O vindecare minunată

O vindecare minunată făcută de Maica Domnului

  Sfântul Nicolae Velimirovici 

  

Îmi scrieţi cu entuziasm cum vi s-a arătat Maica Domnului şi cum v-aţi îndreptat acum pe calea de nădejdea credinţei. Fetiţa dumneavoastră zăcea cu febră puternică. Aţi convocat un consiliu de doctori. Aceştia au examinat-o pe fată şi s-au retras ca să se sfătuiască. Dumneavoastră trăgeaţi cu urechea, înfiorată, la convorbirea lor. Unul dintre ei a spus că ar fi salvator dacă bolnava ar transpira. Ceilalţi considerau că este prea târziu. De deznădejde, vă frângeaţi mâinile şi plângeaţi.

Deasupra patului copilei atârna icoana Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Până atunci priveaţi acea icoană mai mult ca pe o podoabă, decât ca pe ceva de trebuinţă casei, însă în acel ceas al deznădejdii aţi îngenuncheat dintr-o dată înaintea icoanei şi, cu glasul sugrumat de plâns, aţi strigat către Născătoarea de Dumnezeu: „O, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, tu vezi durerea mea! Tu ştii, Mamă a mamelor, cum e să ai un singur copil şi să îl pierzi. Şi tu L-ai văzut pe singurul tău Copil pe cruce. Mă rog ţie, milostiveşte-te de mine, păcătoasa, şi ajută-mi. Numai la tine nădăjduiesc acum. S-a terminat cu nădejdea mea în oameni. Lumea întreagă nu poate să-mi ajute. Numai tu, tu, scumpă Născătoare de Dumnezeu, poţi dacă vrei. Oare o singură mamă amărâtă ai mângâiat tu? Mângâie-mă şi pe mine, o, Sfântă Precistă!”.

După îndelungă rugă şi suspinare, aţi privit la icoană - şi aţi văzut lacrimi în ochii Născătoarei de Dumnezeu. La scurtă vreme după aceea, v-aţi dus la fiica dumneavoastră şi, iată, era tot o apă de transpiraţie! În dimineaţa următoare, s-a ridicat şi a mâncat şi, în scurt timp, s-a însănătoşit deplin.

Mulţumiri Sfintei Născătoare de Dumnezeu! Mulţumiri şi dumneavoastră pentru această înştiinţare. Credinţa noastră este întemeiată pe experienţă, nu pe cugetările şi teoriile din capul propriu. Şi pentru mine această trăire a dumneavoastră este deosebit de preţioasă.

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 134-135)

 ~o~

Minunea prin care Maica Domnului a cerut o cruce de lemn

Un paraclisier, cu numele Gheorghe, al bisericii celei din nou zidită din Tikhvin, era un bărbat cu viaţă curată, cucernic şi plăcut lui Dumnezeu. Acela, împlinindu-şi datoria după porunca primită, se întorcea la biserică în ziua dinaintea Praznicului.

El fiind departe de biserică, cale de trei stadii în pustie, a simţit un miros plăcut, de tămâie şi aromate mirositoare ‒ darul Sfântului Duh, prin venirea sa de faţă, a umplut acel loc de mireasmă ‒, căci avea să se arate aici însăşi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pe când Gheorghe mergea şi cugeta în sine de unde ar putea să vină, în acea pustie, o mireasmă atât de plăcută, deodată a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu stând pe o ramură de brad şi strălucind cu lumină negrăită, ţinând în mâna dreaptă un toiag roşu, în care părea că se sprijină. Înaintea ei se afla un bărbat luminos, îmbrăcat în haine arhiereşti, împodobit cu cărunteţe, care după chip semăna a fi Sfântul Ierarh Nicolae.

Văzând paraclisierul acea minunată arătare, s-a cuprins de frică şi spaimă şi a căzut la pământ ca un mort. Arhiereul cel ce stătea înaintea Născătoarei de Dumnezeu, apropiindu-se de el, l-a atins și i-a zis: „Scoală-te, nu te teme!”. Iar el, cu cutremur şi cu spaimă, s-a sculat în genunchi şi, având mâinile la piept, privea la ceea ce se vedea. 

Atunci Preacurata Fecioară ce şedea pe ramură, i-a zis: „Omule, ducându-te la biserică, să spui Preoţilor şi oamenilor să nu pună crucea de fier, pe care vor s-o pună pe biserica mea, ci să pună o cruce de lemn; pentru că aşa am voit eu”. Paraclisierul, luând puţină îndrăzneală, a zis, cu frică: „Doamnă şi Stăpâna mea, nu mă vor crede pe mine”. La aceasta, arhiereul i-a răspuns: „Când nu te vor crede, atunci va fi semn de încredinţare!”. După cuvântul acesta, Preacurata Fecioară care s-a arătat și arhiereul cel ce stătea înaintea ei s-au făcut nevăzuţi.

Atunci paraclisierul a înţeles că arătarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este adevărată, iar arhiereul care s-a arătat împreună cu ea este marele arhiereu făcător de minuni, Nicolae. Îngenunchind încă o dată în locul acela, a înălţat rugăcini de mulţumire lui Dumnezeu, pentru că s-a învrednicit de acea vedere preaslăvită. 

Mergând la biserică, a spus preoţilor şi oamenilor cele pe care le-a văzut şi auzit; dar aceia nu l-au crezut, ci au poruncit lucrătorilor să pună pe biserică crucea de fier. Când unul dintre acei lucrători, după porunca preoţilor, a luat crucea de fier şi s-a suit cu ea pe biserică şi a început să o aşeze, deodată s-a pornit un vânt tare cu vifor mare, iar pe omul cu crucea de fier, apucându-l cineva nevăzut, ca şi cu mâinile, l-a pus pe pământ nevătămat, ca şi cum s-ar fi coborât singur cu picioarele lui.

Atunci preoţii şi oamenii, văzând acea minune, s-au temut şi au crezut cuvintele paraclisierului, preamărind pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi au fericit pe marele făcător de minuni Nicolae. Apoi, îndată făcând o cruce de lemn, au pus-o pe biserică şi au prăznuit cu bucurie ziua sfinţirii bisericii, împreună cu Praznicul Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Și se săvârșeau atunci multe minuni, din acea Icoană făcătoare de minuni a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, dându-se tămăduire celor cuprinşi de boli, dar nu numai atunci, ci şi după aceea.

După sfinţirea bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Tikhvin, tot poporul s-a dus acolo unde plăcutul lui Dumnezeu, paraclisierul Gheorghe, a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pe făcătorul de minuni Nicolae, şi rugându-se, au zidit o casă de rugăciuni în numele Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni; iar din ramura aceea pe care a stat Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, au făcut o Cruce şi au pus-o în casa de rugăciuni, pentru închinare, poporului cel binecredincios ce venea acolo.

Toate acestea s-au făcut pentru neuitata pomenire a celor de pe urmă despre arătarea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi a Ierarhului Nicolae. Multe minuni se făceau acolo, ca și în biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, spre slava Domnului şi spre folosul oamenilor celor credincioşi.

(Protosinghel Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2001, p. 393)

 ~o~

Bebelușul născut prematur, salvat prin mijlocirea Sfintei Parascheva

30 Iulie 2016

După o sarcină foarte dificilă, fiul meu s-a născut prematur (8 luni). Ca şi cum aceasta nu ar fi fost de-ajuns, copilul s-a născut cu foarte multe probleme: hipoxie (lipsă de oxigen), detresă respiratorie (din cauza dezvoltării insuficiente a plămânilor), tahicardie, suflu sistolic.

Medicii erau foarte reticenţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale bebeluşului. Din cuvintele şi gesturile lor îmi puteam da seama că erau neputincioşi. Grăitor în acest sens este îndemnul pe care medicul neonatolog l-a adresat familiei mele de a se ruga pentru mine şi pentru copil; situaţia era dramatică. Familie, medici ‒ eram cu toţii cuprinşi de dis­perare. Dar Dumnezeu a vrut să-Şi arate din nou iubirea Sa nemăr­ginită faţă de oameni.

Mama mea, care are foarte mare evlavie la Cuvioasa Parascheva (în familia noastră acest nume este o tradiţie, numele mamei şi al uneia dintre surorile mele fiind Parascheva), a luat hăinuţele cumpărate din timp pentru noul-născut şi a mers cu ele la Mitropolie. S-a rugat cu lacrimi la Cuvioasa Parascheva, pentru însănătoşirea pruncului şi a pus hăinuţele pe racla cu moaştele Sfintei. Apoi s-a grăbit cu ele la spital şi a îmbrăcat copilul muribund cu ele. A treia zi de la naştere, copilul a început să-şi revină. Suntem recu­noscători pentru ajutorul dat nouă de Mântuitorul Hristos, Care pu­rurea lucrează minuni prin sfinţii Săi. (Gabriela R., 33 ani, Iaşi)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011)

 ~O~

Să ne mulțumim cu puțin

Gheronda, vremea aceasta este stăpânită mai ales de problematica economică. Toţi vrem să înmulţim cumva veniturile familiei, iar când izbutim, ne dăm seama din nou că nu ne ajung. Problemele de factură economică vor rămâne, până la urmă, mereu fără dezlegare.

Arhimandritul Epifanie: Avem probleme economice pentru că sântem nesătui. Dacă am fi mulţumiţi cu puţin, nu ar exista o astfel de problemă. Lăcomia dă naştere unei situaţii economice fără de ieşire. Nu ne ajung cele pe care le avem. Vrem tot mai multe. Ce altă rezolvare mai bună poate fi pentru chestiunea economică, decât îndestularea cu puţin?

Cândva un vultur, spune povestea, a văzut plutind aproape de cascada Niagara leşul unui animal. S-a aruncat asupra lui şi a început să mănânce cu nesaţ. Pe măsură ce mânca, se apropia de căderea de apă. La un moment dat, a băgat de seamă primejdia. A încercat să zboare… Apa era însă îngheţată, ghearele îi îngheţaseră şi ele, devenind una cu mortăciunea. Cascada l-a tras şi l-a înecat. Din lăcomie să mănânce ceva mai mult, şi-a pierdut viaţa.

Vânăm sau urmărim să punem mâna, de regulă, pe ce ni se pare mai mult. Însă Domnul nostru ne-a prevenit: „Vedeţi şi vă feriţi de lăcomie; că viaţa cuiva nu stă în prisosul din avuţiile sale.” (Lc. 12:15) Viaţa omului nu depinde de multe din cele ce sânt. Să învăţăm să ne mulţumim cu puţin, după cuvântul Apostolului: „Ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea îndestulaţi să fim.” (I Tim. 6:8)

Doar doi metri de pământ vor fi de trebuinţă la sfârşitul fiecăruia dintre noi. Şi, chiar de ar fi cineva bogat, puternic şi frumos, ce va câştiga mai mult de cei doi metri de pământ? În cel mai bun caz, îi vor face un mormânt impunător. Acesta îi va fi câştigul!

Creştinismul nu numai că nu face pagubă economiei, ci, dimpotrivă, oferă cea mai bună rezolvare. Dacă toţi oamenii ar asculta ce spune Apostolul Pavel şi s’ar mărgini la cele de neapărată trebuinţă, fără să-şi dorească o grămadă de lucruri prisositoare, nu ar mai fi probleme economice. Cea mai bună rezolvare o dă cuvântul Scripturii. Să ne îndestulăm cu cele de neapărată trebuinţă.

Astăzi vrem, dacă este cu putinţă, să avem casă cu piscină în curte şi zeci de feluri de mâncăruri, atunci când se organizează câte o masă festivă. De ce ne dorim astfel de lucruri? Această risipă de bani pentru lucruri de prisos, în clipa când alţi oameni flămânzesc, este un mare păcat. Însă mai este vorba şi de o risipă de timp, pe care l-am putea aloca pentru ceva mai bun – cercetarea unor cărţi duhovniceşti, vizitarea unui om bolnav, orice altceva plăcut lui Dumnezeu. Sânt atâtea lucruri pe care le-am putea face, iar banii economisiţi (fireşte, prin evitarea unor risipe fără noimă) îi vom da celor aflaţi în situaţia de a nu-şi putea acoperi nevoile elementare ale vieţii.

Extras din Ahimandritul Epifanie Theodoropulos, Toata viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, editura Predania, Bucureşti, 2010

 

Sursa:

Pr. Alexandru Stanciulescu Barda