marți, 15 mai 2018

MIHALCA - Raiul bunicii






Raiul bunicii

~*~

În fiecare primăvară, grădina bunicii reînvia fericită.
- Un rai pe pământ!
așa cum ne spunea mereu.

Primii dădeau tonul ghioceii temerari,
urmau viorele și violetele plăpânde, cu parfumul lor delicat,
din frunze se zăreau clopoței de lăcrămioare,
suave zambile, narcise, lalele multicolore
și globuri albe ce atârnau pe ramurile bulgarașului,
o explozie de petale diafane  ale pomilor
- cu pruni, gutui, caiși,
cu zarzari, cu cireși, cu vișini, corcoduși -,
mugurii, frunzele și lăstarii viei,
bujorii roșii, albi și roz
ce însoțeau aleea
de la poartă până la treptele
cerdacului casei bunicii din Piatra Neamț.

Cerul era tăcut în iarbă, natura nu se grăbea,
în ritmul ei, o dulce vrajă, cu “Sfântul Soare”, cu ploaia,
cu lumina strălucitoare și aerul de munte
înfloreau, rând pe rând,
trandafirii în multe forme și culori,
socul și iasomia,
sulfina și sânzienele
în hainele galbene ca aurul,
crinii și margaretele, nalbele și tufănelele,
și câte și mai câte…

În fiecare primăvară, știam că bunica,
ne dădea o cană și un castron, să culeg cu sora mea,
toate căpșunele coapte,
din care ea dacă gusta una-două.

Eram convinsă că raiul așa arată, plin de comori:
o grădină de flori cu miresme de pretutindeni,
o livadă cu pomi fructiferi,
căpșuni și zmeură, atât de savurate,
o grădină de legume și de zarzavat,
un leagăn, un munte de cărți
și un cerdac mare, înconjurat, ca o perdea,
de viță-de-vie, de zorele
și ghivece de flori,
unde se stătea
de dimineață până seara,
din primăvară până toamna târziu…

Atâta pace și armonie, parfum și poezie!
Mi-e dor de raiul strălucitor al bunicii, din ce în ce mai îndepărtat,
păstrat, acum, în noianul de amintiri…

~*~
11 mai 2018

IRINA LUCIA MIHALCA




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu