vineri, 4 mai 2018

NEACSU - Politică externă de navetă




Politică externă de navetă
Col. (r) Marin Neacsu

România nu mai are nimic sfânt, guvernanții noștri de mucava vând, cumpără, închiriază, tot, de la tradiții, cultură, armată, flotă, industrii, regii, pământ, resurse strategice, forță de muncă, materii prime, până la conștiință. Nimic nu este imposibil pentru clasa politică românească post-decembristă, nimic nu este sfânt, unii ar fi gata să vândă și relicvele strămoșești, că oricum aurul și tezaurul s-au dat și s-a renunțat la ele de mult. Ironic, sau culmea nesimțirii, aceeași clasă politică se supără când i se spune că este cea mai coruptă clasă politică, din lume, votează legi "antidenigrare" ca să oprească corul nemulțumirii, continuând însă să facă sluj în fața marilor potentați ai zilei și execută orbește ordinele „fraților mai mari" sau partenerilor strategici, pentru simplul motiv că le proptesc scaunele.

Acuma guvernanții ridică în slăvi orice vine de la Washigton sau de la Bruxelles atâta vreme cât aceștia le sprijină guvernarea, baleind de la o capitala la alta, după cum sunt răsplătiți. Așa se face că am ajuns de râsul lumii, să ne dăm cu stânga în dreapta și cu ambele după cap, încât nimeni nu mai știe dacă românii sunt oameni serioși sau circari. De fapt Europa, „frații noștri de gintă latină", turcească, slavă, sau indo-europeano-caucaziană știu de mult, de foarte mult timp cu cine au de a face și profită așa cum au profitat de sute de ani. Iată spre exemplu, ce spunea despre noi Generalul Berthelot, marele „prieten al românilor" cel care „ne-a ajutat" acum 100 de ani să ne câștigăm independența: „... aceasta țară (România - n.a.) va fi o colonie perfectă pentru Franța... Naivitatea românilor merge până la a considera Franța o soră mai mare... Chiar în condițiile grele ale acestui război (Primul Război Mondial - n.a.) ne-am scos cvintuplat investițiile făcute în armata română... Având în vedere poziția geografică extraordinară a României propun să o transformăm cât mai repede în colonie a Franței ...".

Nu știu cât de adevărată este această relatare și dacă aceasta este cu adevărat opinia celui pe care, unii istorici români îl consideră „mai român decât românii" dar o remarcă asemănătoare apare și în alte surse, din documente militare se pare, conform cărora Berthelot ar fi spus că România Mare ar fi cea mai frumoasă colonie a Franței. Nu ar fi exclus să fie așa, adică generalul francez să fi gândit și chiar spus aceste cuvinte și atunci istoria ar trebui rescrisă reanalizată reinterpretată. Dar mai ales ar trebui să învățăm din ea, pentru că ea ne învață că nici un stat străin nu ne ajută de dragul nostru și toți cei care azi indiferent când e acel azi, te sprijină pentru că au nevoie de ceva de la tine, au un interes personal sau național în ceea ce fac, iar „ajutorul" va ține atâta cât va ține și interesul. Odată atins obiectivul vom deveni ceea ce am devenit deja, o țară colonizată, tratată, folosită, guvernată ca o colonie, gubernie sau stat anex, vasal, „prieten" sau „partener strategic", tot aia. Fără îndoială, Berthelot a jucat un rol important în sprijinirea armatei române pentru a putea face față Primului Război, fără îndoială, interesele Franței au fost nu atât de a sprijini România cât de a duce la înfrângerea - inclusiv prin sprijinirea României - dușmanilor ei, dar Berthelot a făcut tot ceea ce a făcut pentru că așa i s-a ordonat, el a slujit interesele Franței, nu a părăsit armata Franței pentru a se înrola în cea a României cum au făcut de exemplu La Fayette și Pacepa pentru S.U.A. Așa că nu ar fi rău să nu mai cătăm atât în nădragii altora.

Navetistul international

Vlădica Werner s-a supărat tare pe Boier Dragnea pentru că a decis să mute ambasada coloniei dela Tel Aviv la Ierusalim. Întâmplarea face - pentru prima oară - să fiu de aceeași parte, dar numai pe subiectul respectiv, cu Marele Gardirob. Dar altceva vreau să evidențiez aici. Este uimitor cât de ipocrit și uituc poate fi domnul Iohannis. Ipocrit, pentru că se face că nu a știut nimic despre acest subiect, nu a auzit nicăieri despre acest subiect (adevărul este că era și greu, domnia sa a stat în România numai un sfert din timpul cât a domnit). Acuma, după ce guvernul a luat decizia de a începe demersurile oficiale, a aflat și el că în lume, deci și în România se vorbește despre asta. Apăi ori domnul președinte ne crede proști, ori se crede el mai deștept decât este. Încă de acum 4 luni, adjunctul ministrului de externe israelian, doamna Tzipi Hotoveli, afirma că Israelul este în discuții cu mai multe țări, printre care nominaliza România, Letonia și Cehia, pentru a-și muta ambasadele la Ierusalim. Asta scriau încă de atunci, presa germană și română, ambele limbi cunoscute și folosite de domnul președinte. Să nu fi aflat domnul Iohannis, de atunci ce înseamnă asta? Dar când a discutat pe 5 Ianuarie 2018 cu Netanyahu la telefon, despre ce a vorbit despre mutarea capitalei României la Sibiu ?

Scandalul de acuma mi se pare o mare minciună și ipocrizie a acestui navetist internațional care acuma face pe inocentul când știe, sau dacă nu știe, e și mai grav, că Dragnea face jocurile, urmărește interesele oricui, numai ale țării nu. De fapt aici este singurul traseu pe care se întâlnesc amândoi și uite că se mai întâmplă să se ciocnească. Nu știu ce va face domnul Iohannis când se va ciocni și cu alți români care sprijină varianta Dragnea, nu le dau numele se știe pe sistem. Și mai ciudat este atacul verbal al lui Klauss la adresa mutării ambasadei, când spune: „Prin urmare, în această etapă, relocarea Ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internaţional relevant". Aoleo să înțelegem noi românii că decizia luată de S.U.A. este o încălcare a dreptului internațional? A câta? Sau cea cu bombardarea Siriei a câta o fi? Despre ea de ce nu a pomenit domnul Iohannis?

Domnul Iohannis uită sau se face că nu știe nimic despre celebra super serată "între prieteni speciali" a zilei de 21 Decembrie 2017, când ambasadoarea S.U.A. la O.N.U. a dat de băut reprezentanților țărilor care votaseră pro mutare sau se abținuseră de la vot-ceea ce echivala cu un acord laș- în Adunarea Generală a O.N.U. care condamnase această decizie. De ce nu a sărit în aer atunci domnul Iohannis și mai ales de ce nu îl chemase de la post pe Ambasadorul României la O.N.U., să îi ceară explicații? Atunci a tăcut domnul Iohannis și a dat din coadă, bucuros că este considerat prieten special al Marelui Licurici. Așa a crezut el că face ca diplomatu'.

Navestista de Videle

Pe de altă parte, mă oripilează lipsa totală de discernământ, realism și miserupismul guvernului care nu numai că își depășește fișa postului, (căci vrem nu vrem, politica externă a țării nu o face un navetist din motorul de Videle-Alexandria, ci impegatul de la Cotroceni) dar mai are și marea nerușinare de a sacrifi... pardon, secretiza această hotărâre. Oare să nu fi știut Viorica navetista că nu are nici un motiv să secretizeze acea decizie, dimpotrivă, conform art 33 din Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, care spune că: „Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției", îi este chiar interzis? Probabil s-a gândit domnia sa, că dacă a fost secretizat și apoi pierdut contractul Bechtel și multe altele ca el, iar prostimea a înghițit, sau Anexa 1 de la condițiile de muncă pentru calcularea pensiilor militarilor, ce mare lucru dacă clasifică drept secret și această decizie? S-au cam învățat politicienii noștri să își secretizeze toate actele de trădare și vânzările pe sub mână, ca să nu ajungă prostimea la ele. Ia să vedem acuma mai cere cineva desecretizarea documentului, ca în cazul protocoalelor S(R)Ionului ? Eu pun pariu că nu.

La fel de perversă este și abordarea televiziunilor care tratează subiectul prin ricoșet, analizând, sau criticând faptul că navetista Viorica i-a răspuns târziu la telefon navetistului Klauss, fiind la simfonie, de parcă asta era de importanță vitală pentru români, cât de repede îi răspunde Viorica, președintelui. Dar domnul Skywalker ce a făcut din 21 decembrie, de la votul O.N.U., până acuma? A citit cartea „pas cu pas" în chineză ?

După Insula șerpilor urmează Insula Mare a Brăilei

Și dacă tot vorbim de afaceri, vânzări, cumpărări și secrete, cine ne poate spune ce se ascunde în spatele vânzării Insulei Mari a Brăilei, ultimul mare combinat, dar agricol al României ? Că va fi vândut, concesionat pe 99 de ani sau arendat, tot trădare se numește pentru că se aude că a fi dat unui mare șeic din Arabia Saudită care vrea să o transforme în pajiște de nutrețuri pentru cămilele arabilor. Prețul oficial al trădării ar fi de 200 milioane euro, adică cam cât se poate scoate într-un an de zile din exploatarea celor peste 58.000 de hectare, orice ai cultiva pe ele, chiar și... floarea calului. Diferența până la cei 99 de ani îi va lua viitorul „apropitar", iar cei care vor aproba și intermedia făcătura vor avea și ei onorariul lor, de loc de neglijat. Puneți pariu că oarece anexe ale contractului vor și și ele secrete? Nu aveți curaj. Dar cei care fac afacerea au, curaj, tupeu, nesimțire, oricum i-ați spune dar au. Noi nu o să mai avem nimic.

Politică de biciclist

Citesc, deloc mirat, ce a declarat „domnul" Iohannis despre faptul că doamna prim ministru nu i-a răspuns prompt la telefon: „Ştiţi, dacă ar fi un domn prim-ministru, i-aş spune ceva. Fiind o doamnă, mă abţin". Ciudat, eu știam că un cineva, indiferent ce ar fi el pe orice scară, se comportă cum se comportă ca urmare a educației primite și a respectului față de sine, de părinții și educatorii săi. O vorbă din bătrâni spune că respectând, te respecți pe tine însuți. Asta nu se aplică și în cazul lui Klauss Iohannis care prin această declarație a renunțat la sintagma „domn". Persoana sa are marele merit de a-și reține pornirile de caracter din cauza etichetei partenerului, nu a poziției sau educației proprii. Înțeleg eu de aici că dacă îl bagi pe personajul sus amintit într-o cocină de porci, va grohăi ca porcii pentru că el se comportă cu fiecare conform statutului respectivului, nu statutului sau educației proprii. Cum spuneam, nu mă miră faptul, doar înaltul nivel al prostiei sau inconștienței unei asemenea declarații.

Și a mai făcut personajul o declarație, legată de mutarea ambasadei, declarație prin care a arătat ce fel de președinte este: „Uniunea Europeană, și noi suntem în Uniunea Europeană, are o linie foarte foarte clară în această direcție, nimeni nu își mută ambasada....". Aducând ca argument ce face Uniunea Europeană și cui trebuie să ne supunem noi, domnul președinte nu a făcut altceva decât să îi dea apă la moară domnului Dragnea care a dat exemplu decizia S.U.A., care acuma poate spune: „S.U.A., și noi suntem, chiar dacă nu oficial, un stat condus de Washignton, are o linie foarte clară în această direcție nimeni nu face altfel din rândul statelor unite". Neinspirată replică a președintelui, care arată că nici el, nici Dragnea nu urmăresc interesul național, nu au o politică națională, amândoi sunt două păpuși dirijate, diferă doar păpușarul, din când în când. Suntem în fața unei noi propuneri de divizare a românilor, care trebuie să aleagă în primul rând dacă sunt pro-Est sau pro-Occident, apoi cei care sunt pro-Occident trebuie să se decidă dacă sunt pro-U.E. sau pro-S.U.A. De pro-România vorbim numai așa, declarativ, la evenimente festive.

Să îmi fie permis să îmi amintesc și eu un banc ca și președintele, dar nu de un nivel așa înalt, cum a fost cel al declarării unui război, dar un banc cu tip de pe undeva de prin mărginimea educației, care tot înjura un copil. La un moment dat îl aude preotul satului și îi ține o predică. Omul îi spune că nu se poate abține, că băiatul de fiecare dată când îl vede, scoate limba la el. Părintele îl sfătuiește să se abțină, să încerce, pentru început, să se abțină măcar în zilele fără soț, ca apoi să rărească până la eliminare. Omul promite. A doua zi, trece pe lângă copil, acesta scoate limba la el, omul își aduce aminte promisiuneaÂÂÂ nu te înjur, că am promis, dar mâine... Și a ajuns președinte.

Grafica - I.M.

Bibliografie web

- https://www.dcnews.ro/cand-i-i-muta-romania-ambasada-la-ierusalim_570302.html
- https://b1.ro/stiri/politica/benjamin-netanyahu-l-a-sunat-pe-klaus-iohannis-mutarea-ambasadei-romaniei-de-la-tel-aviv-la-ierusalim-pusa-in-discutie-208627.html
- https://www.flux24.ro/negocieri-intense-intre-israel-si-romania-pentru-mutarea-ambasadei-in-ierusalim/
- http://evz.ro/ambasadoarea-sua-onu-promisiune.html
- http://ziarulrealitatea.ro/berthelot-marele-ajutor/
- http://glsa.ro/arad/274997-romania-mare-cea-mai-frumoasa-colonie.html

- https://stirileprotv.ro/stiri/politic/iohannis-despre-mutarea-ambasadei-din-ierusalim-am-inteles-ca-guvernul-a-vrut-o-platforma-de-discutii.html         

ARTEMIS










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu