joi, 14 decembrie 2017

POEME DIN SYDNEY






POEME   DIN  SYDNEY


Melania CUC

Pasager clandestin

Ce interes aş avea să fiu prima
În trenul  de dimineaţă?
Când nu a răsărit încă soarele
Şi buza mea atinge buza fierbinte
A ceştii cu cafea fără zahăr.
Vom trece oricum graniţa dintre unii şi alţii.
Ne vom furişa cu pachetele monstruoase
Printre santinelele încremenite
Cu iubitele-n braţe.
Odată ajunşi la hotel,
Ne  vom zvârcoli insomniaci
În cearşafuri de saten rece
Fără să ştim unde ne e capul
Unde-s picioarele.
M-am cam plictisit
De jucării din stambă umplute cu talaş.
Vreau caii adevăraţi,
Copiii în locul păpuşii cu cap de porţelan.
În  gările cu bănci slinoase şi goale,
Pe culoare lungi de spitale,
Umbrele noastre  stau agăţate
În cuier din faianţă.
Uneori mă iau de ele,
Le înjur, le pleznesc peste faţă,
Într-o întrecere neverosimilă
Pentru un loc mai bun,
La fereastră.
O, da acum pot privi peisajul;
Deal şi vale,
Locuri spre care mă îndrept
Cu tot calabalâcul adunat în clasoare.
Maşinăria cu roţi neinventate de om.
Scrâşneşte, se târăşte,
Ne poartă ca pe nişte fetuşi viabili
În propriul pântec.


Cu o singură pâine

Acest jurământ
A fost făcut pe viaţă.
Eu sunt plămădită din ulcele şi străchini
Arse în cuptoare demult prăbuşite.
Neştiută de oameni, de păsări,
Plec  după pâine, mă împiedic în cămăşile
Întinse de-a lungul străzii cu teii împodobiţi de omizi.
Mătasea insectelor străluceşte ca nasturii de Boemia,
Lucruri mărunte cu care
Închei  manşetele, gulerul şi aerul
Pe care-l tot mut dintr-o mână în cealaltă.
Ce grea e pâinea asta fără seminţe.
Ce împodobite-s rufele care-mi ating degetele
Cu mâneci crescute din sânge!
Gust firimitura şi-n prăvălie e vară.
Brutarul aruncă pe lemnul tejghelei,
Taie în felii
Senzaţia mea de greaţă,  de animalică teamă.
Gustaţi merindea întinsă ca trupul femeii
În grâu!
Închideţi ochii!
Soarele continuă să ardă
Ca un batic înnodat peste mijlocul umbrei
Pe care o las fără lesă
Să zburde de-a dreapta-mi
De-a stânga-mi...
Pe  banalul asfalt.


Jachete din catifea albastră

Zile rupte în coate.
Miliarde de gulere albe şi bine apretate,
Jachete din catifea albastră şi moale
Mi-au umplut toate sertarele.
Mobila din casa asta
Are intarsii din fildeş
Şi în iernile prelungi şi osoase
Poţi să aud cum
Braconierii hăituiesc prin oraş
Pasărea fericirii.
Povestea asta ar putea rămâne nescrisă,
Înger din ipsos fără glazură,
O elevă  în uniformă cu nasturi de alamă comună.
Ziua de duminică a expirat pe rafturi
Ca miile de mostre din laptele mamelor.
Fotografii în sepia îşi dau cu roşu pe gură.
În răstimp,
Fiii noştri
Au aţipit cu toate cărţile lumii în braţe.
Nu-mi tăiaţi limba prea ascuţită.
Nu-mi smulgeţi unghiile date cu ojă albastră.
De bunăvoie vă zic
Tot ce am văzut şi am trăit
În colivia cu baldachin de mătase.




Marin MOSCU


Pentru slujirea castrului

Sufletul nostru închis în inimă
Îl hrănim cu clipa
Torturată între dinții clepsidrei.
Nisipul salivează peste ei pete de sânge.
Un înger adună culorile curcubeului
Căzut în limpezimea ochilor
Sculptați sub fruntea împovărată
A şoldurilor spațiului deformat
De calciul depus între încheieturile
Crucii de sudoare
Care slujeşte lucrarea visului
Pentru care înfloresc livezile
Penelor părăsite
De surprizele muntelui înalt
La care vine Mahomed
Să vadă cum sălbătăciunile
Pasc din barba norilor.
Izvoarele coboară în imagini
La picioarele noastre
Înfipte în undele băloase
De lumină.
Scânteile solzilor
Rotesc ochii bunicuțelor
Care stau cu furculițele
Înfipte în maxilare.
Două rădăcini de dinți scriu răvaşe
Carierelor de pietre aruncate în rinichi
Pentru slujirea castrului
Care în tinerețe aduna cavaleri
Flămânzi de carne fragedă.
Acum stau de gardă
La trecerea deşertului
Peste dealurile tăiate de drumuri
Aiurea, sub o coamă de stea,
Unde casa sufletului îngenunchează
Semnul din țărână a crucii
Care creşte
Fără să oprească numărătoarea.
Înstărită noaptea
Descuie lacătul cartelului
De oase desperecheate,
Crăcănate,
Risipite,
Uitate
Pe spatele cămilei
Numită viață
Sau vatră de cenuşă
Într-o oală cu apă termală!


Simfonia ochiului nevindecat

Sub privirea încețoşată,
Crâcnesc secundele
Rezervorului cuvintelor
Cu sânge otrăvit.

Casa oaselor
Sprijină coama vântului
Care-aduce pe pământ
Măduva florilor speriate
De umbra creştetului purității
Spălat
În lacrimi de cârpe.

Ingenios, pământul
Deschide poarta cartierului
Unde tăcerile
Se suprapun
În sfere
Netezite de-ntuneric.

Primitorul
Umple căciula
Cu frunze putrede.

Timpul
Leagă rănile
Trecute prin compoziția
Unui ochi nevindecat
De simfonia conştiinței.


Furia luminii din gurguiele stelelor

Spectrul luminii vine din gurguiele stelelor,
Cursul sărbătorilor vine din dorinţa umană,
În fiecare din noi există o pasăre-rană,
În cuibul ei se ascunde osânda poftelor.

Una din dorinţe e-nvingeri de dureri,
Una˗i trăirea vieţii într-o singură clipă,
Să cuprinzi universul în zbor c˗o aripă,
Să devii nebunul încercatei puteri.

Alta e pofta libertăţii în propria ţară,
Iarba verde crescută sub tălpi cu durere,
Hora întinsă de fraţi cu profundă plăcere,
Pentru unii e s˗ajungă încă-o primăvară.

Unii zburdă˗n bolizi pe pământul udat
Cu lacrimi şi lumânări sub icoană,
Unii aleargă într-o nesfârşită goană
De˗a-nsângera istoria trimisă la mezat.

Furia luminii vine din ceru-nstelat,
Dorința nu poate fi nicicând aeriană,
În fiecare dintre noi există o pasăre-rană,
În cuibul ei e omul de viață-ncercat.


Sub crucea-n care vidul putrezește

Se-ndepărtează umbra de lumină,
Și ura de iubire și dispreț,
În suflet  adevăru-i fără preț,
Minciuna ne aduce în ruină.

Cuvântu-i de prisos dacă rănește,
Gândul e un tuci înfierbântat
Pe care amintirea l-a uitat
Sub crucea-n care vidul putrezește.

În vis mai latră câinii întristării,
Întunericul se varsă-n vegetale
Când te ascunzi, nu-mi ieși în cale,
Inima mi-am pus pe culmea zării,

Acolo îngerii cad în genunchi
Din zborul lor pornit între tornade,
Să vadă cum intrăm în canonade
Tăind lumina până în rărunchi.

Găsim în ea copite pofticioase
De-a călări și vânturi dar și ploi
Să te-aducă dulce înapoi –
Floare între florile frumoase.

Ne merităm o clipă de avânt
Între întuneric și lumină
Și-o mână de cenușă de sulfină,
Sfântă amintire pe pământ!


Visul ce se pierde lent

Dorinţa mea este un vis
Pe-un bob de lacrimă aprins…

Dorinţa mea-i steaua ce frânge
Pâine în inima ce plânge.

Când steaua mea va râde-n vis
Vom arde-n veşnic foc nestins…

Tu pură floare, eu polen
Ce  rătăcim sub cruci de lemn.

Se-nchină viaţa, noi la ea
Când lacrima devine stea,

Tu inima ce-mi bate-n piept,
Eu visul ce se pierde lent!



Carmen ONICA- DRUŢU

Albastru maxim

Strâng umerii copacilor
Şi plâng cu strigăte albastre

Sorb lacul perlelor din scoici
Şi plâng cu măscărici albaştri,

Sting focul rădăcinilor,
Şi plâng cu balene albastre,

Smulg seva urmei de umbră
Şi plâng cu pescăruşi albaştri.


Revelaţie

Când plânge pădurea
Pe brazde de oţel,

Când sfârâie pruncii
În felia lor mamă

E jale în lume
Prăpăd pe pământ,

Când iertarea-i arsă
De-o secetă oarbă,

Când pacea e-nchisă
În carcere ude,

Ruşinea dispare
Omătu-i infect,

Pierdută e viaţa
Şi rodu-i deşert.


Somn de toamnă

Prin focurile toamnei
Calci ne-nţeleasă fată,
Netrebnica cenuşă
Cu văluri te îmbie

Prin pale jucăuşe
Treci fără de sfială,
Torida lor cântare
Cu întrebări te cheamă.

Prin rotocoale repezi
Dansezi copilă brună,
A viilor descântec
Te gâdilă-n căuşe,

Prin mijlocul vâltorii
Păleşti fiică uitată,
În ameţirea calda
Tăcândă te topeşti...


Dincolo de cer

Vino dragule-n iatac de stele,
Pe laviţa miresmei de lumină,
Din urmele albastrei vii
Vom împleti un veac ecouri

Cântă-mi din cerbii suflării
Pe-o cergă plânsă de seninuri,
Boncăluind un dans nestins
Vom învăţa iubirea increată.
Din iubire

Lovi-te-ar câmpii ploii mele
Usca-te-ar clapele de viaţă
Rupe-te-ar slova mea de foc
Umple-te-ar pleata de paiaţă.

Afla-te-ar gândul sorţii mele,
Lega-te-ar coardele de vrere,
Sorbi-te-ar duhul meu de soc,
Uita-te-ar bruma prin iubire.

Lovi-te-ar vântul sorţii mele
Uita-te-ar bruma prin durere
Prinde-te-ar suflul meu de foc
Lovi-te-ar ploile tăcerii.


Sărut

Floare de alint,
Zbatere de gând,
Aprinsă faclă,
Lapsus profund.

Suflet evreu

Duh stins,
Duh prelins,
Suflet greu-
Suflet evreu,

Duh prins,
Duh învins
Suflet greu-
Suflet evreu,

Duh tern,
Duh peren,
Suflet zeu-
Suflet evreu,

Suflet nou,
Suflet erou,
Suflet zeu-
Suflet evreu


Dunăre

Din maxilarul unui munte
Ţâşneşti, tu neagră apă,
Hora şi doinele cărunte
Din vine ţi s-adapă

Din dura stâncă a celţilor
Porneşti, tu amplu strigăt,
O învingătoare a munţilor
Cu-a valurilor cumpăt

Din unirea unor aure
Te iveşti, tu dulce apă,
A zece naţii născătoare
Din pântecu-ţi de fată.

Din păcura abisurilor
Apari, tu înviere,
O izbăvire a oamenilor,
Cu-a undelor menire.


Tablou

Clepsidre platinate
Pătrund crenelurile,
Bolţilor ciuruite
De zborul păsărilor,

Îngeri aureolaţi
Închină aripile,
Luturilor ceruite
De mierea sorilor,

Cariatide caste
Sprijină firidele,
Norilor înălbiţi
De laptele florilor.


https://georgeanca.blogspot.com.au/2017/12/poeme-din-sydney.html












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu