joi, 23 martie 2017

Teritoriul României noastre dragi




Din jurnalul desecretizat:



eccetera, eccerera, că n-am la minecetera

Cibăncuța,Cj.23|||.2017
Sincer să fiu am ştiut din capul locului, c-ai să te bucuri de acele colinde ale copilariei noastre de pe teritoriul României noastre dragi, am ştiut, c-are să te farmece şi încânte, pentru'că asemeni lui Ioan Miclău bihoreanu eşti un adevarat român. Eşti drăguț, ca un copil şi pentru mine ai fost drăguț de la bun început şi pentru totdeauna, ca un prieten virtual care nu pune limite valului pe val cu de Eminescu ommenie şi catarg după catag aşa cum plugurile, plug după plug pe mălaină înfometate de belşug-lumină (mi-ați dovedit cu punctualitatea şi promtitudinea dumnevoastră, cu trimiterea cărții mele de pe calculatorul tău (din Australia în România fară pretenții, mofturi, chiar din contră cu bună-voința şi grația de a fi om, c-a fi om e lucru mare la noi la români şi a fi domn ştiind, că-i o întâmplare, ca cea de a fi gazdă, lucru ce nu-i cu mirare şi nici de admirare, ca şi calitatea de afi om şi dumneavoastră ați fost pentru mine un om, omul minunat, omul minunat, omul cel mai bun din lume făcând ceea ce nimeni n-a facut pentru mine şi cu atâta pasiune şi drag pentru cultură, ca asemeni ție şi impecabilul Ioan Miclău care mi-a scris laudator temporis acti, mi-a scris cu multă simțire cronica la prima mea carte (la debutul meu editorial, la volumul de poeme: IISUS HRISTOS-DREPTUL LA VEŞNICIE, DUPĂ vorba şi a lui Mihai Duțescu, un alt prestigios al cuvântului scris, în revista Scrisul românesc, care afirmă generos, c-acest volum ar fi dreptul meu la poiezie aşa cum zice "cum laude" şi Pr.Al. Stănciulescu-Bârda: c-ar fi: dreptul de a fi, un drept spiritual de a fi şi prin folclorul adunat cu rabdare, pasiune şi osteneală, c-aş fi din "lauda" de zestre a neamului românesc şi vorba unui de seamă scriitor Radu Cosaşu căruia îi propusem să scriem în alt stil o carte de interviuri asemeni lui Florin Mugur, dar noi amândoi să scriem care de care amintiri uneori sugerate de texte ce le-am fi scrisă unul sau altul, dar a căzut în vergea propunerea mea invocând, că-i ocupat cu alte treburi şi avea prin 1984 servici sub conducerea ca redactor-şef a lui Ecaterina Oproiu ( eu am ajuns în Bucureşti, fiind invitatul lui Aristotel prin U.T.C.", ca să-mi ridic de la Suplimentul literar-artistic Scânteia Tineretului nişte premii oferite de invitații lui Aristo la rubrica: "Două Coloane", şi asta era prin ianuarie 1984 cunoscându- mă  cu această ocazie cu Radu Cosaşu (ne-am cunoscut în redacția revistei Cinema, clădirea "Casa Scânteia"). Drumul meu în acel an s-a oprit pe la frate-meu Mircea Ferghete, mai mic cu 6 ani, care m-a îmbrăcat cu hainele lui cele bune, ca să nu arăt în oraşul luminii, în satul lui Bucur, ca o sperietoare de ciori în cânepişte şi pe deasupra el fiind crescut pe la casa copilului mă educa cum să vorbesc civilizat,ca un om bine crescut, cu cei 7 ani de-acasă, cioplit din bardă sau topor de la iarba verde de-acasă (crud verde de Bacovia şi strălucire de Luceafar-Eminescu-Hristos al limbii române, vorbă cu bună simțire a ta, Ben Todică. Dacă ai pe cineva dascal, apostol, ai pe Dumnezeu şi eu o aveam şi pe mătuşa Elvira şi pe unchiul Toma Stănescu, ca părinți morali, Arangheli şi Serafimi, că pentru tata era bine bugat: pentru Pavel cum a fost şi pentru mine bună va fi şi o lopată, adică să devin, ca el un muncitor, dar oare nu s-ar fi ruşinat de precarul existenței mele, de calitatea mea? ( orice muncă ai presta trebuie să fie de calitate, să te oglindescă om, nu pleavă a societății, asta îmi era şcoala dată de măruşa Elviră educatore şi unchiul Toma ofițer în rezervă, rănit în al doilea razboi mondial luptànd alături de nemnți contra ruşilor, ca şi cum ar fi ştiut, că ruşii lacomi o să ne acapareze, ciuntească din din trupul României mari, Basarabia.) E o barbarie ce fac ruşii şi vu tezaurul României dat lor, ruşilor, în custodie. Nu-i etic, moral, dar ce-i doare undeva pe ruşi ?! Avarii nu se sinchisesc de răul ce-l fac semenilor (nu ştiu să iubeşti pe celalalt, nu ştiu, că iubirea e un dat a lui Dumnezeu pentru omenire şi iubirea e un necesar pentru a fi pace integrală, fară limite, totală, pe terra, pe mapamond).

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu