miercuri, 17 august 2016

LOGOS MIHAI VITEAZU






LOGOS
de George Anca



Colocviile de Marți 30 august, 5 pm, Calderon 39. Anul VII, nr. 8 (81).

Tema:  În Grădina Maicii Domnului

Recital  Daniel Vorona
Intervenții:
Puși Dinulescu: Scriitori în comunism și după
Ștefan Dimitriu: cântă, recită și lansează
Gheorghe Dănilă: Credința pe scenă și ecran
Vladimir Udrescu: Mama lui Arghezi
Mihaela Munteanu: Binoclul de operă
Dinu Dumitrescu: Tehnologia are nevoie de umanism
George Anca:  Inconoclasm și alte erezii

            Teatru de poezie

            Puși Dinulescu, Puiu Dănilă, Gabriela Tănase, Vali Pena, Doina Ghițescu, Liliana Popa, Ștefan Oprescu


            Lansări de carte

Vladimir Udrescu, îmblânzitorul de lumini, Editura TipoMoldova, 2013
Dorin Croitor: Cina ratată cu îngerul Aznavour
 Coordonator: Dr. George Anca




LOGOS  MIHAI  VITEAZU


Către Cardinalului Cinzio Aldobrandini

«Nu am nicio încredere în unguri, din care sunt în jurul meu 7.000, ba mă tem mai mult de ei decât înainte vreme de turcii care acționau sub stăpânirea mea. Eram mai sigur sub turci de cum sunt sub creștini acum: […]. Palatinul Transilvaniei a trimis numai 3.000 de unguri cărora le plătesc leafa de șase luni, zălogindu-mi toată averea și vânzând bucată cu bucată toate odoarele soției mele. Am ajuns la o așa de mare sărăcie, încât eu nu-mi cruț nici obiectele mănăstirilor, ci și acele toate, care erau închinate lui Dumnezeu, sunt vândute rând pe rând. Nu am niciun ajutor și nici nu nădăjduiesc altul; Palatinul Transilvaniei nu e în stare să ducă această povară […]. Și între Împărat și principii creștini nu este nicio înțelegere […].
Dacă acest pârjol s-ar răspândi peste Dunăre în patria mea și de aici în Țara Moldovei, nimic bun nu trebuie să aștepte serenisimul rege al Poloniei. Mai bine să se sfătuiască regele cu ai săi și hatmaniii săi împreună cu oastea sa să-i aștepte pe turci nu la Tyras, adică la Nistru, ci la Dunăre, și să-i oprească și să-i împiedice să treacă Dunărea […].



Către hatmanul polon Stanislav Zolkiawski, castelan de Liov, 12 septembrie 1595

„Ioan Mihai, din mila lui Dumnezeu, palatin ereditar al Țării Românești
Strălucite și mărite hatman de câmp, prieten al nostru sincer iubit. Ne-a scris Domnia voastră ca să vă înștiințăm mai sigur despre oștile turcilor.
Deci să știti că ne-am bătut cu turcul, înainte de vreo trei săptămâni în țara noastră la Călugăreni, în care bătălie bunul Dumnezeu ne-a ajutat nouă creștinilor într-un chip minunat. Au fost tăiați mai întâi trei pașale și mai mulți ceauși, dintre care vreo câțiva au fost prinși chiar vii. Am înțeles apoi, de la prizonierii mai proaspeți, că în lupta aceea au căzut 7.000 de turci, iar ceilalți, îngroziți până în suflet, printre care însuși Sinan Pașa, se pregăteau să-și întoarcă pașii spre Dunăre. Adevărat că noi înșine i-am lăsat lui calea sloboda în țara noastră, și asta din pricină că, în vremea aceea, oștirea noastră se împuținase peste socoteli. Când au cunoscut turcii acest lucru, au întins-o spre București.
Și trupele lor sunt acum astfel împărțite: cu Mehmed Pașa la București sunt 10.000, ocupați cu construirea acolo a unei fortărețe. Iar cu Sinan Pașa și Hasan Pașa sunt în jur de 30.000 care, în ziua aceasta, au plecat spre Târgoviște. Întreaga oștire nu trece de 40.000. Luptători abia sunt douăsprezece mii, căci știm sigur că ieniceri abia de sunt o mie două sute, numărându-i și pe recruții agemoglani. De bună seamă că au fost adunați la noi, înainte ca turcii să ajungă la Târgoviște, patru prizonieri, printre care unul era bașceauș. Aceștia, punându-i la chinuri, au fost întrebați: cum se face și de ce s-a ridicat Sinan Pașa și ceilalți împotriva ținuturilor noastre cu trupe militare așa puține? Fiecare dintre ei dădea răspuns asemănător: fără indoială de aceea sunt asa puține trupe, pentru că se nădăjduia pe curând pe ajutorul Hanului tătarilor, așa cum i-a fost trimisă poruncă aspră de la Împăratul turcilor. Însă acesta lipsește până acum. Care lucruri îi dau multă grijă lui Sinan Pașa. Adeseori a cerut ajutoare de la Marele Împărat, însă nimic nu i s-a trimis. Căci oastea cea mare a trebuit să fie trimisă împotriva persanilor, care îi dau de furcă zdravăn.
Apoi, o altă oaste, mai mică, împotriva francilor, care tot așa îi macină cumplit forțele pe mare.Acestea, pe care le socotim sigure, vi le înștiințăm Domniei Voastre și cât mai stăruitor vă rugăm ca pe acestea să le cântăriți în inima voastră și să ne trimiteți cât mai curând ajutoare, nouă creștinilor, căci niciodată nu va fi mai ușor decât de astă dată să putem să-l zdrobim pe vicleanul dușman până la capăt, numai dacă ați voi să ne sprijiniți cu trupe auxiliare.
Eu, firește, cu toate că doresc peste măsură să mă năpustesc iarăși asupra dușmanului, socotesc totuși că trebuie așteptat ajutorul altor creștini. IARĂȘI ȘI IARĂȘI VĂ RUGĂM STĂRUITOR SĂ STINGEȚI FOCUL CARE ARDE PĂRETELE VECINULUI, ÎNAINTE CA EL SĂ VĂ AJUNGĂ PE VOI (s.Miron Manega.). Asta într-adevăr vă rugăm, înainte de toate, că dacă ați hotărât să ne aduceți ajutoare, ca să fim asigurați de asta cât mai tare și să fie limpede pentru noi voința Domniilor Voastre.
Dat în lagărul de la Dâmbovița la 12 septembrie 1595″



Către Împăratul Rudolf al II-lea al Austriei, 4 noiembrie 1599


„Și-a răzbunat, în sfârșit, odată, Măria Ta, jignirile de atâtea ori aduse, nu știu de ardeleni sau de craii lor, Măriei Tale și întregii Case de Austria, prin mine, la 28 ale lunii trecute, cu fierul, căci cardinalul Bathory mi-a ieșit înainte în pădurile Sibiului, în câmp cu toate rândurile țării, mai ales cu oaste de strânsura și țărănească, neavând oaste cu plată. Și, pentru că, după ce prea-luminatul domn nunțiu al Papei a stăruit îndeajuns, și de prisos, pentru pace între cele două tabere acum gata de luptă, el n-a vrut cu niciun chip să plece din țară, deși era prinț intrat fără drept, și să se dea în lături înaintea dreptului Măriei Tale, ci se lăuda că va cerca norocul cu armele.
Ci eu, cu credință în Dumnezeu, cel mai mare răzbunător al călcării de jurământ, și răzimat pe dreptatea Măriei Tale, m-am luat la luptă cu el. Și acela, despoiat de toată tăbara lui, a fost pus pe fugă de mine, cu toată oastea lui, nu fără mare durere a sufletului meu pentru risipa sângelui vărsat de câteva mii de creștini, căzuți de amândouă părțile. Astfel, la 1-iu noiemvrie, în ziua Tuturor Sfinților, am luat în stăpanire ca biruitor Bălgradul, Scaunul Crailor Ardealului. Acestea am voit să le dau de știre Măriei Tale, prin chiar ștafeta mea; celelalte le voi face cunoscut Măriei Tale mai pe larg cu supunere în curând, prin niște fruntași ai Ardealului și Țării Românești. Dumnezeu să te ție mulți ani pe Măria Ta biruitor în fericire.
În Bălgrad, 4 noiemvrie, anul Domnului 1599.
Al Măriei Tale șerb,
Mihail Voevod”



Către consilieri imperiali, 20 mai 1600

„Gonind din Scaun pe Ieremia-Vodă și luând țara în stăpânire, am crezut că trebuie să iau și rămășițele războiului, și l-am urmărit pe Ieremia acela cu armele până la hotarul Podoliei. Și, prinzându-l din cale în fuga lui, am bătut oștile cu omor mare. El însuși și-a căutat mântuire în fugă, împreună cu Sigismund Bathory, trecând apa Nistrului.
Acuma, deci, îndeplinind aceste lucruri cu noroc, cu ajutorul lui Dumnezeu, și săvârșind cu ostenelile mele ce trebuia pentru mântuirea Creștinătății, avem țara aceasta toată supt puterea Măriei Sale. Acuma numai de atâta ne ținem ca, împărțind pretutindeni oștile noastre să silim pe locuitori la supunere. Și nu vom mai zăbovi aici multă vreme, ci ne vom întoarce îndată în Ardeal pentru a pune la cale celelalte lucruri, și ne și găsim pe drum.
De aceea am voit să vă aduc la cunoștință acestea Domniilor Voastre, ca să înțelegeți că nu lăsăm la o parte nimic din ce privește mântuirea și înaintarea foloaselor Creștinătății. Altfel dorim să fiți Domniile Voastre sănătoși.
Din tabăra noastră la hotarele Moldovei, lânga cetatea Hotinului, pe apa Nistrului, 20 mai 1600″


Memoriu adresat marelui Duce de Toscana, Ferdinando I de Medici, la 3 februarie 1601
               „… Și eu, în această luptă, primii de la un turc o suliță în piept, pe care o smulsei și o rupsei cu mâinile mele. Acum, oricine poate vedea câtă muncă și osteneală am îndurat șapte ani de-a rândul și câtă slujbă am făcut creștinătății, căci am luat de la turci 100 de tunuri și am ocârmuit trei țări: Țara Românească, Transilvania și Moldova; și am adus Măriei Sale Împăratului 200 de mii de oameni de lupta, pedestrași și călări, cu care am fost totdeauna gata să slujesc Măriei Sale.
               Am fost îndemnat de o râvnă lăuntrică să fac fapte care să se înalțe întru lauda lui Dumnezeu, în slujba creștinătății, iar la urmă să pună capăt cu cinste ostenelilor mele și să ne aducă un nume veșnic după moarte. Am ajuns la acest sfârșit, pierzând toate lucrurile ce le câștigasem din zilele tinereții până la bătrânețe, și țări, și averi, și soție, și copii. Și dacă le-aș fi pierdut din cauza vrăjmașilor, sau dacă mi-ar fi fost luate de vrăjmaș, nu m-ar durea atât cât mă doare, fiindcă au fost făptuite de aceia de la care așteptam ajutor și razim.
               Am fost îndemnat de o râvnă lăuntrică să fac fapte care să se înalțe întru lauda lui Dumnezeu, în slujba creștinătății, iar la urmă să pună capăt cu cinste ostenelilor mele și să ne aducă un nume veșnic după moarte. Am ajuns la acest sfârșit, pierzând toate lucrurile ce le câștigasem din zilele tinereții până la bătrânețe, și țări, și averi, și soție, și copii. Și dacă le-aș fi pierdut din cauza vrăjmașilor, sau dacă mi-ar fi fost luate de vrăjmaș, nu m-ar durea atât cât mă doare, fiindcă au fost făptuite de aceia de la care așteptam ajutor și razim.
               Dar Dumnezeu le vede.
               În vremea aceasta, oricine poate vedea că n-am cruțat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici propria-mi viață, ci am purtat războiul așa de multă vreme singur, cu sabia în mână însumi, fără să am nici fortărețe, nici castele, nici orașe, nici cel puțin o casă de piatră unde să mă retrag, ci abia una singură pentru locuință.
Și fiind din țări așa de îndepărtate și necunoscute, nu am pregetat să mă alătur cu puterile mele și cu cheltuieli uriașe la creștinătate, nefiind cunoscut de nimeni, și nici nu le-am făcut silit de cineva, ci, ca să am și eu un loc și un nume în creștinătate, am parasit toate celalte prietenii ce le aveam.
Astfel, rog toată creștinătatea să-mi stea într-ajutor, căci am pierdut tot, și țări, și bogății, și soție, și copilași și, în sfârșit, tot ce am avut pe lume.”


                 
AMERICAN  ÎN ROMÂNIA


Americanul Justin Carmack este pasionat de călătorii şi, în 2011, când a plecat într-o excursie organizată de Universitatea sa în Africa de Sud, a realizat care este cea mai mare dorinţă pe care o are. De atunci, Justin bate lumea-n lung şi-n lat. A vizitat până acum 63 de ţări de pe şase continente, iar spre sfârşitul anului trecut a ajuns şi în România.
  1. Cele mai cunoscute cărţi inspirate de România sunt "Castelul din Carpaţi", scrisă de Jules Verne, şi "Dracula" lui Bram Stocker.
  2. România este a noua cea mai mare producătoare de vin din lume.
  3. Bancnota de 10 bani, emisă în 1917, este cea mai mică bancnotă printată vreodată (dimensiuni 27,5 x 38 mm )
  4. Motorul avionului cu reacţie a fost inventat, în 1910, de Henri Coandă, un inventator născut la Bucureşti.
  5. Bucureştiul deţine locul al patrulea în topul european al vitezei medii de conectare la internet.
  6. Soprana Alma Gluck, prima artistă lirică ce a reuşit să vândă un million de discuri, s-a născut la Bucureşti, în data de 11 mai 1884
  7. Braşovul este casa uneia dintre cele mai mari biserici gotice (Biserica Neagră-nr.) situate între Viena, în Austria şi Istanbul, Turcia.
  8. Castelul Peleş a fost primul castel european luminat în întregime de curent electric. Electricitatea a fost produsă de propria centrală a palatului, iar sistemul de încălzire, construit în 1888, este încă funcţional şi este folosit şi în ziua de azi.
  9. Al doilea cel mai mare gheţar subteran, de la Scărişoara, se află în Munţii Bihor, în România. Are un volum de 75.000 de metri cubi şi numără 3.500 de ani.
10. Vampirul Contele Dracula, creat de Bram Stoker, a fost inspirat de prinţul român Vlad Ţepeş, cunoscut ca Vlad the Impaler pentru că îşi trăgea duşmanii în ţeapă şi îi lăsa pe marginea drumului.
11. Oraşul Timişoara a devenit, în 1889, primul din Europa care a introdus iluminatul electric stradal.
12. Timişoara a fost şi primul oraş european care a introdus, în 1869, tramvaiele trase de cai.
13. Stiloul a fost inventat de craioveanul Petrache Poenaru, care a trait între 1799-1875, şi a fost patentat în mai 1827.
14. Cea mai înaltă biserică de lemn din lume şi a doua cea mai înaltă structură din lemn din Europa se găseşte la Săpânţa Peri, în nord-vestul României, în Maramureş. Are o cruce cu o înălţime de şapte metri, care cântăreşte 400 de kilograme, în vârful edificiului de 78 de metri.
15. Mini-serialul de televiziune american "Hatfields & McCoys", cu actorii Kevin Costner şi Bill Paxton, s-a filmat în România.
  16. Omul de ştiinţă care a descoperit insulina a fost Nicolae Paulescu, un român, care a botezat-o iniţial pancreină. Chiar dacă doi cercetători canadieni au primit premiul Nobel, în 1923, pentru studiul insulinei, munca de pionierat făcută de Paulescu în domeniul diabetului a fost pe deplin recunoscută.
  17. Filmul Could Mountain s-a filmat în România.
  18. Canalul Dunăre - Marea Neagră, din sud-estul României, este a treia cea mai lungă rută navigabilă făcută de mâna omului, după Suez şi Canalul Panama.
  19. Cele mai timpurii fosile ale lui homo sapiens de pe teritoriul Europei, cunoscute până în prezent, au fost descoperite în 2002, în sud-vestul României, în Peştera Oaselor. Vechimea fosilelor este estimată între 37.800 şi 42.000 de ani.
  20. Biserica Unitariană a fost fondată în Transilvania, unde s-a născut Francis David, în 1510 .
  21.Oraşul Constanţa din ziua de azi a fost asociat, în vechime, cu legenda Iason şi Argonauţii, care s-au îmbarcat într-o călătorie lungă din Grecia către actuala Georgie, de-a lungul coastei Mării Negre, în căutarea Lânii de Aur.
  22. Munţii Carpaţi adăpostesc una dintre cele mai mari păduri virgine din
Europa, în adâncurile căreia sălăşuiesc 400 de specii de mamifere, inclusiv
capra neagră românească. Aproape 60% din populaţia de urşi bruni din Europa
trăieşte în Munţii Carpaţi.
  23. Limba română are o vechime de 1.700 de ani
  24. Biserica Neagră din Braşov deţine cea mai mare orgă din Europa, cu 4.000 de tuburi. Tot aici se găseşte şi cel mai mare clopot din România, care cântăreşte 6.3 tone.
  25. Fluviul Dunărea se întinde pe 2.860 de kilometri de la punctul din care izvorăşte, în Pădurea Neagră din Germania , până la Marea Neagră. Chair înainte să ajungă la mare formează a doua cea mai mare şi mai bine conservată deltă din Europa: 5.050 de kilometri pătraţi de râuri, canale, insule de stuf şi mlaştini.
  26. Actorul care a interpretat pentru prima dată rolul lui Tarzan a fost românul Johnny Weissmuller, care a jucat în filmul "Trazan, omul maimuţă", în 1932.
  27. Statuia regelui dac Decebal, săpată în malul stancos al Dunării, este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa: 55 de metri.
  28. România este cunoscută pentru că are una dintre cele mai mari populaţii de ţigani din Europa.
  29. Inventatorul român Traian Vuia a fost primul european care a construit şi a zburat cu un aeroplan automobil autopropulsat, cu aripi fixe, la 18 martie 1906.
  30. Prima notă de 10 de la Jocurile Olimpice de Gimnastică a fost obţinută de gimnasta Nadia Comăneci din România. Nota a fost primită după evoluţia de la Montreal , în Canada , în 1976.
  31. Numele România vine din cuvântul latin "romanus", care înseamnă cetăţean al Imperiului Roman. 
  32. Mănăstirea Voroneţ din Moldova este considerată varianta românească a Capelei Sixtine.
  33. Trei tăbliţe din lut, din jurul anului 5.300 înainte de Hristos, descoperite lângă satul Tărtăria, în centrul României, au iscat discuţii aprinse între arheologi, printre aceştia fiind şi unii care susţin că simbolurile ar reprezenta cea mai veche formă de scriere din lume.
  34. Palatul Parlamentului din Bucureşti este a doua cea mai mare clădire din lume, după cea a Pentagonului din SUA.
                   Vasile Bancila


               Nae Ionescu. Un cavaler prestant al spiritului

Editura: Eikon

Pentru Profesorul nostru, un prieten, o discuţie cu oarecine, o luptă, un articol, o prelegere erau la fel de însemnate. Ceea ce-l interesa era viaţa integrală, ca supremă aventură adusă ofrandă creşterii vieţii generale, şi nu se selecţiona pe el însuşi, ceea ce implică întotdeauna oarecare artificialitate, pentru a se manifesta într-un anume fel, cum nu era în ansamblu. A primi un cunoscut, a aşeza cărţile în rafturile unei biblioteci, a face ordine la un „oficiu de librărie“, a cerceta registrele şi rulajul unei mari instituţii financiare erau pentru Nae Ionescu fapte tot atât de importante ca şi a cunoaşte o carte de filozofie ori a stabili jaloanele unui studiu.

Totul avea preţ pentru el doar prin echivalenţa de viaţă, de spirit, şi în această privinţă viaţa sa a avut un fel de egalitate, fără a fi fost niciodată egală cu aceea a oamenilor obişnuiţi. Peste complexitatea lui, alcătuită din atâtea antinomii constituţionale, era deci şi un fel de curioasă omogenitate, care imprima vrajă şi dinamism de viaţă în manifestări. De aceea, oricât ar încerca spiritele analitice să pună ordine definitivă şi să găsească sensuri complete în această ţesătură sufletească, dominată de acelaşi suflu al vieţii şi de un acelaşi înţeles al valorii, în toate gesturile pe cari le făcea, credem că destinul lui Nae Ionescu s-ar vădi cel mai apropiat nu într-o expunere pur abstractă, ci într-o „viaţă“, într-un roman, într-o istorie.

Liviu Popp


Adevarul despre operele lui Brancusi

Am aflat de la un doctor de aici, care acum este mort (a murit in 1999) si care a locuit lânga Tg.Jiu. Parintii sai au fost directori la scolile din Tg Jiu: cea de baieti si cea de fete.

Tatal sau, Matei Stoicoiu, a cumparat o casa chiar in Tg.Jiu ca sa fie aproape de scoala.
Intr- o vara, când se plimba prin parcul dela Tg.Jiu l-a intâlnit pe Brâncusi in parc.Ei se cunosteau, caci fusesera colegi in clasele primare.

L-a intrebat de ce a venit, iar el a spus ca a venit ca sa cerceteze locul in parc, unde sa amplaseze niste monumente, care au fost comandate in memoria eroilor din primul razboi mondial.

Apoi Matei i-a spus ca o sa-i faca cunostiinta cu fiul sau, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu.

Astfel ca atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncusi, a ramas impresionat. Traian era suparat când imi povestea cum comunistii au schimbat adevaratele nume ale operelor lui Brâncusi si anume:

Coloana nu  se chema “Coloana infinitului”, ci “Coloana sacrificiului infinit” dat de eroii nostri.

Pe de alta parte, daca numarati modulele din care este alcatuita coloana, veti obtine un numar care reprezinta anul când a fost primul razboi mondial si se termina cu o jumatate din modul, adica reprezinta jumatatea anului respectiv.

Al doilea monument, asa cum l-a conceput Brâncusi, este o masa inconjurata de 12 scaune. Aceasta  nu se chema “Masa tacerii”, ci “Masa apostolilor neamului” (cele 12 scaune), iar in mijloc s-ar afla Iisus Christos (masa).

Al treilea monument arata ca o poarta, dar nici pe departe nu este poarta. Deci, nu se numea “Poarta sarutului”, ci monumentul “Intregirii neamului”, deoarece fiecare stâlp este alcatuit din 4 stâlpi uniti sus cu o grinda. Sarutul mai inseamna si unitate. Deci acestea reprezinta 8 regiuni care trebuiau sa se alipeasca patriei mame, România.

Trebuie sa stie lumea ca Brâncusi a fost un sculptor simbolist. Comunistilor nu le-au placut numele date de Brâncusi, operelor lui. De atunci a ramas asa, iar romanii parca sunt drogati, nu vor sa schimbe nimic.

Doctorul inainte de a muri, mi-a spus sa transmit in tara aceste lucruri pe care el le stia perfect.
Cu stima, Liviu Popp

Mesaj primit cu rugamintea de a-l da mai departe!
Caldura sufleteasca, lumina si iubire – Constantin


Sistemul poetic Astalos

Deodată mitul boem bucureştean (35 de ani) şi cel  - jumătatea symbolon-ului - parizian (alţi 35 de ani) cu numele lui George(s) Astalos se materializează într-un sistem poetic bibliofil, o arhitectură de baladă-cântec sub cupola comediei, un autodafe în ţepe gata inflamabile. Cartierul copilăriei îi salută, in spe, versul curgând tot pe sub podul Mirabeau, împreună cu al lui Apollinaire. Parcă s-ar insinua o caligrafie brâncuşian-claudeliană peste transparenţa scrisei pietre tombale a Vameşului. N-o mai fi răsunând nici Valea Plângerii, nici critica, dar exegetul există, Alain Vuillemin. Ţări şi teatre, însăşi provincia noastră („singura ei şansă e valoarea”) îl jucară şi spre aducerea de cronici, altă istorie plină de semnături euro-americane. Noroc cu traducerea în ţigăneşte şi recitalurile în puşcării. Pe la televiziune, iar, cu Vasile Mihalcea, curând şi cu Mircea Cărtărescu. Ne bucurăm mai mulţi de Bucureşti, oricum, până-n Hotarele şi Străuleşti 2. Ecce Tâmplarul!
I-o fi părut periferie păstrătoare de limbă românească pe acolo Parisul, dar ce francofonie îl aduce - ori dor de Pâcă, de Ahoe, cu Alexandru Penciu, între poezie şi rugby – să-şi (re)facă din Bucureşti un oraş-banlieu al (româno-)francezei? O operă, în fine la vedere, belvedere, leac la franco(-româno)fobie, la ego şi latrie. Paris/1992, „A la rencontre de la poesie”, retipărit bibliofil la Bucureşti/2006, postfaţă la rhetoriques/interdits en roumanie 1958/1989: „Effectivement, c’est en France que mes obessions s’ordonnerent et qu’elles s’organiserent en systeme poetique.” Să-şi fi căutând sistemul rămas ori tradus în franceză haosul originar de acasă, ca spre o recunoaştere neverosimilă?  Să năzărească, via obsesia apei, căpitanul Nemo, spate-n spate cu le vieu capitain al lui Baudelaire?
Până să ne fi citit, en gros, dramaturgul, editura Capitol i s-a dedicat, în exclusivitate, publicând în 2004, trilogii parablagiene, post-arghezian-pariziene, le francais du Danube – în fapt un Astalos geamăn lui Apostu, muzical-sculptural, autotradus-original:

            SATIRES EXPRESS / Comedies
                        Cambriolage a sec
                        Chaussures de dames
                        Les bonnes odeurs
            L’INSOUMISSION 7Reveries sceniques
                        Une priere de trop
                        Parole de sable
La pomme
            HISORIKON / theatre punctuel
                        L’echafaud
Robespierre
Napoleon
            DRACULA ET SES DOUBLES / Theatre historique
                        Le vrai visage de Dracula
Le bal du cimitiere
Coup de sifflet
            LES ANGES DU POUVOIR / Thetre de l’intrusion
                        Notre the cotidien
                        L’apotheose du vide
                        La pancarte
            SANS ISSUE / Theatre de l’alienation
                        Qu’allons nous faire sans Willi
                        Mademoiselle Helsinka
                        Le Puits
            L’AMPREINTE DE L’EXIL / Theatre politique
                        Caviar vodka et bye bye
                        Le sel de l’exil
                        Retour au bercail
Astfel de titluri, câte trei, hai-ku, în derulare de boul de neige, (pro)creează partea (leului) teatrală din sistemul poetic Astalos. Cum însuşi lui Balzac i s-a revelat, în conversaţie cu sora sa, că opera i se va universaliza deodată strânsă într-o comedie umană. Triadice empatic sunt şi

UTOPIES/Essais

            A la rencontre de l’argot
            La vocation de la poesie a l’ere de la technologie
            La pluridimensionalite du theatre
În 2006, Editura Capitol publică HERR HAUPTMAN/autofiction romanesque. Tot în acest an apar cinci volume de poezie, cronologie a sistemului poetic Astalos:

            BLUE JEANS/Poemes
                        symbole mineur d’une frustraion majeure
                        reves d’un jeune indomtable
                        poemes 1950/1960
            RHRTORIQUES
                        interdites en roumanie 1958/1989
                        poemes 1958/1968
            AQUA MATER
                        poemes /bucarest 1968 / paris 1973
            SYMETRIES
                        Poemes / bucarest 1985 / paris 1999
            THALIA SONGS
                        ballades / theatre
Dintru început - Stigmate bleu (finalul poemului:)

Regadez-vous dans la glace
 et vous verrez
de quoi vouz avez


L’AIR

visele-simbol-frustrare mai ţin de Dumnezeu – „Dieu lui-meme voulait la poesie” -, de părinţi şi artişti (reverend pere Franz Astalosh, mon pere Gustav Astalosh, sculpteur Alexandre Calder). Retoricele-rugby-bordel se se redeseanează cu singaporenii văzuţi de Ahoe-Astalos. Reajuns Thales – „le systeme poetique dans aqua mater” (Alain Vuillemin) –

prenons la route
des grandes migrations
exode sublime
vers d’autres riviers

en quete

DE POISSONS ESSENTIELS

Simetriile alegorice, aliniate dreapta, spre inedite, „mon atavism”, mereu ilustrate în canon, în balans, cu greu se pot cita, destructura,delettra, ca şi cum poezia lui Astalos, înainte de a fi teatru-baladă, poate autosacramental, poate get-beget politic, ar fi sculptură, oricum arborată între Apostu şi Tudor George, în versiunea aceasta baroc-bibliofilă, fie ea şi intermediară spre Pleiade...


UNE TERRE

pour aimer
et une terre pour hair

une terre pour mourir
et une terre pour veiller

aimer de longs silences
hair de plombs
mourir d’inacheve
de ventre plein impunement


RENAITRE

Beţia franc-eufonică a baladei – La ballade d’un bal etrange – paradează, într-un guignol-Astalos, dezvelitori de statui, soldatul necunoascut, vânzătorul de încălţări, un şarpe din deşert, o femeie din deşert, Dracula şi Draculina, un asasin bănuit, tot întru exil-Paris, în ureche cu Villon şi Mioriţa-Meşterul:

Il etait une foi / la legende d’un roi
Roi haut en couleurs / nomme l’Empaleur
*
Qu’un serpant qui danse
*
Paris Paris la ville des villes
Paris mon beaux pays d’exil
*
Chez Take Ianke et Kader
Qu’on boive un verre qu’on boive un verre
*
Pâcă Ionesco Vlad des sans faille
Apostu Roman Ahoe-le-vrai

Am ajuns la Auto sonnet / a ma propre memoire...
Il arrosa ses potes de vrai portraits

George Anca














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu