Primul sărut - Dorina Măgărin

Primul sărut

În vinerea aceea a fost iarăși la cea mică, la Lilia. Ca și data trecută, a venit la servici, a stat până la ora zece, apoi a plecat ca un ogar la gară și-a luat trenul. Prima stație – Andros, apoi Ute, Sânmi, Pața și..., stația unde a coborât. De-a lungul căii ferate, zărea salcâmii încărcați cu flori ce atârnau ca cerceii bizantini și teii cu frunzele în formă de inimi, mii de inimi și bumburuși ce așteaptau să-și deschidă limbii. Pe la Pața, fluturi mici, de culoare albastră, cu puncte ca gămălia, negre, jucau dansul nupțial deasupra sutelor de flori de mac roșii-roșii și roșii-alburii, cu petale cutate, în timp ce prin grădinile oamenilor erau tufe de bujori albi, roz, sângerii, vajnici stânjenei, tufe de cartofi ca niște parazoale,  vrejuri de mazăre înalte și dese, tufe de răsură și soc. Privind vrejurile de mazăre, femeia între două vârste, cu fruntea brăzdată de gânduri, ce părea distrasă de la tot ce se întâmpla în juru-i, schiță un surâs prelung, amintindu-și de vremurile când își adormea bobocul spunându-i povestea «Jack și vrejul de fasole». Câți ani să fi trecut de-atunci?! Mai mult de o grămadă... Cornute mari,  roşcate ori pătate cu alb şi cai nobili, de culoare neagră, un negru lucios, păşteau alene. Pe câmp, baloți de fân, cu forme dreptunghiulare și cilindrice, grâu verde - în spic, înșiruiri de floarea soarelui, porumb, soia. În bou-vagon, pe bancheta din spatele ei, cineva vorbea la mobil:

-                     Ai citit ceva de Edgar Morin? Acum citesc volumul, «Au peril des idées, les grandes questions de notre temps», dialoguri între el și Tariq Ramadan. Îl estimez foarte mult pe Morin, fiul unui evreu, din Salonic. S-a recăsătorit pentru a patra oară, acum, la 94 de ani, cu Sabah Abouessalam, din Maroc. Au scris împreună și-o carte, «L’homme est faible devant la femme»… Am comandat-o…

-                     Da!, a vrut să-i răspundă instinctiv, Yota, am citit «Le Paradigme perdu : la nature humaine». Dar oricât ar fi părut de aiurită, nu intra așa, tam-nisam, în vorbă cu străinii... Bravo!, gândi ea, asta da, dragoste, puterea miraculoasă a iubirii și dragostea adevărată nu cunosc vârste, trebuie doar să visezi și să crezi în vise!... «L’homme est faible devant la femme», oare? De ar fi așa, El ar fi fost alături de Ea, ar fi fost acum Împreună!

La Sânmi, sub umbra castanilor a căror măciulii destul de mari lăsau să se întrevadă și florile din care s-au format, dansul dragostei îl jucau subțietice și străvezii libelule. În anumite locuri, porumbele și copacii lăsați să crească de bună-voie, zgârâiau vagoanele pe ambele părți, așa cum ar fi râcâit coarnele cerbilor ce se bat pentru hegemonie.

Înainte de-a coborâ din tren, aruncă o privire peste umăr. Domnul ce vorbise la mobil, nu părea de-al locului. Avea un aer distins, ten pe care nu-l văzuse soarele, niște mâini delicate. Părul bărbatului era mult mai argintiu decât al ei. Ceea ce a remarcat la el era faptul că, deși în tren era o căldură sufocantă, purta o haină neagră, de catifea raiată. Ageră încă, s-a îndreptat spre școală pe aceeași potecă de data trecută. Ajunsă acolo a vorbit cu profesoara de biologie, o doamnă plinuță ca o turtă dulce, cu diriginta, profesoară de matematică, ce aducea cu vipera ce stătea nemișcată pe o falie de stâncă, dând impresia că este o scrijelitură sau rădăcina unui copac, a văzut notele din catalogul clasei a șaptea. Micuța avea note foarte bune. Mătușica nu știa însă dacă notele erau pe merit ori erau umflate fiindcă nivelul școlii i se părea destul de scăzut.

Bomba-bombelor, Lilia i-a povestit că are un prieten de două săptămâni, că-l cheamă Cédryck, este în clasa a opta și e orfan de mamă, de la vârsta de doi ani. I-a povestit de primul sărut, de cum i-a dăruit, temătoare, pupicul băiatului pe obraz, cum acela a sărutat-o cu patimă, mai pe urmă, pe comisura buzelor. Fiori calzi şi reci i-au trecut de-a lungul şirei spinării, sângele i-a pulsat în obraji, inima a început să-i bată în piept ca o tobă, gata-gata să-i străpungă pieptul, să-i sfărâme armura şi s-o ia la goană, bezmetică pe străzi.

- Ştii,Yota, a spus Lilia, puteam să am orice băiat vroiam din şcoală. Toţi mă plac. Pentru ei, sunt fata cea nouă şi pitica care învaţă bine. L-am ales pe el şi nu întâmplător! E orfan de mamă, sunt orfană de tată. E puţin mai înalt decât mine. Va termina şcoala în iunie şi va da examen de admitere, la liceu.

Au vorbit despre multe lucruri ce o priveau pe Lilia şi Yota i-a atras atenţia:

-         Ai grijă, Lilia, totul până la...!

-         Stai, liniștită, Yota, nu se pune problema!

Acum Lilia nu se mai afla în țară. Era plecată de luni bune în Gerdania, o altă viață, un alt destin, era împreună cu mama ei, după ani de absență. În preziua plecării, și-atunci a fost la cea mică, câte lacrimi nu s-au vărsat, câte vorbe nu s-au spus?!...

 – Abia aștept să fiu mare, să fiu pe piciorele mele! Când voi fi cineva, am să mă revanșez pentru tot ceea ce-ai făcut pentru mine căci din punct de vedere moral, îmi susțin părerea, tu ești mama mea, mi-ar fi plăcut să fii mama mea!

Pe Yota o podidiră lacrimile. O cuprinse în brațe pe Lilia și așa, înlănțuite, amândouă, vărsară potop de lacrimi.

– Nu trebuie să te revanșezi cu nimic! N-am făcut-o ca să aștept răsplată!

– Știu, Yota, dar lasă-mă să mă simt eu mai bine, lasă-mă să mă revanșez atunci, când voi avea posibilitatea, fă-mi plăcerea asta!...

Ațintindu-și privirile spre bungavileea ce stătea înghesuită în ghiveciul de pe terasă, Yota mângâie cu privirile florile de mătase ale acelui arbust decorativ, deschise felicitarea făcută cu mânuțele Liliei, în formă de inimă și citi din «Lecția de iubire» a nepoatei sale: «Yota, eu te iubesc foarte, foarte mult și nu îmi pot exprima iubirea pe o coală de hârtie sau printr-un mesaj. Îmi place să petrec timpul cu tine și chiar dacă nu întotdeauna adormi cu mine, ci mă lași singură și speli vasele sau faci curățenie, îmi place să dorm cu tine! Îmi place mâncarea pe care o faci, chiar dacă uneori nu mănânc tot din farfurie. Îmi place să port bijuteriile tale, să port sandalele și pantofii tăi cu toc, îmi place să mă dau cu rujurile și parfumurile tale, iubesc totul la tine!» Yota își strecură mâna stângă prin păr, cu arătătorul prinse o șuviță și începu să o răsucească. În alți ani, în preajma sărbătorilor de iarnă, mama sa, Ana, se înfășura în șorțul albastru, cu floricele, din bumbăcel și punea la dospit aluat cu nucă, în vailingul din bucătărie, pentru cornulețe. Cât de bune erau cornulețele, glazurate cu albuș de ou și zahăr vanilat! Ți se topeau în gură... și așteptau atâția cornulețele din Andros! Acum, toți ai casei s-au dus, iar Yota a rămas cu amintirile. S-a apucat să despacheteze globurile de sticlă. Urma să meargă la piață să cumpere un brad, un brad sau o crenguță? Nu avea astâmpăr. Deschise laptopul și își puse o selecție de colinzi, apoi luă o carte de poezii de-ale lui Gregoriady de Bonacchi, o deschise la întâmplare și citi: «De cu noapte pân' în zori/ Tot de tine am visat.../Te-am visat, te-am sărutat/ Mii şi mii de mii de ori.../Dar şi'n zori când te-am cătat,/Tot de-atâtea mii de ori/Plâns-am, plâns-am mii plânsori/Când de tine n'am mai dat.» Închise cartea. Continuu mâine..., gândi ea și, aruncându-și mantoul de culoarea smaraldului, îndesându-și bereta muștarie, coborâ în goană cele trei rânduri de trepte și se-apucă să colinde pe străzi. Prin oraș erau puse tot felul de afișe. Lerul româno-canadian avea să colinde pe unsprezece decembrie. Continuu mâine..., gândi ea, îndreptându-și pașii spre tarabele cu fel de fel de gustări și lucruri specifice iernii, închipuindu-și primul sărut primit de Sabah Abouessalam de la Edgar Morin, încredințată pe deplin că dragostea nu are vârste. «L’homme est faible devant la femme»? Da, când e dragostea curată, se simte asta din primul sărut!

Dorina Măgărin,

Timișoara, 3 decembrie 2017