vineri, 10 iunie 2016

MINUNATUL ARTIST





O renunțare care ne îmbogățește

Odată, un domn înstărit şi în vârstă a mers să-i ceară Starețului sfatul cum să-şi împartă averea prin testament. Era şi fără copii. Stareţul l-a sfătuit să înceapă să împartă averea – care era destulă – încă din viață. Acela s-a împotrivit, cu îndreptăţirea că-i trebuie pentru bătrâneţile sale şi ale soţiei sale.
– Părinte, dacă se îmbolnăveşte femeia mea, îi spunea, ce voi face?
– Dumnezeu va vedea inima ta cea iubitoare şi nu va îngădui boală, a răspuns Stareţul.
Cu toate acestea, acela n-a ascultat. După moartea soţiei sale, Stareţul l-a îndemnat din nou să dea milostenie.
– Părinte, spunea acela, îi voi lăsa prin testament pentru fundaţiile filantropice.
– Atunci nu îi vei lăsa, ci te vor lăsa ei! i-a spus Stareţul zâmbind.
– Dar cum, Părinte? Căci îi voi scrie eu în testamentul meu!
– Nu, iubitule. Dacă îi dai acum, atunci într-adevăr îi laşi. Dacă însă îi împărţi după moarte, atunci te lasă. Şi ca să mă înţelegi, îţi spun: îți îngădui să-i iei cu tine. Poţi?
– Desigur că nu!
– Vezi, aşadar? Ei te lasă, nu-i laşi tu!
Şi împreună-vorbitorul său s-a convins.
(Arhimandrit Epifanie TeodoropulosCrâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 116)

Teodot – sfântul cârciumar
7 Iunie 2016 Nicolae Pintilie

Ce legătură poate fi între un sfânt al Bisericii și meseria de cârciumar? Aparent, niciuna. Însă, calendarul creștin păstrează în ziua de 7 iunie amintirea unui episcop din Asia Mică care, în viața de zi cu zi, eracârciumar. Episcopul Teodot al Ancirei, viitorul Sfânt, avea o casă de oaspeți în care oferea loc de odihnă și masă pentru drumeți. Din munca sa ajuta pe cei aflați în nevoie, fără să fie știut de nimeni. Toți cei din cetate îl știau drept cârciumar dar, în taină, Teodot avea o misiune sfântă – aduna trupurile mucenicilor de la locul execuțiilor și le îngropa pe cheltuiala sa.
Cârciumarul prefăcut „făcea multă neguţătorie duhovnicească, câştigând lui Dumnezeu multe suflete pentru că, sub chipul de cârciumar, lucra apostoleşte în taină, iar prin învăţăturile şi sfătuirile sale de Dumnezeu insuflate, aducea pe mulți la Biserica lui Hristos, iar pe cei păcătoşi îi povăţuia la pocăinţă. El avea şi darul tămăduirii căci, prin punerea mâinilor şi prin rugăciune, tămăduia toate bolile trupeşti cele netămăduite între oameni; iar prin cuvântul cel mântuitor de suflete vindeca rănile cele sufleteşti”, așa cum amintește viața sa consemnată în istorie.


Pr. Al. Stanciulescu-Barda







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu