joi, 18 august 2016

Ziua Limbii Române






COMUNICAT DE PRESĂ



Ziua Limbii Române, sărbătorită în Sudul Basarabiei printr-un concert susținut de Veta Biriș


    În data de 31 august 2016, Ziua Limbii Române va fi sărbătorită la Ismail (Ucraina) de românii din regiunea Odesa, printr-un concert susținut de Veta Biriș și taraful său.
    Evenimentul va avea loc pe scena Palatului de Cultură „Taras Șevcenko" din localitate, la ora 19.00 și este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Granițelor. Intrarea este liberă.
    Repertoriul Vetei Biriș cuprinde o paletă largă de folclor, de la dramatismul și sobrietatea cântecelor populare de jale, cătănie sau înstrăinare până la vioiciunea și dinamismul de pe Valea Târnavelor, multe dintre cântece fiind culese chiar de interpretă din satul unde locuiește și din satele din jur.
   În 2004, solista a fost decorată de președintele Românei cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D - Arta Spectacolului, în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului".
   Iubesc România, nu doar pentru că aici m-am născut şi mi-am împlinit viaţa şi cariera, dar şi pentru că e singura ţara în care se cântă doina şi dorul. Aşa cum îi, bine rău în ţara asta, niciodată nu m-am gândit să plec din ea. Sunt o patrioată ardeleancă de modă veche", care-şi iubeşte până la sacrificiu neamul şi obârşia." - Veta Biriș
     Cu același prilej, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe va oferi, cu titlu gratuit, 200 de exemplare din volumul Albinuța de Grigore Vieru și manuale elevilor a 16 școli din regiunea Odesa, în special celor din clasele primare cu predare în limba română.
      Partener în organizarea manifestării este Asociația Național-Culturală a Românilor din Regiunea Odesa „Basarabia".


   
17 august  2016
Departamentul de Comunicare,
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Afacerilor Externe
Telefon   004 021 310 26 98,
Fax         004 021 310 15 36
Email  comunicare@ieh.ro şi office@ieh.ro


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu