miercuri, 14 iunie 2017

Alain Delon, la Cluj






Alain Delon, la Cluj:
„Sunt mult mai iubit în lume decât în Franța. La Cannes nu mai merg. Nu mă mai plac ei pe mine și nici eu pe ei”
IN CULTURĂ / DE CRISTINA BELIGĂR

Starul francez Alain Delon a declarat la Cluj, în cadrul unei întâlniri cu mass media locală și internațională, că portretul femeii ideale nu există, însă dragostea și femeile au fost și sunt în continuare marile sale pasiuni. Alain Delon este invitatul special al Festivalului Internațional de Film Transilvania, a 16-a ediție, unde va fi onorat cu Premiul pentru întreaga carieră în cadrul galei care va avea loc sâmbătă seara la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Întâlnirea cu jurnaliștii a fost moderată de directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov.

În cele 45 de minute pe care le-a petrecut în compania jurnaliștilor, Alain Delon a vorbit despre cea mai importantă lecție pe care a învățat-o de-a lungul carierei, despre cum vede viitorul Europei, dar și despre norocul pe care l-a avut în viață de a face doar ce a vrut. Cu o eleganță aparte, a vorbit și despre importanța iubirii în viața lui, dar și despre importanța femeilor pentru care a spus că nu are un portret ideal. Tot actorul a mărturisit că până să ajungă în la Cluj nu știa că în România a existat o modă vestimentară care îi purta numele. Actorul a explicat și de ce nu a publicat o carte de memorii până acum și de ce nu îl mai interesează cinematografia de astăzi.

 Foto: Dan Bodea

„Mi s-a propus de multă vreme să scriu o carte și voi face asta înainte de a muri. Voi scrie pentru copiii mei, pentru ca ei să mă cunoască. Ei s-au născut după ce aveam 50 de ani. Nu mă mai preocupă cinematografia pentru că oamenii care m-au învățat ceva au dispărut dintre noi. Perioada actuală nu are personalități care să mă intereseze. Am preferat să mă retrag. Am rămas cu amintirile mele. Mai am un proiect cinematografic și un proiect de teatru […] În toate domeniile, lucrurile evoluează în permanență. Se schimbă totul și astăzi în cinema nu există oamenii pe care îi știam eu și care erau nemaipomeniți”, a spus Alain Delon la Cluj.

„Primul film propus a fost unul care mi-a venit în cale datorită femeilor. Lor le datorez totul și am vrut să citesc în ochii femeilor că sunt cel mai bun și cel mai important. Am acceptat acel rol. În prima zi de filmare, regizorul a venit și mi-a spus: Ascultă, Alain, îți voi spune ceva foarte important: Fii ceea ce ești. Privește cum privești tu, spune cum spui tu. Zâmbește cu zâmbești tu. Fii tu însuți și nu juca”, a transmis starul francez.

 Foto: Dan Bodea

Actorul și-a adus aminte de doi mari regizori alături de care a lucrat, René Clément și Jean-Pierre Melville, de acesta din urmă spunând că este genul de cineast care nu mai există.

„Cunosc puțin cinematograful românesc. Am văzut Bacalaureat, un film foarte frumos, dar în Franța nu te anunță nimeni dacă intră un film românesc în cinematografe, deci poți afla doar accidental. La Cannes nu mai merg. Nu mă mai plac ei pe mine și nici eu pe ei. A devenit un festival de publicitate și este foarte american acum. Ce să caut acolo?”,  a spus Alain Delon. Actorul s-a arătat impresionat de primirea pe care a avut-o vineri, 9 iunie, în Piața Unirii din Cluj înainte de proiecția filmului Afacerea Pigot.

 Foto: Dan Bodea

„Am văzut 3500 de oameni într-o piață. Nu sunt generalul de Gaulle, nu sunt președintele republicii. Este impresionant. Mi-a făcut plăcere, mai ales că nu se întâmplă asta acasă. Eu sunt mult mai iubit în lume decât în Franța. Acolo tot timpul am deranjat. Ține de mentalitate”, a precizat Alain Delon. În privința faptului că a preferat de-a lungul carierei să joace roluri de polițist sau bandit și nu roluri în comedii, actorul a mărturist că aceasta a fost din cauza publicului. „Trebuia să mor ca toți să fie fericiți. Asta cereau oamenii și asta le plăcea. A trebuit să le dau ce au vrut. Altfel nu eram aici”, a mai spus actorul. Acesta si-a amintit cu plăcere și de colaborarea pe care a avut-o cu actrița româncă Elvira Popescu la începutul carierei, spunând că a fost una dintre femeile pe care le-a adorat cel mai mult.

La finalul întâlnirii cu jurnaliștii, Alain Delon a precizat că, înainte de a muri, și-ar dori să facă un film cu o femeie regizor.



https://www.facebook.com/irina.mihalca









Un comentariu:

  1. Mulțumesc foarte mult pentru că, citind articolul, am fost și eu prezentă la întâlnirea cu un actor fermecător. În tinerețe toate ne-am dorit un iubit cu ochii lui Alain. N=am reușit, niciuna. De!
    Acum îmi pare rău că nu sunt regizoare de film.

    RăspundețiȘtergere