Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie (ΧΙΙ)

Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie (ΧΙΙ

Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie (ΧΙΙ)

Cel smerit orice bine ar face, îl uită îndată. Pe când cel mai mic bine ce i se face, îl socotește foarte mare și simte recunoștință. Nu-l uită niciodată, simte că este nemulțumitor. Există astfel de suflete.

*

Sporire duhovnicească este să nu-și amintească monahul niciun bine de-al său. Ajunge la sensibilitate, uită toate faptele sale bune și spune „n-am făcut nimic bun”.

*

Trebuie să ne rugăm pentru ceilalți cu inima. Un suspin din inimă face cât o rugăciune; chiar cât ore întregi de rugăciune, pot să spun.

*

Să luăm aminte le cele pe care le psalmodiem. Mintea noastră să fie acolo și să nu gândească nimic altceva. Să psalmodiem cu inima. Dacă psalmodiați cu inima voastră, precum și cu gura, bine va fi. Să luați aminte la cele pe care le citiți și să cântați cu evlavie. Atunci cântarea puternică nu este strigăt, fiindcă este din inimă. Iar cea înceată este smerită, cu evlavie, respect, și nu adormită.

*

Slujirea monahilor este rugăciunea. Noi, care suntem plătiți de Dumnezeu, vom neglija slujirea noastră, care este rugăciunea?

*

Când eram tânăr, citeam ceva, dar nu înțelegeam. Însemnam acel pasaj, întrebam și-mi explicau. Apoi găseam și altceva care se potrivea cu ceea ce scrisesem, le scriam împreună. În continuare le separam pe teme, astfel încât de fiecare dată să găsesc ușor subiectul ce mă interesa. La sfârșit voiam să completez ceva, dar nu mai încăpea. Atunci le scriam pe toate de la început pe un alt caiet.

*

Când cineva este tânăr, se nevoiește și face nevoință cu mărime de suflet; atunci este aspru cu sine, dar este aspru și cu alții. Când anii trec și continuă aceeași nevoință, sau chiar una și mai mare, față de sine devine mai aspru, dar față de ceilalți este îngăduitor.

*

Pentru mine a ridica saci este nimic în comparație cu a ridica greșeala celuilalt. Saci ridică și cei lumești, dar au și egoism.

*

La slujbe începătorul mai mult să urmărească, decât să spună Rugăciunea lui Iisus. Să învețe tipicul, sărbătorile, slujbele și apoi să rostească Rugăciunea lui Iisus.

*

Biserica este precum corabia. Unul doarme, altul cască gura. Ea însă își urmează drumul ei. Altul se luptă cu valurile. Toți înaintează. Ajunge să fii în Biserică. De aceea să vă îngrijiți să fiți întotdeauna la slujbe. Să nu lipsiți.

*

Monahiile să ia aminte la rânduiala de sine. La mănăstirile de maici, rânduiala de sine este rânduială demonică. Mănăstirea de maici cu rânduială de sine pot să spun că este 100% cu rânduială demonică.

*

Ce este canonul? Un prilej să cer iertare de la Dumnezeu. Se poate să fie și ultimul. Caută să-l valorifici. Mai demult și canonul se făcea în biserică. Mai apoi a început să se facă la chilie, fiindcă unul plângea, altul suspina.

*

Înaintemergătorul propovăduia pocăința și pregătea oamenii pentru a-L primi pe Hristos. A venit Hristos, noi ne-am botezat și le-am răsturnat pe toate. Și vine acum cu al doilea botez (Schima Îngerească), ca să ne ierte nouă, monahilor, păcatele. Și ne îmbrăcăm acum cu Schima, cu pocăința.

*

Călugării, deoarece nu au problemele mirenilor, sunt liniștiți, moțăie și vor să doarmă. Dar nu ne este de folos să ne moleșim. Trebuie încet-încet să strângem șurubul. Tăiem puțin somnul, apoi și mâncarea. Acestea merg împreună. Somnul mult aduce mâncarea multă, și invers. Mâncarea îngrașă trupul. Apoi trupul vrea somn, iar somnul îngroașă mintea.

*

Femeile au nevoie de puțină bărbăție. Fără bărbăție, femeia este precum halvaua.

*

Monahiile (firea femeiască) au interes, au și inimă. De multe ori însă nu le întorc acolo unde trebuie. Lipsește luarea aminte. Este ca și cum ar avea un vas, în care vor să pună untdelemn. Îl spală bine, îl șterg, îl pregătesc cu atenție, aleg untdelemnul cel bun, de cea mai bună calitate, și-l pun în el. Și în loc să-l asigure, să pună ceva tare deasupra, pun o pânză – se poate să aibă și o broderie pe ea. Apoi vin șoarecii să mănânce, cad vreo doi înăuntru, și astfel se întinează și devine nefolositor întreg untdelemnul. La ce a folosit că ai curățat vasul și ai ales untdelemnul cel bun? Este bun de aruncat și toată osteneala ta se pierde. Pentru că nu vă îngrijiți să păziți ceea ce aveți.

*

Dacă arunci greutatea asupra celuilalt, îngreuiezi. Dacă o iei asupra ta, ușurezi.

*

Există suflete care au început să meargă cu râvnă pe calea mănăstirii, dar apoi nu au mai continuat această călătorie. Și aceasta pentru că de la început a existat și egoism în scopul lor. Există râvnă, dar nu este curată, fiindcă se amestecă și egoismul acolo. Are să zicem 30% râvnă și 70% egoism. Apoi slăbește și nu mai înaintează duhovnicește. Nu există carburant. Dacă benzina nu este curată, ci are și altă substanță în ea, motorul nu poate porni.

*

Îmi spunea un nebun pentru Hristos: „La început este greu. Când începi, până când se zdrobește egoismul, îți vine greu. După aceea te bucuri”.

*

Pe cel smerit toți îl iubesc. Pe cel smerit nu poți să-l uiți.

Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI ISIHASTA A SFANTULUI MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.

Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda