joi, 14 iulie 2016

Valentina Teclici : S.O.S.










Valentina Teclici : S.O.S.


Mediul înconjurător e viu, are suflet.

E creaţia miraculoasă a Domnului

alterată de voinţa şi ambiţia omului.



Fiecare gând şi acţiune

influentează structura Terrei.

Fiecare sentiment usucă sau înfloreşte florile.

Apele au miros de mir sau petrol,

de ierburi de mare

ori reziduuri nucleare.

Depinde de tine, omule, ce alegi să respiri.



Betonul înalţă clădiri arogante

privind de sus creasta copacilor.

Oxigenul devine o pasăre sumbră

cu zborul frânt

de fumul poluării.



Fruntea pământului, umilă temelie

pentru gigantice proiecte.

Pretutindeni obiecte din plastic.

Cui îi pasă că ţin o veşnicie?



Totul e concurenţă, construind acum

un mediu fals, artificial

în contradicţie cu legile naturii.

Ce-i sus reflectă ce-i jos.

Viitorul oglindeşte ce-a fost.



Soarele, cu priviri dogoritoare,

ne arde prin găuri de ozon.

Bolile omului reflectă cancerul naturii,

şi tot ce-i diferit de structura

şi tiparul originar al forţei divine.



Mediul e înţelepciune, armonie

şi-i flexibil ca o nuia.

Se lasă transformat ca lutul,

albia apelor

doar până la un punct

cât încă îşi poate simţi identitatea.



Când, în jocul omului de-a Dumnezeu

dezastrul e nemărginit,

mediul, în imensa sa înţelepciune

trimite semnale S.O.S. topind gheţarii,

schimbând temperatura anotimpurilor,

inundând, cutremurând,

măturând cu forţa uraganelor şi-a apei

copiii de oţel şi de beton ai civilizaţiei moderne.



Omule, ajung aceste semnale la tine?

Care-i lecţia mesajului închis în sticlă?





Valentina Teclici


Sursa:
https://gradinaculecturi.wordpress.com/









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu