joi, 21 septembrie 2017

JSFL Alumni at TIFF!



















O partitură misterioasă







O partitură misterioasă


Aruncate-n întinsul zării, în albastrul cel mai dens,
chihlimbarul asfințitului mistuie
cioburile serii parfumate
ce se resfiră delicat
și tâmpla de neliniști grave
ți-o culci pe lama tăioasă a gândurilor.

Secundele ceasului universal trec peste toate
și peste anii tăi. Nu e, oare, târziu?
Ceea ce ai adus a fost, doar, liniștea.
Visul estompează cromatica în limpezimi de ape.
Poate că doar îl respiri, întrebându-te
ce ai făcut, ce faci și ce vei face.
Nu te-ai descifrat îndeajuns.

Un cutremur ți s-a declanșat în adâncuri.
Doamne, ce derulare fantastică!
Nemărginirea după care tânjeai,
nemărginire ce stătea în tine.
Da, sunt emoții, uimiri, întrebări
ce pătrund adânc - e însăși fericirea înflorită!

Din bezna ta, prin ploi de lacrimi,
prin doruri desculțe, prin caldele ispite,
în rugăciune,
un curcubeu se arcuiește.

La marginea uitării, o fată în verde îți aprinde steaua.
La marginea gândului, o fată cu ochii migdalați
și buzele de rodii coapte îți arată
parcul unei nostalgii,
pentru că mugurii zilelor
și, chiar, ale nopților
ți s-au transformat în poeme.
Tumultul renaște, iubirea îți palpită
și visul, printre suspine, abia acum se-ntoarce.
În spatele lor rămâne asfințitul.

Cu poza ei, luminată de soarele zilei
și o temperatură a cuvintelor,
te-ai ascuns în liniștea albă dintre cuvinte,
revii acum în anii candizi,
în literele anotimpurilor,
în surâsul copilului surprins,
uneori discret,
uneori plin de neliniști,
în praful aurit de pe aripile de fluturi,
în sevele călătoare, precum fluviile,
ale unui cer de gânduri,
în urmele pașilor din iarba verde și deasă,
în frunzele multicolore ale unei toamne
și-n florile unei primăveri de neuitat.

Acolo ești într-un templu.
Vrei să te purifici și vrei să afli ce e cu sufletul tău.
Auzi șoapte care te înalță,
nu știi de unde vin, nu știi unde se duc.
Aștepți să vezi o zână, o zeiță,
dar o auzi pe ea, fata cu ochii migdalați,
citindu-ți, în urechi, un poem
și amintindu-ți
că, în lume,
există iubire, mai ales iubire.


IRINA LUCIA MIHALCA
20 septembrie 2017





Comportamentul lor e mizerabil!






Comportamentul lor e mizerabil!
Maria Diana Popescu

Furtuna din Banat, care a lăsat în urmă morţi şi răniţi, a stîrnit reacţii cinice din partea premierului Tudose: „Cu natura nu te pui, asta e, ce vreţi să dăm legi să nu mai bată vîntul? Întrebaţi-l pe Robu de ce a picat peste un om semnul cu «Bine aţi venit la Timişoara», inaugurat de el?" La fel de cinic a fost şi Tăriceanu, cu ani in urmă, şi tot la inundaţiile din Banat: „ce vreţi doamnă, să vă construiesc hoteluri?". Comportamentul lor e mizerabil! După o astfel de tragedie, care a lovit din senin, nu spui „asta e"! Porumbeii scăpaţi din gură de fistichiul premier, în urma devastatoarelor furtuni, care au provocat pierderi de vieţi omeneşti şi au lăsat în urmă zeci de răniţi, vorbesc de la sine despre caracterul său. Bunăoară, o lege împotriva vîntului ar fi absurdă, Vântu e deja după gratii, dar ca premier, în mijlocul unei tragedii, nu-ţi poţi permite să fii miştocar, destul e el cătrănit tot timpul! Dar de prevenire a dezastrelor, to'arăşe Hagi Tudose, to'arăşe Arafat, aţi auzit! Ce s-ar întîmpla, Doamne fereşte, în cazul unui cutremur devastator?

A.N.M. cunoştea situaţia generată de furtuni, cu puţin timp înainte, în Ungaria, Serbia şi Croaţia, deci, trebuia să-şi trimită purtătorii de profeţii în mass-media video şi audio, să aducă la cunoştinţă că din aer vine un dezastru pe uscat, astfel, oamenii nu ar mai fi frecventat la orele estimate, locurile publice. Termenul de cod portocaliu folosit de meteorologi n-a fost edificator, cu atît mai mult, cu cît intensitatea furtunilor şi uraganelor poate fi prevăzută şi anunţată cu mult timp înainte. To'arăşe Hagi Tudose, societatea românească şi-a pierdut reperele valorice şi încrederea în instituţiile statului şi din cauza unor neaveniţi ca dumneata! Voi, ăştia de la vîrf, aţi devenit conştienţi de nulitatea demersurilor voastre, dar îi daţi înainte cu trăiască politica, pentru lefurile voastre uriaşe! Voi sînteţi interesaţi să exploataţi, în interesul vostru şi la dispoziţia Înaltelor Porţi Străine, fertila dezagregare a ordinii interne din ţara noastră!

Nenorocirea din Vest-ul ţării a dat un respiro corupţilor din binom , în special, Codruţei Koveşi şi a readus în discuţie faptul că, în România Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în frunte cu Raed Arafat, trag mîţa de coadă, că nu există un sistem de alertare a populaţiei în cazul unor dezastre, deşi autorităţile promit acest lucru de luni bune. Iohannis cere explicaţii guvernului, dar nu-l trage de mînecă pe Arafat! Nu stă în puterea politicienilor să oprească intemperiile naturii şi nici nu putem spune cine se face vinovat pentru victimele făcute de furtuna extremă, însă, în mijlocul unor astfel de tragedii, declaraţiile cinice şi hazardate ale lui Tudose şi mesajele prin SMS ale lui Iohannis sînt condamnabile şi revoltătoare. Cînd pe 19 septembrie s-a produs un devastator cutremur în Mexic, preşedintele lor, Enrique Pena Nieto se afla în avion, mergea să viziteze locurile distruse de precedentul cutremur din 9 septembrie, dar, la aflarea veştii s-a întors din drum, ca să fie în mijlocul cetăţenilor afectaţi. Dacă Hagi Tudose vorbea gura fără el, Iohannis, arătîndu-se cu lacrimi de crocodil şi înfuriat pe guvern, dădea mesaje din avion, îşi continua triumfal drumul spre "prietenii-colonialişti" din SUA, umbla la procedee şi tehnici literare de scriere, precum personificări şi metafore cu pretenţii filosofale: „Pasarea responsabilităţii între diversele structuri ale statului nu salvează vieţi". Vedeţi în cazul furtunii nu s-a mai potrivit lozinca aceea vestită a sa, „corupţia ucide" şi a dat-o cu „pasărea responsabilităţii", pusă pe gard de Puşcalău, că pe el nu-l duce mintea la însăilări lirice. Sau, ştiu eu, mîine-poimîine vom citi fraza asta moţată, stupoare, nu cu mirare, într-o carte a sa de poeme. Că doar asta-i mai lipsea! Normal ar fi fost să-şi anuleze vizita în S.U.A. şi să fie în mijlocul dezastrului.

Iohannis a prins slăbiciunea cetăţenilor români şi, prin tot felul de abuzuri şi gafe, başca, fraude vechi nepedepsite, nu face decît să-i umilească. Iohannis a reuşit să întoarcă societatea românească fix cu fundu-n sus. Tentaţia excursiilor şi sfidarea, nici vorbă să fie stopate. Cu o populaţie în scădere, cu puşcării pline cu panacodari de cartiere (unde trebuia să zacă oamenii lui Condrea din servicii său din Hexi, criminalii care a luat mai multe vieţi cu dezinfectantul contrafăcut, procurorii care au măsluit dosare cu complicitatea handbalistei, chiar, ea, şefa corupţilor şi Coldea, dat în gît de prietenul Ghiţă Iscarioteanul), cu spitale ca în secolul al XIX-lea, cu interlopi la vedere în politică şi justiţie, cu cel mai mare nivel de sărăcie din Europa, cu sate întregi şi mii de gospodării neelectrificate, mutulică de la Cotroceni a prin grai. A scos capul din baltă şi măcăne, jucîndu-se cu viitorul românilor. Iohannis a promis că va face totul posibilul să destrame coaliţia de guvernare şi să pună pesedeul pe fugă, dar n-a reuşit fiind prea mult plecat în vacanţă, şi prea ocupat cu navetele la şi de la Sibiu pe banii statului.

La început, timid, bîlbîit, mut, incult, incultura îi dă şi acum pe dinafară, acum e cuprins de fojgăială, încurajat de bătaia plină de interes a lui Trump pe umăr, dar fără a fi sesizat „miştocăreala" Marelui Blond pe seama sa. De două ori pe săptamîna, 9 maşini şi peste zece gărzi de corp dau din sirene, girofaruri şi încalcă legile de circulaţie, pentru a-l duce la nevastă, la Sibiu. Alaiul din convoi este cazat la cel mai bun hotel, masă asigurată, plus dublu salariului, pentru ore suplimentare, în timp ce mii de copii români adorm nemîncaţi! Dacă tot se arată frămîntat de problemele României, să facă economii. Să meargă cu trenul, o dată, pe lună la nevastă. Ar costa mai puţin şi n-ar mai bloca drumurile.

Iohannis are tot mai des reacţii adverse, în ultima vreme, iar asta înseamnă că funcţionează fix ca predecesorul Băsescu, şi poate să dea în cap, cu orice prilej guvernului. Nu că guvernul ar fi de leac, dar a mai mişcat pe ici-colo cîte o creştere. Adică, Iohannis nu e ca şi, ci, chiar şi mai şi. Bucuraţi-vă! Avem un preşedinte excursionist, scos din jobenul pe care scrie „Feisbook". Instigator, anticonstituţional ieşit în stradă la îndemnuri insurecţionale, cercetat penal şi achitat la ordin, dezbinator, anarhist, posesor al celor mai sinistre rateuri de inteligenţă. Un preşedinte leit „Goagăl", interesat de România doar în măsura în care străinii o vor în sacul lor! Sincer vă spun, fără acest inamic, viaţa românilor ar fi şi mai pustie!









Căutând după mere 8






Căutând după mere 8

Se îngâna ziua cu noaptea şi-n sat era neobişnuit, o îngrămădire de cocioabe, parcă am fi-n alt sat unde n-a pătruns civilizația cu electrificarea (în această aşezare se strecura tiptil cu paşi de felină şi necitându-i-se bine trăsăturile, că nici luna nu răsărise, ca la lumina ei să desluşeşti cine-i arătarea (cineva zise misterios, c-ar fi Miron Radu Paraschivescu, cel care scrise inspirat de realitate plin de vână: "CÂNTECE ȚIGĂNEŞTI"), că se îndrăgostise foc de Rozalba, o țigăncuşă foarte frumoasă, dar o putea avea pe ascuns, ca să nu dea ochii cu Rică şi să dea de dracu.

...şi noi prucii lui Dragomir ne furişam pe sub nasul paznicului neobservați nu pentru al vedea pe tata afişat pe panoul de onoare printre mucitorii fruntaşi, ci să-l vedem pe el în persoană murluit, mânjiit pe față de cărbuni şi de ghips, ca şi cu făină nulaş de lux albă, să-l vedem lucrând cu ajutorul ce-avea, ca fochist să întrețină focul şi ca să ne urce prin podul fabricii ca să vedem enormele cazane unde era pusă piatra albă adusă de la cariera de piatră de la Leghia fie cu funicularul, coşercile, fie cu basculantele Tatra şi-n fabrică se concasa, măcina în concasor în moară făcând-o materie primă după ce era procesată în acele cuptoare cu cazane care ne minuna pe noi puştii din curtea "Rapidului", dar cu mine şi Mircea mai venea şi sora Marioara, oficial tot o Maria, care sărea şi ea gardul, ca un praşcău, fițingău, răpăguşul, feceorescul, sub grumazul ceterii şi tata la vederea noastră se bucura, bucuria i se putea citi pe față şi mai uita pentru o secundă, că-i ostenit lucrând 12 ore cu24 liber, chiar dacă ne-arunca blajin vorbele: "voi nu ştiți, că n-aveți voie sâ veniți la mine-n fabrică, n-aveți unde vă juca, nu-i largă curtea blocului ? "(ne cetera el, dar nu părea mânios, supărat, c-am intrat unde nu era pentru copiii).Tata era şi om bun tot numai suflet: lapte şi miere, dar uneori când îi bătea la uşa blocului neajunsurile şi una peste alta făceam ceva, mai scotea cureaua din nădragi, cioareci, pantalonii de pufoică şi ne beştelea, lovea, cum a lovit-o popa care chipurile născocise, inventase, anume s-o snopească în bătaie pe Smarandița cu sfântu Nicolae pe Calu'Bălan, că pe bădița Vasile-l prinseră cu arcanul şi-târâră pentru mulți an la cătane, în cătănie... tata nu era dascal, ci tata şi atunci când bunicu-l ruga să se ție de carte fecioru-su Dragomir, că el nepot de dascal, că nu s-a face popă, dar popă sau nepopă după ce fugise de colectivizare n-ar fi fost rău adeverindu-se, mă: cine are carte, are parte, devine domn, cu servici şi nu trage transpirând din greu la şaibă sau lopată, că s-a schimbat soarta, s-o mai învârtit roata, dar nu să zdrobească pe Horea, pe Cloşca şi pe Crişan sus pe dealul Căpățânii în cetate la Alba, că muncind din greu aveai alt trai mai bun, mai omenesc stând la coadă (aveai cartelă până şi la pâine şi vânzătoarele care mă vedeau înghesuit de oameni în toată firea: mineri de la intrebrinderea minieră de cărbuni "Şorecani", de la Caulină, Şut sau Rapid, vânzătoarele miloase, de omenie, strigau convingător: "ho, că omorți pe pruncul lui Dragomir, lăsați-l să înainteze la casă şi la tejghea"şi parcă eram eliberat dintr-un harapauă, cleşte de caractiță enormă şi puteam răsufla, respira: inspira şi expira şi ne simțeam eliberați de acel tăvălug care într-o zi ne putea turti şi lăsa fără suflare, una cu pământul (lui tata "omul alaînalt", cum era cunoscu mai bine în Aghireş-Fabrici, la tata îi era greu în fabrică fochist, iar nouă pruncilor dacă eram trimişi să stăm la rând la carne şi pentru ce aveam nevoie, chiar la Armin la Aprozar, că şi evreul era stăpân pe propretatea statului şi se povestea, că făcea şi acesta ghisefturi, ca celalți vânzători şi nu conta nația, că era români sau unguri, cu toții se învârteau să mai câştige ceva, nu se lăgădeau, mulțumeau doar cu salarul cuvenit de la stat,



 deşi nu se omorau cu munca, dar aveau carte şi cine are carte parte-şi face şi chiar dacă mergi la un doctor dai, c-alte îți vorbeşte, că eu şi frate-meu Mircea fiind bolnavi, tata le bagă-n buzunar 100 lei, ca medicul să scrie o rețetă kilometrică şi săne spună admirativ: "aveți un tată bun"? Asta o ştiam şi eu şi Mircea fără să ne spună un străin de familie şi casa noastră. Nepoul de dascăl, de învățător, Dragomir, a avut de la cine învăța când nu se încăpățâna, când nu devenea îndărătnic, că nu mai departe trimis pe timp de iarnă în câmp, că nutrețul pentru iosag, animale nu era îndestulător bunica, mamă-sa i-o atras atenția, l-o povățuit, cu vorbe bune, cum lelea Nastasia, fătoia, sfătuia întreg satul deşi în Sâmpetru venise din Dragu, luând-o ne nevastă fătu Ferghete Viorel, dar Dragomir a lăsat-o să zică de fata pădurii, de omul pădurii, de marțolea, dar el nu credea în bazaconii, nici chiar în extraterestri şi nici în Ozn-euri, el considerând, că ajunse ştiința la o treaptă a evoluției şi dezvoltării, nu le ştiu eu, dar alții au pătruns îțelesurile..., sper să vă lămuresc ciudățenia lui Dragomir, că era o îndrăsneală, o cutezanță).


În castel într-o parte erau birouăle fabricii de ghips şi-cealtă parte era biblioteca şi clubul şi cabinetul secretarului de partid Oros, sus la etaj era sală de proiecție filme, unde surprins proiecâtând Şoni, Varga  Alexandru, pentru el filme până a se instala Cimatograful "Ilie Pintilie"  fiind uşurel şi prişpiriu sărise de la etaj fără să i se întâmple ceva cum sărise din apartamentul aflat la primul etaj când părinții îl închiseră în casă, cinematograful era mai încolo de Uzina Electrică (termocetrală funcționând pe cărbunii exploatați de ŞORECANI din Aghireş-Fabrici, Ticu-Colonie, până şi-Tămaşă pe lângă Zimbor) În spate castelul avea o intrare vizibilă pentru noi copiii Aghireşului, unii ştiind toate tainițele, aici avea şi un inginer o cămăruța de locuit (unii şi lucrul acesta îl ştiau, dar înainte ajunge la camera inginerului era un horn enorm, larg, prin care era o cale un fel de fereastră pe care noi copiii, un fel de cireşari de-a lui Constantin Chiriță pătrundeam în podul castelului şi de aici fără a ne descoperii cineva ajungeam pe acoperişul castelului de unde, ca de pe un munte cu  brazii veşnic verzi ni se deschidea panorama cu întreg panoramic al centrului muncitoresc roind cu muncitori: femei şi bărbați îmbrăcați parcă pentru o sărbătoare a muncii, dar noi nu pentru asta ne-am popoțat, cocoțat, sus pe acoperiş Nică-Fără-Frică (Nina Casian) cum n-aş face-o acuma la senectute şi mai ales după Accidentul vascular suferit în ajun de Drogobete, în 23februarie (în acele vremi dacă ar fi bănuit Dragomir cu ce ne învrednicim noi voinicii lui (eu şi Mircea şi nu doar noi doi ar fi sărit, ar fi sărit ca ars la noi cu singura curea ce o avea scoasă direct din pantaloni riscând în fața noastră să-i alunece pantalonii şi să-i ajungă pe genunchi, că sus pe castel pe acoperiş mai sus de creneluri pe țigla acoperişului noi cu săbii meşterite de noi, cum am citit în cărțile lui Alexandru Dumas ori scrise parodic cu iz de istorie, scrise frumos, fascinant de Ioan Dan şi nu numai scrise cu suculență de aventură şi temeritate, cu sabie şi capă, aventuri: de muşchetari şi cavaleri (Cavalerul, Cureirul secret, Cavalerul ordinului Basarab cu Nufărul alb, Cavalerii Golfului...) noi sus pe acoperiş nu stam blând, omeneşte, ci plini de voinicie ne mişcam felin, mişcare plină de nazdrăvănie copilarească, de energie, nergici ne duielam fără a ne gândi că puteam aluneca şi muri în orice clipă, că era o înălțime respectabilă de sus, dar noi cei de o şchiopă nici nu ne gândeam la pericol, nu ne înfricam cu orice, multe pentru fiind flecuri, neimportante, deşi se risca viața cu aşa ceva, că unde s-o văzut copiii cuminți şi babă frumoasă, mai ales că nu aveam la purtător în sufletul nostru nici o grijă lumească, de oameni mari, cum se zicea?




Acasă la bunici, la fătu şi fătoaia în grădină din grădina popii Petru Nicula cădeau mere dintr-um măr rocătinat, mucelean măr la care merele ce cădeau se înțeleseră ca vecinul, cu nănaşul, că sunt ale noastre (deci eu şi Mircea nu mai aveam probleme cu gardul acățându-ne-n el cu cămeşele lungi până la glezne din pânză aspră țesută din cânepa ce semăna fiind mult lucru, că se recolta, usca, se punea la topit în valea Sâmpetrului sau în valea Almaşului şi aveau grijă să nu vină apa mare s-o mâne, apoi se usca, melița în Zdrobalău şi se pieptăna de pozdări, resturi de tulpină, se torcea, urzea şi apoi se nevedea pe război, ca să se țeasă (cămăşile de pânză erau țiitoare, rezistente, la tăvălit, că unde s-o văzut copii şi haine bune şi babe frumoase (din două babe, nu ştiu dacă ştiți, dar se făce din două babe o nevastă ?) sau înspinându-ne-n spinii dați dracului şi ciudați, hărpăreți, să facă să ne doară carnea unde ajunge, să cocă infectând apărând un proces inflamator cu rubor, calor şi dolor (roşeață, căldură şi durere) şi mai era un măr cu mere acre  mari la care îi ziceam păduurețe, care mere erau bune fragede şi fărinnoase şi preuteasa ne da la crăciun, când îi colindam urând să le intre binele în casă pe uşă şi pe ferestră răul înghesuindu-se pe uşă şi pe fereastră afară din casă, Dumnezeu să le dea belşug, roadă, bogată, mult bine şi la anul care vine (şi vorbele bune nu prisoseau niciodată nimănui, eventual vreunui câine care scăpa din lanț cum cel a lui Petrule, Mitru şi Dorica, a Dascalului, m-a prins cu dinții colț alb, Mircea rămânând în drum nemuşcat de şold şi de bucă, mai mare fiindu-mi spaima).

Pavele Ferghete-Ratundeanu









miercuri, 20 septembrie 2017

Emmy Wins for the JSFL Community! The TECHNIQUE™ behind TRANSPARENT...


















TRUPUL NOU





TRUPUL NOU - Sfantul Luca al Crimeei

Semanata în pamânt, îngropata fiind, samânta putrezeste, înceteaza sa mai existe ca samânta, însa din ea va creste ceva mult mai mare, mult mai desavârsit atât ca si complexitate, cât si ca forma. Dumnezeu îi da o noua forma si frumusete si o viata plina de folos si desfatare.
Trupul omenesc este îngropat în pamânt si înceteaza sa mai existe ca trup. Însa din elementele în care s-a descompus, asemenea celulelor semintei de grâu, prin puterea lui Dumnezeu va învia un nou trup, nu unul stricacios, neputincios si fara de vlaga, ci un nou trup duhovnicesc, plin de putere, de nestricaciune si de slava.

Sfantul Luca al Crimeei, Puterea inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 153.



MINCIUNA SI ADEVAR - Cuviosul Bonifatie de la Teofania

Cu toate ca orice mincinos doreste sa ascunda adevarul, nu oricine doreste sa ascunda adevarul e mincinos. Adeseori adevarul este ascuns nu prin amagire, ci doar prin tacere. Asa a facut si Domnul când a zis: „Înca multe am a va spune, însa acum nu le puteti purta” (Ioan 16, 12).

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 108.


Sursa: Pr. ASC