miercuri, 24 august 2016

Vă daţi seama ce înseamnă preoţia!






Am confundat egoismul cu demnitatea. Altceva este demnitatea și altceva egoismul. 

Egoismul vrea să devenim noi centrul lumii, toți să vorbească despre noi și să se minuneze de noi, să ne adore. Am întâlnit oameni care s-au distrus din pricina egoismului lor.

Și, ca să nu se strice imaginea lor exterioară, iau psiho-medicamente. Preferă înjosirea trupului lor, moartea sufletului lor, numai să nu se strice imaginea lor exterioară. Și sunt atât de egoiști, încât nici pe Dumnezeu nu acceptă să-L roage pentru a-i izbăvi de la distrugerea care i-a cuprins. Egoism bolnăvicios, aducător de moarte!

Din pricina egoismului a fost izgonit omul din Rai, egoismul este rădăcina multor rele, ce nu ne lasă să sporim în viața noastră duhovnicească. Egoismul și mândria ne fac față de Dumnezeu vrăjmași ai Săi, pentru că Sfânta Scriptură este limpede când zice că „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă”.

Oamenii însă care-L au în sufletul lor pe Dumnezeu, folosesc egoismul pentru folosul lor. Și au puterea dumnezeiască să transforme egoismul în demnitate. În timp ce alții preferă să fie târâți de egoism, decât să ceară mila lui Dumnezeu. Nefericirea și singurătatea sufletului lor în toată grozăvia lor!

Fragment din cartea Monahiei Porfiria – Ascultă-mă! ce va apărea în curând la Editura Evanghelismos.





Eram prin anii ’50-’53 spiritualul Seminarului de la Neamţ, singurul seminar monahal din ţară. Aveam 35 de diaconi elevi. Şi am slujit Sfânta Liturghie împreună cu un diacon mai în vârstă decât ceilalţi. 

Diaconul, tocmai în momentul în care ţineam predică – că eram obligaţi să le ţinem un cuvânt de zece minute, în care le vorbeam despre Sfintele Taine, care se pot arăta în chip de pâine şi în chip de carne sau în chip de prunc – , consuma Sfintele şi gândea: „Ce, o fi chiar aşa cum spune părintele?” Şi i s-a umplut gura de sânge şi carne în loc de pâine. Şi i-a căzut potirul pe Proscomidier şi el a căzut jos. Eu am crezut că s-a îmbolnăvit. Eram la o jumătate de metru de uşa altarului. S-a îndoit. Vă închipuiţi, dragii mei! Vedeţi, nu trăia în credinţă. „N-o fi chiar aşa cum spune părintele…!” Dar pentru care motiv te pregăteşti tu pentru preoţie?

De două ori s-a întâmplat în viaţa mea. Odată la Sihăstria şi odată acum, la Neamţ. 

Dragii mei, să ştiţi şi lucrul acesta. Dumnezeu a creat cele mai grozave lucruri! A creat o femeie distinsă, care a născut pe Hristos, şi a creat preoţia, care-L aduce pe Dumnezeu din cer să-L nască pe Sfânta Masă!

Vă daţi seama ce înseamnă preoţia! Nu faceţi deosebire între duhovnicul cutare şi duhovnicul cutare. Orice duhovnic are putere să te dezlege. Nu te dezleagă vrednicia lui, ci te dezleagă harul lui Dumnezeu din el. A dat Dumnezeu putinţa aceasta preotului, să ne dezlege de păcatele noastre, căderi grozav de grele, şi le dezleagă pentru totdeauna.

Vă dați seama ce posibilități are omul să se mântuiască? Indiferent cum, un duhovnic trebuie să știe și să fie fericit când i se spun păcate grele, pentru că salvează un om din adânc de ape. Și nu-l mai ceartă de ce este ud. Bine că l-a scos din apă.

Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria



Sursa:
Pr Alexandru Stanciulescu Barda






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu