duminică, 14 august 2016

Închinare






                                Închinare FECIOAREI MARIA

                                                Gheorghe Constantin Nistoroiu

   MARIA-împleteşti Colindele viselor noastre măreţe cu candoarea
         înmiresmată a Primăverii înverzite, în mugurii căreia şoptesc
         sufletele creştine triluri sub Tâmpla ortodoxă a vremii.

    Azurul fiorului Tău zugrăvit cu soare şi cer este acoperământ al marilor
         taine ce odrăslesc ca nişte vârste duhovniceşti ale întrupării omului
         întru templul său mistic.

    Razele privirilor Tale sunt petale de surâs ce zâmbesc înflorind în om un
          mugur de lumină ce ţine vie Candela rugii.

     Inima tăcerilor Tale ne strigă ca o chemare de Dor ce murmură-n
          sufletul aprins de cântare, Imnul serafic-liturgic.

    Aleasă Crăiasă! Tu scrii cu nard slove fierbinți în Calendarul cerului,   
        rânduind  duios, Cununile Aleşilor Fiului Tău-Hristos:
        Eroi-Martiri-Cuvioşi-Mărturisitori şi Sfinţi.

    FECIOARĂ îţi aşterni pururea Acoperământul peste zări ca o turmă
         nesfârşită de mioare picurând binecuvântare peste Corolele
         de monahi ce mustesc întru Domn şi Neam cuminecare.

    Emoţia de MAICĂ-a tuturor, cărare a vieţii zămislită-n bucurii,ne surprinde
        ca mirul îndrăgostiţilor îmbrăţişaţi,ca roua dimineţii ce coboară pe munţi,
        ca psalmii picuraţi pe aripile zorilor,ca o desfătare hristică a Învierii.

    Chipul Prieteniei Tale revărsate mereu pecetluieşte în cerul inimii
          noastre dreapta credinţă, cinstirea înaintaşilor, Moşi şi Strămoşi şi
          Dorul Iubirii de Dumnezeu.

    Inima Ta e o Constelaţie de ceruri ce a înfiat mirabilul Pământ,
          strângând în Clepsidra milostivirii, nădejdea celor mulţi care
          Te binecuvântă!

    Odor Dumnezeiesc-Preacurată, pogori toată Dragostea Ta asupra
          Creaţiei Fiului Tău, renăscând în Om sentimentul cel mai
          presus de toate: absolutul Iubirii!

    Adevărul S-a Întrupat în Tine pentru a zămisli în oameni Altarul
          Dreptăţii ce se răspândeşte ca o rază de ploaie-mprejur,
          ca o mireasmă divină a Libertăţii.

    Regină mai presus de Ceruri, cu stelele mii-lumânări aurii,
          picură bucurii, peste Mame, peste Fecioare, peste Monahii,
          peste Mirese şi peste toate Vlăstarele Frumuseţii Tale Alese !

    Alabastrul este Mirul Dorului Tău sfânt, ţâşnind ca o lumină de
          Răsărit peste Schitul nins cu flori de speranță... Revărsă-n
          Rugă fierbinte o vâlvătaie de cer peste  Rugul Tău aprins !



·         Bucurii şi binecuvântări tuturor purtătorilor sf. nume MARIA!


( Brusturi, Neamț- 14 iulie 2016 - Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului)










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu