duminică, 19 februarie 2017

Verisoara





Verisoara - de Ion Pribeagu

Prin anul nouă sute nouă,
Nu mai eram un oarecare,
Veneam la clubul “Lumea Nouă”,
Şi alte cercuri literare.
Il cunoscusem pe Girleanu,
Pe Cincinat, pe Efitimiu,
Ş-a apărut de Minulescu,
“Romanţe pentru mai tarziu”.

Văzand – directorul revistei –
Că am talent de pamfletar,
Fără să steie mult pe ganduri,
M-a angajat ca secretar.

Redacţia era in centru,
O cameră – unde-incăpea,
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi ş-o canapea.

De joi, cand apărea revista,
Şi pană Lunea care vine,
Redacţia era inchisă,
Şi cheile erau la mine.

Directorul – un om politic,
Cu redingotă şi cu cloc –
Venea in timpul săptămanii,
Insă Duminica, deloc.

Aşa că, tanăr, cu speranţe,
Plutind in sferele senine,
Mi-inchipuiam că-n toată ţara,
Nu-i altul mai grozav ca mine.

Şi intr-o Sambătă, pe seară,
Plimbandu-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetiţă,
Cam de vreo douăzeci de ani.

De parcă Dumnezeu din ceruri,
Vrand dorurile a-mi infrana,
O nimfă mi-a trimis in cale,
Şi mi-a şoptit: - Ionică na !

Nici nu-mi mai incăpeam in piele,
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosiţă in inele,
Şi-n san ascunşi doi trandafiri.

Guriţa roşie şi mică,
Şi ochii negri, plini de foc,
Că tot privindu-i mi-era frică
Să nu pleznesc de atat noroc !

Ne-am dus la cinema, la “Clasic” –
Un film cu Eva şi Adam –
O vorbă n-am scos pe-ntuneric,
Ci doar prin maini ne-nţelegeam.

Tarziu, ca după miezul nopţii,
Ca un autentic amorez,
Am invitat-o ca să vadă,
Redacţia unde lucrez.

In cameră, printre săruturi,
Inghirlandate in rondele,
Am proclamat-o, intr-o poemă,
Prinţesa visurilor mele.
Şi dimineaţa, pe la zece,
Cand vream să-i mai dedic o strofă,
Deodată a bătut in uşă
Directorul ! O catastrofă !

In clipe de-astea, turbulente,
Tu nu ştii singur ce să faci,
S-ascunzi după birou fetiţa,
Sau cat mai grabnic să te-mbraci?

Şi s-a-ntamplat cum se intamplă
Cand n-ai un pic de prevedere:
Eu numa-n pantalon şi guler,
Şi ea cu nudul la vedere.

Directorul, galant din fire,
Privind-o a şoptit: - Scuzaţi !
Iar eu am spus : - Mi-e verişoară
Venită-aseară din Galaţi…

A scotocit printre saltare,
A scos grăbit un manuscris,
Şi cand fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte şi mi-a zis :

- Să nu fii supărat, Ionică,
Insă aş vrea să-ţi spun ceva:
Acum trei luni fetiţa asta,
A fost şi verişoara mea !










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu