sâmbătă, 11 martie 2017

SOLILOCVII de Veronica Balaj






Veronica Balaj
SOLILOCVII
Editura Musatinia, 2016



Despre aşteptare. Poveste

femeie, femeie,
stai
şi-nfloreşti  spre ofilire
pe-ostrovul
cu maluri mişcătoare
n-ai vrea
sa ţeşi din firele părului tău
o aşteptare – chemare?
îi cântă marea
în parabole false...
femeie, şoptesc apele
într-un legământ bizar
{vagabond peste ape}
aşteptarea ta va fi
operă de artă
femeia prinsă-n joc,
împleteşte din părul tăiat
chipul dragului Ulise
noaptea
în cârdăşie cu marea,
umple chipul de viaţă
bântuie ferestrele,
dă târcoale casei,
alungând sperietoarea din grădină
fântâna dă-n clocot
barca singură o porneşte
în larg
zgomot de ape corcite
din mare şi cer venite
se-abat
Uliseee, vină-i de hac!
strigă femeia peste aşteptare
şi noapte
nu mai am părul până la brâu,
dar ştiu să răsădesc
melci şi scoici
pe pragul înflorit.



Happy face

variantă

În plin ospăţ
cântecul păsării temute
defăima
virtutea mesenilor serii
trecători
prin amor și beţie
cântau
vino, străine, la masa
cu fecioare
şi cupe de vin
sătui de lege să bem
puterea trufiei
multe-am văzut
în căile noastre...
primejdii
scăpate din frâu
ne-au mântuit nădejdea
hai, să-mpărţim
vremea din urmă
frăţeşte
şi vă-ndemn
răsplătiţi viclenia
de seară
ocară morţii să daţi
pasărea, iat-o, soarbe
din cupe
pline cu bine şi rău
cântă şi-ncepe să moară
cu suflet de om.



Trofeu ascuţit, întrebarea ...

lumina,
trapezistă blondă,
balanseză...
eu, spectatorul
purtând mănuşi pictate
într-un imperiu
circular, ficţional,
aştept saltul de foc
de unde
va ploua peste lume cu vorbe
fosforescent-înţelepte
pentru good Earth
s-o alege altceva
şi de anul ăsta
decât
rănile Evei
tatuate pe chipul meu
de la facerea lumii încoace
o fi ceva
şi de această vară
în bluzon orange
purtată de râsul meu inutil
trofeu ascuţit
o fi ceva la urmă
din prezentul
cu o piatră la gât
arsă de banalitate
şi versetele
cărţii sfinte...



La ora barbară, turquoaz

ochii heruvimilor
tăinuiesc
înflorirea apei turquoaz
în adâncurile
de la Marea Moartă
un rost galeş, indecis,
înmugureşte
turquoazul  celest-marin
nemaiumblat
de visele mele
şi te-am chemat
părtaş să-mi fii
la ora când
marea-i barbară
cai nărăvaşi
au coama din raze de lună
perturbă ospăţul peştilor...
limpezimea, cu mugurii
unei bolnave întrebări
exultă în mine
oare veşnicia
te va ucide
a doua oară?



Adjectiv halucinant

pădurea moştenită
de la bunicul meu
uneori e mistuită
de luceferi sarcastici
şuierul vântului
pieziş-gălbui
şi ochi capricioşi
alunecoşi, magnetici,
strepezesc întunericul
de-a valma
cu stelele voluptos căzătoare
halucinant,
într-o noapte,
i-au dat foc
bunicul
aruncă din veşnicii
nu ştiu ce adjectiv
sau invectivă
peste crengile-oase
trosnind...
stinse pârjolul
în timp ce,
ademenea moartea
trunchiurilor verzi
cântând,
izvodind poveşti,
sărbători vesele
şi alte lucruri
despre care moartea
habar n-avea.



Roşu iertător

se miră zeii
încă se mai miră
cum de culorile
întrebărilor
lăsate peste oameni
ori şerpi
nu-şi alterează
sprinteneala
mereu există
răvaşe căutate
un tren venind
altul strecurat în plecare
diafragma
întrebărilor noastre
zbârcindu-se
pe faţă şi pe dos
vântul ia forma
veşmintelor mele
de gală
măştile celor care
m-au rănit
au spoiala scorojită
se vor a fi
răscumpărate
mă îndur
şi le înbrăţişez cu singura inimă
pe care
o mai am
din vieţile
anterioare.



Dintr-un verde adânc, venind

miezul de noapte,
ochi de ciclop rugător
adormise
prăvălit
pe umărul meu
dintr-un verde adânc
părea
că te văd venind
mi-a fost greu
de când am plecat
ziceai
în zig-zaguri deşirate
degetele noastre
nu se puteau atinge
până ce verdele
nu se va frânge
ai dezertat
din veşnicii
întrebam fără glas
căutând un pocal cu vin
şi un loc
unde
să te ascund
iar barca lui Charon
să treacă
zăludă
nălucă
goală...



Căutător de ceremonii

Cristinei

ora tânără
se arcuieşte peste plecarea
mult aşteptată
voi trece oceanul
şi mările
pentru tine
ceremonia de iunie
va fi gratuită
la pachet cu biletul
întoarcerii înşelătoare
sclipirile secundei
rozalii, tentacule aruncate
peste ocean
îl pot vedea pe Dumnezeu
au libertatea să facă
drumul invers
ceasornicului de ieri
sunt marinarul
nespovedit,
strâng între dinţi
plecarea
harpon fumegând
cu gust de beţişor exotic,
uleios, miruit
împotriva mâhnirii…
mă întind peste lumină
lăsând trecerea, în braţe
să-mi apună.
Seeker of ceremonies



Alegoria  vanităţii

fiinţe oarecare
nestăpânite ori stăpânitoare
o mulţime sedusă, grăbită,
mirată la orice
deschidere a norilor...
marea pierde timpul
subţiind săbiile
valurilor/
tineri
în jinşi zdrenţuiţi
la modă
ridică dragostei osanale
printre sfielnice duminici
o doamnă
cu părul alb
ondulat în valuri
de spaime infame...
e liber lângă dumneavoastră,
doamnă,
doi bărbaţi
rotofei
evitând apropierea
de ultima răsuflare
un avion
în decolare...
anunţul arcuit
peste lumea
indolentă,
spălăcită, fumurie,
ostentativ născută
să poarte
violet adânc
verde vibratil
în cercuri sau
atingeri
indecis tangenţiale
în bluze roşcovii
veste bleu-jandarm
copii gălăgioşi lingând pământul
mame bavardând
epocal
o cursă en retard...
ploaia
vine şi ea
ar putea spăla
urmele
oricărui hoţ derbedeu
pungaş
dar, n-o face
în aşteptarea iubirii.



Misterul în cadenţă silită

Misterul, o târâtoare strivită
sub paşii trecătorilor
prin ora de vară
sucombă înnebunit
de rotirea obsesivă
a pământului
în muzica lui singulară
la puterea 4 herzi//
misterul de joi
prelungit
până la prânz
lua forma ochilor,
a mâinilor mele
înr-un amestec
de lumină păcătoasă
și hieroglife
venite parcă
dinspre
a şaptea poartă
cerească
vreau să rămâi, strigam
până dincolo de ploaie
plecarea ta
prescrisă
despică sărutul timpului
pe două cărări
neîmpăcate
jumătatea săptămânii
foste vii
şi jumătatea
neumblată
două semne
urcătoare
fără măsurătoare
pe care eu
nu le voi putea
lega vreodată.



Fantezie heraldică

Andradei

Ah! marea,
sărutându-mi
piciorul drept,
piciorul stâng,
inima...
muşcătură fierbinte,
însemn heraldic
roşu brocart, rubiniu
mă preface
pârjol arămiu
al dragostei dintâi
precum viaţa
un val fugarnic,
altul ostenit
o plecare-n revenire...
precum eu
şi tu şi împăraţii
în povestea
clipei
dintru început
victorioasă, vie....

august, 2015



Distanţe dilematice

te căutam...
un drum mâlos
cu vameşi
nepământeni
era în cale
apoi, se iscă marea....
un zeu zbanghiu
fura o literă
adăuga o alta
surescitată de valuri
privirea lui
destrăma batjocoritor
legământul
oricărui cavaler
pornit
peste ape
perceptele
unor sfinţi glaciali
mi-le arunca în auz
hai, îmbrăţişează-i,
mă-ndemnau
zadarnic
arpegiile din adâncuri
în goluri rotitoare
mă distanţau de tine
dilematic
o pasăre
nesupusă eram
în căutare...
totuşi, doamne,
voi mai rătăci,
totuşi, voi mai osteni
să caut
cuvântul de alinare
pentru cel
ridicat în marea plecare.


Rezonanţă   târzie

Medanei-Patricia

nălucă
trece frigul
printre noi
bunicul, eu şi clownul
din fotografia
în culori cucernice
stăm alipiţi
unul de altul
încadraţi
într-o vinovată lumină,

tăiată,
cai de omăt
smucesc văzduhul
peste obraji
şi peste
fesul mov, gata-gata
să cadă
clownul prea înalt
cu mustaţă tânără
şi zâmbet sticlos
umbreşte siluetele
noastre
râde zurliu
când trece
frigul
printre noi
îngheţând
inima bunicului.

august, 2015



Ornamentaţii fugare

păsări
înfometate, vineţii
ascund sub aripi ascuţite
semnele
valurilor înspăimântate
oarbă, scrie marea
hieroglife
repede vestejite
năduşite
de soare
niciuna măcar
nu devine
ofrandă
cerului
sau confesiune
explozivă
pilduitoare
într-un joc
magic
spre
lunecoasa
ispititoarea
nemărginire.



Solilocviu

Cristinei

himeră
aţâţată de sinele meu,
e figura ta, Doamne,
da, chaque homme a sa chimere
zicea Baudelaire
jilavă, moale, temătoare,
himera mea
o ţin ascunsă
precum iscusita Rahav,
tăinuitoarea spionilor
veniţi să tatoneze Ierihonul
înainte de bătălie
o resuscitez
la fiecare atac de teamă
şi-n  fiecare vis
de venire-plecare
peste oceanul nostru
de aşteptare.




Cântec năuc

cucul
îşi agaţă cântul năuc
prin unghiurile
propriei singurătăţi
adastă
ori pleacă aiurea
intonând melodramatic
întrebări
nedescifrate,
zaruri ale întâmplării
caritabil dăruite nouă/
între binele
şi răul prezis de el
s-ar putea ivi
o nouă lume
o nouă carte
despre iubiri, bani,
pericole, războaie,
cu Adami învingători
sau răcoriţi pătimaş
de Eve
gata să-i iubească
mai mult decât
orice promisiune cerească.



Îngerul cu ramuri de măslin

oricum, îngerul
nu mai putea fi adus
la chemarea de seară
uitat într-un colţ
al plecării grăbite,
stingher
tulbură o vreme lumina
se feri de păcatul
supărării
având treburi şi ordine
de împlinit...
schimbă amărala
apei
dintr-o fântână
în chip de fată,
încercă gustul ploilor păcătoase
alungă spre înalt
o furtună de fluturi
desfăcu nişte cărări
prea cutezător încâlcite,
se odihni...
aripi rămuroase,
de măslin
îi înverziră
omul se oglindea în frunzele lor
căutând
cuvântul de înduplecare
temător să nu se stingă luna
vreo stea
să nu vrea
să-l mai călăuzească
pierzându-se
înainte de-a veni dimineaţa
dar aceasta
îl acoperi
cu libertatea ei
alunecoasă.
Pasărea de la Belvedere

pasărea din parcul
Palatului Belvedere
priveşte empatic
e din specia celor care
trăiesc peste trei sute de ani
păşeşte cadenţat, diplomatic
o superioritate lăuntrică
i se-negreşte pe aripi...
iarba mai înverzeşte
poveşti de vrajbă sau iubire
timpul decapitat în apusuri
nemiaştiute,
pasărea
îl are sub piciore
ea desigur ştie
can-canuri imperiale
cronicăreasă discretă fiind...
mă trece şi pe mine în calcul
cromatica verii
topită-n lacul apropiat
şi femeia tânără, îndrăgostită,
cerându-i o şedinţă foto,
sunt doar secvenţe
din planul său de viaţă
fără memoria unor
tristeţi
lustruite.



Agapă cu eternitatea

istoria
trufaşă, răcoroasă
lâncezeşte imperial
în The Kunstmuseum
unde stau pictate
visuri şi ospeţe regale
de la o mie şase sute
ba şi o mie patru sute
căni ridicate a bucurie
şi nemurire
femei frumoase
la o agapă cu eternitatea
bărbaţi de rang trufaş
au sfinţii la picioare
păziţi de câini cu vânatul trofeu
sub labe
păsări fantaste
purtând noaptea în ciocuri
îi apără de valul vremii
gustul vinului
temeinică urare
şi câte şi mai câte
stocate sunt
în memoria imperială
ca într-o bibliotecă
universală
unde aş vrea să intri
şi tu
vei găsi o ilustrată
exact pe numele tău
pe care-am smuls-o ursitoarelor.



Nimfa de cristal

o nimfă minusculă
goală, stă în palma artistului
de câteva secole
feciorelnică, neschimbată,
sculptată din lumină
drept promisiune
că lumea se sprijină
armonioasă
pe repetabilitatea
nopţilor iubirii
sub ploile cu semniţe din apă
şi eternitate
nimfa din cristal
îmbie artistul
să-şi arunce uneltele-n uitare

e de-ajuns argument
figura ei,
certitudine că lumea
se roteşte prin misterioasa
lumină
în forma unui trup de femeie.



De-a viaţa

osteneala, fierbinţeala, pofta
de-a fi nesăbuită
stârneşte
lătratul zilei
căţelul pământului
muşcă şi muşcă
din gânduri
mulaje
de ceară topită
nu-mi pasă
o sumedenie
de subînţelesuri izbăvitoare
mă apără
nimic rău nu ştirbeşte
minutul
cât jocul mă prinde
vânez simţăminte,
văpăi rătăcite
din ochiuri de fântână
stearpă,
leşin, mă declar senzuală
asta place la nebunie
până şi şerpilor care
se dezpieliţează lascivi
prin mirosul
de mare pârguite.



Michelangelo  şi  pasărea

[varinată]

ochii scăpărători
ai păsării
cu zbor indecis
anunţă
o plecare nefestivă
trăsura singuratecă
îl va purta pe Florentin
la Roma
caii nechezară straşnic
şi începură a toca
sub copite
punctele cardinale
de-a valma cu noaptea
alergau
până în ceruri
şi înapoi,
la ordinul expres
al Papei Iulius al II-lea
osiile lumii
treceau prin gândul
Florentinului/
pasărea
cu ochi de apă vie
picura din cioc
un abur primordial
pentru o nouă hartă
a Creaţiei...
Florentinul
o colora în speranţa îndulcirii
judecăţii de apoi.



Privelişte alunecoasă

ploaia
se tot foia prin ceruri
Piaţa San Marco
se-arăta ruşinată
sub aerul stingher...
păşim pe meterezele din lemn
ridicate peste apele gălbui,
o găselniţă teatrală,
recuzită la dispoziţia noastră/
ne credem figuranţii
unui spectacol demonstrativ
ferestrele veneţiene lucesc
a îmbrăţişare vom primi flori
şi versuri din vechi canţonete
scoatem cuvinte burtoase
şi le-aruncăm în mare
peste şiroaiele mâloase,
{robuste picioare,
încrucişate indecent
sub noi, par a fi},
cerul culpabil ochi vineţiu
ne desfidă semeţi, travestiţi
în cuceritori de inimi
iubiţi de dumnezeu, afişăm
insemnele unei periculoase veselii
într-o defilare fără vârstă
pantaloni suflecaţi,
haine pestriţe,
chicote, mirări oneste,
pălăriuţe, şepci, inimi,
purtând secrete...
e ziua în care putem încheia orice  troc suntem din stirpea
lui Don Quihote
ne-avântăm eroici în visare
trecem prin şiruri de fotografii
şi gustăm din iluzia
nemuririi.
Vis în RE major

Mama purta
lumină verde la subţiori
îi făceam semne
intram parcă
într-o fotografie timidă...
nu mi-a răspuns
pământul
îi era străin
în privirea sa
cânta un înger
pentru ziua mea
un cântec straniu...
nu-l înţelegeam,
mă tulburam //
spre dreapta,
la trei paşi
se-arătau ape
tălpile sale
mai săpau încă o vale
între două feluri
de lumină,
nici o mişcare
nici un cer nou
doar strigătul meu.



Pelerin rătăcit

pelerin rătăcit sunt
păcatele mi s-au topit
în desagă
razele soarelui
crucificate în aer
asemeni sacrificiului
suprem
izbăvesc de orice vină
lumina dăruită mie
rugăciunile îmi ard buzele
a spaimă supusă
niciun cuvânt nu e întreg
la ora şacalilor

Pustiul Iudeii
e-o mare
în loc de valuri
nisipuri mişcătoare
şi fiecare bob
e-o lume
urcând, coborând,
între lumină şi seară
ca o chemare
legendară...
îmi sângerează călcâile
căutându-te
prin seminţele de nisip
şi lună.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu