marți, 25 aprilie 2017

Conferința „Spațiul cultural comun românesc







Comunicat de presă

Conferința „Spațiul cultural comun românesc.
Patrimoniul cultural românesc - probleme, teme și proiecte comune”,
ediția a II-a, 26-28 aprilie 2017,
Muzeul Național de Artă al Moldovei, etaj II

       Managementul și monitorizarea obiectelor de patrimoniu cultural înscrise sau nominalizate în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, practici de restaurare a patrimoniului cultural construit în România și perspective pentru Republica Moldova, proiecte de cercetare arheologică în Republica Moldova, proiecte de conservare și restaurare a patrimoniului cultural mobil, diversitatea patrimoniului cultural românesc, promovarea patrimoniului cultural imaterial al României și Republicii Moldova în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO sunt câteva dintre temele abordate în cadrul celei de-a II-a ediții a conferinței „Spațiul cultural comun românesc. Patrimoniul cultural românesc - probleme, teme și proiecte comune” , care va avea loc la Chișinău, în perioada 26-28 aprilie 2017.

      Conferința este organizată de  Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni și Ministerul Culturii din Republica Moldova, în parteneriat cu  Institutul Național al Patrimoniului, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București și Muzeul Național  de Artă al Moldovei. 

   Istorici, arhitecți, directori ai instituțiilor de cultură, specialiști din domeniul patrimoniului din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria și diaspora se întâlnesc la Muzeul Național de Artă al Moldovei  pentru a identifica direcțiile de  cooperare în domeniul patrimoniului cultural comun românesc.


       Parteneri media: TVR Internațional, TVR Moldova, Radio România Internațional



25 aprilie 2017
Departamentul de Comunicare
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
Telefon   004 021 310 26 98
Fax         004 021 310 15 36
Email comunicare@ieh.ro si office@ieh.ro
www.ieh.ro












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu