luni, 17 aprilie 2017

ȚARA STRĂMOȘEASCĂ NU SE VINDE"






"ȚARA STRĂMOȘEASCĂ NU SE VINDE"
-Parafrază-
 
Moto:
" Vom pleca și noi cândva din viață
Și părinții, sus, ne-or întreba:
Ce mai face casa noastră dragă,
Cine are grijă azi de ea ?"
GRIGORE VIERU


Domnule VIERU, dormi în pace,
Casa părintească încă e,
Dar de-o vreme nu știu cum se face
Că se vinde Țara pe orice.

Vin samsari din toată Europa
Și ne rup din plaiul strămoșesc,
Iar românii calcă tropa-tropa,
Fericiți... că încă mai trăiesc.

Unii sunt plecați prin țări străine,
Alții au uitat de Dumnezeu,
Dar toți speră c-o să fie bine,
Chiar de e prezentul foarte greu.

S-au vândut pădurile bătrâne,
S-au vândut terenuri și subsol;
Goana după aur va rămâne
Cancerul acestui secol gol.

Se îmbogățesc șnapanii țării,
Iar vecinii ne privesc cu jind
Și din tot cuprinsul larg al zării
Vin străini cu acte și ne mint.

Plâng bătrânii ce-s în neputință,
Toată viața au plătit la BIR;
Drept mulțam, s-a pronunțat sentință
De "arest pe veci în cimitir."

Nu mai merg copiii, azi, la școală,
O treime sunt analfabeți;
Nu mai sunt nici leacuri pentru boală
Și pe străzi n-ai loc de oameni beți.

Dau năvală peste noi străinii,
Cer "azil politic" la români;
Pe la graniți, ne pândesc vecinii-
Vor să fie peste noi stăpâni.

Asta-i Țara, domnule VIERU
Nu putem trăi ca niște frați-
Când în spate ne-au înfipt jungheru'
Și când ne conduc tehno...ratați!

Țara strămoșească nu se vinde,
Nu se vinde plaiul romanesc;
Dintr-atâtea lucruri dragi și sfinte,
Ochii Țării încă ne privesc.

Vom pleca și noi cândva din viață
Și străbunii, sus, ne-or întreba:
Ce mai face Țara noastră dragă,
Cine are grijă azi de ea ?

Și atuncea, noi, ce vom răspunde,
Spunem adevărul sau mințim?
Țara noastră e pe nu știm unde
Și românii merg la țintirim.

Sau că va răspunde gloata-ntreagă,
De la credincios pân-la ateu,
Că de România noastră dragă
Are grijă numai Dumnezeu !

Noaptea de ÎNVIERE,

15/16 aprilie 2017

IONEL IACOB -BENCEI










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu