Mere pădurețe 3 - necorectat

Mere pădurețe 3

Cu greu reuşesc s-o fac să mânce o banană  şi dacă-i zic mai fiind în velişul ei o sferde/bucățică, îşi apleacă şi-şi duce mâna la cap Vica ca un copil care deabia mere-n picioare, gest ilustrând, Doamne sfinte, că s-a ruşinat şi dacă mai stărui zice: -"Dute şi-mi dă pace. "Nu mai zic nimic şi mă retrag după ce o ajut punând-o-n pat.

Nu are vorbă multă, ştiți despre cine-i vorba, dar când e nemulțumită Vica: -"Lasă-m-n pace", deci lebăda, în cruda-i tinerețe Buha, Buhița, cum are să se auto-poreclească şi Mihaela luând şi supra numele ei Păstaie, tot o ciufală, că era Vica dreaptă, cinaşă şi blondă, ca un neamț (nu vă mire, că prin 1942, când după 9 luni se născuse pe 21 iulie, în luna lui cuptor, în zodia racului Vica, pe la Ciubăncuța mişunau ca aliați zice-se nemnții muştruluind peste tot, c-ntr-a lor, deşi germanii se aflau pe teritoriul României, 

de unde românii şi ruşii i-a scos cu puşca cu baionetă ținându-le-o în coaste; pentru aiasta Ionaşu Horjului, Mânzat Ioan, îi zicea dezmerdând-o de anume: -"Nemnțoica tatii"şi i-a zis mulți ani şi după război până crescuse fecioriță Vica, îi zicea drăgălaş fără, ca să-i greşească vreodată vreo vorbă lui Ana, nevastă-sa şi mama lui Vica, în familia lui cu 7 copiii era armonie şi de se chiar se greşise în acele vremuri grele de ocupație străină).

     - La Anca se ajunge greu pentru ca e extraordinar de ocupat. El este din generatia lui Eliade si Cioran si a fost prieten cu ei, a corespondat cu ei, a predat 5 ani la universitatea din Bombay unde si-a facut o gramada de conectii. Tu crezi ca el sta sa faca prietenii pe Facebook. Tu ai avea timp sa corespondezi cu o mie de prieteni pe zi? (Dau un exemplu). Eu in Melbourne am din 20 000 de romani poate cateva sute care ma cunosc de la radio sau TV din 1993 de cand fac programe plus cei din jurul lumii . tu crezi ca as putea coresponda cu o suta pe zi? 

Pai nu as avea timp sa mananc daramite sa merg la WC. de serviciu nu mai vorbesc care imi ia 9 ore pe zi. Tu esti norocos ca i-am trimis cartea si sa uitat la ea - in viteza probabil si a realizat ca esti un TALENT. Deci nu te supara pe el ca nu ti-a raspuns pe facebook. Tu stii ca eu sunt pe Facebook insa nu m-am pus eu. Daca te uiti la datele mele de nastere sunt gresite insa am descoperit-o, merg si te vad si pe tine si multi altii insa nu ma pot baga in discutii pentru ca atunci as iesi ca accept ca imi falsific datele si devin o frauda. Imi ajunge Blogul meu si patru adrese de You Tube UNDE AM APROAPE 500 DE FILME.

     - "Şi totuşi iubirea", tu Ben, un excepțional, un om exemplar, ca om, ai reuşit să determini, să convingi, pe omul de omenie George Anca să scrie expresiv, celebru şi despre mine, să scrie acest mare om, George Anca şi-n aiasta stă excelența, conştiința sa de om, şi cine poate scrie ca el sclipitor; şi aiasta, faptul, e lucru rar, distinct, deosebit, având talanții îmulțiți şi-i îmulțeşte-n har scriind atât de frumos despre noi doi, scrie cu-n dar din darul domniei sale, o sfințenie a bucuriei şi de om potrivit, în timp potrivit la loc potrivit.

Mulțumirile noastre pentru, că a investit în noi încrederea apreciind munca noastră, considerând faptul, că suntem oameni de calitate e un lucru important, credibil, venind de la un om cu inimă de aur. Eu n-am zis, că nu mi-a răspuns pe facebook, deşi aici sunt PAVEL FERGHETE fără Rătundeanu, dar mi-a acceptat prietenia maestru George Anca, un om de pomină. Nici nu visam, c-are să scrie despre cartea noastră: CĂUTÂND DUPĂ MERE.

    Omul bun e şi nebun, că reproşuri îmi vin cu caru, dar pur şi simplu le refuz, că nu-s din rea intenție, sunt zise la nervi pe tri şi fuga şi nici nu trebuie bagate-n seamă, ştii şi tu, că noi nu ne transformăm peste noapte şi vaca la iesle rumegă liniştită după propiu-i obicei şi noi cu vorbe ne măcinăm viața, iar Mihaela îşi mână rându, ca la moară să schimbe numele la grăunțe şi eu stau şi ascult aceeaşi poveste cu tri neveste şi un cal sur...: -"Tu ticule scrii la masă şi scrii, dar nu-ți țâpi ochi-n spate să fii atent mica ce face". Eu îi zic, că mă uit simțându-i de fapt orice mişcare foşnet, ca iepurele din tufa din care fără să ştii va țâşni, că nu ştii niciodată din ce tufă sare iepurile, dar Miha: -"Te văd bine ce faci şi nu mă duci cu dusu... "Eu tăios-" Tu mă vezi cu ochii soacrei cu tri nurori, ai ochiul din ceafă". Asta-i cartea ce o jucăm cu asul scos din mânecă. Ea-i pornită pe mine sau telefon? Nu-i nici o răutate, ci necazul care ne-o bătut la uşă, ca lupul de care tocmai vorbeşti, că şi ea, ca mică-sa, Marius: -"Te joci pe telefon"..., deşi scrisul e lucru serios, o valoare, cum confirmă apreciindu-ne şi George Anca, dar ce ştiu ei, că pe urma scrisului nu-mi intră nici un ban în casă şi asta-i hiba, buba, necazul, lor. Scrisul e artă nu câştig. Sare Vica arsă: -"Da, tu, cheltui bani." -Eşti inedit, o valoare autentică, eşti original"... "ş ce câştigi din asta?" -"Nu câştigi nici să ai ce pune pe masă, să cumperi lemne de foc... "-Tu nu eşti practic, nu ți-o zis chiar tată-tu, Dragomir: -"Pavele, după tine şi scrisul tău mulți or bea apă"...

     - Bani poti sa aduni dar nici pe ei nu-i iei in mormant si nici masinile sau castelul. Toti avem lupta noastra si toti avem dreptate. E ca si cum te-ai chinui sa nasti un copil cu o suta de moase in jur. Asa e Ming. Spune ca imi pierd vremea de 25 de ani la radio si TVul comunitar si-mi cheltui banii insa fericirea ne vine din acest joc.

     - Omul când stă lângă un beteag, bolnav, e şi de păcat, că cel de pe pat poate delira, poate vorbi în dodii având halucinații, Vica vede ieşind fum din dulap şi te mână şi adună cu stăruința ei bolnăvicioasă, maladivă: -"Ia iese fum" (Ce teamă mai e şi aiasta? De unde-i vine teama de pericol, de foc? deşi de copiii a avut grijă să nu se ardă, să nu se joace cu focul, să nu pice-n vale de pe pod şi să se nenorocească, să nu se înnece în fântână iar, dacă el, focul, e doar o năzărire, o vedenie şi dacă-i: "Doamne fereşte-mă de foc!", că-l sting cu-n pahar, cu o gură, de apă..., la ce şi de ce să te mai temi?!) şi Vica era de veghe, paznic de far, că bărbatul pe ici pe colo cu alba-neagra la bufet şi pe la fătuci unde înțelepții chercheliți făceau politică, puneau țara la cale, dar ea cu grija-n sân era paza bună ce trece piaza cea rea, că tot timpul a avut o teamă să nu-i pățească ceva cilediul, copiii, dar cine mai şti de grija ei, de marea ei dragoste pentru pruncii ei?

 Cine-şi mai bate capul, că Vica a fost o mamă adevărată, ea neabandonându-şi copiii pe la maternități, dar nici nu şi i-a țâpat şi părăsit pe la containere, cu toate, că nu ştii cine şi cum va râde la urmă tot dându-se socoteală într-o zi, dar ea, păcatele ei, pentru ce păcat, că nici mândră, orgolioasă, invidioasă, n-a fost !?

     - Daca ia medicamente de durere atunci are halucinatiile de la medicamente. Eu iau aceste pastile si la inceput vedeam furnici. Intr-o dimineata am vazut la mine pe piept O PERINA MARE ALBA si pe ea trecea o furnica de marimea unui stiulete de porumb. M-am speriat, am inchis ochii repede ca sa dispara, pentru ca mi-am adus aminte ca sunt medicamentele de vina si cand am deschis ochii spre mirarea mea a disparut nu numai furnica dar si perina. Azi vad doar soareci fugind pe la colturi si sus pe rafturile cu carti. Dar nu ma sperii tare ca stiu ca sunt doar medicamentele. Si pentru ca suntem la subiectul soareci intr-o noapte m-am trezit ca sa merg la WC pe intuneric si am pasit peste unul. Eu am 130 de kg. A iesit tot din el. Sa dus vestea in lumea soarecilor. Azi vad doar iluzii.

     - Atunci aşa-i medicamentul, Ben, e de păcat, e vinovat, dar e ceva ruşinos s-apară aşa ceva într-o carte ? N-am spirit de a descrie şi doar într-o ureche vioara îşi scârție pe strune sinfonia, maestru de orchestră Pavel, că speriu până şi bâzăitul muştelor, care şi aşa făcându-se vară, că nu mai e mult până la solstițiu îmi vor cădea în cana cu lapte spumos şi aburind muls de la văcuța pe care n-o mai am, chiar, dacă nu mai am scuză decât boala de a scrie, cu toate că ce să zic: se ține râie scrisul de mine, ca scaiul de oaie şi nu scap să nu scriu, deşi-s încă, dragule, tot în Cluj (de fapt ştii tu, că mă citeşti cu ochianul, binoclul (cucărul), împrumutat de la cangurul-mire, că se dă şi el în spectacol cu rolul oferit de maestru Cornel Udrea, un umorist şi epigramist de seamă, după lăsarea la vatră de la Radio-Cluj, pensionându-se, deşi tinerețea lui verbală e naşpa nedând cu sapa, dar izvorând apa din cel cu mapa, că ştii cum era vorba: unu cu sapa şi doi cu mapa ?

     Tu cu şoarecul sub picior eşti, ca acel Croitoraş Viteazu cu: "şapte dintr-o lovitură" pentru'că şi tu la greutatea ta eşti cineva? (în Aghireş-Fabrici în colecția "Traista ciobanului" se putea cumpara la 75 bani cărți de poveşti). Îmi ziceai că te lupți să slăbeşti, dar ambiția, voința, pe unde-ai lăsat-o, că şi obezitatea e o boală?

     - Eu acum am numai 118 kg, atunci cand l-am calcat era inainte de accident. Azi in fiecare dimineata, cand ma trezesc ma uit in oglinda si ma spal la creer sa slabesc, ca arat bine si ca voi fi foarte fericit.

     - Unii or fi făcut haz de necaz, nu crezi, ? filmul artstic fiind ceva cenzurat (se cern vobele se alege decorul şi peste unele lucruri-evenimente se sare şi atunci unde- sarea şi piperul, unde-i viața, ce gust mai are pâinea, că-i lipseşte întregul, ceva din rețeta tradițională se omite?

     Cu mai mulți comandanți, ca şi cu multe moaşe, copilul rămâne cu buricul, ombilicul, netăiat, şi-n cazul lui Vica s-o duci la baie cu mai mulți s-o duci la baie se încurcă plnurile, ideile, părerile şi la bloc se strâmtează spațiul, nu-i ca-n spațiul mioritic, la casă de om, deşi peste tot e greu şi dificultăți şi-n tot şi toate e cruda realitate şi se solicită mână de om, efort şi sport moral şi, chiar dacă eşti sărac condiția e să nu fii prost, ca să te mobilizezi, însă când solicitarea e mare densitatea, te descurajează şi doar a-i casei sunt cei care se sacrifică, care sare cu nădejde...

Dacă nu ne-am opri după colț, la cotură la o prăjitură. Eu de la108 am ajuns la 94 kg. Am renunțat la pâine şi-mi am regimul meu: mănânc ce este-n casă, dar mă controlez fără să ştiu ce voi reuşi, că am Diabet, am Hipotiroidism, dar şi voință zic eu. Dacă scriu, nu pot face nu ştiu câtă mişcare, dar am şi eu credința, că voi mai slăbi şi sper, că nu din putere.

     - Eu sper sa mor mai repede ca sa nu ma mai complic. Daca nu atunci mai invat din lectiile daruite.

     - Mimtea-mi fată iepuri. Apropo: te-am mai întrebat, dar n-am primit răspuns. Iepuroicele-s prolifice. Iepurii-s un pericol în Australia pentru stricăciunile care le fac fermierilor ? N-ar fi stringentă întrebarea, dar... Tu ziceai de un C.E.C. în alb. Ştii pentru ce mi l-aş dori şi-n glmă, dar de anume ? Să-mi public cărțile, cărțile scrise sau folclorul adunat fiind un bun al omenirii, nu mi-o lua în nume de rău, că n-am făcut degeaba umbră pământului.

     - Cec alb inseamna ca trece examenul printre cei din industrie. Adica el e ca o garantie ca aceasta carte merita sa fie publicata.

Inainte tu ai trimis cartea Nadejdea Phenixului direct la tipografie si mi te-ai plans ca a fost plina de greseli, lipsa de litere etc. De data asta eu am platit aceste doamne sa o corecteze, s-o puna la punct ca tu s-o trimiti la tipografie iar ei SITECH-ul sa obtina si sa puna doar codul pe ea.

     - La cotitură, deşi la cofetărie la o prăjitură nu-i o bravură. Nu ştiu ce să-ți zic pentru'că n-am cum plăti, rambursa cheltuielile tale plus efortul, timpul.

     - Eu am considerat-o ca parte din contributia mea la carte. Eu nu am pretentii la bani. Multumirea mea e sa te vad publicat si fericit.

     - Sacrificiul tău, Ben n-are egal, că neam, neam, dar brânza-i pe bani şi eu neamuri la Ierusalim n-am. Eşti culmea om de omenie.

     - Eşti culmea om de omenie! Eu nu pun lanturi pe oameni care au ceva de spus. E o investitie in limba neamului meu.

- Vorbeşte inima de român,

Cel pe grai stăpân,

Cu adevăr deplin şi destin

     - Draga Pavele, Nu te ingrijora ca Dumnezeu va avea grija de toate la timpul lor. Ai grija de Vica ca ea e prioritatea ta acum. Cu doriri de mult bine si sanatate, Benoni din Ciudanovita.

     - Dumnezeu, fie alături şi de tine cu starea de bine şi cu ce ți se cuvine ! Mulțumesc pentru'că nu mi-ai spus, c-am dat cu picioru-noroc şi cum aiesta-i o minge, care atinsă s-a durducat, alunecat, în tri supărări, că n-a nimerit poarta lui Tamango, cum zice Lingurar Gălățan, unul din feciorii lui Lunga din Sâmpetru-Almaşului însurat cu Roza lui badea Gusti şi a lelii Aurelia din Ciubănuța, unde ajunsem şi eu cu serviciu, ca-n cele din urmă, chiar dacă omu-i umblător, să mă mărit, însor, să fiu pe poale, să merg de ginere, deşi mie nu-mi mai trăiau socru, dar nici soacra, deşi chiar gurile rele ziceau, c-aş fi dus-o ca-n palmă, că erau pâinea lui Dumnezeu, buni, dar n-am cum verifica, nici nu pot zice: "o să văd până la proba contrară", că le-a fost mai dragi socrii, lui Dumnezeu (tu poate ai fost mai norocos şi ai cunoscut, Chiar în China natală văzând pe tata şi mama lui Ming şi zidul chinezsc, dar văzând şi alte minunății exotice şi artizanale de cale, adevăr şi viață).

Zilele trecute aflu de la voi, că Radioul vostru grăieşte în limba tatii şi mamii care m-o făcut dorindu-mă cu iubirea cum nu ştiu dacă a mai fost alta pe lume, aud de la Radio Melbourne şi citesc pe mobil, c-a murit Doina Cornea, Dumnezeu s-o ierte! 

Mergeti pe adresa de mai jos si ascultati emisiunea;

http://www.3zzz.com.au/audiofiles/3ZZZ_2018-05-05_15-00-00.mp3

Câțiva oameni de bine zic pur şi simplu în graiul lui Eminescu despre domnia sa, că acest om fragil, Doina Cornea: A fost "-Un caracter puternic, atent la principii, care n-a fost dispus să facă compromisuri" -zice pe nepusă masă Directorul Teatrului național din Bucureşti Ion Caramitru, un artist de valoare, egalabil în profesia de actor de feriitul Florin Persic -tatăl, un clujean cumsecade, prieten cu Vişan, cu maistru Dem Rădulescu "Bibanu" uriaşul din Ploşnița, jucată cu dibăcie, în sală fiind prezent şi Florin Persic, care majestos la încheirea spectacolului strigase grandios cu sinceritate: -"Bravo, maestre !" (Eu eram invitatul lui Aristotel Bunescu şi eram cu sufletul la gură prezent în sala mică a teatrului, că Aristo, om de calitate socio-umană, îmi făcuse invitație în ianuarie 1984 prin U.T.C.în oraşul luminii, pentru'că câştigasem nişte premii scriindu-i la Supliment literar-artistic Scânteia tineretului petru rubrica "Două coloane" şi-n expediția mea de "cireşar" m-a omenit cu vizitarea, şi a impunătoarei Casa Scânteii, Presei libere, am fost în instituția Radio, dar unde n-am fost, în atelier vizitându-l şi pe Eugen Palade de la care mi-am luat premiul, un tablou; Aş fi vrut să-l văd în viață şi în plină activitate pe scriitorul Radu Tudoran, că şi el mă premiase cu-n stilou bun, un litru de cerneală şi o mie coli...). -"Este unul din cele mai importate repere ale României", afirmă despre Doina Cornea plin de respect Petre Mihai Băcanu, ca să se întreacă pe sine însuşi, spune Marian Munteanu lider în Piața Universității: -"Era o femeie de profund patriotism şi sincer patriotism românesc" şi a fost măreața, însuşi Doina Cornea şi eu mi-am pus nădejdea în ea pentru o maşină de scris, c-aşa trebuia unuia care vroieşte să fie scriitor şi auzind, că primise mai multe, i-am scris, deşi vedeți dumneavosastră eram încă un "neica nimeni" nefiind suficient să îți doreşti trebuind să şi fii scriitor, dar asta necesita, experență, talent îmulțit, curaj, conştiință şi voință, mâncând lapte să nu-ți pută gura a usturoi.

A murit Doina Cornea, memoria fie-i binecuvântată! Până la cei 88 ani a suferit mult. Nu-mi satisfăcuse un capriciu, maşina de scris neavând să-mi facă nici un serviciu, că peste mai mulți ani ce-i drept telefonul dându-mi satisfacția deplină de a coresponda cu Ion Miclău şi apoi cu Ben Todică tocmai în Australia. Doina Cornea şi-a dat duhul plecând la cele veşnice, fie-i țărâna uşoară! Îmi scrise două scrisori, mărturii, dovadă, c-am trăit şi eu la umbra celor mari. Ea-şi amâna darul până după 20 mai, data alegerilor (eram dependent de izbânda regelui Mihai sau a lui Ion Rațiu ?). Cel, ce-ar fi vinovat  de sângele vărsat şi de moartea ceauşiştilor, Iliescu nu se da şi nu se dă, se codeşte să recunoască, deşi se dorea marele conducător, "conducătorul iubit" (dar eu ce aveam cu politica atunci şi ce am acuma, că mă dezgustă hoția şi minciuna, aşa cum a dezgustat-o şi pe ea, pe Doina Cornea, părăsind F.S.N. imediat în ianuarie, a părăsit pe Iliescu şi tagma lui, că de ce să se joace cu ea, ca pisica cu şoarecele, ea neacceptând compromisuri, deşi se şuşotea în jur, înderâs şi se coteau, împreună, ca frumosul şi elegantul Petre Roman, că Ion Iliescu un  coiot era pornit contra lui Ceauşescu, se coteau nu, că n-a fost vinovat, deşi el a manevrat totul călcând în hârburi de oale sparte (împuşcându-se ei între ei suflete nevinovate prin Bucureşti şi-n țară chipurile că teroriştii, care terorişti şi pentru binele cui se făceau aceste manevre, crime? Doina Cornea a murit şi Dumnezo s-o ierte în popor se zice: -"Nu-i bine să vorbeşti morții de rău."

     - Daca ai scrisorile de la Doinea fotografiazale si trimitele pentru publicare.

     - Nu-s la mine, ci la Ciubăncuța. Ştiam, că asta-i o grozăvie, dar ce pot face ? Nu s-o băgat sper, zilele-n sac. Unde-s ele la cheremul rozătoarelor mai sunt însemnări, care m-ar ajuta la continuarea vol.2 Căutând după mere. Dar Vica, grija pentru viața ei mă stânjeneşte, că : -"Am o porumbiță închisă într-o lădiță, Dar când zboară porumbița, ce să fac cu lădița? Declară în scrisoare, că i s-au furat, au dispărut, maşinile de scris, deşi... erau păstrate la biserica catolică (e mult timp de la primirea scrisorii şi am putut să nu rețin exact vorbele ei, ale regretate-i Doina Cornea). Ceea ce scrii e de valoare, Ben. Felicitări! Mă bucur pentru reuşitele tale.

De ce să rămână şi partea urâtă cu: pizdă uscată în cui acățată, agățată (blidul înşirat în cui pe părete, perete)? Tu publici pe blogul tău, dar în țară cine publică asemenea porcării, prostii, vulgarități, deşi poporul are ambele sexe şi chiar dacă nici un dicționar a limbii române nu cuprinde în/pe paginele lui, vorbele acestea există şi se folosesc zi de zi fără perdea.

Japonezi au altă preconcepție (nici eu nu-s obişnuit cu asemenea libertate de a te arăta încântat de asemenea spectacol, unde cred că şi vorbele deocheate, cum tinetetul zilelor de azi franc întreabă: -"Tu, nu te fuți cu mine"; Nu faci un futai ?" etc. Noi zicem că se vorbeşte murdar, fără decență, deşi căsătoriile ar trebui făcute după ce probezi, ca să vezi, te potriveşti sau nu. Limba română ni totul.

     - Ca s-o pastram atunci va trebui sa renuntam la democratia americana si europeana. Am putea avea, noi romanii o democratie a noastra? Raspunsul e: NU! Am fi bombardati imediat si Johanis nu vrea sa ajunga martir ca Sadam si Gadafi urmandu-le Asad etc. Cealalta alternativa e sa nu facem nimic sis a inghitim galusca democratiei.

     - Şi dacă stăm cu mânurile în jeb, buzunar, lăsând hazardul să-şi facă de cap; oare nu suntem "neica nimeni" nefăcând nimic?

     - Sistemul de invatamant trebuie sa educe o noua generatie de romani care sa faca fata si sa inteleaga vestul, sa poata dansa cu el, fara sa se simta inferiori si fara sa ii copieze, fara sa le fie rusine de propria identitate. Romanii NU SUNT LASATI, sa-si inteleaga valoarea ca natie si intelect. Romanii sunt inchisi ca pestele in acvariu, un acvariu sferic si ei cred ca valoarea le vine din a sari din acvariu dupa hrana. Daca ar sti sa invete de la pestele frumos si colorat sa isi miste cu eleganta codita si aripioarele, sa faca piruete si tumbe de gimnast in miscari elegante pentru asi expune culorile frumoase atunci ar atrage milioane de straini ca sa-i admire si sa ii hraneasca, sa ii faca pe straini sa-si doreasca sa fie ca romanii , sa nu vorbeasca urat in public.

Vrem sa fim democrati ca Japonezii atunci trebuie sa intelegem si sa trecem prin suferinta lor. Inainte de cele doua bombe atomice si patrunderea vestului in Asia Japonia a fost o alfel de natiune. Stii ca acum 500 de ani japonia avea arme de foc, pistol si pusca mitraliera pe care, cand au realizat cat de periculoase si nedrepte arme de lupta sunt le-au aruncat in mare si s-au jurat sa nu le mai aduca la suprafata niciodata, pana cand europenii au venit in vizita, au gasit praful de pusca si l-au adus acasa. Au inceput inarmarile si prapadul pe pamant. Au facut tunuri, pusti si pistoale si le-au vandut inapoi, la chinezi si japonezi si ia inarmat. Ei erau orgoliosi si razbunatori local insa cand au dat de pusca si-au indreptat orgoliul si dorinta de a avea spre inafara, au prins gustul cuceririlor pana le-a tras-o destinul in barba. Orgoliul asta mare ca un soare sa transformat intr-o gaura neagra care a supt totul in prabusire/implozie. Si-au inventat lumea lor de durere iar noua ne plac unele si ne displac altele. Painea e facuta prin sinergia a mai multe elemente: daca mananci doar boabe de grau nu sunt atat de gustoase.

Deci in final democratia cu forta nu e buna nici pentru cel ce o impune, nici pentru cel ce o vrea. Asta ar trebui sa invete intreaga omenire; ingredientele care ne deosebesc si ni se potrivesc, cum sa le combinam ca sa ne faca sa ne iubim ca fratii. Si cand intelegem toti asta Hristos va cobora din nou pe pamant. Altcum SATANA E SEFU! Doina cornea va intra in randul sfintilor catolici? Teologul Cristian Badilita solicita ca ea sa fie beatificata – motivul: Luptatoare anticomunista! Vezi catolicii cum au grija de ai lor! Ortodocsii isi bat joc de Eminescu; il arunca-n debara.

     - Bogată “doamna”, ce a facut pentru mine? I-am cerut o masina de scris.

     - O stiu. A fost o prigonita, urmarita, apoi intrata in politica sa ajuns. Toti trăiesc din taxele poporului si uita de alegatori.

     - Declară în scrisoare, că i s-au furat, au dispărut, maşinile de scris, deşi... erau păstrate la biserica catolică (e mult timp de la primirea scrisorii şi am putut să nu rețin exact vorbele ei). L-o fi mituit cu acele maşini de scris pe papa de la Vatican de o fac sfântă, însă problema e, noi cui? 

Ce să dăm în talmeşul aiesta general, ca Mihai Eminescu să fie investit cu calitatea de sfânt, că a chiar fost un martir şi chiar e mare, spiritual, drept şi sfânt, cu dragoste la curți de dragoste, fagure de miere şi dor, în Patria Limba Româna.

     - Pai daca pe ea o fac sfanta ca a lasat-o Ceausescu sa protesteze atunci de ce nu-l face si pe Iliescu, ca el la omorat si a adus democratia. Dupa libertatile pe care Ceausescu le-a dat maghiarilor in ciuda rusilor el ar merita sa fie facut de unguri sfant. Ca Stalin a vrut sa-i extermine.

     - Nu crezi, c-am scris îmbârligat, repezit şi nu-n starea mea de spirit în episodul 30 din CĂUTÂND DUPĂ MERE, chiar dacă are franchețea lui, un respiro alert, alegro sau alegreto cam zăpăcit mi se pare, c-am fost frustat de acea vomă verbală, care m-a dat peste cap, m-a rostogolit ca pe o minge de fotbal, că dacă cineva s-ar fi uitat la mine m-ar fi văzut mai roşu ca racu pus la fiert sau pe jar obrajii findu-mi împurpurați, mai aprins la față şi, dacă nu se străduia să mă citească pentru'că şi arşeu de bâtă şi-ar fi dat seama că ceva nu-i în regulă, că ceva m-a ruşinat, cum s-a ruşinat o cuconă-fecioriță daca ar fi fost invitată la vals sau ea ar trebui să invite la demi-vals, dar un cea şi hois şi un ho-bei, îi trădează emoția şi neândemânarea, că focul voioşiei deabia începuse şi pâlpăia, ca focul la care debia i-ai dat chibrit, părându-ți-se şi ațuțăturile, aschiile, insuficiente ori de vină era neâncrederea ta îndoindu-te în reuşită.

     - Injuraturi si lucruri murdare nu intra in carte. Astea sunt doar la mine pe blog ca sa vad reactiile oamenilor cum sa le corectez. Noi romanii vom ramane cuminti in eternitate fapt care ar trebui sa nu ne dezamageasca daca nu suntem America sau Japonia. Dupa cum ai vazut nici in primul volum nu a intrat nimic. Citeste-l si ai sa vezi. Injuraturi si cuvinte indecente sunt scoase afara si unde e necesar sunt inlocuite cu flori sau pasarele.

     - Hai să le-o cerem, dar cine o simțit şi să-l fi felicitat pentru asta, pentru hărnicia, eroismul, lui, că sub Ceauşescu au fost mai multe libertăți democratice, tovărăşeşti o fost, dar noi suntem buni doar să băgăm de vină şi cu televizorul că mințim  şi furăm poporul, deci concluzie a fost mai multă democrație, mai mult cavalerism, bun simț, bună-cuvința, mai multă educație în şcoli şi lume mai civilizată în mijloacele de transport şi pe stradă, a fost mai mult decât acuma libertate, dar corupția şi egoismul făcându-ne o apă şi un pământ, corupția fiind baiul, pedica, către fericire, către mărirea pensiiilor care se tot amână, trăgănează, cuiva netrăgându-i boii la jugul stării de bine şi se tot amână mărirea pensiilor pentru oamenii de rând, că cei cu pâinea şi cuțitul şi-ar mai tăia o felie, o jumară, ca să facă sfâra mai mare ca jumara, isi taie tot lor, tot pentru ei, că cine-mparte, parte-ş face batjocorind şi răstignindu-şi poporul cu foamea, cu sărăcia, că şi de fac ilegalități, nestatutar, că ce lege-i condamnă şi ce lege le confiscă averile? (De ce careva-mi zise pe facebook, aici dând cu barda şi epigrama: -"Nu te amesteca, că tot nu te pricepi la curva de politică ?! "Să le dau dreptate, că un mugur tot nu face primăvară şi melcul lui Ion Barbu, Barbelian, a ieşit prea devreme, prea timpuriu, din cochilie şi îngheață, moare, chiar dacă melc, codobelcul scoate coarne boiereşti să se ducă la baltă, dar şi la Dunăre unde din cauza topirii zăpezilor apa-i tulbure... Dumnezeu a limpezi apele, dar când, că omul sătul de răutăți nu mai are răbdare ?

     Lui Ceauşescu s-au temut să-i dea premiul Nobel? lui Cărtărescu de asemenea şi altora s-au temut, frica apărând pădurea şi bostănăria ori cei în drept li frică, să nu facă cumva prea mult bine poporului genial român? Românii în multe privințe sunt poeți, pioneri, al marilor descoperiri (nu voi enumera, că cine vrea să ştie sa facă cercetări în ceea ce priveşte aurul cenuşiu al națiunii române, națiunea cea mai de pace din lume, națiunea cea mai cu Dumnezeu şi unde Dumnezeu e, iubire e; apropo: de nu ne credeți, puneți-ne la încercare, la proba focului şi veți vedea, că nu ne ardem (cei trei tineri din cuptorul cu foc, n-au ieşit vii sau ce-ați înțeles din povestea lui Harap Alb, care dacă n-ar fi fost de ce s-ar fi scris, cu ce haznă?)

CHIAR şi români de-ai noştri sunt ciufii, ne hulesc, vorbesc de rău, ca slugoii la străini bag strâmbe pentru bănuțul orbului: 30 de arginți a lui Iuda şi se jură pe mamă şi tată, un mare păcat, că ce spun e drept şi ponegrirea, defăimarea li luată-n seamă şi răul e făcut, că minciuna are aripi, aleargă, iar binele şchiopătă.

Am fost solicitat de Vica toată noaptea s-o ridic în şezut pentru a-i da non-stop apă, că i se usca gura, aşa, că eu am fost cu "heirupul" continuu fără să strig: "hop!" înainte de-a sări părăul şi aveam răbdare berechet, însă acuma la ziuă sunt, ca fiert în oală, ca lovit, mălăiețat, cu bota şi o botă era peste poate la un car de oale şi "Burdea" Revnic Ioan zice mucalit: -"Îi peste poartă", zice văzându-mă ostenit şi "vai, de lume!", melestit, adăugând: -"Dacă eşti prost, stai acasă" şi el înțelege unde şi pentru ce îmi fierbe oala sub capac (e informat, îi soseşte la timp poşta şi poşfontarii, informatorii, deşi n-are de-a face cu "Frige-Peşte", "Cocoşu-Roşu").

     - Solicitarea la efort îți dovedeşte, că eşti om viu, alfel cum ți-ai iubi aproapele, cum ai smți că te doare capul, avându-l povară pe umeri pentru a-l căra pretutindeni cu tine?

     - Veneam de la Osoi şi mă îndreptam către Ciubăncuța. Se înserase bine. De la o anumită distanță nu desluşeai pe drum. Putea fi orice prăpăd, dar n-aveam frică. Drumul îl bătusem cu pasul fără şir, umblasem să-mi fac serviciu şi văzusem vreo vulpe, chiar lup, dar îşi văzuseră de drumulor. Acum în spate se auzea vorbe de om, când cel din spate da în vreo groapă a drumului la urechile mele spărgând întunericul ajungea: -"Hopşaşa". După vorbă nu percepeam pe cel din urma mea. Aveam o curiozitate bolnavă, deşi era greu de cărat un om beut aproximativ 4 km, cum mă căznisem înainte cu o zi cu Vinuc Crăciunaş, "Maştei", tata lui Sandu, "Cocoşu-Roşu", soțul lui Cheța, "Pişta" fata lui Vinuc din Deal", Dascal, cum îi zcea "Burdeosu" ciufalnicul satului, c-afla la toată lumea supra-nume, poreclă, în Ciubăncuța, afla pe loc, afla cât ai zice peşte inventiv, avea talent în acest sens, Revnic Ioan. Pe acelaşi drum venise şi socru, Mânzat Ionaş, de-a lui Casianu Horjului şi venind alene pe la podu osoiului, Mora Ciorsului, se luase un vițel mugind după el, crezând, că-i necuratul, după vorba lui Vica, că ştia povestea, chiar din gura lui tată-su.

În spatele meu îngăduind paşii şi stând mai ferit, gândind că-i dau o mână de ajutor dacă n-am încătro, că nu-l puteam lăsa picat în şanț, acuma se şi durducase, rostogolise, peste râpă către vale în arătură, de unde ieşise şi îşi continuase drumul pe jos, după ungur: "lab bus" (autobuzul picioarelor) şi mai intrarea-n Cibăncuța m-arăt lui Lesandru, Pop Alexandru din Ciubanca, brigader zootehnic, ba chiar mergem la Lenuțu pentru o țuică, deşi-l rugasem să-şi vadă de drum, cum îi stă bine drumarului, dar parcă era neamț, rus, nu vroia să înțeleagă pe româneşte. Doamne, ajuta! 

Am primit cartea si azi o listez Iertati de intarziere! Cu multumiri, Bogdan Herțeg. Prieteni-s prieteni: unii anevoie se cunosc: prieteni, dar alții-s prieteni până la moarte.

     - Acum am primit si eu comfirmare de primire a primului volum la tipografie. E semn bun! Dumnezeu se gandeste la noi.

     - Şi ea dintr-o sticlă îşi udă gura, necaz mi, că nu se mai scoală singură pe şezut, în cur, cum ne îndemna Alexandru Graur la radio pentru a vorbi corect.

     - Fa rost de un furtunas de la spital si pune il in sticla si pune sticla pe masuta langa ea, apoi furtunul in brate si da-il sa suga singura si la dorinta, cand ii e sete. Graur incerca sa ne democratizeze dar noi l-am ignorat. Si eu am cana cu apa langa mine si trebuie sa-mi inmoi buzele in cana din jumate in jumate de ora. Nu trebiuie sa bei toata cana ca faci broaste. Sunt medicamentele de vina.

     - Cu Ilinca am vorbit telefonic,ea e dispusă să mi-l pună pe dividi, sidi.

     - Lumea are deja lipite CD uri pe ultima coperta a cartii insa cartea are viata lunga. Un CD sau DVD se strica dupa un an, nu mai fuctioneaza sau nu mai exista. In vest nimeni nu mai foloseste discuri si in Romania vor dispare curand. Electronica avanseaza cu o viteza uimitoare dar cartea va ramane in raft. Tu stii ca Ming nu stie ca eu am platit pentru carti, ca sa le tiparesc. Intodeauna am pus bani deoparte. Ea nu e deacord sa cheltuim bani pe carti, ca nu o intereseaza cartile. Pe copii daca ii intrebi, ei cred ca tu esti un lunatic sa vrei asa ceva, pentru ca ei se gandesc la futut, si e normal la anii lor nu la citit. Fiul meu, din partea lui Ming isi cumpara intodeauna lucruri scumpe, de exemplu ultimul model de telefon, defiecare data apare unul 2000-3000 de dollari, lucru pe care eu il consider o tampenie. Deunazi si-a cumparat un drone ca sa filmeze cu el, stii ce-i dronul? A dat pe el 18oo de dollari. La folosit de cateva ori si l-a accidentat de ceva stanci sau copaci. L-am intrebat. De ce nu ai cumparat unul cu o suta de dollari ca sa inveti sa-l pilotezi si cand deveneai sigur pe tine atunci iti cumparai unul cu 1800. Asa si fiul meu cel mare. Si-a luat carnet de conducere si am zis: Hai sa-ti cumpar masina finului cu 2500 de dolari ca e buna de inceput. Masina era buna, arata bine , dar ce crezi? Increzut a imprumutat bani de la banca si si-a cumparat masina noua: 40 de mii. 

Dupa cateva luni are accident si dupa ce a reparat-o a vandut-o doar cu 10 mii. Aici te duce inganfarea. E normal. Poate ca si noi am fost la fel. Acum eu intreb. Daca ei arunca banii in astfel de aventuri atunci de ce eu nu as avea dreptul sa am o carte, pe care s-o ating si cu, care sa merg la lansari de carte judetene si la targul din Bucuresti? A tu esti batran! Imi zice. Nu mai ai nevoie, ca mori mane poimane si ne trebe bani de inmormantare. Atunci eu ii intreb: Da de ce va trebe masina sa mergeti la lucru? Ce cu vaca nu puteti merge? Ca-i mai ieftina iarba decat benzina. Cinstit ar fi ca AI NOSTRI copii sa ne tipareasca o suta sau o mie de bucati si sa ni le faca cadou de ziua noastra, Tine tata ca meriti!, si suntem tare mandrii ca ne faci mandri. Sunt doar vise din carti scrise de Ion Creanga.

     - Cărți de Ion Creangă, Ben şi Ferghete, dar nu crezi, că pentru noi viața ar fi prea colorată roz, Rai-Patrie Limba Română pe pământ, lucru incredibil şi imposibil, pantera roz mai ales, că noi lăsăm pasărea din mână pe cea din gard, deşi în curtea vecinului: capra jinduită, dorită, e păpată de alții mai harnici ori de lupul scufiței roşii, că cel a caprei cu trei iezi s-a pierdut în flăcări cu piroşca, sarmala, stându-i nod în gât.

Văd că toate-s Eva, dar nu şi când să te îmbie ispititor cu mărul din mărul oprit ?

Eşti un scump cu povestea ta de poveste, că fiecare ne avem stilul şi modul de a ne înşira narațiunea, ca mărgelele pe fir, noi pierzându-ne amândoi şirul de voevozi a lui Petre Țuțea.

Iară-n sufletul meu s-a strecurat o teamă, o emoție neplăcută şi nedorită. Vica trebuie cărată, transportată la Hematologie pentru altă tură, repiză, de chimio-terapie (dacă i se spune, că trebuie să meargă la doctor e ca un copil rău, răutăcios, refuză şi chiar răstit zice: -"Nu merg, lăsați-mă-n pace") 

Se simte slăbită, neputincioasă, noi chiar ştim cauza de unde-i vine neputința şi i-am dori salvarea să se întrame, dar colac peste pupăză, chiar aşa: ce putem şti noi cu prognosticul ei? Ne zbatem ca peştele în unghiță sau zvrcolindu-se pe uscat, pe plajă în plin soare, deşi noi pescuim pe vârful casei sau pe mirişte, că trecuse combina şi rămase doar brazde de paie şi pleavă (Tinu, Puşcaş Augustin fratele mamii după tată, mergând să curețe locu pentru arătură de tomnă, făcuse atac de cord şi căzuse secerat de moarte, ca Adrian Păunescu pe pat de spital după ce reuşise să mai dicteze o poezie, la Tinu fiind abuzul din tinerețe cu pălincă, că a fost prăpădit, tată-su Todoru lui Horlău necăjindu-se de ce poate ajunge un fecior dus de capul lui pe lume).

Îi spui, dar ea, Vica dă din cap, că nu, dă a refuz, ca cerbul din balada cerbului (nu-i după ea, că or duce-o cei de la salvare, c-am sunat la urgență; ea trebuie însă îmbrăcată, deşi Miha-i la grădiniță, dar tot grija ei rămâne, că eu m-aş încurca cu suveica între fire, chiar dacă pe țeavă cu sucala s-a învârtit fire).

A venit doar: au consultat-o şi au plecat să vie altcineva pentru transport la Hematologie (îi curvă lumea, au regula şi disciplina lor). Iară aşteptăm pe Sf.Aşteaptă-mă, c-altfel cum să fie, Arafate, la noi ca la nimeni, pe nicăieri?

Nimic din viața lui Vica n-a fost roz, dar nici goz ascuns sub preş, calitatea de om, demnitatea şi cinstea neavând nici o scădere, dar pentru aceste princiipii de Biblii şi tăsături ale poporului geto-daco-român, ea a suferit, s-a straduita fost cu fruntea sus, a fost "pădtaie", dreaptă, pe voia şi placul lui Dumnezeu, silindu-se pentru starea de bine, fericirea celorlalți, dar cine-i ridică statuie, ca mrelui Eminescu, Arghezi, Agârbiceanu, Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, o mare gândire şi conştiințe a destinului unic, specific, românesc-omenesc, 

a ceea ce suntem ceea ce-i iubire cu mândrie națională şi ricoşeu, brumerang, o teleportare a viitorului în perenitate, simetrie, de cale, adevăr şi viață, certituine şi drept de a fi prin lauda, ladă, de zestre benefică, reuşind a fi ceea trebuie, cumsecade, exemplu de om harnic, de omenie, nevăzând-o până acuma obosită şi la apelul de seară "ferfeleagă", adusă ca câinele cu botul pe labe pe pat de spital luptând cu rezistență, cu dragoste şi dor, să nu-şi ia încă de la noi prin gura cu rugă a preotului l, rămas bun, adio, medici şi rugăciunea ei ori rugăciunea noastră nelăsând-o să i se rupă încă firu vieții, deşi fragilitatea noastră e mare, e chiar hârbuita: "hârb ce râde de oală spartă" (nimeni nu vrea să ştie în anturajul ei, că e de rău, nu recunosc înfrângerea, deşi progosticul e rezervat, îşi are amărăciune şi stopi de lacrimi, de Ileană Cosânzeană la colțul pleopelor, ea fiind încă o rază de lumină în sufletul celor dragi ei.

La spitalul de zi până i s-a făcut loc la indicația rezidentei doctorului Zdrenghea, dr.Laura, văzând-o cu multă paloare, cu durere, deşi nu se schimonosea la mimică, avându-şi mândria şi onoarea ca o artă indiană de a arăta bine ca privihetorea în cântecul ei bine, cu duh de viață prezentântându-şi reprezentația la mijirea zorilor şi uşoara palpare a doctoriței, deşi evident în creerul ei percuta durere, dar ea din pudoare se stăpânea, că ea, doctorița cu trup plăpând cu pieptănătură modestă şi purtând ochelari, că omenirea veacului 21 suferă de acuitatea văzului şi izul de intelectual, deşi nu toți purtătorii de ochelari sunt vedete în voga şi moda omului din elita şi marca înțelepciunii, deci această Laura cu o voicine şi o evidență clară bonomă, că nu se dă bătuta, voința fiindu-i a unui înşirăte mărgaritare de învățături şi sfătuitori veritabili, ca atare cu propriul atuu şi tabu, o consultase cu duhul blândeții şi curiozității vrând a descoperi diagnosticul şi pronosticul pentru un tratament adecvat conform cu suferința de care suferă Vica, că ea o consultase cu sfințenie şi pricepere profesională, o consultase în salvare, locomotoriu Vica, fiind debilă şi imposibilă, nu umbla, făcea lucru aiesta, că domnia sa, domnişoara doctor Laura era toată numai suflet a spațiului mioritic românesc, 

firesc, că, ulterior punctual trebuia să-i prezinte cazul Ferghete Ludovica; prezentându-l natural, firesc la revenirea şefului de la conferețierea  cu studenții, că şi aieştea trebuiau instruiți, informați, educați, învățați, ca s-o ia pe brazdă cu plugul înhămat la tracțiune mecanică, mecanică, că boii plăvani au fost luați la ceape de unde au fost duşi direct la abator, aşa că tracțiunea mecanică prindea plugul de tractor universal de ultima generație cu eficacitate maximă; îi învăța pe aceşti studenți Zdrenghea cu ispravă, ca inocenții şi naivii ucenici, îmvățăcei, să n-o prindă şi să o  trăgă pe vacă joina de coarne şi nu de sfârcuri, masându-i ugerul uşor, omeneşte, cu tactul de degete care dansează finuț pe clapele pianului a carui resorturi, mecanism, intestine, scot în grai muzical muzical de tot felul, muzică ce şi-o doreşte publicul avid, cu sete de popular sau sinfonie de ciocârlie din splendoarea ierbii compunerii lui Betoven, Strauss, a hulitului Paganinii ori de maieştri: Enescu, Porumbescu... nişte aşi neastâmpărați a scrierii cu sunete de baladă în descântare şi încântare, 

doctorul indicând pentru Vica, deşi impacientat la început, o zis inițial că n-are loc în clinică, însă tot el cu o bunătate neaşteptată îi zise tinerei doctor să-i afle loc în spital, ca să nu fie a drumului, dar până la eliberarea locului, o duseră în clădirea amintită, internare de zi, către care şi el bine înfipt în mădulare, forțat de împrejurări şi de starea de urgență, stare de alertă, a lui Vica şi el păşea pas cu pas iuțit, ițit, calculat, ca să nu pice-n nas, alergănd în pas forțat pentru lucru bine făcut şi cu un calm profesional o purecă, consultă cum se zice în termeni medicali, o consultă în detaliu, cu amănuntul, omenos consultând-o demn de omul-medic, ca un om filozof căruia trupul celuilalt, a pacientului Vica, i se destăinuia, ca lui Toma apostolul care pipăise vizibil şi credibil cu buricele propriilor degete, pipăise plauzibl, grijuliu rănile învățătorului Iisus după ce înviase a treia zi după scripturi, trupul lui Vica i se destăinuia cu paleta largă de doină a suferinței doctoruui hematolog Mihnea -Radu Zdrenghea şi descoperirile lui de Cristofor Columb, purtător de Hristos, era un nimic față de justele lui constatări şi vădit, clar, îl satisfăceau,convins, "hiba-nbai" de a naibii Rai, ce era rău după mintea noastră nepofesionistă, era, că-şi băgase Scaraoschi, Mamona, Sarsăilă codița de vulpe vicleană şi de Iad, ca să mai câştige pentru sine un suflețel, un Iov.  şi aici tâlc şi povață, dar prea popească. 

însă sănătos în bine doctorul cu nume haiducesc, Mihnea, se hotărâse şi indică cu vocea gravă, bărbatească: Vica cea netransportabilă, să fie internată nu ambulatoriu, ci în clinică şi aiest lucru era de o noblețe rară, că s-a convins deplin căpătând în sârguința sa o siguranță, o certitune corectăplină de încredere şi de atitudine civică fără egal, umană, de valoare, de calitate şi nu şovăia într-o victorie finală, îmi confirmă şi-l tradă zâmbetul de gentilom lungit, pe fața lui, cât îi era fața cu podoba capilară cârlionțată, dându-mi şi mie o mulțumire, că soarta îl alese pe el, ca s-o trateze de maladie pe umila şi dumnezeiasca ființă, Vica.

Miha e însuşi stădania personificată, iar unele ieşiri chiar şi mai ales turbulent -verbale trebuie trecute pe răzătoare, şterse, uitate, că după muncă multă cedezi, greşeşti, îți faci păcate fără voia ta şi pentru'că nu-i om pământean să nu greşească, chiar să nu păcătuiască şi clar ne trebuie şi nouă toleranță, clemență, împăciuire, cămaşa mulțumitului, transparență, bună-cuvință şi înțelegere, chiar dacă lăsăm să treacă noaptea, noptea fiind cel mai bun calmant şi sfătuitor mai ales după o zi grea, furtunoasă, cu prea mult picant de derută, că nu eşti de fer, dar şi ferul rugineşte, slăbeşte, în dreptul de a fi.

Sănătatea nu-i afacere, ci obiectivul de luptă (de ofensivă şi de contra ofensivă, dar şi de  defensivă, când te calcă mama nevoii, că la război e ca la război: ți se frânge inima) şi lupta e cu dragoste pentru existență, lupta e pentru găsirea unui remediu şi-n ce priveşte "dubito cogito sum"cu brio pentru învins, că şi cel învins poate fi învingător, cu biruință, deşi nu pricep cum poate veni aiasta. Rezidenta Laura Jimbu din Mureş şi Moldova, inimoasă mă îmbărbătează, c-a început să mănânce Vica şi-mi cere: -"Scrieți-mi ce medicație are de-acasă, că n-a ştiut să ne spună doamna Ferghete "Punga cu medicamente e la ea, la Vica în salon. De la ora15 se admit vizitatorii la Hematologie, pentru'că pe la noi de altceva, care-i ceva şi "câte bordeie atâtea obiceie," la români întingându-se hora omeniei cu drept de a fi de-acasă până-n pretutindeni. 

Îi duc şi nişte cireşe de mai foc de scumpe, cum n-au mai fost (Anul trecut mi-ai cerut să mămânc pentru tine, Ben, un kg şi ca un subordonat în cătane m-am executat, că ordinul era ordin, nu se comentează, dragule, pe loc repaus!). Vali îmi zice: "domnul Ferhgel şi o alta"... "Fechete", mai contează, calitatea muncii contând, eficacitatea ei, să se vadă după ea un rezultat, că-n rest e flecareală, una cu nimica. Doctorița tânără Laura i s-a propus lui doamna Ferghete, iară transfuzie cu sânge, cu toate că valorile i-s mai crescute...

-"Încă n-ai pus puşca jos pe azi", am întrebat o infermieră aiurea aiurea-n tranvai.

-"Deabia am început, zice râzând cu inima largă.

-"La cel bolnav să-i faci poftele până nu moare; Mă bucur, ca-mi fac tratamentul. Ieri o murit una lângă mine, deci trebuie să te gândeşti, că te duci la cele veşnice...", zice prin telefon o altă pacientă în alt salon unde o mutase pe Vica, în patul moartei? VICA era înteresată dacă are haine de schimb. Le-avea puse de ieri de Miha, dar de unde să ştie bolnava ?

PR-F.& BT.