O poveste e viaţa
Spre-a se cunoaşte, omul are nevoie de provocări,
avem acelaşi fond, reacţiile ne sunt diferite
- apogeul simţirilor -,
fiecare primăvară e irecuperabilă, uşor rămâi
de treci peste urmele rămase.
Poate, asta ne-atrage, privind sufletul,
dincolo de imagine - dorinţe,
bariere,
cicatrici, vise - un spectacol!
Cel de ieri e diferit faţă de cel de azi.
Plusul de mâine e-un minus continuu!
Din prima clipă,
asemeni vieţii de-o zi a fluturelui
ce nu ajunge să cunoască noaptea acelei zile.
Posibil să rămâi în secunda clipei - perfecta secundă
-
Să respirăm clipa acum, inspiră adânc!
Timpul, asemeni valului, va şterge castelele de nisip.
Dincolo de perfecţiune
nu mai e nimic!
La marginea lumii e totul sau nimic.
Când nu mai găsim perfecţiunea,
cui aparţine diferenţa privirii?
Culorii, retina n-o distinge! Nu privim,
ci căutăm privind, abandonăm şi, iar, căutam!
Ne căutăm şi ne privim în tot atâtea imagini.
Astăzi nu-i târziu, mâine-i deja departe,
ieri e adevărata pierdere! Nu toate sunt la
vedere.
Din contopirea întunericului cu noaptea a apărut
Lumina!
Prin câmpul verde ne-am plimbat,
am fost adierea vântului, stea de pe cer!
Voi
numara macii noi răsăriţi sub clar de lună.
O poveste e viaţa!
Fiecare om are
şi-un
colţ negru de unde se alimentează râul.
Puţini separă secundele de minute,
să le oprească nici atât - un moment pe
care
nici divinitatea nu-l poate ascunde!
Nu toţi reuşesc să găsească uşa tainică.
Ca s-o găseşti trebuie s-o cauţi,
ca să cauţi trebuie să ştii s-o faci.
Acolo e taina, puţini îi cunosc cifrul!
IRINA LUCIA MIHALCA
Balachines's Orpheus II
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu