luni, 24 iulie 2017

CAMIL - ZEFLEMEAUA






Pe timpul nostru CAMIL PETRESCU   era  "oarecum"  acceptat in scoli

In numai "cateva strofe" - marele scriitor Camil Petrescu face PORTRETUL natiei noastre !!!
Camil Petrescu (n. 22 aprilie 1894 — d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern. Nicolae Manolescu scria că „Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului”.



ZEFLEMEAUA

de CAMIL PETRESCU

~*~
Motto: „Românii e deştepţi !!!“.
 
Cînd va veni sfîrşitul lumii
Românii nu vor fi atenţi
Isus a spus: „Talita kumi“
Dar nu pentru inconştienţi.

Iar Ziua Domnului, ca hoţul
În miez de noapte va sosi
Femeia va dormi, iar soţul
Reviste porno va citi.

N-avem conştiinţa tragediei
Si totul luăm „à la légere“
Noi, campionii băşcăliei
Am compromis orice mister.
  
Avem o scuză de faţadă:
„Lasă, că merge şi aşa!“
Trădăm la primul colţ de stradă
Şi-apoi încălecăm pe-o şa.

Senzaţia e de plutire
De infinit paraşutism
Noi am făcut mişto subţire
Şi de marxism, şi de fascism.

Ce Decebal şi Burebista?
Ce patriotul cărturar?
Trăiască Miţa Biciclista
Şi berea rece la pahar!

Mitică veşnic să trăiască
Şi noi pe lîngă el, noroc!
Filozofia chelnărească
E tot pe loc, pe loc, pe loc!

Întreaga drojdie se scurse
Din mahalale de Fanar
Şi-n loc să fim un roib de curse
Noi am ajuns din cal – măgar.

Pe primul loc e-njurătura
Ea pentru toate e un leac
Simţi cum îţi umple toată gura
O moştenim din veac în veac.

Noi „facem“ şi „băgăm“ de-a valma
Noi suduim neîncetat
Iar la al meu popor, sudalma
E o religie de stat.

La treburile serioase
Noi nu ne concentrăm destul
Avem o somnolenţă-n oase
Şi-o zeflemea de prost fudul.

Ceac-pac! Dar la reluări de faze
Parcă ne mai trezim puţin
N-avem profil de kamikaze
Tiparul nostru-i byzantin.

Apocalipsa furtunoasă
Îi sperie pe pămînteni…
Pe noi nu ne-o găsi acasă –
Vom fi la meci, sau la pomeni.

Aceasta, poate, ne e soarta
S-o tragem şi pe asta-n piepţi
N-aveţi decît să-nchideţi poarta
Hai, că românii e deştepţi!!!











Miclău - Masa Familiei!






Masa Familiei!
  
”...În istoria popoarelor masa a fost întotdeauna un obiect de mare valoare, fiind desigur un semn civilizator de-alungul secolelor și până în ziua de azi!
   Aducerea acesteea drept subiect al prezentei scrieri, este tocmai satisfacția mea proprie de a aduce câteva știri interesante cititorului meu!
    Dar, numai să încercăm a ne imagina o masă familiară, și deja vom avea în îmaginație membrii unei familii așezați în jurul acesteea, realizând acea unitate de conviețuire frumoasă, într-o atmosferă de iubire și bună înțelegere! Astfel, împlinind un serviciu, ”masa” capătă o oarecare funcție socială! De fapt, din acest moment intrăm în universalitatea serviciilor  pe care aceasta le oferă și le-a oferit tuturor civilizațiilor de-alungul timpului. Făuritorul de mese, este asemenea olarului, acel artist plastic ce ne-a adus oala în familie, dând astfel deschidere spre o nouă civilizație a omenirii! Oala la scos pe om din animalitate!
     Revenind la valoarea ”Mesei familiei”, observăm aspectul creștin al acesteea,
membri familiei întotdeauna se descoperă, pun căciula deoparte, atunci când se așează la masă pentru mâncare!  De fapt masa a sfințit-o Mântuitorul Iisus Hristos, prin acea masă făurită cu propriile Sale mâini, dându-i o însemnătate biblică, simbolică, prin picioarele înalte reprezentând apropierea de Ceruri. Astăzi această Masă se află în toate altarele bisericilor creștine și în toate  familiile. Masa are forme extrem de variate, mai mari sau mai mici, rotunde,
patrate, alungite, etc.
    La românii de azi, ori de câte ori se vorbește de Masă, aceștia își amintesc și
de Masa lui Brâncuși. La aceasta ne facem Rugăciunile, ne hrănim, ne facem planuri, cântăm, plângem !
      La această masă a familiei mi-am scris și eu cărțile, poeziile, articolele mele
literare. La aceasta mi-am hrănit copiii, cu pâine trudită, cinstită, dându-le o
educație demnă și cu respect pentru muncă.
     Vorbeam deseori cu prietenii, cu vecinii, străduindu-mă a nu ieșii din limitele
bunului simț. Ințelegeam și ințeleg și azi, valoarea Artelor, literare sau plastice,
ca fiind  căi de înobilare a ființei umane, a însăși vieții în general.
      Vorbeam  zilele astea la telefon cu dl. Ben Todica, om de aleasă  cultură, prieten căruia îi acord mult respect, așa că vorbind noi ”de câte în cer și pe pământ”, ajunserăm și la masa mea, pe care am terminat-o chiar  zilele acestea. Ben știe că împărtășim o soartă asemănătoare, adică muncind și studiind. Eu fiind un autodidact, îmi împărțeam timpul astfel încât să să-mi pot asigura atât hrana supraviețuirii, cât și cea spirituala prin studiu. Cea spirituală este năucitoare, nu te mai scapi ușor când ai o asemenea chemare interioară. Iar în final îi zisei lui Ben: ”Acum mă duc să mai rândeluiesc la masa mea, pe care am promis-o nevestei mele. I-am promis și lui Ben că indată ce o termin, am să i-o trimit prin  internet să o aibă ca amintire! Îmi răspunde: ”Mai bine fă mesei o descriere că ar fi și folositor”.  Bine..., așadar ajunsei a descrie câte ceva despre istoricul mesei în general.
   Masa a evoluat odată cu generațiile, dar și acestea servindu-se intens de serviciile acesteea!
Precum făceau împărații și regii din vechime, iar azi președinții și parlamentarii, școlile, și toată scriitorimea lumii!
   Istoriile ne dezvăluie că și regele creștin Arthur al Celților primise o masă de la socrul său, și era masa atât de mare, încât nu încăpea în sala mare(in the hall), dar promitea să construiască una pe măsura mesei, de îndată ce va sfârșii cu bine războiul cu Saxonii”.
Charlemagne avea două mese din argint și una din aur. De fapt din lemn de esență tare, acoperit cu foițe de argint și aur. Mesele Egiptenilor erau construite din lemn, ale Assirienilor din metal, iar a Grecilor de regulă din bronz. Mesele Romanilor erau mult mai artistic lucrate, cu sculpturi reprezentând felurite păsări și animale la părțile de susținere! În lumea Vestului, fabricarea meselor devine o preocupare intensă încă de prin secolul al 17-lea B.C.
Inspre secolele al 19-lea și al 20-lea însă, odată cu dezvoltarea tehnologiilor,  fabricarea meselor cunoaște procese mult mai sofisticate. Se observă însă și o întroducere a materialelor plastice, care satisfac  cererile pieții, dar probabil și reducerea costului de fabricare.
Creșterile de populații însemna și creșterea necesității de cât mai multe mese! Acea grăbire în activitățile vieții cotidiene își pune amprenta și în procesul de fabricare a unei mese!
O combinare de elemente componente, lemn, metal, plastic dau rezistență, dar mai puțin se observă lucările de sculptură, de intarsie, aplicate pe vremuri mobilierului casnic, și asta tot datorită vitezei de azi, de fapt destul de inconvenientă, căci pentru toate lucrurile bine făcute trebuie și timp și drag de propria noastră muncă! Artele dint dragoste s-au născut!
 Ioan
Miclău-Gepianul
2017












duminică, 23 iulie 2017

Alexandru Nemoianu - Despre adevăr





Alexandru Nemoianu - Despre adevăr

Lumea prezentă continuă să fie victima uneia dintre cele mai mari înșelări cu putință: “binele universal”.
Ideea “binelui universal”, religia avantajului reciproc, este cea mai prozaică, cea mai incredibilă și cea mai nefondată dintre religiile care au existat sau există.
În toate religiile există ceva concret, “Hristos este Mântuitorul”, “Legea s-a dat pe Muntele Sinai”, “Mohamed este profetul lui Allah”, însă  “binele universal”  nu se întemeiază pe nimic concret, este plăsmuirea imaginației, este ireal și irealizabil, este deci, demonic.
“Binele universal” , nefiind real, concret, este doar  ”în principiu”  și orice principiu împins cu consecvență unilaterală până la consecințele extreme este nu numai dăunător dar va deveni tiranic și finalmente sinucigaș. Iar cu acest lucru în minte trebuie să știm bine că  ”ideea”  de libertate și egalitate duce inevitabil la mediocritate sordidă și monstruozitate stalinistă. Ideea de “individualism” duce la preschimbarea “persoanei”  în număr socio-biologic și la sclavie salarială. Singura cale omenească este comuniunea în dragoste creștina și, mai exact, pravoslavnica, ortodoxă. Să nu uităm că răul se manifestă întotdeauna sub trei forme: parazitismul, impostura și parodia.Toate aceste trei forme sunt condiții, înfățișări, ale minciunii. Ele neaga existența, “fiat”-ul, pozitiv. Mai mult, răul sparge ființa nevinovată și unitară în particele izolate și contradictorii. Și să fim bine înțeleși, “unitatea” de care vorbeam nu are nimic de a face cu “egalitarismul” demonic. Unitatea de care vorbeam întotdeauna este și rămâne unitate în diversitate. Fiecare componentă este unică și absolut nerepetabilă, “excepțională”, dar unitatea înseamnă stare pozitivă, stare organică, creștere în gând bun și în plan bun. Doar după spargerea acestei unități de care pomeneam, părțile au devenit haotice, la întâmplare, supuse ispitelor și patimilor, singure și mediocre, permanent înșelate, mințite. Iar în aceste condiții esențial este, sau ar trebui să fie, să ne amintim ce este “adevărul”. Căci tot ce pomeneam despre lucrarea răului mai înainte are un singur scop, ascunderea “adevărului”
În primul rând ar trebui să înțelegem că nimic ce stă în existență nu se întâmplă  “în principiu”, în abstract. Tot și toate sunt  ”personale” căci  ”persoana” (și de fapt unitate în Treime de “Persoane”)  este Creatorul și “persoana” este cununa creției, “omul”.
În această înțelegere  ”adevărul”  nu mai este un principiu abstract și îndepărtat el este un mod de viețuire în și întru o “persoană”.
Neputința acestei lumi a fost poate cel mai tragic recunoscută în întrebarea lui Pontiu Pilat, “ce este adevarul? ” (Ioan,18,38). Această întrebare, recunoaștere a neputinței omului singur, venea din partea unui sistem care avea ca temei o legislație fără egal. Iar răspunsul care ni se dă este fără echvoc, “Eu sunt calea, adevarul și viața” (Ioan 14,6).
Aici nu este vorba de nimic complicat. De fapt totul este de o simplitate cutremurătoare.
Nu suntem singuri, avem o “cale” de străbătut și întru -o  ”persoană” de trăit și, la capătul ei, în aceiași persoană, avem făgăduința vieții fără apus. Este vorba de o alegere și o alegere este, întotdeauna, “personală”. Iar cu aceste lucruri în gând ar trebui să mai știm sau, mai exact, să ne aducem aminte de ceva.
Că lumea se ține prin Har și prin lucrarea Duhului Sfânt și acest Duh, “suflă unde voiește”. În acest chip a fost și este păstrată  ”o rămășiță” din ce este bun și frumos  și, personal nu am nici o îndoială că în această “rămășiță” se cuprinde și Valea Almăjului.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la
http://www.marianagurza.ro/blog/
22 iulie 2017









Mihalca - Din picături sunt toate...






Din picături sunt toate...

Din mişcarea gândurilor apar emoţiile,
plonjezi în adâncuri, visul iese din matcă,
răspunsurile te-aşteaptă,
iluzii sunt toate,
în urmă foşnesc gânduri, emoţii,
stări, ataşamente,
în vârtejul lor nu eşti tu,
în prezenţă, în simţiri, atunci eşti tu.
Dacă a vedea înseamnă a crede,
oare, este şi adevărat?


În tăcerea inimii asculţi vocea lăuntrică,
intri înăuntru, în mister,
trezeşti focul
şi tot ce descoperi e golul.
Acel gol este El, Dumnezeu.
Acolo nu există timp, nu există formă,
la periferie se rotesc formele,
nu în centrul tău,
în cercul acela se-adună trecutul
cu fericiri, drame, idei, nume, trăiri,
în acel gol, doar nimicul.
De stai cu spatele la viitor,
privind în urmă, vezi
cum se risipesc toate astea.
Tot ce există în exterior
sunt produse de minte,
chiar şi “iubirea” oamenilor.
Totul. Se întinde în trecut (memorie)
sau în viitor (fantezie),
niciodată în prezent.
Natura minţii
nu poate sta în acest timp.


Viaţa este doar prezent. O infinitate
de momente prezente
ce-n realitate sunt doar Unul,
Totul-în-acelaşi-timp.
Un singur, identic, moment.
Simţind, nu gândind, nu încetinind mintea,
simţind sau a fi prezenţă în Acum.
Doar atunci eşti tu, o fiinţă liberă,
doar acea fiinţă există, nu formele din jur,
iluziile apar, dispar, mor, renasc,
o scară ce duce la infinit.
Universul este în noi.
Acel acum este mereu neschimbat,
identic nimic, de necuprins.
Doar aceea este iubirea.
Compasiunea
şi bucuria ei curgătoare
va lumina întreg templul tău.
Las-o să strălucească
în centrul fiinţei tale!


Dumnezeu se ascunde în tot
şi lasă iluzia formelor că ar exista.
Cînd înţelegi asta nu poţi
să nu râzi. Pare absurd.
A-L cunoaşte nu este să ajungi
la un drum, un vîrf, un ţel,
ci o renunţare
la a te identifica cu forma.
Un văl se ridică, trepte spre lumină,
văl după văl se ridică,
acel nimic este identic
în tot ce există,
în vis şi-n viziuni îţi vorbeşte,
intrând în El se intră în Tot.
Atâta pace, atâta iubire
şi-atâta bucurie la un loc!


Cine e celălalt? De eu intru acum
şi o faci şi tu, cine suntem?
Nu suntem noi, ci El,
suntem Unul, uniţi cu El,
suntem aceiaşi, parte din întreg,
eu, tu, co-creatorul
propriei vieţi,
o singură fiinţă măreaţă, eternă,
în mişcare şi-n înţelegere.

~*~


Din picături sunt toate...

24 august 2016

Irina Lucia Mihalca