luni, 4 septembrie 2017

Chișinău, capitala culturii scrise românești




 Bună ziua,

Peste 50.000 de volume ale editorilor din România au trecut  Prutul pentru cea de-a doua ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2017. În plus, alte câteva zeci de mii de cărți de la editurile din partea stângă a Prutului au fost oferite iubitorilor de carte românească. În perioada 30 august - 3 septembrie, publicul basarabean a avut ocazia să cumpere cele mai noi apariții editoriale la prețuri promoționale.

Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2017 a fost organizat în parteneriat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, instituţie aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni,  Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova şi Asociația Editorilor din România.

 Parteneri media: TVR Internațional, TVR Moldova, Radio România Internațional: Teleradio Moldova, Moldova 1, Publika, Muz FM, Agerpres.

În attach regăsiți comunicatul de presă intergral și fotografii de la eveniment.

Vă mulțumim,









Comunicat de presă
Chișinău, capitala culturii scrise românești, cu ocazia Zilei Limbii Române

       Peste 50.000 de volume ale editorilor din România au trecut  Prutul pentru cea de-a doua ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2017. În plus, alte câteva zeci de mii de cărți de la editurile din partea stângă a Prutului au fost oferite iubitorilor de carte românească. În perioada 30 august - 3 septembrie, publicul basarabean a avut ocazia să cumpere cele mai noi apariții editoriale la prețuri promoționale.
       Deschiderea a avut loc în data de 30 august în prezența a numeroase personalități din domeniul culturii, dar și oficialități din România și Republica Moldova.
     “Întotdeauna, de-a lungul istoriei, cartea a fost învingătoare pentru că ea conține un mesaj și un limbaj care nu fac altceva decât să se adreseze sufletului” a declarat domnul Nicolae Brînzea, directorul general adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni la deschiderea Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău.
       De asemenea, în cuvântul său, domnul Nicolae Brînzea a mulțumit pentru sprijin Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în special doamnei ministru Andreea Păstârnac, doamnei Monica Babuc, ministru al Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova pentru implicare în realizarea evenimentului, doamnei Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român, celor două Asociații ale Editorilor de pe ambele maluri ale Prutului, care au înțeles importanța creării unui spațiu comun pentru carte și companiei Transgaz pentru sprijinul financiar oferit în acest proiect.
      Cea de-a doua ediție a Târgului de carte Bookfest Chișinău s-a bucurat de o prezența numeroasă, fiind o mărturie a ataşamentului pentru cartea românească a tinerilor din Republica Moldova.
    Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2017 a fost organizat în parteneriat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, instituţie aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni,  Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova şi Asociația Editorilor din România.

    Parteneri media: TVR Internațional, TVR Moldova, Radio România Internațional: Teleradio Moldova, Moldova 1, Publika, Muz FM, Agerpres.
4 septembrie 2017
Departamentul de Comunicare
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
Telefon   004 021 310 26 98
Fax         004 021 310 15 36
Email    comunicare@ieh.ro si office@ieh.ro
Site        www.ieh.ro



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu