marți, 15 mai 2018

Mere pădurețe 4 - necorectat




Mere pădurețe 4

Mama când rămase groasă, gravidă, cu mine lucrând în ocol, viițelul, un vițel cu păr creț liber sărea cuci, cuci, dar ea nu ştiu cum se face că se sperie şi zicea, Veronica lui Dumnezeu, fata lui Todoru lui Horlău, Puşcaş, că de aia m-am născut cu păr aspru, creț, ondolat, de domnişor cinaş, fercheş.
Uneori şi la noi e bine gestionat pentru prospetitate, c-altfel cum ar fi mai bine, mai eficient? Ne mobilizăm şi noi efectiv, conştienți, că suntem o prezență prin ce se speră, că ştim ce vrem diferit pe o singură voce, că România intră-n pâine peste o lună cu preşedenția Uniunii Europene şi avem o agendă de lucru la foc continuu având punctualul şi naturalul nostru şi care nu trage fedeul pe oala lui?
Şi totuşi unde au mâncărime se scarpină pădiuchios anapoda şi viceversa, necaz mi că ȚEPEŞ, DOAMNE, nu-i scutură de guler, de coarne, cu sulița înfingându-le-o undeva, ca să nu mai bată cu gura curu', scandalos neputându-i înțarca de năravuri viciate de slabiciuni fără a tăia răul de la rădăcini, că prea se umblă cu minciuni, orbiți "Orbitor"şi torpilați de lipsa raspunderii, cearta fiind o oridine ordinară la ordinea zilei fiecare vrându-se mai şef, mai Tramp peste celalalt, mai buric a târgului, fără a se ruşina de răul ce-l fac poporului cu bună ştință de parcă binele doar lor le aparține şi ei, mamonele-s dându-şi arama pe față dumnezei deaspra legilor, că lepădăturile se dau mai mult uricios, fără o decență, şi sunt câştigători de cauză asigurându-se de scaun pe scaun, că n-au scaun la cap şi hârbul, ciobul, haz de necaz, cal-breaz, râde de oală spartă, că unde doi se ceartă, se dezbină şi al treilea colac peste pupăză, câştigă, şpilăr.
Chiar niciodata, omule, Ben, de ce nu suntem niciodată, de ce nu suntem mulți, ca Mafalda ? (Nu eşti Mafalda ori eşti Mafalda, îmi zice Ion Fritea care din inspector şef adjunct devenise director, pe vremea când la conducerea Inspectoratului Sanitar-Veterinar Județean Cluj, şef era Ion Precup, care-propunea adjunctului Fritea să mă promoveze thnician veterinar principal, dar acesta sub diferite pretexte: lipsa formularelor, dar era ce era, nu ştiu din ce motive nu vroia pur şi simplu, că îmi făceam serviciu cât mai bine posibil fără să am la ei reclamații, chiar dacă mai aveam neglijențe, dar uneori inexplicabil se sare peste cal, că mai apoi, când Precup se pensionase el, Fritea, depindea în funcția de director de partidul (P.S.D ori P.N.L.), care era la putere, oscilindu-se cu disputa între el şi unul Mureşan) Imediat după revoluție ni se verificaseră la toți diplomele, lăsând de data asta la Direcția Sanitar Veterina Județeană şi copii, foto-copii, după original, dar pe mine văzându-mă pe acolo, îmi zise dur, brutal, doar el ştiind din ce motiv, care mă indispunea, rămând tot senin, ca o vreme bună: -"Ferghete, tu vei fi doar Agent veterinar", Adică un om de tri pițule, calificat doar la locul de muncă, făcându-mi-se o nedreptate, dar nu m-am prins cu gura ştiind, că nu se stă în fața şefului, împăratului şi înapoia calului. De față cu ei în contabilitate era şi doctorul..., care văzându-mă derutat, dezamăgit, dus cu pluta, năucit, îmi ceruse diploma, originalul: -"Dă-mi să-ți văd diploma". După câtva timp văzând că sunt ne-ndreptățit, de față cu doamna Fărcaş contabila şefă, îşi explica dezamăgirea mea şi pricepea de ce n-am "Toate pânzele sus", văzându-mi mimica pleoştită şi înapoindu-mi documentul îmi zise, deşi mă vedea plouat, ciuciulete: -"Du-te la director şi arată-i studiile, că tu eşti şi meriți să fii Asistent veterinar, "dar văzându-mă descurajat, doctorul Spermezan şi el în comisia de evaluare, zice: -"Da, lasă, că mă duc eu", îmi zice cu bună-cuvință şi bună-voință copleşitoare, care mă emoționa cu bunătatea lui  omenescă. După o clipită iese directorul din direcție, urmat şi directorul Fritea fără amejamente, direct, îmi zice: -"Tu eşti Asistent veterinar-şef."
Puțini bătrâni ştiu să fie oameni, pacat fiind păr alb şi minte proastă, nu crezi, Ben ?
Nu-i puțin lucru a şti oamenii să fie bătrâni, tu ce zici Ben, cum comentezi făra da buznă peste politică avându-ți avântul avantat cu aripile cristic întinse pentru zbor cu păstrăvul în pas alergător de înot contra curentului în aval cu valul pe val către culmi de izvor de viață?
Fără a da buznă în poznă, aventurându-te spiritual punctual mioritic şi pragnatic, că teoria, ca teorie dar practica te face Citadela sfărâmată de Aurel Baranga.
Vica vizitând-o ieri în spital la Hema îmi spune, că a mâncat bine, dar i se apleacă, s-a scârbit şi-i vine să vomeze întorcându-i stomacul pe dos şi ea-mi spune, c-a mâncat şi prăjitura şi, că de la ea-i vine răul, deşi-i de la tratamentul de chimio-terapie, nemutându-şi gândul oricât o încurajăm, că ea va scăpa vie şi, că or duce-o moartă acasă şi e şi prea mult chin, suferință, slăbire, ca să mai poată gândi alfel. Cât de urât te motroşeşte, schimbă, incredibil, boala.
Văd, că intri pe falduri tricolore de a nara şi zău, te-ai molipsit de mine, că ai început să mă faci mult mai curios, tu apropiindu-te mai mult ca mine de adevar fiind şi bun aranjor la intercalarea episoadelor dând la iveală suspansul necesar. Că fară emoție n-ar mai fi nimic înteresant în ceea ce suntem în acest brio şi vivat..., că noi amândoi scriem, ne scoatem la vedere mintea şi sufletul, conştiință a neamului şi îmbiem, poftim, pe toată lumea să se desfate hrănindu-se, la noi găsind odihna, nu-i aşa?
Aiesta, ce faceți e, ca la pazel şi tu te pricepi, e un cub robic şi tu eşti tandru, cavaler, un om de cultură cu mândria de român din rădăcini.
Marius a fost cu Victorița, Dorina, nevastă-sa, alaltăieri la mamă-sa, la Vica, în vizită la spital cu nerăbdare pe tri şi fuga, în ultimul timp lucrând, ca poştaş, că: -"Trebuie să duc o scrisoare"şi o plecat făcându-se neve, nevăzut, promițându-i că revine a doua zi aducându-i şi apă, dar Dorina merge la şcoală pentru şedința cu părinții şi Marius n-apucă? După vizita din prima zi o pacientă mai îmbătrânită decât Vica zice: -"Ce-n seamnă copilul !" Îl laudă după plecare. De mine şi prezența mea nici nu-i nevoie să zică nimeni nimic. La ce bun, că nu la pomul lăudat te duci cu sacu? Noroc: îi dusem eu apă, că-mi puse Mihaela într-o sticlă, cu sticla în frigider şi mare noroc, că n-o uitasem la plecare, deşi grăbit şi neliniştit, după o noapte: "Ce s-o mai fi întâmplat cu Vica în lipsa mea?" Ulciorul neputând merge de multe ori singur la fântână...
Mă, omule, prea multă laudă şi pentru ce prietene Miclău, suflet minunat din departari australiene? E ceva natural la mine, chiar dacă nu asta e arta de-a scrie, că obişnuința-i adoua natură, deci la ce şi cu ce aş brava? Ce mai faci, ce fac fetele, dar doamna Florica, "floricuța-floricuțelor", bucătăria şi grădina ? Cine le vorbeşte, ca unor ființe dragi îmbătându-se cu parfumul lor eco-sănătos şi îmbietor, proaspăt şi cu sinfonie avieții ?
Aici, Ben, suflet din sufletul poporului român este şi unde suflet e şi omenie e cum doar la noi în patria Eminescu şi limba română e.   
Luna Mai, ultima duminica e ziua romanilor din diaspora! Ce le urezi frate Pavele?
Ce-aş putea ura din suflet fără smintire:
"Să aibă şi ei,dar mai ales urmaşii-urmaşilor:o limbă vie şi eco-sănătoasă,cu adevărat omenescă şi românească,între hotarele părânteşti şi de poveşti cu feți-frumoşi,cu mioare şi cu ciobănei-păstori-Iisus,cu duh de adevăr şi duh de viață,coloană Brâncuşi nesfârşită de voevozi corifei !"
El spera, ca si mine sa primeasca o carte de la tine intitulata "Cautand dupa mere " saracu, ca sa se mandreasca cu tine.
De la Ion Miclău am adresa de domiciliu,dar de la tine ba,nici vorbă.
Dacă vii în țară vi-o păstrez,dacă nu v-o expediez prin poştă de la o poştă cu mii de kilometri de osteneală,de inspirație şi transpirație.Ce zici pe graiul părintesc geto-daco-român şi Dacia-Felix-Zamolxis-Eminescu ?
Să moşmondesc şi să mai stau pegânduri ? Prietenia are vre-un preț ori prietenul la nevoie se cunoaşte,vorba lui Anton Pan din povestea vorbei ?
-"Camera asta s-o închizi, că nu ştiu când apare zâna aiasta", zice Mihai Viteazu, că eu deştept şi aşa i-am zis cu admirție lui Miha, lui "Păstaie lui Păstaie", a lui Vica, zice breaz despre o chiriaşă hăbăucă, brează, pupăză din tei, care nu-şi face o rânduială în propria cameră îmbâcsită de miros acru şi de urină, miros înțepător, chiar şi hainele fiindu-i în neorânduială, precum nutrețul în iesle învârvonat cu furca, dar ce să zici, că nu-şi deschide nici fereastra să aerisească (o face Miha cu grijă după ieşirea ei în Cluj, deşi studentă, pasăre, buhă de noapte, că ziua pleacă târziu la facultate, dar noaptea vine când vine pe la ora 1-2, nu cu mult înainte de cântatul cocoşilor, după cum are călduri, năbădăi şi expediții, aventuri, care probabil, îmi închipui: nu-s de futuț pomană (Mamă-sa acasă bate apa-n piuă şi tată-su prin Italia şi ea le toacă bănuții, deşi mai are o surioară pe-acasă mai mică, dar pe inconştientă o doare-n cot ? Nu se zice să nu-ți îngropi talanții şi nici să ți-i risipeşti, dar ea ce face, că nu face moarte de om, cum zice îmbrăcată aproape sumar, cu minii, ca o fată a pădurii care şi şi-a uzat şi ponosit hainele în habitatul sihastru, sălbatic?
Grăbit şi punctual, ca să nu uiți, ții sacul până capeți purcelul, necaz mi, că încă nu am plătit cele 50 exemplare (900 roni). Alte probleme mă dau peste cap, pe unele le ştii, dar câte nu sunt?
Deci toate la soroc, la timpul potrivit, nițică răbdare zice şi Caragiale.
Scapăr neastâmpărat, dar liniştit, o călcâiez, către Hema, că sâmbăta şi duminica e alt program de vizită, altă mâncare de peşte: dimineața de la 10-12 şi după-ameaza de la 15-17. Voi cei doi românaşi (Ben şi Miclău): pe unde, cu ce treburi, cu papagalul, hoinăriți, dragilor ?
Eu sunt ca si Vica pe langa pat, bucatarie, WC si pe trotuar in fata casei mars juma de km si inapoi la pat. Miclau e cu nepotii si gradina.
Eu am crezut că eşti cuceritor, ca Prunariu, însoțind pe ruşii lui Vladimir Putin sau americanii lui Tramp, cu "nea gogoşa, neamule!", ca fericitul Papaiani în Surâs în plină vară.
Da ca el sunt numai ca de data asta incerc sa vand mere padurete la evrei.
Vinde-le vorbe, că faci o afacere bănoasă ca cei din Casa Albă, că evreilor le sclipesc ochii după bani, ca pisicilor la vederea laptelui. Pentru ce altceva toți le țin partea şi nu palestinienilor, deşi o găină rozosină le-o picat cu curu-tină, namol, noroi? Vrei să fii ca Tramp şi cei puternici, care le țin partea evreilor, deşi au făcut şi fac om-ucidere, de parcă n-ar fi poporul ales, poporul lui Dumnezeu..
Păşesc, că nu mai departe ieri o fost o dare peste cap la programul tranvaielor, au întârziat şi eu stam în Mănăştur, ca pe spini în stație la Cocoşu de aur, c-aveam o oră de mers pe jos până-n Mărăşti mai sus de Spitalul Stanca către biserica Sf. Petru, că pe-acolo e Spitalul Hematologie şi Vica internată (de asta ce mai zici, deşi nimeni nu zise în ceas rău c-ar fi grevă, manifestație, ieşire-n stradă, dar ceva era cu întârzierea, dar oamenii nemulțumiți, o mare de mulțime, se întreabă: -"De ce se încurcă ițele?" şi: -"Cine le-o fi încurcând"? Lumea n-are răbdare, se foieşte.
În oraş nu e fierberea mămăligii, deşi apa-i pusă la foc în Cluj şi sarea-i la Ocna-Dejului la salină, dar şi iepurele, păcatele lui, e încă în pădure, iar vânătorul şi el la drum pe drum, deci toți "pule, mături" îs cu "pizda măsi" zoriți, că-i tololoi-tărăboi.
Miha mi-o zis să închid uşa la cameră, n-o zis ca frații lui Păcala: -"Să tragi uşa după tine", o zis să închid şi de cumva eu scriind uit, c-asta mi se întâmplă să uit şi mie. Dacă uit mă ard, că scoțând castanele din foc fără cleşte, ştii,Ben, cât de plăcut e, că fulgerul te fulgeră şi tunetul lui Sf.Ilie te trăsneşte, chiar dacă-i soare.
Lângă Vica nu pot scrie, că ea: -"Vai,vai ! " şi, ca ce s-o mai enervez şi eu cu strugurii acri din vie pentru vulpe, strugurii din vie ?
Lumea mi se plange ca se deschide greu pagina mea. Tu ai putut intra si citi merele padurete?
Da, am intrat fără pedici în grădina vorbelor (de-ar fi fost altfel, mă smiorcăiam şi fâțâiam, zvârcoleam, ca pruncul, cel care nu primeşte țâță, piept, mai ales, că plânge pentru a primi nu doar sân, ci şi iubire maternă, în dreptul de a fi.
Vrei să fii ca Tramp şi cei puternici, care le țin partea evreilor, deşi au făcut şi fac om-ucidere, de parcă n-ar fi poporul ales, poporul lui Dumnezeu.
Ieşisem grăbit din apartament, ca să merg la Vica, coborând scările fără a sări, ca pe vremuri tot câte două trepte, n-o făceam, că nu mai avem experența, îndemânarea, dar nici tinerețea din Aghireş-Fabrici, că-i tare demult de când mama făcându-şi curat, măturând cu mătura înghițise bobul de piper rămând groasă cu Piparuş, căruia când se născuse i se promise marea cu sarea, dragostea fiind toată şi omenească, toată averea, ca să treacă marea,cu răul neputându-se trece nici părăul, că vezi, Domne, neiculiță, Doamne, el într-o zi creştea cât în tri (şi anul era din tri zile, să ştiți dacă nu ştiați). Apoi dintr-un părculeț ieşisem la semafor, care din roşu trecu pe verde, dar la altă trecere o măşină şi mai grăbită mă atenționă calnsonându-mă. După ce-mi cumpărasem biletul un cântat şi colindat în plină vară mă făcu să mă uit în jur. Pe o bancă o tânără stresată, născută obosita:
-"Vine, vine moş Crăciun,/
C-o boticuță de alun/
Şi mustețele-mborate...,/
Că la Răchita-Roşioară/
Fă-mi mătuşă o pupejoară/
Şi de ți-o părea marişoară/
Rupe din ea o mărginioară,/
Dar de ți-o părea mititea/
Pune şi-un cărnaț pe ea...
Apoi pe alt ton:
-"A fost doi feciori odată,
Erau cu cureaua lată fala tuturor feciorilor...

Urcat în troleul 25, o altă fetişcană anemică, fardată şi cu ruj roşu pe umerii obrajilor până în dreptul perciunilor vroia să-şi ascundă Anemia sau că-i pe roşu, la ciclu şi avea pierdere mare de sânge (ceva-mi scapă, desigu vroiam să scriu ceva picant, dar de ce oi fi uitat, dragule, gândurile zburând de la una la alta, viața avându-şi tâlcul şi frumosul, splendoarea din iarba plină cu luminozitatea stropilor de rouă şi a licuricilor, care parcă ascultă sinfonia greerilor şi ce ochii văd, inima cere, chiar dacă ne-o trecut vremea merelor din sân, nu-i aşa ? Ming sau Vica, eram în salon de femei: -"Ce te uiți, uită-te la mine, dar la ea ce să mai văd ?
Eu am plâns pe umerii lui Vica, ea fiindu-mi cârja, sprijinul.
Vica e îndrăgită în Ciubăncuța şi pe satele unde-mi desfăşuram serviciu fiind corectă, mai altel decât cu mine, în casa ei spălându-şi râzele, zdrențele, hainele murdare despre care ce să mai ştie şi străinul, străinul doar râzându-te răsucind cuțitul în rana sângerândă şi dureroasă, cum mă lumurea şi bunica, că ei îi era mâncată pielea, mai ales, că sâmpetrencile-i cereau sfatul drăgencei, lui lelea Nastasia, care, deşi străină de satul lor, totuşi avea o vorbă bună, vorbă isteață, un sfat bun dezinteresat: cum să iasă din bucluc, din necaz, din nevoie.
Vica chiar în călătorie cu autobuzul ştia de glumă, ce-i gluma şi glumea, că era o femeie deschisă, dintre oameni şi cu oameni.
Oamenii ziua/noaptea: unu-ieşea, altu-i ieşea din casă, cine n-avea nevoie de veterinarul care eram. Eu nici nu ştiam să-i refuz, n-am avut de unde să învăț, că să ştiți nu pot, sunt bolnav, sunt în concediu, au expirat oarele de program (era de ştiut, că oamenii veneau, c-aveau nevoaie de tine, aşa, că mă îngrijoram şi-n consecință acționam însoțindu-i până la împricinați acasă şi floare la ureche mai ales noaptea când prin gropile drumului călcai, ca din pod, dar fără a riposta verbal cu: -"Hopşa-şa !")
Gata cu vorba, chiar şi avorbei cu duh, c-aici se cântă, după vorba neântrecutului doinitor Grigo Leşe, deşi, Ben, aici se povesteteşte cu vorbă românească dulce, că vorba dulce mult aduce, c-aduce veselie, bucurie şi sfințenie, în dreptul de a fi iubire întru drept de înviere, dar asta dacă munceşti cu suflet scoțându-ți sufletul, în palmă, fericire pentru ceilalți, că oricât săturați, tot degeaba, că tot nu vă săturați.
A scrie pentru mine e ceva electrizant, că dacă noi nu ne vrem binele, cine să ne vrea ? Într-o zi eu mă duc, mă duc..., c-aşa-i floarea dorului, floarea românului şi dacă eu mă duc, mă duc...
Suntem pe aceeiasi freqventa.
Trebuie să fiu, să fim, nădejdea poporului tău, al meu...
Dacă suntem pe aceeaşi frecbență şi lungime de undă, api cântă, nu şovăii.
Am avut un atac acum trei ore si m-am simtit ca tine: “dacă eu mă duc, mă duc...” satisfacut.
Noroc ca mi-am amintit ca mai am jumate de oala de macaroane cu branza de terminat si m-am oprit
Trebuie să stăruim pe drumul nostru dacă ți-l cunoşti, cunoscându-te.
Să ne fie într-un ceas bun totul, dar grijă, că se strigă, ca unui copil: -"Nu te duce acolo, că-i bibi, te arde, că dorul e nebun şi te lasă la mijloc de drum ! (lucru care nu-mi place, sântem doi, de ce s-ar bandona munca ? apoi doi suntem, doi să rămânem şi să  fim până la capătul satului tot doi, să rămânem ortace şi mai departe!")
Cu ce şi cui ai greşit ?Ce atac ai avut ?Te-o atăcat la drumul mare ?
Doar niste intepaturi in inima dar au trecut. Ce vreau sa spun ca sunt implinit, pot sa ma duc oricand ca si tine. Sper sa scrien vre-o 20 de volume ca Soljenitin, sa ajungem la sase mii de pagini.
Ce ți-o făcut viața grea ?
Mai stai blând în banca ta, că nu-i făcută neştiută, nu-i fără consecință şi poți fi tras şi pe dreapta, dar nu fi de neoprit în prostie, că-mi faci o poznă urâtă, deşi ceva nobil impecabil ne-a unit, că n-arunci vaca din avion, Ben, n-o arunci, ca să faci lapte praf.
Scriem frățioare, dar te întreb: pe la voi nu sunt tablete sau pansamente, cu nitroglicerină, dar un cardiolog bun nu se găseşte, cardiolog pe care nu trebuie să-l neglijezi, mai înțeles, domnule ofițer pentru destinul meu?
Noapte bună, somn uşor !
Zece pureci pe un picior
Şi zece şi pe celalalt
Să te tragă jos din pat !
Cât timp îți bate inima înseamnă, că trăieşti şi dacă la voi nu este busuioc şi tot ce se simte şi se vede, tu totuşi iubirea eşti de basm, depoveşti, să-mi trăieşti sănătos şi bine, să-mi trăieşti, ca Hristos, Făt-Frumos în harul poporului nost, că prin limba română ne-avem un rost de pâine şi pace, trasă în mâine cu aripi întinsă de zbor întru veşnicie şi omenie pentru omenire ! Că din pelin tot nu faci zahar, că pelinu-i tot amar, zice Mircea Dinescu la emisiunea "o vedetă populară".
În salon la Vica pe noptieră Dr.Laura îmi lasă un bilețel, cum se făceau între şcolari: şcolărițe şi şcolari, elevi şi elevi, ea o face în calitate de medic ceràndu-mi scurt pe doi: -"Pentru Domnul Ferghete, Vă rog frumos faceți o listă cu medicația şi modul de administrare a lor. Mulțumesc!" Nu-i de ignorat.
Imediat trebuie s-ajung la planeta marte, laVica, dar tu, având grijă de şoricel ?
Şi când scriem trebuie s-avem maniere, estetic făcând ce simțim nobil şi sublim, ca să ne sfințim şi nu observi, c-aici nu-i un plan, dar nici hazard, leopardul de după gard.
Aluatul de artist trebuie frământat cu inspirație până la transpirație rezolvând omenescul din ecuație, ca să nu fim de niciunde nimeni şi pe nicăieri, făra trudă, osteneală, efort, muncă nefiind nici o brânză. Bună ziua, boeri mari ! cu ce gânduri, încătro mă cari ? Pisica nu ți pe acasă de joacă şoarecii fecioreasca pe sub paşii tăi şi pe masă ? Dacă n-ai alt servici, vai-tulai! atenție, e noapte şi-i calci ori ei, şoarecii, trimbulind în leja lui Nichita, te calcă precum maşina de barberit pe barbă?
Orăşeanca Miha, îşi face de lucru, asta e modul de a ieşi din plictiseală, face curățrnie: spală, aranjeaza, aspiră cu aspiratorul ori poluează fonic, stresează în apartamentul de la catul, etajul trei, că "acolo sus cineva te iubeşte", Vica (ea-i şi azi la spitalul cu globule albe şi roşii, hemoglobină, plasmă...), darMiha cu curățenia ei generală mă prăfuieşte, mă asurzeşte, mă deranjează, dar: "Hopşa-şa !" Ca ea să reuşească, mă duc la spital. Lui Vica panicată, îngrijorata, aseară mă vroia cu ea, ca să-i fiu mâna dreaptă, ajutorul, dar mama lor...! Nu ți se admite, deşi infermiriile, Mamona şti pe unde taie frunză la câini, ca pleavă a societății, că aiasta sunt sâmbăta şi duminica, că sâmbăta şi duminica nu-i cine să le pieptene, sa le ia la rost, să le verifice, poruncească,; în zilele aiestea nimeni nu se subordonează cuiva şi nepăsarea asta, indiferența, joacă polca. Ea cu aspiratorul ei stârnise praful care erau evedențiate particulă cu particulă, erau arătate de razele matinale a soarelui, raze care pătrundeau prin geam fără nici o stricăciune, aşa cum şi pruncul Iisus se întrupă veste bună, în trupul de fecioară a lui Maria lui Ioachim şi Ana, când casa preafericitei fecioare Maria de lumină sfântă se umplu. Eu, ca o leliță, ca petecul şi sacul, dar neîntrebat, ca Daria spun în troleu, de Vica mea, că-i la Hematologie, dar cui îi pasă? Fiecare-şi poartă crucea lui către Golgota trecând prin grădina Ghețimani, un eden al rugăciunii şi îmțelepciunii de a fi. Tot în troleu m-amestec în discuția unei mame care-i zice ficei eleve: -"Mergem până la capăt şi ne întoarcem". Eleva-i neâncrezătore. -"Faceți excursie, un altfel de şcoală". -"Auzi ce zice nenea". Şi îndoită: -"O altfel de şcoală duminica?" - "Nu contează ziua. Îşi intră-n rol de profesor-dascal părintele şi ce-i rău în asta? "Eu zorit cobor în stație.
Nu-s în cea mai bună formă a mea.
Miha: -"Astăzi un pic n-am stat: am aspirat, am făcut curat pentru asta sunt obosită şi n-a fost duminică pentru mine. Am fost la mica la spital şi acuma deabia m-am pus în pat dând drumul la televizor, "zice cuiva la telefon Mihaiela evident toropită, ruptă de vagoane, frântă, dar ce poți face când propria ta voință te poartă măşarluind cătăneşte, milităreşte, că tu-ți comanzi, tu execuți respectând protocolul, spectacolul, în rolul asumat responsabil, că de nu faci e o greşală (ți o datorie şi îndatorire şi, nu, că ce-ar zice nu ştiu cine, musafir nepoftit (apropo: musafirul nepoftit nici nu are scaun), igena fiind o problemă esențială care-ți atrage atenția, e o problemă simțită, sustenabilă, de bun gust, o prevenire a îmbolnăvirilor şi aşa ceva nu e o excepție, ci o grijă permanentă, că dacă aştepți de la tine, nu de la cineva aştepți exigență, ci de la tine însuți, îți ceri din respect pentru binele şi a celuilalt, că e o neapărată nevoie, o educație în acest sens a firii. Înterensată această gândire cu petenții fără a exagera, exagerând doar cu efortul, care te poate băga în pământ, că nu-i uşor a corola: să faci curat, ordine, să ai o disciplină a muncii, spune ea, Mihaela-Ştefania, sinceră, concret, că suntem cu toții dependenți de competență având abilități, noțiuni despre tot ce-i motivant, că pe undeva-i căderea liberă cu nuanța ei dacă eşti "lasă-mă, să te las", deşi tu ai pe urmă: mai ales ai bucuria, satisfacția, lucrului bine facut, exceptional (munca şi şcoala, cei 7 ani de-acasă, vrând să te transformi, că prin muncă eşti un om transformat, cu o perspectivă eficientă în tot şi-n toate fiind important a fi om de viitor, că a face bine, te simți bine, c-aşa-s regulile jocului cu drept de a fi om bun garantat sută la sută şi şansa e de partea omului muncitor, el bucurându-se de cămaşa fericitului).
GÂND: După patruzeci de zile de la învierea Sa, Iisus Se înalță la cer. Înainte de acest moment, le-a apărutbde mai multe ori ucenicilor Săi și apostolilor, dându-le multe dovezi și vorbind despre împărăția lui Dumnezeu. Spiritul Sfânt i-ar fi făcut martori la Ierusalim, în Galileea, până la cele mai îndepărtate margini ale pământului. Ei vor trebui să continue, arătând-o prin vorba și faptele lor, misiunea lui Cristos. Ucenicii vor trebui să arate că într-adevăr Cristos i-a mântuit și răscumpărat. Pentru asta nu-i de ajuns vestirea Evangheliei. Este necesar ca ei să dea la iveală concret în viața lor roadele transformării Cuvântului lui Iisus în trupul, în sufletul, în mintea lor. Același lucru este valabil și pentru noi. Putem noi să spunem multe vorbe, dar să nu creem nimic în inima celui ce le primește. Viața, faptele săvârșite în Cristos sunt cele care atrag inimile. Sursa: Cerco il Tuo Volto Traducere și adaptare din limba italiană: Radu Dunu, Arad, 13 mai 2018
Iată doar un fragment de viață din viață-duh sfânt de mântuire,întru iubire pregătire sustenabilă pentru înviere,că El,Domnul,va veni,ca un fur noaptea să învie,în dreptul de înviere,să învie:vii şi morți pe moarte călcând şi viață şi celor din morminte dându-le,A Tatălui,Fiului, Sfântului Duh,Amin ! [Suntem ceea ce iubim] Arvuna.

Viața în superb
de proverb-
poezie,omenie.
*
Dorul de tine fruct interzis,
Sacaiul,care de oaie se ține
Suavă şi faină poezie.
*
Culmea de lumină
E pentru Diavol întunecime,
E tămâia de care fuge mâncând pământul.
*
Eva înzadar
Pelinu-i pelin amar,
Nicicând nu devine zahar.

Dar ce zic: -"Nu pot scrie lângă Vica", sunt în spital, în salon lângă ea şi televizorul merge, urlă ca lupii a pustiu, că dat televizorul dement, tare, la maxim, alte paciente cu telefoanele urlând, ca la bâlci şi să nu-şi mai audă electrizant inima bătând, de parcă ar avea bolnavele trecute peste propria vreme bună, ca evreii în templu Ierusalimului cu orfande de vândut ori nu ştiu de ce-mi vine să compar cu o haită de lupoaice în călduri, în săptămâna brânzei în frunte cu el, dumnealui lupul, mascul, care-şi arătase rânjind colții albi, confraților, dinții parcă dați cu periuța şi bicarbonat, cărbune de lemn de prun, ca la căuăcie la căuaciu-ferar, lustruiți, ca să sclipească de albi, de filipi mai fiind comparativ şi albul, purul, de omăt, că ninse din belşug, în Carpații peste care trece semeț vulturul, mare pescuitor de păstrăvii deabia ajunşi în suiş sau încă în maş forțat către izvorul devenit "casa de naştere", casa de procrere, de-aici, ca o turmă de mioare, întunecând albia să coboare puietul la vale, apa crescând tot mai mult în debitul ei, că după firea naturii apa mică revărsându-se neperturbată în apa cea mare a mării, toate râurile văi făcând-o în fluvii, care la rându-le curg la vale mereu şi mereu primenindu-se, ca oamenii puşi la rând în costume naționale de sărbătoare, rânduiți de mers la biserică.
La şcoală ni se spuse celor de la "Cercul literar", că o ni se creeze înregistându-se pe bandă de magnetofon atmosfera cu forfota oraşului, din piață... cu viața claie-grămadă, ca să ne inspire, dar iată, că mie nu-mi convenea talmeşul-balmeş din salon, deşi-l puteam compara cu gălăgia din curtea unei şcoli sau dintr-o sală de clasă înainte de acel"6" şi intrarea profesorului la oare.
Nu cred, că n-o deranja şi pe Vica, de multe ori acasă oprindu-mă să pornesc televizorul, ca să văd un film, pasionat de film, ca să am pripria ocupație şi să scap de impresia, că stând lângă ea, e ca la închisoare, deşi pentru mine nu era chiar atât de apăsător scriind în pauzele când nu trebuia să-i dau o mână de ajutor.
Vica a murit.
Frate Pavele, Sunt alaturi de tine in durere. Condoleantele mele! Ma bucur ca am cunoscut-o pe Vica cand era plina de viata si bucurie langa tine. Simt un gol in mine si realizez cat de singuri suntem. Singuri venim, singuri plecam si nu realizam fericirea de a fi impreuna si nu ne bucuram indeajuns de caldura atingerii mainilor noastre. Te las sa o jelesti si s-o ingropi cu demnitate pentru ca ingropi parte din dragostea lui Dumnezeu cu ea. Am sa aprind o lumanare pentru tine drag suflet minunat, draga Vica. Domnu fi cu tine! Amin!
Vica mi-a fost soarele şi a facut parte din viața mea, ca mândra mea şi țara mea.-nevasta mea.
Ieri îmi veniră idei una după alta şi erau una peste alta invitația lui Eminescu pentru a te cunoaşte pe tine însuți, că aiasta mi se impunea, societatea având nevoie, anevoie, de mine şi mă tenta să scriu pe telefon în timp ce Mihaela-Stefania Celemen refuza să i se facă autopsia lui Vica completând un formular, de față cu doctorița Laura Jimbu, eu aş fi scris, dar eu n-o făceam, ca să nu fiu toit, sfădit, certat, de Marius ieri comportându-se forte- nciudat, nervos, pornit, răstit, cu sudalme, înjurături, era mâniat pe toți, şi nimic din ce făceau ceilalți nu-i era pe plac, ceea ce credea el, era ca țandura, gozul în ochiul celuilalt, că nu-i bine, că se sculase el cu stângul, ca-i murise lui "Mistrețu", mamă-sa, murise Vica nevastă-mea şi nu-i erau nici boii acasă, dar nici la plug,că se înorase şi se prevestea vreme grea, mare furtună, cu toții chinuindu-ne: -"De ce a trebuit să moară Vica? Cu ce rost? Cine şi pentru ce o condamnase la moarte"şi eram posomorâți cu toții (nimeni n-avea ce căuta cu privirea la noi să ne iscodească, cerceteze, că ce să ne scociorască rana cu cuțitul punând gaz pe foc văzându-se, că noi suntem cătrăniți, supărați? Eu aş fi scris ieri stând pe bancă în curtea spiitalului, dar cum s-o fac? Era potrivit? Vica era moartă? Marius ar fi fost cu gura pe mine, ca mamă-sa, ca Vica, că şi el a zis de multe ori: -"Mai bine s-ar strica telefonul ăla, ca să nu te mai văd cu el". Leit lui mamă-sa, deşi unii ar socoti, c-ar semana cu tată-su, cu Tudorel din Urişor, Dej. Că el o face pe leptop o trece cu vederea, nu-i bai, nu-i necaz, dar el de ce o face, cu ce rost, cu ce folos? însă, nu se întreabă de bună seamă: cu ce scoteală, cu ce scofală, desconsiderându-mi munca, scrisul, scorțarul? (nu se întrebă egoistul văzând bârna în ochiul său?) Nici un vinovat nu se va socoti vinovat. De ce? Că nu-i prost şi pentru'că nici pe prostul n-o şti să se facă, prefacă?
-"Cum vine asta, că nevastă-ta Vica moartă şi tu n-ai pic de ruşine, că alții dreg busuiocul, dar tu dăi să meargă scrii întruna de parcă-i vie?"
-"Doar aşa rămâne-n amintirea celor vii Vica şi vii-s cu viii şi morții-şi în groapă morții."
Vica tăt aşa zicea lui Daria chiar dacă uneori  era smâcită, cu sucă rea: -"Lasă să-ți pun eu în blid, că după ce-oi muri eu nu ți-a pune nimeni" şi chiar dacă Mihaela era pomenită, amintită, mai mult, mai des, ca fiul risipitor, că ea era rătăcitoarea, iar Daria era ca feciorul pentru care nu tăia părintele vițelul cel gras, dar tot la inimă-i era şi dacă Vica mai zice: -"Ea-i fata ta, Pavele, s-o ai în seamă" deşi ea o născuse pe pizda ei, fiind şi Daria sânge din sângele ei şi cea de lângă ea, cea care veşnic o întreba chiar scâitor, dar bine intenționat iubind-o, ca pe sarea din bucate pe măicuță-sa pe Vica: -"Mamă/Mică, ți-ai luat medicamentele"? şi Daria era prin grija ei, ca un medic curant cu mult drag pentru ea, era mămoasă, ca toți muşchetarii lui Vica cu plusuri şi minusuri, că nu puteau fi la fel, pe aceaşi calapod, pe aceiaşi măsură, cum nu erau nici degetele de la o mână sau de la un picior de aceeaşi mărime şi fire, că unul mergea la viței, altul mergea la purcei, unul mergea după aşchioare, altul făcea plăcintoare şi cel mai mic: -"Țiuic, țiuic, dă-mi şi mie, că io-s mai mic !"
Scriu grăbit, că am şi eu de făcut pe lângă casă, că lucrurile-s multe şi cu fiecare zi tot altele, dar mai ales înaintea unei îmormântări unde mortul e Vica, una din eroinele povestirilor mele.
Eu de-acasă din Ciubăncuța prin telefon comand după tradiție, ce să cumpere, comande: colaci, şterguri, batiste şi lumânări pentru puținii copiii mai existenți la sat.
Eu cu mama vroiam să mă înțeleg, să vorbim, ca mamă cu fiică, deşi-n ultima vreme nu se va înțelege fecior cu tată, fiică cu mamă te miri din ce cauză, scrie în Cartea Cărților ca şi cu ruşinea era lesne, fără ruşine. Mama: -"Tocmai când încep să mănânc vii şi tu, Darie? Nu mă laşi să mănânc, fulgera cu blesteme: -"Mira-s-ar lumea de tine!" - "îmi pare rău de mica," zice Daria  “- e mama mea şi nici o mamă nu-i rea", adaugă cu inima friptă, plină de amărăciune,cu regret sincer.
-"Vică, dacă am nişte neajunsuri, unde te telefonez, spune-mi dragă numărul tău din cer, deşi n-am valoarea distinsului Adrian Păunescu? Probabil tu o țărancă harnică nici n-aveai încredere în scrisul meu, dar mai ştii, că nu mi-ai spus-o pe fața.?!"
Daria: -"Pune-ti întrebări tăt de-a-mpixul".
Mihaiela plânge, se pizdeşte, vorbind cu o colegă la telefon, iar Marius mare ştab, şofer: -"La mine-n maşină nu te pizdi, nu umbla cu ciuli-buli"şi artă nervos, ca dracu'.


 PR-F.&BT.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu