu o forță mai aprigă, și în locul copacului tăiat va crește altul mai viguros.

Poetul a reușit o frumoasă alegorie în această poezie, alegoria triumfului speranței..

Ideea de infuzie benefică de sentimente, apare în   poezia ,, Amprente” exprimând cu finețe aportul migranților temporari și dăruirea lor în munca pe care o preastează mai ales lângă persoanele pe care le îngrijesc. Se dezice faptul că nu este doar un schimb serviciu-ban  între persoana servită și cel care o îngrijește, ci o  comunicare ce influiențează reciproc ambele persoane..   ,, Îi urmărim cu greu și neliniște” neștiind cum vor acționa,  ,,Dar cercând ampentele lor în infinitatea celor/ Rămase în amintirea unei perechi de pantofi colorați”.

Atăt de uman sună această înțelegere înțeleaptă a  destinului celui venit la muncă. Este atât de frumos în concernul atâtor vești nefavorable despre bietul emigrant, lucrător temporar, ca să vezi un aliat, de valoarea unui mare avocat,  care mulțumește cu gingășie pentru amprenta lăsată de simplul om venit la muncă în țară străină.

Poezia ,,Pietre’’ aduce tema majoră a răsfrângerii binelui sau răului pe care noi  îl trimitem în comos. Cuvintele, gândurile,  pleacă spre alte zări, ca niște pietre, dar ele cândva se reîntorc asupra noastră precum un har divin, sau nefericit,  care  va ploua asupra noastră.  Găsim aici acea idee a toleranței, răbdării și a tuturor sentimentelor pozitive. Citez: ,, ca să primim în răpspuna/ Ploaie perenă de inexpicabile pietre”, întotdeauna fericite.

ST, CONSTANT, (Quebec), Canada, 2016