Cautand dupa mere 25 - Un dialog intre Ben Todica si Pavel Ratundeanu Ferghete

Cautand dupa mere 25

Nu scrisul, descrisul cu dichisul mă osteneşte, ci viața cu tăvălugul ei de griji şi nelinişte mă tăvăleşte, mă ciuciuciuleşte, motroşeşte, mă storce, de vlagă, îmi dă arome şi culori amare, în mine scrisul având un dulce, de soarele, soarele, care bonus îmi îmulțeşte zilele cu binele, doarele de rencărcare a băteriilor cu superioritatea de a fi, uneori în buimăceala mea de mare singuratic şi de cel mai iubit dintre pământeni, sculându-mă cu stângul, zăpăcit mă zbuciumă, zdruncină, zăpâceşte, răutatea existenței, în lumea rea existând tendința cu sufletul zbuciumat să fiu alungat, ca piesă activă, nebun, de pe imensa tablă de şah al pământului ( mie mi se pare, avându-mi rolul să trăiesc în spectacolul vieții cu aripile întinse către zbor cu versuri pentru Eminescu, ca Maria Filipoiu, în toate cele 24 clipe astrale, artistic, cu arderea intensă, cu aripile de vultur monumental şi de păstrăv înaintând înotànd în aval, contra curentului, către izvor, comoă rară a Transilvaniei şi Basarabiei neintegrată unitar încă, că ne lipseşte timpul potrivit, sorocul, bună-cuvința şi voința, în cazania Dosoftei a Patriei cu vatră a Limbii române, o eternitate a firii noastre ancestrale fireşti prin poeticul esență a rezistenței esenței din lumina de doină a zilei cu şir de voievozi a existenței nostre milenare, biblice, cu drept de a fi iubire, candidând la fericire cu drept cum dreptul de a ne naşte ca la învierea la adoua venire să ne rei ntregească întru înviere răsărit de soare de binecuvântare în care ne dumnicăm pâinea în laptele vieții veşnice, trup heuristic de Mesie a iubirii de Iisus Cristos oferit la cina cea de taină a luminii, coloană fără sfârşit, în templu descătuşarii, pur şi simplu bun exemplu de bunătate, de generos şi luminos, cu folos, cu pragmatic adăpost de pace şi pâine tras în mâine, Cuvânt-Dumnezeu, pentru cel care spre desăvârşire vine pentru a lăsa deoparte lucrurile începatoare fără a ne reinoi legămânul, botezul, punându-l pe Iisus încă odată şi încă odată la batjocură, schingiuire şi răsticnire pentu apa transformată în vin la Nunta din Cana Galileea, ca sângele Domnului, dat nouă, ca renoire, să simțim duhul veții, duhul înoitor cu simetrie a creatorului în adevăr avându-şi dimensine tridimensionale în karte măsură şi rost a lucrurilor, cu nepeirire, ca să nu pierim din veşnicia care ni s-a dat, ca să fim pacea şi pâinea omenirii, de mesia iubirii pentru omenire, dovedind, că nimic, nici o strădanie pentru bine, nu-i fără rost, nu-i ponos, nu-i degeaba, de prisos, însuşi soarele fiind pentru a ne cunaşte întru Hristos pe noi înşine culme a învățăturii, înțelepciune şi rugăciune pentru îndreptare şi salvare de la moarte pentru ceilalții, din pântecele mamei menindu-i-se să fim iubire, salvare şi binecuvântare pentru ceilalți, cum zice stralucitor preotul Pugna Grigoare de la Rogna, Jibou, de peste Someş trecând cu bacu sau cu pasu pe punte, trecând pas cu pas a lucrului cu adevărat bine făcut, ca să-i nemurim, cum şi fiul a dat de Tatăl pentru păcatul omenirii, pentru a nemuri mântuind şi a nemurit pe cei mulți cu ispravă întru slava sa alduită făcăoare de bine, pentru Dumnezeu răul nici nu existând.

     - Isus este aici pe pamant oglindit in trupurile noastre si el tipa din tine ca sa fii inteles insa cei din jur nu-l pot vedea pe Hristosul din tine pentru ca ei sunt orbi si egoisti si asta sta in ei ca sa ne accepte sfatul de a se uita in oglinda si a se intreba: Oare eu cine sunt si ce caut in aceasta lume? De ce m-am nascut? De ce ma simt atras de anumite persoane?

PAVELE ANALIZEAZA VIATA MARILOR EMINESCU SI VAN GOGH. Ei nu aveau casa si masa, imagineaza-ti ce grea era viata acu o suta de ani. Daca nu privesti viata prin Hristosul din tine si impreuna cu el sa traiesti in pace si bucurie VEI SUFERI INCONTINUARE O OBSESIE CARE TE VA ROADE, O DURERE CREATA DE TINE INSUTI Si sotia mea e la fel. Incontinu cauta ceva ce nu-i place ca sa critice si asta din cauza ca nu are copii mici ca sa-i marsaluiasca. Copii au crescut si au plecat la casele lor. Iti aduci aminte de armata? Sau tu nu ai facut armata. Te frecau caprarii aiurea. Ai animale prin curte, ai copaci, ai legume in gradina dute si vorbeste cu ele si te vei simti mai bine decat sa te lasi consumat de rautatile celor din jur, din societate. Nefericirea este o forta importanta si foarte benefica intelegerii vietii.

     -  Garofiță, de-atunci de când m-ai văzut în Recea e o hoare de cântare a cântarilor, dar eu Mesie a iubirii tot prin Cluj sunt lângă Vica în spital făra ceartă, ca Ionu tău pus pe scandal bânză bună în burduh de câine, deşi sar ropcii copcii, că sistemul (da-n sistem nu-s oameni cu fițe şi încurcă ițe, fără ca Arafat să ştie că la salvare e o proastă organizare, deşi cinstea e pană mândră, floare albastră, muşcată în glastră, Gecondă zâmbind catre zarea albastră şi, în clopul cui o poate purta, când este pentru cine o poate poate purta şi trecând prin codru cu ziua care creşte sau scade, clopul să lovească o rămurea pe care s-a aşezat să gângurească, guguleasca: glu, glu... o turturea, c-are inima aplecata şi grea, vai, vai, scăită, săraca de ea, de inima mea, alună sub vânt, într-un vârf de nuia !

     - Cum poate fi un om mic mare ? Nu-i greu de precizat? Ioan Miclau ce mai face ? De ce nu scrie nimic despre O ALTFEL DE CÂNTARE A CÂNTĂRILOR şi despre Nădejdea Phonexului (prima carte citată o are românaşul aiesta).

     - Omul aista e un om tare de treaba si batran, are si el problemele varstei. Asteapta ca va scrie. O va face cu tot dragul. Tu i-ai trimis cartea prin posta s-o pipae. Nici eu nu am pipait-o. Glumesc. Nu iti fa probleme ca totul va fi cum oranduieste Dumnezeu si EL are grija de oamenii buni.

- Zilele aiestea s-o lăsat cu frig şi cu ninsori

Cu vin oițele de la munte

Cu steluțe albe-n frunte.

E ca sufletul izvorât  din culoare de nelinşte

Dându-mi sentimente  de vraişte,

Că Harap dalb de alb de zăpezi

Pentru copiii pâine şi aspirină zi de zi de zi,

Ca să te capacitezi astăzi pentru mâine

Laudă de zestre, laudator temporis acti

De zări albastre ale noastre.

Şi doctorii au sentimente umane. Grijile nu-s doar ale mele (ce fac dacă i se întâmplă ceva nasol, naşpa ?). Îmi fac griji, că-s om şi neevitabilul poate surveni, poate veni în orice moment, ca o năpastă demolatoare. Unde, chiar aşa sunt oamenii, ocrotitoriii, profesioniştii? Ştiu sistemul cu tri supărări, da-ar bomba cu nutrii în el! Unde ne sunt visătorii, medicii? Dar medicul Coldea Cătălin Oncologie la cetece, tomograf: -"Eu lucrez cu Hematologia de 30 ani, dar nu înțeleg cei de-acolo, că doar până la ora 12 să-mi trimită pacienții", zice, ca şi cum ar fi un refuz ori mi-ar spune scurt, clar, franc, că lui programul i s-ar fi terminat categoric şi, că el n-ar mai servi. Pare să nu înțeleagă spunându-i: -"Mie mi s-a spus, că nu mai vine salvarea şi nu mi-aş putea duce soția, pe Ferghete Ludovica, deşi netrasportabilă cu-n taxi? (unde nu-s bani ce fericire mai poate să existe ?). Până la urmă doctorul Coldea o rezolvă pe Vica, deşi neputița, nepăsarea, dă din umeri şi indiferența îşi poate face de cap. Noi avem dificil de bilă, deschinezie biliară, dar de fapt lui Vicay e blocată fierea, i se descoaperă la Urgență Clujana, a doua zi s-o aducem cu chiu şi vai, din cauza Salvării, Smurdului, care nu dă Dumnezeu să vină, Arafate, că întâzie nepermis, dar cine să-impute, că ministru Arafat e bine mersi neştiind de proasta administrare.. şi i se introduce lui Vica o proteză la Evreiesc, Medicala 3, dar chimio-terapia, îi vor elimina, estirpa tumorile maligne de la pancreas, va scăpa de leucemie şi va fi salvată ? Vinul te-mbată, apa curge-n jos, aud în filmul coreian "DOAMNA DE PORȚELAN. Unii ne insultă pentru calitatea de a fi oameni între oameni, români, pentru oameni. Noi îi ascundem lui Vica cancerul şi tratamentul ce i se va face, doctorul Mihnea Zdrenghea i-o spune dur, brutal: -"Vei face Ferghete chimio-tetapie, că şi aşa n-ai mult de trăit", ne spune Vica. Mihaela-Ştefania Celemen fiica ei, nemulțită: -"Cum de i-o zis Zdrenghea fară obraz, fără prudența, neprofesional, că şi aşa n-ai mult de trăit, că o să mori? Tânăra rezindetă îi spune fică-mi, că a fost şi ea de față în salon şi nu aşa o zis doctorul Mihnea Zdrenghea, ci dontologic i-a zis: -"Doamna Ferghete Ludovica vom începe chimio-terapia, dar Vica, n-o înțeles şi o înterpretat greşit, doctorul Mihnea Zdrenghea zicându-i clar şi punctual: -"o să facem chimio-terapie, că de nu facem murim". Trăiesc zi de zi cu teamă-n suflet pentru Vica, nu pot nici dormi de grijă. Vica e singura şi cea mai mare dragoste a mea ferecată în inimă, ca-n cutia Pandorii deschisă pentru omenire de Prometeu.

     - Sigur doctoru care i-a spus-o direct e ovreu, vorba lui nea Iancu. Ovreii sunt foarte necrutatori cu restul nationalitatilor pentru ca noi suntem la nivel de animale pentru ei iar ei sunt cei alesi, adica "oameni". Eu am evitat sa-ti vorbesc intr-un email anterior in care te incurajam si evitam sa-ti dau sfaturi, leacuri despre viata de om vaduv pentru ca evitam sa fiu necrutator si sa-ti spun: "Lasa ca nu e mare branza daca moare ca te descurci tu, ca mai sunt femei pe lume si-ti gasesti tu alta ca esti baiat istet, care poate intretine o alta gura de om sarac". Nu am putut sa-ti spun asta ca sa nu presupun moartea celui drag, insa evreului nu-i pasa pentru ca el trateaza romanul ca pe o vaca pentru ca justificarea lui e ca nu are timp de pierdut cu mangaieri ale sufletului, ca ovreul nu are suflet e doar "bani", orgoliu si inganfare si multe alte calitati care il tine in controlul lumii financiare inspecial al americanilor cum latra internetul. Chimioterapia lucreaza, am cunoscut oameni care au fost vindecati in Australia. Nu dispera, fii pozitiv ca e mai sanatos si de asta are nevoie Vica acum: UN PAVEL SANATOS, PLIN DE IUBIRE langa ea. Restul sunt mofturi lumesti.

     - Eu sunt eu şi rămân eu, în Patria Limba Română.

Eu sunt eu pe altarul soaarelui

RĂSĂRIT DE SOARE, DE BINECUVÂNTARE

Eu sunt eu pe altarul soarelui

Sunt eu în numele Domnului

Purces în gândul omului

Prin puterea Cuvântului, Dumnezeului,

Eu să rămân eu, român, să rămân tot eu

Ci puterea Cuvântului-Dumnezeului

Să lumin şi însenin cu propriu-mi destin

Întru pace şi pâine Acopermânt şi adapost

Tras Hrisstos luminos în mâine

Răsărit de soare, de binecuvàntare

Cu România profundă şi mare

Unitară, independentă, pusă pe picioare.

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE

Pe Vica a dexternat-o azi, ca să revină după 3 săptămâni la Hematologie la Dr.Mihnea Zdrengea, medicul pe care l-am întrebat legat de bolnavă, de suferindă şi-i întind plicul, dar îl refuză dur, sincer, ca om de caracter feciorul medicului cardiolog Zdrengea de la Recuperare? etajul unu, aici la etajul cu pricins activând şi doctorul din elita medicilor cardiologi din Cluj, Emil Bogdan, suflet de om, ca stelele de pe cerul Transilvanie, pământ sfânt românesc, cum zice prestigios, cu dagoste şi dor, mare conştiință omemească, româneasca, MIHAI EMINESCU, Patria Limba Română.

Vorbesc, grăiesc omenesc, cu drag şi prețuire, candidat la fericire, vorbesc firesc, cu fostul meu coleg din Aghireş-Fabrici, Vasile Sotelecan"Puiu", un om distinct şi deosebit, devenit iubit, prin calitatea lui de apostol, învățător, iubit de proprii elevi pe care îi dăscălea, învața, instruia, cu poftă, apetit, ales, cu înteres şi pasiune, ca o rugăciune îndreptată către Tatăl Ceresc cu pioşenie pilduitoare şi demnă de urmat de un om  cu habar creştin, cu destin, ca cerul albastru senin şi pământul aureolat de verdeață şi de căldura rodirii, iubirii, caldură pâine de o ființă, după cum şi omul se îngrijeşte, protejează, natura, ca desmațul, dezmățul, dezastru nebuniei şi nepăsării umane față de existență cu esență şi excelență, să n-o dea pieirii, distrugerii. Vica plină de adevăr: -"Eu dacă nu-ți spun, tu, nu ştii nimic de la tine, tu parcă aştepți murâ-n gură, că nu te mănâncă nici o grija fe câte trenuiec şi fe câte-s de făcut la o casă aşteptând să fii mânat şi adunat, deşi aduni, sevieri, ce-ai semănat, ca un moie poame nu-i după câte fete ai jucat ori că te-ai îmbătat, după ruşinea asta n-ai nici dupâ ce "bes" apă, că n-ai, ca un botezat îndemânare, n-ai nimic, nu eşti gospodar şi te-ar mânca păduchi de n-aş fi eu, cetera cu gura Vica, duminica, zdrobea, cum se prelucra cânepa în zdrobalău, meliță. Femeia se vrăvuieşte? spală, alăptează şi cârpeşte, doarme pe marginea patului iepureşte, se chinuieşte, sare ca arsă şi-i înveleşte pe prunci noaptea cu lipideul, ceacrceaful, pătura, plapuma, când vre-un copil certat în somn de Maica Precestă, plânge prin somn sau de cumva se dezveleşte ori tresare şi se scoală buimac, năuc, sare îngrijorată, că, Doamne fereşte, ea, Vica ziua se împrimineşte, să rumineşte şi noaptea spală şi cârpeşte, deşi tot cu frica-n sân să nu se nenoricească cunva careva, în ciudă, unele consoarte, nevinovată o învinmuieşte, că ziua trage mâța de codă, se ticlazăşte, fercezuieşte, curățeşte, deşi nu joieşte, pridideşte, cu lucru, că grijile-s tot a mamei, tata trudind, că dacă nu munceşti să nici nu mânci, ea noaptea-i înveleşte şi tot în picioare, în capul oaselor, ca să nu i se racească pruncii, că peste noapte focul cu lemne încetineşte şi-n casă se răceşte şi dacă n-ai grijă îți faci cheltuieli, drumuri pe la doctori, un alt lucru în plus pe care îl poți evita dacă eşti mai atent, deşi ziua zdrobit, mai ostenit, poți să nu fii bun de nimic, dar în capul oaselor într-un dute-vino la lumimna lămpii sau a becului noptea, la lumina zilei, ziua, dar cine cunoaşte corvoda casei, zicându-se-n dodii, că greul e pe umerii bărbatului, care-n crâşmă se face porc, țucă crucea popii cu poveşti de popă bat, învinsul, crezându-se învingător dohnind a borhot după ce-a belit pe dracu, dormind  ca mort, inconştient către perete behind că oaia e singura ființă care ține cu el, ea singură zicându -:"be, be", el, însă mugind ca o marhă, sucă-om sucit drumul către casă măsurându-l hai-hui, hai-lic tremurând pe lângă gard, în şanț, peziş în lung şi-n lat şi curmeziş în urcuş şi coborâş (şi-o jură nesimțindu-se bine, că o lasă baltă, mai moale, de pagubă şi n-o mai face, dar cât îi ține promisunea, cuvântul, legământul, dacă totul se ține scai, ca scaiul de oaie sau de coada calului, ține până-ncealaltă zi, ca s-o ia de la capăt numărătoarea cu steagurile a lui Pristandache, că..., "omul fiind o dihanie ciudată alcătuită din contraste". Nici eu n-am fost scutit de najunsuri făcând gargară cu pioneze şi înconjurul pământului cu racheta-cuşca cățelului, călcat, accidentat... de maşina de barberit.  

Pruncilor ce zic să nu facă, fac (de ce fac contrarul ? Şi Ciolobica, Bucuri, Beldean Vasile, se nedumerea: -"ce-s şi cu coilobicii aieştea de nu înțeleg cu buna şi sunt ca ulciorul care mergând singur la fântână, se sparge? nu sunt sănătoşi puricii aieşte, să nu fie fițoşi, să nu aibă acel sănătos de feți-frumoşi sprințari, voioşi nevoaie mare, c-aşa-s ei sănătoşoşi, o ştim noi bine, că dacă -s momâi în piramizile faraonilor, molâi, blânzi, cai verzi, brezi, sunt bolnavi neastâmpărații şi ce te faci, că nu-i bine, cum îți scoți cămaşa de pe tine fără s-o rupi, tu fiind nevoit fiind din două babe să faci onevastă, o cămaşă, dar nu chemeşa ciumii, aiasta fiind făcută cu dichis de nouă muieri văduve, totul întors, pe sulul dinapoi, c-apoi de ce să se zică despre lucru rău, că-i făcut, ca şi cămaşa ciumii, ca-i lucrul dracului, când o dat boala, stoşala, în porcii care în prezența lui Iisus o dat streche-n ei şi s-o aruncat înebuniți în mare ducându-se pe apa sâmbetei, dar amu ce-i drept fiind vorba de copiii nu-puteai lăsa în plata Domnului, în voia şi de banii lor, pârliți întorcând casa şi pe dos, lasați de capul, de banii lor, că-ți făceau  griji, îți erau o povară şi nu-ți convenea, căn-aveai în casă de unele ori de altele în casă, n-aveai ce le pune pe masă, iar să le zici , că-s-ciuntat n-aveai scuză trebuind să ai cu ce-i încălța cu ce mbrăca şi hrăni, iar dobitocii, dromaderii  aieştea mici nu erau cu ascultare obraznicii şi-ți aprindeau paiele-n cap facându-te să nu ştii pe ce lume trăieşti, cum să-ți scoți cămaşa fără s-o rupi, că ştiau îndrăciții, căpiații, ştiau atunci când le trebuia ceva să mârâie, ştiau îndărat micii, sănătoşii încăpăținați în bine, ştiau să-ți facă zile fripte şi să-ți scoată pieri albi, în ciudă ca nu-i bine sâ ai pieri albi şi minte proastă, dar nu le ajungeai cu prăjina din 11 prăjini la nas şi nu- l înțelegeam pe Dragomir când mă sfădise şi supărat îmi  zicea: -" eşti moale ca o baligă", dar el era nemulțumit, că stam atât de mult în casă răstignit de masă şi lipit de scris, scriam, în gândul lui întrebându-se: "-Ce se va alege şi de capul acestui pârlit, de capul lui ?, el neânțelegând, că şi scrisul e o muncă, că oamenii care scriu cărți muncesc, trudesc, cu capul, c-auzise el că-s introvertiți, dar ce prostie mai e şi asta ? se nedumerea, deabia într-un târziu devenise un om mulțumit în ce mă priveşte, deşi credeți, că-i era uşor printre spini, colți de piatră şi printre câini care te latră ştiind: "câinele care latră, nu muşcă ? Nevoie ar fi să existe cartea, bibliotecile şi librăriile, deşi cărțile-s foc de scumpe, fir-ar să fie! fiind chipul  şi asemănarea afaceriştilor iuzi şi farisei apocaliptici şi utopici, rai şi fără Dumnezeu şi, Ben Todică, cartea are un parfum de Dumnezeu, cuvântul fiind viu, muzică de Bah, Betoven, Straus, Enescu, Porumbescu, muzică sinfonică pentru simțurile avide, flămânde, înseteate, de cuvinte pipăibile, palpabile şi olfactiv- gustative, microsensibile, sustenabile pe linia de plutire a vieții cu simț a răspunderii dependentă de Mesia iubirii întru rugaciunea şi pasiunea de a trăi impecabil artistic şi util durabil, ca prețul cosmico-omenesc, social-uman.

     - In esenta interetul este/ si poate fi folosit ca ce-a mai mare masinarie de ciuruit culturi si identitati. Eu cred ca internetul este doar o scula de acces, un fel de fereastra intr-o vitrina care nu implica renuntarea la documentele scrise si la atingerea in niciun fel a patrimoniului national (bibliotecile de stat, scolare si particulare). Nici o schimbare nu trebuie admisa in volumul si valoarea institutiilor (asta include si pastrarea celei mai mici hartiute din inventar) deasemeni valabil in toate campurile de manifestare a culturii fie ea muzica, pictura, film, sculptura, tesatorie etc.) Daca cineva are nevoie de delivrare prin internet atunci plateste. Internetul e doar un instrument de delivrare/acces, nu e o substitutie a documentului real. Nu trebuie sa ne complacem si sa neglijam biblioteca, s-o reducem si chiar s-o inchidem bazandu-ne pe faptul ca o avem in virtual. Pastrarea digitala a documentelor e foarte fragila.Transferul digital si creativ, adica ca scula de lucru e superb si foarte efficient insa nu e bun pentru a depozita pentru lung timp. Tehnologia digitala e trecatoare, nu are viata de aceea avem "Piramidele" ca exemplu. Conspiratie ? Ce cred eu ca se intampla. INTERNETUL este folosit ca sa momeasca statele sa renunte la documentul lor de identitate material pe unul virtual si in cazul ca se intrerupe curentul se intrerupe din existenta si natiunea. Cand revine curentul totul e sters din memoria virtuala si cu ce mai demonstrezi cine esti? Nu e destul ca ati pierdut tot ce sa agonisit pana la 1989 deacum veti pierde si tezaurul cultural. “Ei vor zice”: Noi le avem undeva in Paris si vi le dam numai daca platiti sau nu stim ce sa intamplat. Am pierdut totul asa cum sau pierdut cateva zeci de trilioane de dollari in Pentagon si domnul Rumsfield ridica din umeri iar tara a inghitit Galusca. Dar asta nu-i nimic. Daca continui cu “predictia conspirativa” toate satele si oraselele mici ale Romaniei vor dispare, intreaga populatie va fi obligata sa traiasca in ghetouri ca cele sud americane in jurul oraselor mari sau poate doar doua: Bucuresti si Constanta, restul vor fi sterse de tavalugul globarizarii corporatiste lasand locul unui animal jegarit si chelit de defrisari, otravit de chimicalele mineritului. Nimeni nu isi va mai aduce aminte de culturile europei.

     - Fără-obraz se ține casa, dar blânda sparge ghinda, tinda. Bravule, îmi scriu oamenii de rând profund, prea plin de caracter şi-mi dă o mulțumire fără de seamă, pe mesenger îmi scriu. S. D.:-"Foarte frumos ! Să ştii, că am fost la mormântul lui Veronica Micle. Să ai o zi frumoasă !”, P. P.:-"Frumos ! Mie mi-a plăcut. Felicitari pentru inspirație !", C. D.:-"Bună dimineața !“ (înseamnă şi asta ceva, nu-i aşa Ben ?).

     - Tu esti ingropat in laude nene Pavele, toti scriem, nimeni nu mai citeste, dar Vica cum e? Cum se mai simte?

     - Vica nu se poate scula fără ajutor de pemarginea patului e greu şi pentru un om sănătos să sare- n ajutor, tot se zdrobeşte, melesteşte (şi eu sunt un neîndemânatic, nu ştiu cum, de unde s-o prind să o prind, ca să n-o rănuiesc, vatâm, stârnându-i dureri (unii zic, că-greu, dificil să lucri cu omul). De musai sus sai, dai mâna cu dracul până treci puntea.

     - Pot sa ma iau cu Vica de mana. Si eu ma ridic greu din pat, nu am voie sa ridic decat un kg si alaltaieri am fost la piata cu sotia si mi-a dat sa tiu plasa in mana, de 3-4kg pana iesim afara din piata, vre-o 2 minute si nu mai pot de durere acum. Nu i-am spus ca sa no necajesc insa cred ca nu ma fac bine cat de curand. Nu am stiut ca spinarea e atat de fragila. Suntem terminati. 

     - Nu ştiu de ce suntem făcuți nochaut pe ringul vieții, nu ştiu de ce suntem boxați cu percuturi la moacă şi dacă ne-am crezut buni, dar probabil în acest calvar al crucii vieții suntem, ca Lot şi Sara făcută, petrificată, pentru neascultare, făcută stana de sare, iar ficele pentru a-l înşela pe Lot, îmbătându-l cu vin, pentru a se băga propriile fice în aşternut cu tata lor, deşi făcând aşa ceva după ştiința mea tolomacă, minte de om dusă cu sorcova de cal-breaz, că ce-au făcut breaz ele,era incest, o răsturnare de valoari autentice morale, biblice, a bunei-cuvințe după legea pământului geto-daco-român, că nu cu ochii minții sau sufletului, ci a relității, vedem responsabilizat lupul, băieții deştepți, bandiți contra umanității, lupi cu părul schimbat, îmulțiți în rele, cu năravuri viciate de egoism şi cu talanții nimurujiți, bolnavi, năraviți politic, că fesul, lăcomia, le mănâncă omenia, care le poartă înteresul pentru îmbogățirea lor personală, chiar dacă fac moarte de om se poartă imoral la modă şi în vogă pentru'că lupii îmbrăcați cu bundă ciobănescă, cojoc din piele, blană, de oaie, sunt paznicii la stână, la oi, cu toții o apă şi-un pământ a grozăviei răului având un drept vicios, necinstit şi nedrept, drept strâmb de a fi, drept de fuse strâmbe, cu cioara vopsită, ouă pentru Paşti feştite, pictate, asemeni ouălor cu beşini, deşi în dreptul de a fi trebuie, credem noi a fi, că trebuie cinstit, cu drept a fi laudă de zestre, în luptă cu dragoste şi dor, în rocada binelui pe tabla de şah a pământului, unde fiecare, ca soare aparte trebuie să fim cu zilele fripte de suferință, brend a românilor, într-o ordine şi disciplină prozaic-poetică de cumpănă dreaptă fără să ne facem, că plouă, când simțim şi pipăim palpabil, perceptibil dispensabil, impecabil, util şi durabil şi vizibil, ca o muzică populară preferată, muzică din obiceiul şi tradiția neamului, la răscruce pe aripile vântulu şi vulturului carpatin, în râscrucea veacurilor care ne biciuiesc becisnic, nemernic, natural şi cosmico-social-uman cu răutăți, vicistitudini istorice, calamități-catrastofe, care ar fi trebuit să ne dea o şcoală de înaltă ținută morală etică şi a bunătății şi responsabilității în iubire, răsărit de soare şi de binecuvântare, că nu se dă din umeri cu indiferență când îți vezi aproapele, semenul, în picaz (eu având în grjă dumnezăiescă pe Vica, Ludovica, lui Ana cu origini în Osoiu şi a lui Ionaşu Horjului, un om dintr-o spiță de speță deosebită, ciubăncuțan neoş), ("dar nu eşti laş, zice Vica, când îți vezi pe cel drag căzut în vergea, căzut în necaz, căzut, îngenuncheat într-o zi perfectă unde Stan şi Bran cântă la pian, "cum zice şi Mihaela Ştefania Celemen, "că noi fericirea o avem s-o dam pentru ceilalți, chiar dacă nimeni nu ne ridică statuie ori bustul nu ni pe soclu în spațiul public, mioritic, Călin Popescu Tericeanu neavând credibilitate pentru multele falsuri, farse, facute punându-şi de mămăligă având legea la rever, că nu sunt banii pentru mărirea pensiilor, ci pentru ce-i special destinate mai marilor zilei, cum le zice în poemul ÎMPĂRAT ŞI PROLETAR, Mihai Eminescu, pentru marii zilei existând şi dracul împelițat, exitând pentru buzunarul şi huzurul bogaților paramentari, pentru senatori, guvernanți-miniştri, îmbuibați, existând pentru dumnealor, pentru bulibăşeala lor, a lui frige-peşte, peşte împuțit la vârful piramizii, existând pentru ei bunătatea Raiului de pe întregul pământ, glob pământesc, pentru întreg mapamond, terra, că se referbe mămăliga, când e vorba de politică şi curvuşagul lor, opinca, țăranul şi muncitorul suferind amar, că lor boaților în nepăsarea mării sunt indolenți, că celor de bani gata nu le pasă şi lor dacă le vine să fluiere, fluieră, dar nu altruist, artist şi optimist, ca Avram Iancu prin munți şi văi, ca națiunea noastră, cum a lăsat-o acest tribun a neamului, cum a lăsat-n testament, cu gură de moarte, națiunea, nemul, său, să-i fie de bine şi numai de bine, fericit(ă), cum nu fu după revoluție, după lovitura de stat a lui Iliescu, ci traiul, un prăpăd şi omor pentru popor, pentru această floare a florilor aflată în slujbă cu datorie şi îndatorie, dezinteresat şi fără simbrie, din proprie inițiativă de patriotism, un comunism cu bun simț, cu bun gust artist-altruist întru dept soare răsare optimist pentru România unitară, independentă, tainică, trainică, profundă şi mare, în drept de a fi sfântă laudă de zestre, "laudator temporis acti" de voință şi conştiință a neamului aflată triumfătoare sub tricolor pe alarul soarelui în grădina Maicii Domnului cu acoperământ de bine, de pace şi pâine, adăpost cu obiectiv al păcii şi al muncii, Mesie a iubirii, tras în mâine Ben."
 

 *

Cu fiecare email primesc de la Pavel imagini atasate cu membrii familiei sau eroi din lumea literara deobicei fara adnotatii si deasta data il intreb:

     - Copilasul si doamna langa buchetul mare de flori e fata si nepotelul tau?

     - Nu, o avea cineva pe facebook şi mi-o placut, e ca un mărțişor suflet frumos, nu crezi?

     - ‘O mama si copilul intodeauna implica pe Isus si Maica Domnului.’ Desigur! Il aprob si ii trimit adresa unde a aparut recenzia domnului Ioan Miclau.

http://bentodica.blogspot.com.au/2018/03/o-noua-carte-nadejdea-phoenixului.html

     - Visul ti sa indeplinit draga Pavele. Cu drag, Ben

     - Cristic o scris, larg la suflet, poetic o scris acest suflet omenesc fiind eminescian şi bihorean, cel mai iubit român de pretutindeni, Ioan Miclău, om între oameni. Mulțumesc, bio-omule, Ioan Miclău. Mulțumesc, Benule, că frumoasă surpriză mi-ai făcut, nemaipomenită. Cu bine şi cu sănatate amândorora ! Pavel Ratundeanu Ferghete

     - Frace Benule, E ceva dumnezeesc în cuvintele dlui. Pavel Rătundeani-Ferghete, fiindcă uite, munca noastră a putut face fericit un suflet de Om, care să simtă că în lume mai sunt și oameni cu drag și iubire de Dumnezeu și de aproapele nostru. Mă simt extrordinar de fericit Benule! Zice Miclau.

     - No acu tota lume-i multamita bade Pavele!

     - Dar ce le-am facut, maistre ?

     - E foarte simplu. Tu esti multumit de recenzie, Miclau e multumit ca tu esti multumit iar eu sunt multumit ca voi sunteti multumiti. C-am atat tinere OM!

     - Fa!

     - "la" ce? Nota muzicala "fa", asta e povestea "ta", la trompeta?

     - Ce vrei să zici? batem câmpii cu cartofi pai şi muzică uşoară, făcând mofturi la cea populară şi o dau în bara şi pafară, ca laptele ce dă-n foc.

B&F Dialog