MIHALCA - Ca floarea de cireş în lună plină

Ca floarea de cireş în lună plină

~*~

Lumina s-a născut, în templul liniştii,

din pântecul Mamei Divine...

Viaţa înseamnă destin

în acea bulă de aer numită clipă

- mereu mai cerem un timp -,

iar cei din jur: peisaje, decor,

fragmente,

amintiri, reverii,

crochiuri de nostalgii, uitări,

scântei de lavă vulcanică

ce ies din matriţa peliculei

derulate pe un fundal alb,

în labirintul vieţii.

Un contrast de lumini şi umbre

prin care-şi vor căuta sensurile,

întâmplări stârnite de adierea sorţii,

în realitatea unui

"nimic nu este întâmplător"!

Iartă şi mergi mai departe,

nu te opri, evoluţia asta înseamnă,

mergi înainte,

un nou cerc de lumină te-aşteaptă!

Spiritul poate să accepte provocările

sau, doar, să se opună lor,

asemeni bujorilor roşii şi galbeni,

ce ies în evidenţă, în briza vântului,

din aceeaşi tulpină,

rubine din picăturile inimilor însângerate

ale celor care-au trecut pe-acolo.

Un conflict intern

prin care soarele învinge în culoarea lor.

Un om şi o femeie dorită de om...

O şoaptă-i iubirea lor,

ca floarea de cireş în lună plină,

o şoaptă din irizările începutului

în sufletele ce se caută,

frânturi prin care totul se contopeşte!

Un diamant ce vine din moarte

şi merge în lumină,

o noua vedere

din cântul sufletului nostru,

o cheie prin care

primim toate darurile lăuntrice.

~*~

12 februarie 2013

IRINA LUCIA MIHALCA